DUMITRU CORNEL VÎLCU - "Singurul tip de viitor pe care îl pot aduce proiectele gen Roșia Montană e viitorul pe care, într-un câmp cu grâne, îl aduce un nor de

Ion Longin Popescu
Lector dr. la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

"Roșia Montană împlinește astăzi 1884 de ani de la data atestării documen­tare a localității. În ultimii ani, acest loc unic din Munții Apuseni a devenit un simbol al patrimoniului nostru cultural și natural. În numele Roșiei Montane s-a creat o mișcare civică și co­munitară despre care s-ar putea spune că "mută mun­ții", atunci când este în joc păstrarea auten­ticității și a tradiției vechi a acestei localități. Viitorul Roșiei Montane trebuie gândit în acord cu normele europene de mediu și cu legislația privitoare la pa­trimoniul cultural, dar și cu opiniile tuturor specia­liștilor care ar putea aduce o contribuție valoroasă la un proiect de renaștere economică a zonei. La mulți ani, Roșia Montană!"
Acest mesaj (oarecum contradictoriu cu mesajul de acum două săptămâni) a fost emis de președintele Klaus Johannis, pe Facebook, în data de 6 februarie, ziua Roșiei Montane. Cuvintele lui au reaprins, întrucâtva, speranța majorității românilor și străinilor care se luptă pentru salvarea localității din cleștele corporatismului fără frontiere. O primă reacție a venit de la organizația "Europa Nostra", din Bruxelles: "Congrats for your brave message! Cultural & natu­ral heritage is the real gold mine for a sustainable future of Rosia Montana" (Felicitări pentru bravul dv. mesaj! Moștenirea culturală și naturală sunt adevărata mină de aur pentru un viitor durabil al Roșiei Mon­tane). Peste 1500 de cititori i-au scris, deja, preșe­din­telui, pe aceeași temă. Cităm două dintre mesaje: La­u­ra Panc: "Domnule președinte, sper că vă referiți la un plan de «renaștere economică» folosind TURIS­MUL, NU CIANURA!!" Bogdan Florentin Mimor: "De ce să «exploatăm» ceva care oferă deja o valoare in­trinsecă? Roșia Montană e valoroasă prin fru­musețea ei, noi trebuie doar să o păstrăm așa cum este. Unde e beneficiul de-a o da pe mâna altora să fie făcută bucăți? Mai bine am «exploata» mintea noastră, să avem cumințenia de a nu distruge ce avem atât de valoros. Sărăcia spirituală e mai periculoasă decât sărăcia economică". În acest context, com­ple­tat cu scrisoarea amenințătoare a companiei "Gabriel Resources", adresată Președinției și Guvernului, i-am adresat lectorului universitar Dumitru Cornel Vîlcu, de la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, rugămintea de a ne acorda un interviu. Domnia sa s-a remarcat printr-un susținut activism civic în cursul marilor manifestații pentru salvarea Roșiei Montane și împotriva gazelor de șist, din toamna anului 2013.

"Vai de capul politicienilor care s-ar băga iarăși în afacerea Roșia Montană"

- Sunteți filolog. Ce v-a determinat să intrați în lupta pentru salvarea Roșiei Montane?

- În vara anului 2011, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a acordat descărcarea de sarcină arheologică a masivului Cârnic, ignorând hotărârea definitivă a justiției, care proteja situl respectiv. Cam tot atunci a început lobby-ul lui Traian Băsescu pentru demararea exploatării de la Roșia Montană. Dina, soția mea, și cu mine am fost scandalizați. Crezusem că se rezol­vase problema Roșia Montană... Am început să ieșim la flash-mob-uri de protest și să facem afișe A4, pe imprimanta noastră color, iar seara, la plimbare cu cățelușa, le lipeam prin centrul Clujului. Pe urmă, firește, în câteva săptămâni, am intrat în contact cu activiștii mai vechi din oraș, și mai tot ce-am făcut de-atunci încoace a fost în colaborare cu ei și alături de "Rezistența" din Roșia. Un alt lucru care m-a scan­dalizat a fost complicitatea presei nu doar la cam­pania publicitară a RMGC, ci și la embargoul cvasi-total asupra informației provenite dinspre activiștii eco­logiști. De aceea, am început să scriu articole pe blogul ActiveWatch; în timp, textele acelea au deve­nit contribuția cea mai serioasă pe care eu, unul, cu atâtea puteri câte am, zic că am reușit s-o aduc la campania Salvați Roșia Montană.

- Anul 2013 marchează și încercarea primului ministru Victor Ponta de a trece prin Parlament o lege în două variante, cu dedicație pentru RMGC. Astăzi, același personaj promite reluarea votului la o altă lege "specială" a minelor. Cum comentați?

- USL-ul a fost, pur și simplu, distrus de în­că­pățânarea lui Victor Ponta de a sprijini proiectul mi­nier. O putere care deținea trei sferturi din Parlament, ajutată de mai toată presa (slavă Domnului, "Formula AS" a fost una din puținele oaze de normalitate și adevăr), nu a reușit să reziste presiunii străzii și să treacă legea nici la lumina zilei (prima variantă), nici pe la spate și în ascuns (Legea Minelor, picată în mar­țea neagră). Și acum ne spune domnul Ponta, șef al unui guvern azi-mâine minoritar, că va trece această lege? Nu mă pot abține: mi-l amintesc pe Clint Eastwood, în rolul polițistului Harry, scoțând pistolul și spunându-i infractorului: go ahead, make my day - cum ar veni, pe românește: "dă-i drumul, fă-mă fe­ricit". V-o spun ca om preocupat de Roșia Montană: să-l ferească Dumnezeu pe Ponta, dacă vorbește se­rios! V-o spun ca activist deja foarte supărat pe acest om și pe guvernul lui: într-un sens, abia aștept. Banne­rele și megafonul sunt pregătite, oamenii sunt pregătiți, strada e a noastră și ne cam place să ieșim. Vai de capul politicienilor care s-ar băga iarăși în acest... în această afacere! Dar nu, nu. Una sunt de­cla­rațiile prin care acești oameni încearcă să mai umfle acțiunile RMGC, și cu totul alta, soarta con­cretă a Roșiei Montane. Nici o șansă să treacă o astfel de lege! Ponta, ca om politic, e pe ducă, peste câteva luni nu vom mai discuta despre el. Problema e dacă și cei care urmează la putere vor continua efortul dispe­rat de a ascunde populației valoarea excepțională a pa­trimoniului de la Roșia Montană.

- S-a vorbit mult despre amenințarea cu ar­bi­trajul internațional, trimisă de compania mamă a RMGC, Gabriel Resources, pe adresa președintelui și a primului ministru. Ar trebui să se teamă statul român de pierderea acestui eventual proces?

- Niciodată! Nici o șansă pentru companie să câștige în mult-clamatul proces împotriva României. Acum, că într-un asemenea proces declarațiile unui Traian Băsescu sau, cu atât mai mult, ale lui Victor Ponta vor fi folosite ca argumente de către Gold Cor­po­ration, asta e neîndoielnic. Cei doi au făcut lobby de atâtea ori în favoarea proiectului minier... Dar le­gile interne sunt, din fericire, mai puternice decât opi­niile sau strădaniile unor... n-am de ce să mă feresc de cuvânt, ale unor trădători. Compania, pur și sim­plu, n-a reușit, nu reușește, nu va putea să producă un proiect admisibil, conform legilor și standardelor din această țară. Iar aceasta este cea mai bună apărare a statului român în fața oricărei curți internaționale de arbitraj. Punct.

"Chiar dacă nu prea mai are șanse să dezvolte proiectul, compania RMGC va bloca zona cu încăpățânare"

- Campania Salvați Roșia Montană, asociația Alburnus Maior, organizațiile ecologiste interne și internaționale, specialiștii de pretutindeni văd la Roșia Montană o dezvoltare alternativă mineritului, prin turism și agricultură ecologică. Ce șanse dați acestei direcții?

- Va depinde enorm de noul ministru al Culturii, dar nu sunt optimist, fiindcă Gold Corporation a avut și mai are lobby-iști în toate partidele. E suficient să ne gândim la (foștii) PDL-iști de Alba sau la poziția excepțională dobândită în noul PNL de un goldist ca Teodor Atanasiu, ca să înțelegem că, în ce privește dezvoltarea pozitivă, alternativă a Roșiei Montane, vom avea în continuare dificultăți mari. Gold-ul a fost ca un cancer, ajuns la proporții metastazice... Chiar dacă nu prea mai are șanse să dezvolte proiectul, compania va bloca în continuare zona, cu încăpă­țâ­nare, iar modalitatea principală de a face asta trebuie să treacă prin minimalizarea, poate chiar negarea valorii pe care o are patrimoniul istoric și cultural. Fi­rește că localitatea/zona Roșia Montană au un poten­țial uriaș (mai serios, probabil, decât oricare altele din România) de a deveni un sit cultural și turistic, iar lucrul ăsta nu l-am inventat noi, activiștii, ci îl spun cei de la ICOMOS, și nu există entitate europeană mai legitimată să se exprime în acest sens. Dar poli­ti­cianului și decidentului român nu-i pasă. N-au nici o importanță cei 1884 de ani de atestare documentară, ki­lometrii de galerii, vestigiile absolut unice din perioada pre-romană. Că literalmente nu mai există ceva comparabil în Europa? Îl doare pe politicianul ro­mân fix în cot, după cum îl doare în cot de co­munitatea din Roșia Montană și cum o să se descurce ea. Dacă îi iese ceva politicianului din afacerea asta, o sprijină; dacă nu, o împiedică, până îi dai ceva. Or noi, ăștia, n-avem ce să le dăm politicienilor români, afară de argumente. Și, cel puțin deocamdată, acestea n-au nici o putere. După ce-om mai răsturna un gu­vern, o Putere, două, trei, cine știe? poate...

"Noi suntem benzina. Voi aveți chibritul. Nu vă jucați cu el"


- Guvernanții spun că nu doar Roșia Montană are nevoie de investiții străine, ci întreg Patrulaterul Aurifer. Este mineritul de tip corporatist șansa zonei sau pacostea ei?

- Orice dezvoltare de tip mono-industrial este o catastrofă pentru zona și populația care o adoptă. Ea nici măcar nu merită, la drept vorbind, numele de "dezvoltare", fiindcă e mai degrabă o operațiune de spo­liere. Singurul tip de viitor pe care îl pot aduce proiectele de acest gen e viitorul pe care, într-un câmp cu grâne, îl aduce un nor de lăcuste. Vin, pustiesc, pleacă. E și motivul pentru care, din 2013 încoace le spun multora că nu s-ar schimba nimic important dacă, așa cum vor unii, la Roșia ar exploata statul ro­mân, nu o corporație străină, și beneficiile ar intra direct la buget. Ar fi o diferență neesențială în cifre, iar soarta locurilor lovite de acest flagel ar fi aceeași. Iar ideea aceasta, țin să insist, nu li se aplică doar exploatărilor cu cianură, ci și fracturării hidraulice (ex­ploatării gazelor de șist), microcentralelor de pe râurile de munte, defrișărilor masive, industriilor ul­tra-poluante, cum e Kronospan la Sebeș etc. etc. De obicei, argumentul politicienilor români e că nu există dezvoltare fără sacrificii. Ei bine, există o societate civilă românească, tot mai puternică, pe măsură ce trece timpul, care nu crede așa. Iar bătălia cu adepții dezvoltării corporatist-(mono)industriale abia începe.

- Dacă guvernul va înainta pe calea goldistă, așa cum promite Victor Ponta, ce șanse sunt să se ridice din nou societatea civilă? Va mai avea Facebook un rol în ridicarea tinerilor, sau suflul de acum doi ani s-a stins?

- Dacă ne uităm acum, "în vreme de pace", când nu există un pericol iminent, la grupurile care au sus­ți­nut în toamna lui 2013 cauza Roșiei Montane, le vom găsi fărămițate, adesea inactive - sau în măsura în care activează, preocupate de alte lucruri. Să nu ne amăgim, însă... Mai precis, guvernul Ponta și mai ales cele care îi vor urma curând să nu se amăgească: "lucruri" ca Roșia Montană rămân de neatins. Avem, fiecare, viața noastră, preocupările, cariera, ideile, în fine, "treburile" noastre, pentru care și așa nu e nicio­dată destul timp. Dar dacă arde... le-om lăsa deoparte, și or să se mire rău cei care au mizat pe pasivitatea noas­tră. La Fânfestul din 2013, la final, a fost o adunare publică în piața centrală a Roșiei Montane și s-a vorbit la microfon; eu, unul, am avut un mesaj di­rect către oamenii Serviciilor, pe care îi știam prezenți în mulțime. Le-am spus ceva de genul următor: mer­geți la politicieni și transmiteți-le următorul mesaj: noi, oamenii din stradă, suntem benzina. Voi aveți chi­britul. Nu vă jucați cu el, nu vă jucați cu Roșia Mon­tană, că iese prăpăd. Faceți-vă furtișagurile voas­tre în ascuns, pe mai departe, nu ne provocați. Ne-am obișnuit cu acest război, n-avem nici o problemă s-o luăm de la cap, indiferent de câte ori va fi necesar. Nu-i vorba de vreun fleac, e vorba de Roșia Montană și, fără glumă sau exagerare, acolo stă inima noastră.

Lui Dumitru Cornel Vîlcu îi puteți scrie la email: [email protected]