HOROSCOPUL CHINEZESC 2015

Redactia
Anul Caprei de Lemn

După agitatul an al Calului de Lemn, care se încheie la 19 februarie, intrăm într-un nou ciclu astrologic, ce se află sub influența Semnului Caprei. Din câte spun specialiștii chinezi, acest an va cunoaște un climat mult mai nuanțat și relaxat decât cel de anul trecut. Înțelegerea și reconcilierea definesc cel mai bine noua perioadă astrologică, deoarece influența Caprei accentuează spiritul de toleranță, chiar dacă a fi indulgent cu tine însuți sau cu ceilalți nu înseamnă a accepta absolut orice. În egală măsură, micile probleme de ordin practic, ce vor mai apărea, totuși, de-a lungul noului an, nu vor afecta exagerat armonia și echili­brul existenței noastre. Pe plan internațional, conflictele vor cunoaște o diminuare semnificativă, iar numărul manifestațiilor de tip pacifist va crește, dovadă a dorinței generale de pace și reconciliere. Pe scurt, deși nu va fi nici foarte ușor, nici foarte senin, anul 2015 se va dovedi dominat de discreție, creativitate și emoție, într-un climat general de relaxare, mult deosebit de anul trecut.

Semnul Șobolanului
(Anul nașterii: 1900, 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008)


Toate iluziile vă sunt îngăduite!...

- Pentru majoritatea nativilor aflați sub influența acestui semn, anul 2015 se anunță mult mai favorabil înnoirilor de orice fel, spre deosebire de inerția ce v-a caracterizat anul trecut -

Dragoste - În acest domeniu, anul 2015 este al marilor schim­bări. Între aprilie și iulie, dar și în noiembrie sau decembrie, vă aș­teaptă o frenetică viață amoroasă, cu multe surprize plăcute. Toate iluziile vă sunt îngăduite în aceste perioade! Numeroși nativi își vor ofi­cializa o relație mai veche, făcând prezentările în fa­milie sau în cercul de prieteni. Dacă sunteți ce­libatari, puteți avea chiar și surpriza unei căsătorii...
Carieră - Este singurul capitol în care nu trebuie să inovați, ci doar să continuați ceea ce ați început anul trecut. Asta înseamnă că puteți avea oportunitatea unei ascensiuni profesionale. Doar în lunile octombrie și noiembrie ar fi cazul să deveniți ceva mai prudenți, căci s-ar putea să vă confruntați cu invidia unor colegi sau falși prieteni. Totuși, veți fi susținuți cu mult devotament de cercul apropiaților dumneavoastră și veți termina anul mai mulțumiți decât la început!
Sănătate - În ceea ce privește ritmul vieții cotidiene, mai ales din cauza unor ambiții profe­sio­nale, riscați unele perioade de oboseală provocate de stres. Una dintre consecințe ar fi apariția tulburărilor de metabolism sau glandulare, în funcție de vârsta pe care o aveți. În rest, nu se întrevede vreo maladie mai gravă.

Semnul Boului
(Anul nașterii: 1901, 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009)


Viață trepidantă și emoții puternice

- În 2015, cei născuți sub influența acestui semn vor putea spune că au parte de tot ce este posibil, mai puțin de plictiseală sau rutină. Așteptați-vă la emoții puternice. Viața dvs. va trepida -

Dragoste - Se anunță o viață sentimentală tumultuoasă în anul acesta. Și instabilă... Ea se va caracteriza printr-o alter­nan­ță de dorințe, refu­zuri, cunoștințe noi, bucurii, dezamăgiri, îndoieli... Indiferent ce statut social aveți, partenerul de viață vă va anunța că vrea să expe­rimenteze noi emoții și plă­ceri, că are dorințe ne­satisfăcute, iar dumneavoastră va trebui să țineți pasul cu o asemenea dezlănțuire erotică, bătând drumuri mai puțin cunoscute.
Carieră - În domeniul relațiilor profesionale va trebui să faceți față aceluiași ritm debordant. O su­me­denie de provocări inedite vă vor pune la în­cercare cre­ativitatea. Mai mult decât atât, un amănunt din tre­cutul dvs. profesional va ieși la su­prafață și va pro­vo­ca schimbări importante în cariera viitoare. Totul poa­te avea un final bun, cu o singură condiție: capacitățile dvs. de adaptare socială, de suplețe psihologică și spiritul diplomatic nu trebuie să dea greș!
Sănătate - Prea multe lucruri deodată, la care trebuie să reflectați sau pe care trebuie să le faceți imediat, atrag inevitabil surmenajul, ce accentuează efectele bolilor dumneavoastră de stomac, mai ales ulcerul sau gastrita, care vă chinuie de câțiva ani.

Semnul Tigrului
(Anul nașterii: 1902, 1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998)


Două perioade distincte

- Deși moșteniți de anul trecut câteva conjuncții astrale incomode, a doua parte a lui 2015 va fi mult mai bună decât începutul anului. Este posibilă chiar și o schimbare de proporții în viața dvs.! -

Dragoste - La capitolul vieții sentimentale, veți cunoaște câteva cicluri neașteptate în cursul acestui an. Dacă sunteți necăsătoriți, lunile februarie, martie și aprilie vor fi de-a dreptul palpitante din punct de vedere erotic... După această perioadă tumultuoasă, vă așteaptă o binefăcătoare acalmie afectivă. Nume­roși nativi vor trăi o schimbare majoră, în a doua parte a anului, fie că se vor căsători, fie că va veni pe lume un copil. Oricare dintre aceste evenimente va avea o mare influență asupra stării dumneavoastră emoțio­nale.
Carieră - Blocajele administrative ale anului trecut vor începe să se rezolve treptat, astfel încât, în a doua jumătate a acestui an, vă veți lua zborul, pro­fesional vor­bind, făcând dovada unui remar­cabil spor de creati­vitate, în orice do­me­niu. Activi­tățile artistice, mai ales, dar și cele sportive, sunt fa­vorizate de astre, în cazul dum­nea­voastră. Vă veți bucura de un real sprijin din partea familiei, ceea ce explică de ce finalul anului va fi mai bun decât debutul.
Sănătate - Aceasta este singura excepție, în sensul că a doua parte a anului aduce cu sine câteva probleme, din fericire nu foarte grave. În primul rând, va trebui să vă domoliți excesele alimentare, ca să nu vă crească tensiunea arterială și depunerile de colesterol. În al doilea rând, nu vă este recomandată folosirea somniferelor în cazurile frecvente de in­som­nie de care veți suferi.

Semnul Iepurelui
(Anul nașterii: 1903, 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999)


Sufletul-pereche!

- Anul 2015 vă va aduce câteva noutăți, mai ales în relațiile cu cercul dvs. de apropiați, pe lângă vestea bună că ați scăpat, cei mai mulți dintre dvs., de numeroasele probleme de sănătate ce v-au preocupat anul trecut -

Dragoste - Viața sentimen­tală le va oferi celi­batarilor fru­moase satisfacții, căci este foarte pro­babil să întâlniți "sufletul-pe­reche" pe care îl căutați de mai mult timp. Pentru majoritatea celor că­sătoriți, în viața de familie vor interveni câteva schimbări subtile, cu efecte pe termen lung. Este vorba despre o radica­li­zare a sentimentelor dvs., în raport cu rudele cele mai apropiate. Dar veți ieși întăriți din această meta­mor­foză psihologică!
Carieră - Față de anul trecut, când v-ați simțit mai vulnerabili, în 2015 veți câștiga un surplus de energie și de elan profesional, ceea ce vă va fi de mare folos, căci vă așteaptă, începând din iulie și august, câteva mici dar sâcâitoare probleme de ordin ad­ministrativ, pe care cei mai mulți nativi vor reuși să le rezolve cu succes, însă și cu eforturi. Veți avea plăcuta surpriză să descoperiți, cu această ocazie, un autentic spirit de solidaritate din partea colegilor dvs., precum și confirmarea unor vechi prietenii...
Sănătate - Anul acesta ar fi bine să vă aduceți aminte de un vechi proverb chinez care spune că "odihna te însănătoșește, iar oboseala te îmbol­năvește"! Cu rare excepții, în noiembrie sau decem­brie, nu veți avea probleme majore de sănătate, dar cu condiția să vă menajați puțin mai mult decât ați făcut-o până acum.

Semnul Dragonului
(Anul nașterii: 1904, 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000)


Un an fără dușmani

- Pentru dumneavoastră, 2015 va fi cu mult mai liniștit decât anul trecut! Cu toate că majoritatea na­tivilor din acest semn sunt mai reflexivi, anul acesta veți fi preocupat mai puțin de propria persoană, de­dicându-vă aproapelui -

Dragoste - În căsnicie sau în cuplu, dragonii vor do­vedi anul acesta o sensibilitate accentuată, o putere de se­ducție, dar și de comunicare, mult mai mari decât anul tre­cut. Din acest punct de vedere, partenerii dum­nea­voastră se vor simți privilegiați de-a lungul întregului an. Îi veți surprinde pe toți cu devotamentul și afec­țiunea pe care le veți manifesta. Nu se anunță schim­bări spectaculoase de viață sentimentală, ci aprofun­darea relațiilor începute mai demult.
Carieră - Spiritul dumneavoastră de solidaritate și devotament va merge până acolo încât vă veți ajuta colegii care se confruntă cu diferite probleme pro­fe­sionale, neglijându-vă, uneori, propria carieră. Drept urmare, veți fi copleșiți de recunoștință și prietenie, căci anul acesta, pur și simplu, vă lipsesc dușmanii, adversarii sau oamenii invidioși! Veți lega noi relații profesionale, cu persoane mai ales singuratice, și veți fi considerați "mama răniților", ceea ce este cu totul neobișnuit pentru cei aflați sub influența acestui semn.
Sănătate - Excesul de devotament față de ceilalți, deși este nobil, atrage după sine o risipă de energie, ceea ce vă scade imunitatea și vă expune ris­cului unor boli infecțioase. Anul acesta, frecvența ră­celilor sezoniere și chiar a puseelor de gripă dove­deș­te cât de vulnerabili veți fi!

Semnul Șarpelui
(Anul nașterii: 1905, 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001)


Doar de bine

- Anul acesta vă va permite să vă reorientați cursul vieții cu mai multă seninătate și cu mai mult calm decât anul trecut, când v-ați simțit nedreptățiți de soartă -

Dragoste - Viața dvs. sentimentală capătă un nou elan anul acesta, fiindcă beneficiați de câteva conjuncții astrale favorabile. Dacă sunteți celibatari, vă puteți aștepta, mai ales acum, în februarie, dar și în martie sau octombrie, la o întâlnire crucială cu o persoană alături de care începeți o nouă și foarte plăcută viață în doi, fără să vă gândiți la căsătorie, cel puțin deocamdată. Aceste noi legături vă ajută să vă redescoperiți sensibilitatea afectivă și emoția, după eșecurile dureroase de anul trecut.
Carieră - Aceia dintre dvs. care anul trecut au scăpat de problemele sentimen­tale, în schimb au avut difi­cultăți la serviciu, își vor lua re­vanșa în noul an, căci vântul schim­bărilor din viața dvs. atin­ge și acest capitol. Vechii prie­teni vă vor spri­jini în noile ca­riere pro­fe­sionale pe care le în­cepeți sau vă vor ajuta să puneți pe picioare afaceri de succes, ceea ce vă inspiră mult optimism și o mare poftă de viață! Cel mai bine ar fi să vă păstrați "capul pe umeri", căci triumful în exces poate provoca și iluzii...
Sănătate - Pentru că toate vă merg atât de bine, nici sănătatea nu se lasă mai prejos! Starea dvs. generală este bună aproape tot anul, cu excepția sezonului rece, când deveniți mai vulnerabili în fața bolilor infecțioase, pe care, de altfel, le tratați cu indi­ferență, în pofida riscurilor.

Semnul Calului
(Anul nașterii: 1906, 1918, 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002)


Liniște pe tot frontul

- Noul an 2015 nu vă aduce prea multe noutăți, ba dimpotrivă! Veți fi preocupați să aprofundați evenimentele ce v-au marcat viața anul trecut, fără să neglijați, totuși, realitățile înconjurătoare, cu toate că veți încerca să fugiți de lume și să vă izolați mai mult -

Dragoste - Nimic notabil nu se întâmplă în viețile dumneavoastră sentimentale anul acesta! Veți prefera să reflectați la relațiile pe care le aveți deja (familie, prieteni) și veți deveni foarte blânzi, tandri și concesivi cu apropiații dumneavoastră. Pasiona­litatea ce vă caracteriza altădată se va transforma într-o toleranță uimitoare pentru cei din jur, care vă cunoșteau altfel și vă vedeau cu alți ochi. Totuși, această atitudine n-ar trebui să fie exagerată, mai ales cu cei dragi, ca să nu rămâneți cu sentimentul că vă sacrificați de-a binelea!
Carieră - Viața dum­neavoastră profesională va fi liniștită în 2015, fără vreo schim­bare majoră, nici în bine, nici în rău. Veți deveni mai paroliști, mai discreți și selectivi în relațiile cu toți colegii, dar și puțin mai re­sem­nați, din punct de vedere al ambițiilor profesionale. Cu toate acestea, veți rămâne maeștri în arta compromisului și a dialogului, motive pentru care veți fi mai apreciați și respectați deseori, deși vă lipsește orgoliul recunoașterii pu­blice.
Sănătate - Majoritatea nativilor aflați sub influența acestui semn se confruntă, mai ales după o anumită vârstă, din cauza unor conjuncții astrale nefavorabile, cu probleme cardiace și ortopedice. Ele vor fi și mai accentuate anul acesta, din cauză că veți deveni prea sedentari, fără nicio activitate sportivă, mai ales în septembrie, octombrie și noiembrie.

Semnul Caprei
(Anul nașterii: 1907, 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003)


Pe repede înainte

- Sunteți singurul semn al zodiacului ce va avea un an frenetic. Veți fi grăbiți, uneori chiar pripiți, veți "tăia în carne vie" și veți merge drept la țintă. Din cauză că întregul an se află sub influența semnului dumneavoastră, toate calitățile și defectele vă sunt accentuate! -

Dragoste - Anul 2015 va fi de-a dreptul tumultuos, din punct de vedere sentimental, exact așa cum vă este și personalitatea, deși nativii căsătoriți vor dovedi un spor evident de luciditate și echi­libru. Riscul îndrăgostirilor subite sau al pasiunilor furtunoase crește exponențial, mai ales pentru celibatari. Relațiile pot fi chiar incendiare, uneori, însă fără garanția stabilității pe termen lung! Anul acesta se va înregistra, probabil, un număr-re­cord de căsătorii ale celor aflați sub influența sem­nului Caprei...
Carieră - Deși nu faceți parte din categoria celor cu ambiții sociale exagerate, anul acesta veți dori o ascensiune profesională rapidă, căci veți avea senzația că ați așteptat prea mult și ați fost prea "cuminți" până acum, judecând după părerea bună pe care o aveți despre dumneavoastră, în domeniile în care activați. Din fericire, nu vă vor lipsi opor­tunitățile și veți ști să profitați de ele. Totuși, atenție: nu confundați graba cu precipitarea, căci riscați să pierdeți totul!
Sănătate - "Cine se grăbește mult trăiește puțin", spune un vechi proverb chinez. La fel se în­tâm­plă și cu atitudinea dumneavoastră față de propria sănătate. Din cauza vitezei cu care vă trăiți viața, ignorați afecțiunile unor organe interne, precum plă­mânii, rinichii, inima sau ficatul, poate și pentru că bolile nu sunt încă evidente și nu vă fac să suferiți prea mult. Însă pe termen lung... învățați să vă ascul­tați corpul.

Semnul Maimuței
(Anul nașterii: 1908, 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004)


Creativitate la apogeu

- Climatul general al anului 2015 va fi destul de bun pentru cei născuți sub influența acestui semn, mai ales din punctul de vedere al relațiilor, al opor­tu­nităților profesionale și al creativității -

Dragoste - Viața dum­nea­voastră sentimentală se anunță dulce și plăcută în acest an. Dacă sunteți necă­sătoriți, veți întâlni persoane agreabile și s-ar putea să vă îndrăgostiți. În cupluri mai noi sau mai vechi pasiunea reciprocă se va reaprinde... Vocația dumneavoastră analitică vă va oferi plăcerea întâlnirilor cu persoane educate, chiar cultivate, cu care veți schimba și idei, nu numai sentimente sau plăceri erotice.
Carieră - Dacă anul trecut ați mai avut mici probleme la serviciu, anul acesta lucrurile se schimbă în bine. Veți fi capabili să evitați cu multă diplomație orice animozitate sau conflict și vă veți impune cu eficacitate ideile sau proiectele personale, care vor fi apreciate, deoarece spiritul dumneavoastră de crea­tivitate este la apogeu în 2015. Nu este exclus să be­ne­ficiați de o consacrare publică în acest an (premiu, titulatură academică), fapt care vă va așeza în centrul atenției!
Sănătate - Tocmai pentru că sunteți activi, neglijați să vă faceți analizele regulat, astfel încât veți descoperi târziu că aveți probleme cu circulația sanguină. De asemenea, începând din iulie și august, aveți o neașteptată predispoziție pentru boli ușoare de piele. Dacă faceți parte din "sexul slab", vă veți confrunta cu dereglări hormonale, spre finele anului.

Semnul Cocoșului
(Anul nașterii: 1909, 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005)


Împăcare cu sine

- Anul trecut a fost atât de agitat și v-a obosit atât de tare, încât vă doriți mai multă liniște și tihnă de la noul an, ceea ce se va și întâmpla, pentru că ați devenit mai înțelepți și puțin mai resemnați! Dar pentru că vă ajută și astrele... -

Dragoste - Viața dvs. sentimentală va fi mai dulce anul acesta, fără schimbări radicale și fără con­cesiile, uneori supărătoare, pe care ați fost constrânși să le faceți anul trecut. Dar pentru asta, trebuie să vă ștergeți din amin­tire toate deza­mă­girile trecutului! Celibatarii ar putea avea unele surprize plă­cute, însă efemere, cu precădere în martie, iunie și octombrie. Na­tivii căsătoriți își vor îmbu­nă­tăți comunicarea cu partenerul de viață, ceea ce va avea ca efect o armonie mai accentuată în familie și un evident confort psihologic.
Carieră - Majoritatea celor născuți sub in­fluența acestui semn au alergat anul trecut după ser­vicii mai bune. Ei bine, anul acesta vă bucurați de un binemeritat răgaz, deși unii dintre dvs. vor beneficia chiar și de câteva oportunități profesionale, pe care nici măcar nu le mai așteptau! Nu refuzați aceste ocazii, indiferent de motive, pentru că nu se știe când vă veți mai întâlni cu ele...
Sănătate - După stresul și surmenajul de anul trecut, organismul dvs. trage ponoasele. Riscați dese îm­bol­năviri de scurtă durată sau, mai rău, cronici­za­rea unor maladii mai vechi. Tihna pe care v-ați do­rit-o ar putea fi tulburată de asemenea episoade de să­nă­tate precară mai ales în mai și septembrie.

Semnul Câinelui
(Anul nașterii: 1910, 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006)


La vie en rose

- Dintre toate schimbările ce se vor petrece în viața dumneavoastră în cursul anului 2015, cel mai mult veți aprecia dispariția problemelor financiare, care v-au cam chinuit anul trecut, pe lângă faptul că vă veți recăpăta pofta de viață -

Dragoste - Viața dumneavoastră sentimentală se anunță extrem de agreabilă în acest an, fie că sunteți celibatari sau căsătoriți. Între mai și iunie, dar mai ales între august și octombrie, celibatarii își vor schimba partenerii cu care s-au cam certat anul trecut, iar noile persoane întâlnite îi vor face să se simtă optimiști, chiar fericiți uneori. Relațiile vor fi atât de înălțătoare, câ­teodată, încât li se va părea că trăiesc "viața în roz"... În ca­zul familiștilor de lungă du­rată, se încheie cicluri im­portante, cum ar fi, de pildă, mutarea de acasă a unui copil, ca urmare a căsătoriei, sau aniversarea unei cifre rotunde de la nunta părinților. Toate schimbările sunt în bine și vă inspiră armonie!
Carieră - Puteți spune adio problemelor finan­ciare ce v-au chinuit, căci apar oportunități profe­sio­nale extrem de favorabile, ba chiar, în unele cazuri, perspectiva unor afaceri profitabile, în asociere cu prieteni. Aveți inițiative în orice domeniu, vă merge bine, în general, numai că trebuie și puțină prudență, fiindcă există riscul să mai fiți și păcăliți...
Sănătate - Este singurul semn al zodiacului din acest an care nu cunoaște probleme de sănătate pe toată durata lui 2015, cu foarte rare excepții mani­festate acum, la început de an. Să vă fie de bine, căci nu vă întâlniți foarte des cu configurații astrale atât de favorabile!

Semnul Porcului
(Anul nașterii: 1911, 1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007)


Anul succeselor

- Sunteți unul dintre cele mai interesante semne ale zodiacului din acest an! Datorită unor confi­gu­rații astrale extrem de favorabile, veți trăi o au­ten­tică emancipare personală, indiferent în ce domeniu de viață, iar creativitatea dvs. va deveni de-a dreptul debordantă -

Dragoste - Dacă sunteți singuri, vă veți îndrăgosti. Dacă iubiți, vă veți căsători. Dacă sun­teți căsătoriți, veți avea un copil. Astfel poate fi rezumată spirala ascendentă extraordinară a vieții dvs. sentimentale! Dar familiștii de lungă du­rată ar putea avea și bucuria unei mari schimbări, fie că vă mutați într-o casă nouă, fie că veți câștiga la lo­terie... Stelele vă prevestesc o stare euforică! Chiar și celibatarii cei mai convinși se vor bucura de afec­țiunea și sprijinul cercului de prieteni apropiați.
Carieră - Sunteți plini de idei creatoare și vă asaltează o sumedenie de oportunități profesionale. Este anul succeselor pe care le așteptați de mult, dar și al unor consacrări publice. Atenție, însă, gloria și banii stârnesc invidie, iar dvs., din păcate, nu vă lipsesc adversarii, dacă nu chiar dușmanii! Dacă vă pierdeți luciditatea, riscați să vă stricați a doua jumătate a anului, căci aveți o singură conjuncție retrogradă ce vă poate da de furcă...
Sănătate - Aici lucrurile nu se mai văd chiar în roz, din cauză că 2015 este și anul tuturor exceselor pen­tru dvs. Dacă nu vă stricați singuri a doua ju­mătate a anului, o să v-o mai strice sănătatea, însă nu foarte grav. Aveți o mare frecvență astrală a bolilor de stomac, începând din august.

FILIP PAPADOPOL