O veche tradiție românească este pe cale de dispariție: prelucrarea lânii. Țesătoriile și filaturile s-au închis, fabricile de covoare au murit, tăbăcăriile de piei au dispărut, plaiurile mioritice s-au sălbăticit. Un obicei care a străbătut mileniile cade în uitare: nimeni nu mai știe să toarcă, să dărăcească, să facă gheme. Vârtelnița, jurebia și potinteul au sfârșit în foc; brâgla, suveica, rășchitorul și fusul au rămas, ici, colo, obiecte de muzeu sătesc. Ciobanii își tund oile în silă, ca pe o corvoadă. Nimeni nu le cumpără lâna. Operația de tundere a unei oi costă 3 lei, iar lâna rezultată, 1,75 lei! Oile nu mai au lâna curată, nici îngrijită, dacă nimeni n-o vrea. Primăvara, pe dealuri, în noaptea de Sfântul Gheorghe, ardeau cândva comori de aur, strâgile cele rele jucau pe spinările oilor speriate și împleteau coamele cailor nărăvași; o vrajă cuprindea firea, în preajma Sfintelor Paști. Azi, la marginea satului sau a pășunilor, ard baloți de lână murdară. Aerul e îmbâcsit de sfârâitul seului: oierii scapă de lâna veche, ca să facă loc celei noi, care tot în foc va ajunge. Ar fi fericiți să aibă la stână numai animale cu firul scurt. Moda blăniței de mioriță a apus. Din fericire, nu este chiar totul pierdut. Ici, colo, câțiva stăpâni de turme se ambiționează să întoarcă lucrurile în rostul lor, să nu piardă tradiția din bătrâni. Unii, mai nostalgici, au ajuns să țină doar câteva oi, nu de dragul câștigului, ci din dorința de a nu pierde din bătătură mirosul de fân și de paie, behăitul subțire al mieilor, boncăluitul berbecilor care se bat primăvara în coarne. Iar speranța, câtă există, are nume ciudate pentru români: "Turcia", "China", numele astea au înflorit, în ultima vreme, în satele românești de munte. De bine, de rău, acolo se duc, la schimb, berbecuții, iar mai nou, chiar și lâna. Chinezii vor lâna românească, se spune, așa urâtă și murdară cum e. Dar vorbele sunt încă vorbe, și speranțele, abia la început. Ca să aflăm adevărul, am vorbit cu un cunoscător al problemei, un primar dintr-o zonă în care ciobănia este încă în floare și roadele ei se văd.
Oieri din toată țara, uniți-vă!
Niculiță Mang este primarul uneia dintre cele mai întinse comune din România, Râu de Mori, pe teritoriul căreia se află zeci de turme de oi. El însuși ține câteva zeci de mioare, că îi place să aibă casa și curtea însuflețite de animale, de păsăret, de porci și de câini ciobănești. Ca edil ales de patru ori, știe tot ce mișcă în "parohia" întinsă pe mai bine de 386 de kilometri pătrați. Îi place să vorbească despre oi, a crescut cu ele, fac parte din "gena" lui de muntean. Deplânge scăderea numărului de animale. "Ne confruntăm cu o catastrofă", spune. "Neîntreținerea pajiștilor alpine, încurajată de codul silvic, care ne interzice să eliminăm jnepenii, generează dispariția pășunatului, a tradițiilor. Avem în țară circa 2,1 milioane de hectare de pajiști naturale, cele mai multe dintre acestea fiind menținute în această condiție prin pășunatul extensiv, practicat de-a lungul timpului de oieri, și prin folosirea îngrășămintelor naturale. Dar aceste cifre sunt deja îndoielnice, deoarece, în ultimii ani, calitatea pășunilor și fânețelor s-a degradat. Din experiență proprie, pot spune că densitatea oilor pe pășune este la circa 50%, față de cât era în trecut".
Mai are România o piață a lânii? Aproape că nu! Primarul e sigur că, cel puțin în județul Hunedoara, nu există niciun centru de colectare, lâna fiind adunată de negustori ambulanți, care o trimit direct la export. Cu 1,75-2 lei kilogramul! Zâmbește amar. Pe timpul lui Ceaușescu, statul comunist plătea 100 de lei pe kilogram! Și să ne amintim că suta comunistă nu era cu mult mai mică decât suta capitalistă. Ba, unii ar spune că era chiar mai mare... Nici pielea oilor nu se mai vinde. Sunt tăbăcari și negustori turci care vin în România să cumpere piei de animale, dar oferă prețuri foarte mici, 2-3 euro bucata. Piei date pe degeaba, lână exportată cu prețuri de 50 de ori mai mici decât înainte de 1989, carne trimisă în Italia, cu 4 euro kilogramul! - iată "ingredientele" actuale ale unei îndeletniciri ancestrale de care românii nu s-au despărțit niciodată. O mică salvare se întrevede, totuși, în subvențiile europene. Potrivit unei ordonanțe guvernamentale din decembrie 2014, valoarea totală a schemei de ajutor de stat, pentru perioada 2015-2020, este de 614 milioane lei (circa 140 milioane de euro) pentru speciile de ovine și caprine. De la un an la altul, situația pare a se îmbunătăți. Ignorând statul, care se limitează la acest mic ajutor financiar, dar nu sprijină infrastructura de colectare, oieri din diferite localități se organizează în asociații și capătă o forță susținută de negociere a prețului produselor de oaie, în principal, a lânii. În cauză sunt păstorii din localitățile Camăr și Hereclean, din județul Sălaj, a căror lână ajungea, anii trecuți, în țesătoriile de stofă din sudul Angliei, unde sunt produse stofe de calitate, renumitul tweed englezesc. Dar în ultimul timp sunt tot mai des invocați chinezii. România se apropie de efectivul de oi existent în 1989: zece milioane! O știre de necrezut pentru mulți. Dar credibilă pentru o companie chineză din regiunea Ning Xia-Hui, ai cărei trimiși s-au arătat interesați să deschidă, în județul Hunedoara, o fabrică de prelucrare a lânii și a pieilor de oaie. Aducătorii mătăsii în Europa vor duce lâna României în Orient. Istoria joacă tare! E posibil ca firme din China să salveze, in extremis, tradiția românească a prelucrării lânii. De aceea, va crește rolul asociațiilor de proprietari de turme și calitatea și standardele de igienă a lânii, pentru a se apropia de normele internaționale.
Cojocul munților
Tânărul păstor Pavel Iovăneasă din Valea Dîljii, Hunedoara, fost vicepreședinte al Federației Oierilor de Munte din România, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Hațeg, are 450 de oi. Scoate, în medie, 4 kg de lână de la fiecare oaie. A avut și "vârfuri", de 7-8 kg de lână pe mioriță! Este un caz pozitiv. Muncește. Se zbate. Are relații comerciale, vinde pentru export. Lâna lui e foarte bună, de oaie țurcană bine îmbăiată, tunsă corect, să "se țină" ca un covor, să nu fie tărcată, ci albă, să nu aibă ciulini și să nu fie ruptă și împrăștiată. Pavel este recunoscut pentru calitatea oilor sale. Lâna lor este atât de bună, încât are aceiași clienți fideli de ani și ani, care dau și 2,40 lei pe kilogram. Este un cioban modern, n-a lepădat cojocul mițos, dar lucrează la laptop și își ține corespondența și contabilitatea pe internet. Revoltat că bunătatea de lână a oilor sale ia drumul străinătății, crede că mentalitatea este cea care ne sabotează pe noi, românii. În loc să ne îmbrăcăm ca strămoșii, în haine țesute din lână, și în loc să mâncăm hrană sănătoasă, din pământ românesc, noi alegem plasticul și hrana chimizată a altora. Dintotdeauna, familia Iovăneasă a avut oi. Este tradiția și mândria locală. Pavel, la rândul lui, și-a lăsat o meserie bănoasă la Hunedoara (director de brutărie) și s-a pus în capul turmei. I-au plăcut animalele de când se știe. Verile copilăriei au fost nedespărțite de țurcanele sale, iar avantajul ciobăniei este că tot ce-ți dă Dumnezeu, tot ce încasezi din munca ta e al tău. Plătești impozitul la stat și ești liber. Are fete la școală, navetiste la Hunedoara, dar are și inima strânsă, că poate nu va rămâne niciuna ciobăniță la oi. "Într-o seară, puțin necăjit, le-am spus: «Când veți ajunge la anii măritișului, vă dau câte două sute de oi zestre. Faceți ce-ți vrea cu ele. Vindeți-le. Dacă asta doriți...". Îi tremură puțin vocea și deschide calculatorul. Are de reglat o afacere cu șeful de fermă Nanași Cristian din Noul Român, Sibiu, care tocmai a cumpărat 25 de berbecuți pentru ameliorarea rasei turmei sale. Țurcanele de Valea Dîljii bat țurcanele sibiene... Se mai întâmplă și minuni pe drumul ăsta, al lânii... Pavel e grăbit, pleacă la saivan, unde au început fătările. Pe telefonul mobil are un cântec popular dedicat lui, la împlinirea vârstei de 40 de ani. Pășește sprinten, în ritmul melodiei. În primăvară, după fătări, va avea peste 500 de oi. Brânza a vândut-o de pe acum. Lâna, la fel. E optimist, e puternic, e stăpân pe situație. Crede că oieritul va renaște în România. Și lâna nu va mai putrezi pe acoperișuri de saivane, ci își va relua rolul de... cojoc al munților.