ADRIAN NOUR - "Energia mea vine din bucurie. Îmi place la nebunie ce fac!"

Ines Hristea
- A trecut un an de la succesul tău extraordinar de pe scena concursului "Vocea României" și ia­tă-te din nou aplaudat în picioare, pentru rolul de excepție pe care îl faci în spectacolul de la Teatrul de Operetă, "Fantoma de la Operă", care se joacă cu casa închisă. De unde atâta glorie în viața ta?

- N-o să mă crezi, dar la mijloc a fost o întâm­plare. Vara trecută, toată lumea s-a inflamat la auzul veștii că se caută distribuție pentru celebrul spectacol "Fantoma de la Operă", pe muzica celebrului An­drew Lloyd Webber, care se joacă non-stop la toate marile tea­tre din Occident. La în­ceput, pe mine știrea nu m-a in­tere­sat. După cum știi, n-am prea mare în­credere în mine. Și-apoi, so­co­team că acest spectacol este o partitură clasică, care impune studii de același tip. Până la urmă, în­dem­nat și îmbăr­bătat de prieteni și cu­noș­tințe, m-am decis, totuși, să în­cerc. În plus, au­zisem de regizorul Stephen Bar­low, un nume cu mare greutate în lumea ar­tistică, și știam că inten­ționa o pu­nere în scenă gran­dioasă și originală (care nu prelua spec­tacolul de la Londra, ce face, acolo, istorie). Ca atare, am mers la prima între­ve­dere, unde mi s-a spus: "Hai să încer­căm Fantoma. Uite, până mâine, învață piesa asta, «Music of the night»". Am stat toată noaptea și am studiat. Am intrat pe YouTube, am învățat linia me­lodică a piesei, apoi ver­surile, după care m-am stră­duit să găsesc moda­litatea cea mai potrivită pentru a prezenta o inter­pre­tare personală. Cu inima cât un purice, a doua zi m-am înfățișat la "tăiere", dar, spre surpriza mea, a fost cel mai reușit casting pe care l-am dat până acum. De unde, în mod normal, la castinguri sunt speriat de bombe și nu izbutesc deloc să mă relaxez, acum am cântat cu o emoție incre­dibilă, dar o emoție din aceea bună, adică până și eu mi-am dat seama că am reușit să transmit me­sajul melodiei. La final, și eu, și Stephen, regizorul, aveam ochii umeziți. Apoi el a venit la mine, m-a felicitat și mi-a spus: "Dacă treci mai departe în concurs, o să înveți piesa în română." Am plecat acasă foarte tulburat și m-am pus pe așteptat. Am stat ca pe ace câteva săptămâni până când, în sfârșit, am primit telefonul prin care eram anunțat că promo­va­sem în următoarea etapă și urma să mă prezint pentru încă o probă. Ajuns la casting, am avut o surpriză: în timp ce pentru rolul Fantomei singurul candidat eram eu, pentru celelalte roluri erau mai mulți interpreți. M-am gândit că o fi de bine, dacă nu cumva era pe undeva o Fantomă care nu mai trebuie să dea casting! (râde) Apoi, după o așteptare de încă vreo săptămână, am primit ver­dictul: "Stephen te-a plăcut și tu o să fii Fantoma!". Nu-ți pot spune ce am simțit. M-am topit, pur și simplu, de fericire!

- Având în vedere că spectacolul se joacă cu casa închisă, bucurându-se de un succes uriaș, poate ar fi bine să dezvălui câteva din ingre­dientele rețetei folosite de echipa de producție străină.

- Repetițiile au început mai întâi la cabinele de studiu, învățând piesele. Nu mi-a fost deloc ușor, muzica e foarte complexă, există niște intervale foar­te dificil de stăpânit. Dar am avut co-repetitor și un antrenor vocal, pe Steven Luke Walker, de ase­menea o somitate în domeniu, și așa, încetul cu încetul, am scos-o la capăt. Am trecut apoi în sala de repetiții și-am început să lucrăm cu Stephen, evident fără decoruri, ci doar cu marcaje. Am adăs­tat îndelung asupra acestei etape, fiindcă aveam ne­voie să ne familiarizăm cu relațiile dintre per­sonaje, să înțelegem fiecare de ce și cum trebuie să facem în scenă, să ne obișnuim unii cu ceilalți, căci distribuția e amplă. După care, în ianuarie, am ajuns la scenă. Și asta, fără nicio emoție. Datorită pregătirii perfecte de dinainte, simțeam că eram deja gata cu rolul, așa că n-am mai avut îndoieli când am început să lucrez cu luminile și, mai ales, cu decorurile. Deși aces­tea din urmă sunt imense și im­punătoare. Ba chiar, la un moment dat, Fantoma tre­buie să coboare o scară și s-o mai tragă și pe Chris­tine și cum eu am rău de înălțime... (râde) Atât de mult repetasem, încât am abordat chiar și episodul cu scara fluie­rând.

- În afară de re­pe­tiții, te-ai pregătit și altfel pentru rol? Urma să intri în com­pe­tiție cu mari actori ai sce­nelor inter­na­țio­na­le...

- Așa este, și toc­mai din cauza asta m-am străduit să am toate zone­le apărate, mai ales că vă­zu­sem filmul, dar și spec­ta­colul de la Lon­dra. În­să, după ce am citit car­tea, totul s-a lim­pezit și mi-a fost foar­­te simplu. Mi-am în­țeles per­so­najul, și m-am străduit să aduc în el cât mai mult din mine, din Adri­an No­ur. Nu c-aș fi vreun cri­minal... (râde)

- Înțeleg că ești mulțumit de Fantoma pe care ai creat-o...

- Da! Și mă bucur că pot să-ți răs­pund din prima la această în­trebare. "De vină" este munca alături de un ma­re regizor, care mi-a fost partener, și nu zbir! Și faptul că nu a fost un spectacol scos pe repede-înainte, cum se întâmplă așa de des. Evident, eu consider că aș putea să-mi mai lucrez personajul, mai ales din punct de ve­dere al tehnicii vocale. Sunt însă optimist. Pe măsură ce timpul tre­ce, sunt tot mai sigur pe mine. Cu cât cânt mai mult, cu atât mă simt mai în formă.

- Cum este regizorul Stephen Barlow văzut de aproape? Are reputația unui gigant...

- Cred că termenul care îl definește cel mai bine pe Stephen este calmul. E un regizor extraordinar de calm. Are o manieră de a lucra relaxată, știe foarte bine cum să creeze la repetiții o atmosferă plăcută și degajată. Ceea ce e o raritate. Eu, unul, am colaborat cu câțiva regizori care m-au cam băgat în sperieți cu temperamentul lor. (râde) Dar Stephen e incredibil de calm, de degajat și de răbdător. Nu l-am auzit nici măcar o singură dată țipând. În plus, e foarte deschis dialogului, nu consideră că există o singură cale și că aceea e doar a lui. De fiecare dată când ne dădea o indicație, avea grijă să ne întrebe dacă simțim că ar fi bine să facem așa, dacă ni se potrivește ceea ce ne-a cerut. Am propus și noi diverse modificări, pe unele le-a adoptat imediat, iar pe cele pe care le-a respins, le-a respins argumentat. Și ceea ce am mai admirat la el a fost marea lui dorință de a coagula distribuția într-o echipă. Încă de la început ne-a spus că Fantoma nu e mai importantă decât celelalte personaje ale spec­tacolului. Și chiar așa a și lucrat: fără favo­ri­tisme. Ceea ce, din nou, reprezintă o raritate.

- În afara "Fantomei", mai încape ceva în viața ta?

- Din ianuarie, am început repetițiile și la spec­tacolul "Romeo și Julieta", tot la Operetă. Am re­luat spectacolul pe 14 februarie, cu atât de mare succes, încât au fost programate și matinee. Ceea ce este o premieră! Am continuat să joc și în "Royal Fashion" și în "D'ale noastre", la Teatrul Național, iar anul tre­cut, la Teatrul Metropolis, am avut pre­miera cu "Folia, Shakespeare & Co", un spectacol în regia lui Gigi Căciuleanu. Am fost plecat cu el și în turneu, atât prin țară, cât și în străinătate. Ne-am bucurat să vedem că a fost foarte bine pri­mit, mai ales că repre­zentațiile din străinătate nu au fost gân­dite pentru comunitatea româ­neas­că de-acolo, ci pentru pu­bli­cul acelor țări. Firește că au fost și români în săli, însă nu doar români. La Lisabona, de pildă, la conferința de după spec­tacol, Gigi a fost de-a drep­tul asaltat de portughezi, care erau foarte încântați de ceea ce văzuseră. Și tot în Lisabona am mai avut parte de o întâmplare fericită: într-o seară, mergând într-un club de fado, după în­cheierea programului propriu-zis, în urma "uneltirilor" câtor­va colegi, am fost invitat să cânt și eu o melodie. Cu toată timiditatea, am urcat pe scenă și-am cântat același fado pe care l-am interpretat și la "Vocea Ro­mâ­niei": "Loucura". A ieșit foarte bine! Eu în­cer­casem să mă scuz, spu­nân­du-le instrumentiș­tilor: "Știți, să mă ier­tați, eu nu sunt cân­tăreț, sunt ac­tor", iar la final, ei mi-au replicat: "Tu nu ești actor, ești cântăreț, ne-ai min­­țit. Și cânți fado foarte bine." (râde) Abia ulterior am aflat că unul dintre chitariști era chiar primul chitarist cu care a cântat Mariza, vedeta fado-ului contemporan! Și, nu în ultimul rând, tot anul trecut, am jucat și în două filme documentare (pentru canalele Arte și ZDF), în regia lui Jens Monath: primul a fost despre viața lui Houdini, iar eu am avut rolul principal, și cel de-al doi­lea a fost des­pre viața regizoarei și actriței ger­mane Leni Riefenstahl, eu jucând rolul fratelui ei.

- Anul trecut vorbeam despre niște proiecte de muzică "personale"? Le-ai abandonat?

- Nici vorbă! Am cântat și cânt într-un ritm sus­ținut. Cu "Trio Zamfirescu" (avem câte un concert sau chiar două în fiecare lună, la Creart, Sala Teatrelli), ne-am alcătuit un repertoriu eclectic: fado-uri, flamenco, chansonete, muzică românească, mu­zică instrumentală, peste care mă "introduc" și eu, în stilul meu, avem și câte un moment de step... Pe de altă parte, cânt și cu o trupă de jazz, "Cantaloop", cu care am dezvoltat un program de concert numit "Beatles and Jazz". Am luat piesele trupei Beatles, le-am reorchestrat și le-am reinterpretat virând spre jazz! Lumea ne-a primit foarte, foarte bine.

- Cum duci la capăt atâtea realizări? De unde atâta creativitate și energie?

- Energia mea vine din bucurie! Mă încarcă foarte mult gândul că dăruiesc bucurie oamenilor. Și-apoi, îmi place foarte mult ce fac. Nici nu mă gândesc la activitatea mea ca la o meserie, ci ca la o mare, mare plă­cere. Plus că acasă le am pe fetele mele: soția mea, Monica, și Ana-Maria, fiica mea. Ele sunt principala mea sursă de energie! Iar în curând, peste apro­xi­mativ o lună, primăvara îmi mai aduce în dar o fetiță. Sunt cu adevărat fericit!