Putin și migrenele Europei

Ciprian Rus
Recenta vizită în Germania a pre­șe­dintelui Klaus Iohannis și pledoaria sa pentru intrarea cât mai rapidă a României în Spațiul Schengen au devoalat, încă o dată, superficialitatea construcției europene.

Neo­fi­cial, atât Germania cât și Franța ar fi dis­puse să tragă România în Schengen, pro­blema e, însă, cuplarea noastră cu Bulgaria, care e mult în spate la capitolul justiție. În vreme ce la București politicieni și aface­riști de top sunt luați pe sus într-o demonstrație de forță nemai­văzută în Europa, vecinii de la sud de Dunăre mai mult se fac că lucrează... Iar decuplarea României de Bulgaria ar în­semna nu doar investiții mai mari din partea țării noastre și a Uni­unii Euro­pe­­ne în secu­ri­za­rea unor fron­ti­ere ca­re vor dis­pă­rea, dacă și când va intra și Bulgaria în Schen­gen, ci și expunerea încă unui actor euro­pean la ten­ta­țiile putinis­mu­lui, ca­re face ra­vagii din Cau­caz pâ­nă la Roma.
Practic, în acest moment, nu există mi­grenă europeană pe care Rusia să nu o poată rezolva. E nemulțumită Ser­bia de stadiul accesului său în UE? Vine Putin la Belgrad și promite investiții, trage gaz prin nu-știu-ce conductă și împrumută, la cerere, niște miliarde de euro, prietenește, nu în dușmă­nie, așa cum face Fondul Monetar Inter­na­țional. Are Bulgaria temeri legate de secu­ritatea ener­ge­tică? Trimite Putin niște oa­meni la Sofia și calmează situația. Vrea Viktor Orban să iasă puțin din "turma" UE sau să mascheze o criză internă apărută la Budapesta? Îl invită pe prietenul Vladimir Putin la o șuetă pe malul Du­nării. Din nou apar din joben miliarde de euro, din nou, tot ce pare com­plicat în UE devine al nai­bii de sim­plu pen­tru Rusia. Ucraina e sub ocu­pație, Turcia face, cul­mea, jocu­rile Rusiei la Marea Nea­gră, Bulgaria și Serbia sunt victime sigure ale noului im­pe­rialism rus, iar Ungaria și Grecia sunt pumnale înfipte de ruși în inima Europei. În vreme ce Ro­mâ­nia e sufocată de influența nefastă a Mos­covei, Vladimir Putin e primit cu cele mai mari onoruri la Roma, de pre­mie­rul socialist al Italiei. A­ceas­tă defila­re re­laxată a lui Vladimir Pu­tin prin mari capi­tale euro­pene e mai gra­vă chiar de­­cât de­fi­la­rea tru­pelor sale prin U­craina, într-un răz­boi asimetric, pentru care doar americanii par să fie pregătiți în acest moment. Mii de ma­șinării de război dintre cele mai sofisti­ca­te și sute de militari din SUA au fost tri­miși în Țările Baltice, în ulti­mele zile, iar discursul american față de ce se întâmplă în Ucraina e, în fine, unul cate­goric, pe măsura unei agresiuni simbolice fără precedent.
Războiul lui Vladimir Putin e periculos, nu pentru că vi­zează niște teritorii anume, ci pentru că, asemenea de­men­ților din Statul Islamic, atacă, de fapt, neliniștile și ne­si­gu­ranțele Occidentului. Și o face cu eficiență și cu sis­tem, două concepte pe care veșnica di­le­matică occiden­tală pare să le fi descoperit abia acum. În vreme ce marile cancelarii eu­ropene bâjbâie și așteaptă ca SUA să rezolve totul, Lituania reintroduce serviciul militar obligatoriu, iar Polonia, un alt stat lucid și puternic din regiune, atrage atenția asupra înființării, pe teritoriul său, a unui mare trust de presă finanțat din Rusia. Războiul lui Pu­tin e mai perfid decât ne-am imaginat. Mare amatoare de diver­sitate, Europa a ajuns în momentul opțiunilor radicale. Iar dacă nu se va trezi la timp, Putin și cei ca el nu vor fi ne­voiți să miște nici măcar un soldat în front. Pentru că ris­cul - sau miza? - e ca UE să se prăbușească sub propria-i greutate.