DNA atacă timid, dar sigur, corupția din minerit

Ion Longin Popescu
Când am spus, nu demult, că DNA se teme de Roșia Montană, nu eram departe de adevăr.

Tocmai am primit încă o dovadă: prima anchetă DNA pentru fapte de corupție la eliberarea avi­zelor de mediu pentru un proiect minier a fost înche­iată, recent, la Roșia Po­ieni, la exploa­ta­rea Cupru Min, și nu la Roșia Montană. Cum comu­nicatul DNA este lipsit de substanță, ne e greu să vedem în această știre star­tul timid pentru prinderea "peștișorului de aur" de peste munte (cele două așezări sunt vecine). După cum vom observa mai jos, corupția de la Cupru Min e anemică, se în­vârte în jurul unor pungi cu carne și, pro­babil, caltaboși (ca în cazul fostului minis­tru Remeș), în valoare de 51 de milioane de lei vechi, și ma­ximum 25.000 de euro, dați unei firme pentru a înregistra biodiver­sitatea. Desigur că și peștele mic e totuși pește (mala rîba, toje rîba, cum ar spune rușii), dar, prin com­parație cu sumele vehiculate la Roșia Mon­tană, acestea par doar "aperitive", mă­runțiș de buzunar. Iată cum sună co­municatul DNA: "DNA a definitivat cer­ce­tarea și a decis trimiterea în judecată a trei persoane, pen­tru fapte de corupție privind emiterea avizelor de mediu pentru mina de cupru Roșia Poieni. Directorul executiv al Agen­ției pentru Protecția Me­diului Alba, Miha­ela Mih Dehelean (PSD), fostul di­rector al exploatării miniere de cupru, Gheorghe Iordache, și contractorul studiilor de me­diu, Sergiu Mihuț, au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu și luare de mită, respectiv complicitate la abuz în serviciu". Din rechi­zitoriu, aflăm și mai multe: "În con­textul obținerii auto­rizației integrate de mediu, incul­patul Ior­­dache Gheorghe a dat inculpatei Dehelean Mih Mi­ha­ela-Nico­leta, în scopul îndepli­nirii îndato­ri­rilor de ser­vi­ciu legate de procedura respectivă, 200 de pungi ce con­țineau produse alimen­tare în valoare de 5.102 lei". Când vine rân­dul afaceristului Mihuț, vorbim de 25.000 de euro. Ceea ce ne atrage atenția în acest caz este că d-l Mihuț a făcut afaceri de mediu și cu Roșia Montană Gold Cor­poration. Din nou, vi­novații de dezastrul de la Roșia sunt trimiși în judecată, din cu totul alte cauze decât afacerea cu aur. Unde sunt primarii și consilierii lor locali, aflați ani la rând în conflict de interese, miniștrii eco­no­miei, directorii agen­ției de resurse mine­rale, ștabii de la Minvest Deva, foș­tii direc­tori ai agențiilor de mediu Alba, Timișoara și Sibiu, deputații, prefecții, primarii gol­diști din Alba Iulia și din alte zeci de co­mune, care au făcut, fiecare după rang, ser­vicii dedicate Gold-ului? În scenă își face apariția și mi­nis­­trul Rovana Plumb care, ca un oracol antic, avan­sează su­ma necesară investițiilor de mediu: 15 milioane de euro. De unde știe doamna ministru cât va costa asanarea lacului de metale grele de la Geamăna? Firma canadiană care, pe timpul viteazului prim-ministru MRU, oferise 200 de mi­lioa­ne de dolari pe un zăcământ în valoare de 1,5 mi­liarde, se pare că s-a retras tocmai din cauza sperieturii pă­țite când a descoperit cât ar fi costat refacerea me­diului: probabil de ze­­ce ori cifra avansată de doamna Plumb. Des­pre d-l Ser­giu Mi­huț ce să spunem? Se știe că s-a spe­cia­lizat în studii de impact convenabile compa­niilor miniere. Firma lui a re­alizat studiile de biodiversitate de la Roșia Montană, dar și de la cotroversata exploatare industrială a granitului de la Ocoliș (Apuseni). Nu știm ce a scris în ra­poarte patronul fir­mei "Uni­tate și Suport pentru Inte­grare", adică d-l Mi­huț, dar n-ar fi greu de ghicit, de vreme ce firmele îl so­li­cită cu prioritate să le facă treaba. Așadar, DNA a trecut la trea­bă și în acest domeniu, al mineritului. Să sperăm că e doar începutul, de altfel, listele negre, cu vino­vații aurului, se pot gă­si la toate organi­zațiile din campania "Salvați Roșia Mon­­tană". Dar și în sertarele SRI din Alba Iulia și Hu­ne­doa­ra. Îndrăzniți, domnilor procu­rori, veți binemerita de la patrie...