În vremuri normale, evenimentului nu i s-ar fi acordat prea multă atenție. Consiliul Național este, în cazul PSD-ului, un for decorativ, fără prea mare impact asupra evoluției grupării. Dar convocarea lui semnifică altceva decât clasicele întâlniri protocolare de celebrare a "partidului". C.N. al PSD s-a substituit unui normal și necesar Congres, la care "talpa" formațiunii ar fi fost amplu reprezentată, cu riscul de a amenda rezultatele ultimei perioade de activitate a partidului, dezamăgitoare față de speranțele existente. PSD-ul a renunțat la congres în favoarea unui C.N., din voința conducătorului său actual, Victor Viorel Ponta, și a echipei sale. La un congres, "organele superioare" ale partidului ar fi trecut prin "furca alegerilor". Or, liderul PSD a vrut, în acest moment, orice, numai alegeri de partid nu.
Ca (aproape) orice politician român, Victor Ponta nu renunță niciodată, de bună voie, la putere. În Occident, care este "modelul" democrației românești, o înfrângere catastrofală, precum cea din 16 nov. 2014, la "prezidențiale", ar fi încheiat cariera de conducător a unui lider de partid. Demnitatea personală și responsabilitatea față de gruparea politică reprezentată i-ar fi "interzis" să continue, chiar dacă ar fi avut încă aspirații în rezolvarea situației. Nu e cazul actualului prim-ministru. Ponta nu a renunțat nici când i-a fost dezvăluit furtul (plagiatul) la doctorat, nici când minciunile politice i-au fost evidențiate de colaboratorii săi, mai mult sau mai puțin întâmplători (precum Crin Antonescu, Mircea Geoană, Vanghelie ș.a.). Ponta nu este, funciar, capabil să facă ceea ce le cere, în gura mare, altora. Când fratele fostului președinte, Traian Băsescu, a fost arestat, liderul PSD a subliniat apăsat că ar trebui să-și dea demisia, pentru că funcția prezidențială cere curățenie morală și demnitate. Când, însă, propriul său cumnat, alături de alți "colaboratori" ai săi, s-a aflat în aceeași poziție, Ponta a declarat că "lasă Justiția să se pronunțe". Și-atât, fără să se gândească deloc la posibilitatea de a se afla în situații simetrice celor pe care le blamează. Ponta nu a renunțat nici atunci când, după luni de conducere a administrației, "cel mai cinstit dintre guverne", cum și-a definit echipa la preluarea puterii, s-a vădit a fi "cel mai corupt". Dintre toate guvernele postcomuniste, guvernul Ponta are cel mai mare număr de miniștri penali (13) și cel mai mare număr de demnitari puși sub acuzație. Liderului PSD-ist nici măcar nu i-a trecut prin cap gândul că el însuși ar trebui să facă ceea ce le cere altora. Dovada este dată chiar la recentul Consiliu Național.
"Să nu ne lamentăm. Să continuăm", a spus, de la tribună, premierul, recunoscând, după tipicul discursurilor comuniste ambiguu triumfaliste, că au fost și "unele greșeli", dar ele s-au datorat aliaților și trădătorilor din partid și, în primul rând, fostului președinte al țării, Băsescu, pe care l-a atacat în spiritul propagandei anteniste, după care tot răul din lume e reprezentat de vechiul conducător al statului. În cazul Antenelor, propaganda - și discursul resentimentar actual - sunt în legătură cu arestarea patronului lor, "celebrul Felix", Dan Voiculescu. În cazul lui Ponta e vorba de un complex psihanalitic, care îl îndeamnă la răzbunare și de care nu poate scăpa. Astfel (sugerează căpetenia PSD), Klaus Iohannis, președintele în funcțiune, ar trebui să ia aminte, ca antecesorul său, să nu-i dezvăluie cumva "aranjamentele"... A existat, însă, și un progres. Lecțiile pe care le-a primit în anii din fruntea guvernului i-au servit liderului PSD, determinându-l să renunțe la aroganța obraznică de până mai ieri și la manifestarea publică a dorinței de răzbunare (cu excepția Băsescu). Ponta a realizat că imaginea sa de protector al corupților, al baronilor penali din PSD (care și-au condiționat sprijinul la "prezidențiale" de oficializarea imunității lor) este - pentru proiectul pe care și-l asumă - o "piatră de moară". A propus, în consecință, adoptarea unui nou statut al PSD, care să limiteze atotputernicia baronilor locali, și care să-i permită eliminarea persoanelor prea compromise. Funcțiile de partid vor fi separate de cele administrative, iar demnitarii cu probleme în fața Justiției vor face un pas înapoi, până la clarificarea situației. După cum sesiza, cu ironie, un observator, noul statut nu s-a aplicat la C.N., unde cei aflați în atenția Justiției - de la Liviu Dragnea, adjunctul lui Ponta, la propriul său socru, Ilie Sârbu, sau la Ecaterina Andronescu, înalt demnitar al PSD-ului, implicată în afacerea Microsoft - au stat alături de premier în prezidiu.
Victor Ponta afirmă, deci, că vrea să își "reformeze partidul". La fel au spus, înaintea lui, Năstase și Geoană. Ce vrea Ponta este, de fapt, o ajustare. PSD-ul, grupare cleptocratică, adunând în jur o uriașă clientelă, nu este reformabil. Liderul lui își dorește, mai degrabă, să îl stăpânească total, să îl transforme în vehiculul sigur al drumului său spre putere. Procesul se realizează prin eliminarea tacită a "elefanților" (Iliescu, Năstase etc.) și promovarea fidelilor (precum Rovana Plumb), prin excluderea contestatarilor (Geoană, Vanghelie) și prin blocarea - fie și aparentă - a trufiei baronilor locali. Ajutorul dat de DNA, care a acuzat o mulțime de potentați supercorupți ai partidului, a fost - din această perspectivă - neprețuit. Cu un partid "cumințit", formal "mai curat", cu aliați (în fapt, sateliți) obedienți, cu o economie care s-a relansat datorită măsurilor dure ale foștilor guvernanți, prezentată drept reușită proprie, și cu o opoziție incapabilă să profite de deruta prin care a trecut PSD-ul, Ponta poate privi cu optimism alegerile locale (în care legea electorală îi favorizează partidul) și parlamentare din 2016. Nu mai trebuie să adaug că, de aici, țintește mai departe, la un viitor - dacă nu roșu, măcar roz...