CAROLINE FERNOLEND - "Vrem să rămânem aici. Să fim puntea de legătură dintre România și Germania"

Ion Longin Popescu
Vicepreședinte al Fundației "Mihai Eminescu Trust", locuitoare a satului Viscri, din județul Brașov

Înaltă decorație germană, pentru o săsoaică aprigă din Ardeal

Eveniment important în primăvara politică ro­mânească: președintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, i-a decernat Ca­ro­linei Fernolend, vicepreședinte al Fundației "Mihai Eminescu Trust", Ordinul Crucea de merit în rang de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Fede­rale Germania. În data de 19 martie, ordinul a fost în­mânat, în cadru festiv, de către ambasadorul Republicii Federale Germania, Werner Hans Lauk. În calitatea sa de vicepreședinte al fundației ce poartă numele celui mai mare poet al românilor, fundație aflată de 14 ani sub patronajul Prințului Charles, Caroline Fernolend s-a implicat în realizarea multor proiecte dedicate co­munităților locale, păstrării și valorificării patrimo­niu­lui cultural și natural din satele transil­vă­nene. Pro­iec­tul ei de suflet, reprezentativ pentru efor­tul puținilor sași rămași în Ardeal, de a-și păstra tra­di­țiile și auten­ticitatea, îl constituie revitalizarea loca­lității natale Viscri, județul Brașov. Fostă contabilă la C.A.P., fostă învățătoare și studentă la Facultatea de Relații Inter­naționale din Brașov, Caroline Fernolend și familia ei fac parte dintre sașii care au decis să nu plece în Ger­mania odată cu valul cel mare al emi­grării din anii 1990, 1991. Încurajată de mama ei, Sara Dootz, de so­țul său, Walter, și de fiica lor, Ursula, a hotărât să ră­mână și să-și găsească "un drum frumos în viață", prin­tre stafiile tranziției românești. Provocarea cea mai dificilă a fost să dovedească cum poate un sat ca Viscri să aibă un viitor, în condițiile în care 95% din­tre vis­creni, care făceau parte din comunitatea să­sească, l-au părăsit. Decernarea înaltului ordin de către țara-mamă a tuturor germanilor este cel mai sigur semn că doam­na Fernolend și familia ei au reușit. Astăzi, "Viscri" este deja un nume celebru în Europa.

"Sunt foarte onorată și mândră de această recunoaștere"

- Înaltul ordin german nu se acordă prea des și răs­plătește o activitate re­mar­cabilă, despre care "For­­mula AS" a scris în ur­mă cu zece ani. Cum a aflat Președinția de la Ber­lin de activitatea dvs.?

- Am aflat că "m-au ur­mărit" doi ani... În tot acest timp, 30 de personalități au făcut rapoarte și m-au pro­pus pentru decorare. Sunt personalități pe care nu le cunosc, nu pot să spun dacă sunt din România sau din altă țară, nici nu știu ce acti­vitate desfășoară. Bănuiesc că sunt un fel de consilieri (think-tank) ai Președinției germane sau, în orice caz, persoane de încredere. Am fost foarte surprinsă și sunt foarte onorată și mândră de această recunoaștere. O văd ca pe o răsplată a străda­niilor familiei mele, dar și a strămoșilor noștri, a căror cultură și ale căror tradiții și obiceiuri ne străduim să le păstrăm pentru cei ce vor veni după noi. Este, totoda­tă, o recunoaștere a spriji­nu­lui prietenilor și parte­nerilor ultimilor 15 ani, de când activăm sub umbrela Fun­dației "Mihai Eminescu Trust".

- Sunteți o luptătoare cu alură romantică, deși o vreme ați fost un om al cifrelor...

- Mi s-a mai spus că sunt romantică, mai ales de către rudele din Germania, care au insistat pe multe căi să lăsăm totul aici și să plecăm. Dar cum să întoarcem spatele moștenirii de aproape nouă secole, de care suntem responsabili în fața generațiilor viitoare? Și așa nu mai suntem mulți... La recensământul din primă­vara anului 2002, peste 60.000 de locuitori ai Ro­mâ­niei s-au declarat de naționalitate germană. La recen­sământul din 2011, numai 36.000 de persoane s-au declarat germani. Am spus întotdeauna că et­ni­cilor germani care au rămas în România le revine func­ția de punte de legătură în relațiile dintre Germa­nia și Ro­mânia. Vrem să rămânem aici, să întărim această pun­te, să nu rămână doar o vorbă protocolară. Guvernul federal sprijină această minoritate, în mod consecvent, în misiunea ei, în domeniile cultural și economic.

"Doamnă, ăștia au devenit mai sași ca dvs.!"

- Care sunt principalele realizări comunitare ale organizației pe care o conduceți de 15 ani?

- Dacă este să vorbim în cifre, în ultimii 15 ani am pus în operă peste 1200 de proiecte mari și mici, în 11 domenii de activitate, în slujba comunităților. Spre exem­plu, am realizat o stație de epurare ecologică la Vis­cri; o livadă de meri la Mălâncrav, unde se pro­duce, din 2003, suc de mere ecologic; cuptoare de că­rămidă și țiglă la Viscri și Mălâncrav; restaurarea co­nacului de la Mălâncrav, pentru care am primit Pre­miul Europa Nostra. În plus, jumătate dintre proiecte s-au adresat sătenilor care au dorit să-și consolideze casele, șurile, fațadele, acoperișurile etc. Un alt proiect important este cel în parteneriat cu organizația Accor, Franța, cu care am plantat aproape 1,5 milioane de puieți de ste­jar, pin și tei. Am început, în toamna anului 2014, tot cu Accor, un alt proiect drag mie, care vine din trecut: refacerea livezilor școlare. Fiecare școală de la țară avea cândva mica ei livadă; pe acestea dorim să le re­în­ființăm, să nu se mai dea elevilor mere sau cireșe din import. Fiecare copil să planteze pomul lui, să învețe să-l altoiască, să-l ocrotească peste iarnă. Un alt proiect vizează meseriile tradiționale: zidărie, tâmplărie, fie­rărie, dulgherie etc. Organizăm cursuri cu firme auto­rizate/acreditate pentru sătenii care doresc să învețe me­serii tradiționale; îi calificăm pe cei interesați și îi ajutăm să-și deschidă o mică afacere. Nu-i putem an­gaja noi. În ultimii 15 ani, am calificat deja pes­te 400 de săteni în aceste meserii; ei sunt cei cu care Fundația "Mi­­hai Emi­nescu Trust" încheie con­tracte de pres­tări ser­vicii, pen­tru lu­crările pre­vă­zute în proiectele propuse de co­mu­nitate și pentru ca­re s-a câș­tigat o finanțare.

- În condițiile în care satul dvs. mai are 13 sași, 100 de români și peste 300 de țigani, cum mai funcțio­nea­ză comunitatea? S-a ade­verit avertismentul ru­de­­lor din Germania, cum că va fi totul distrus?

- Dimpotrivă. As­tăzi, Vis­cri este un e­xem­plu european de in­tegrare și spirit comu­nitar. Specializarea Fun­dației "Mihai Eminescu Trust" este tocmai lucrul cu comunitatea. Suntem buni la capitolul ăsta, fie-mi iertată lipsa de mo­des­tie. Știm să facem oamenii să conștientizeze valorile care-i înconjoară și potențialul lo­cal. La noi nu mai contează ce ești. Suntem o comunitate, mergem împreună la bal, s-a creat un nou spirit. Anul trecut, am făcut o asociație agricolă cu 60 de familii fondatoare, n-a contat dacă sunt sași, români sau țigani. Fundația "Mihai Emines­cu Trust" a motivat Fundația umanitară Heifer să vină la Viscri și, prin proiectul lor, "dar din dar", 31 de fa­milii din Viscri au primit câte o văcuță de rasă, adusă din Irlanda. Fiecare familie, la rândul ei, va da mai departe darul, când pri­mul vițel va împlini vârsta de 18 luni. Nimeni nu le mai spune romi sau țigani consă­tenilor noștri. Sunt mem­bri ai Asociației Agro Eco Viscri (Weisskirch) și atât. Am stabilit reguli și ne ți­nem de ele. Spre exem­plu, cine nu-și face zilele la cu­rățat pășunea primește o amendă usturătoare. În cadrul asociației, au fost doar patru persoane care nu și-au făcut șase zile, din mai mult de o mie de zile care s-au lucrat pe pășune. "Să-i iertăm", am propus. "Nu, doam­nă, nu-i iertăm", au răspuns membrii consiliului director, iar adunarea generală a membrilor asociației a hotărât ca această decizie să fie dusă la îndeplinire. De notat că hotărârile sunt luate de către 50 + 1 din to­talul membrilor fon­da­tori. "Să plătească", s-a spus, "alt­fel, în primăvară, vor lipsi mai mulți de la mun­că". "Doamnă", a zis un ve­cin, cu admirație; "ăștia au devenit mai sași ca dvs.!" Nu cred asta. Ceea ce au cons­­truit consătenii noș­tri este un spirit nou, nu nea­părat săsesc. Am cons­truit împreună o comunitate cum n-a mai avut Viscri, o comunitate pe care-o iubesc; sunt foarte mândră de ea, am crescut împreună cu ea și ea împreună cu mine. Sigur, avem multe greutăți cu pășunatul, cu drumul atât de prost, cu lipsa unei parcări la intrarea în sat...

"În urma lobby-ului Prințului Charles, cel mai mult ne-a bucurat că au început să ne viziteze turiști români"

- Prințul de Wales a făcut lobby pentru satul dvs., ca și pentru întreaga Transilvanie. Care este rezul­tatul concret, la Viscri, al acestei campanii de ad­mirație în media internațională?

- Au venit, desigur, turiști din nenumărate țări. Dar cel mai mult ne-a bucurat că au început să ne viziteze turiști români. Am ajuns deja la 100 de paturi în sat, sunt 15 familii care au case de oaspeți. Deja e prea mult, așa că am început să promovăm și satele din jur, ca să nu aglomerăm Viscri prea mult. Nu vrem să ne pierdem autenticitatea. Or, invazia turistică dăunează, vin prea multe mașini, se ridică prea mult praf, cirezile de vite sunt deranjate. Încercăm să găsim o soluție. Am vrut să înființăm o parcare în afara satului, dar n-am reușit încă. Primăria a spus că nu poate pune barieră, că nu poate interzice accesul liber al mașinilor. O să vedem, avem niște idei, e păcat să stricăm tot ce-am construit în acești ani, să distrugem ceva din cauza succesului turistic.

- Am auzit că v-ați mutat biroul din Viscri, lă­sân­du-l pe Walter, soțul dvs., să se ocupe de turiști. Nu mai e nevoie de prezența dvs. acolo?

- Viscri nu mai are nevoie de ajutor. Walter cola­bo­rea­ză cu Eli, vecina care are și ea PFA, ca și Walter. Ea gătește minunat, el ghidează și servește turiștii, vor­bește principalele limbi europene. Mi-am mutat biroul la Sighișoara și aproape în fiecare zi sunt plecată în alt sat. Fundația "Mihai Eminescu Trust" are ca scop sal­va­rea și valorizarea patrimoniului cultural și natural din cinci județe: Brașov, Mureș, Sibiu, Covasna și Har­ghita. Pornim de la ideile sau nevoile localnicilor, noi doar scriem proiectele și urmărim înfăptuirea lor. Res­ponsabilitatea e a lor, nu a noastră. Dar e foarte greu să găsim responsabili la nivel local... Ne cheamă primarul la o întâlnire cu sătenii. "Veniți, doamnă, și la noi în sat, avem mare nevoie de sprijinul dumnea­voastră...". Mă duc și aranjăm o întâlnire cu oamenii. Totul e bine, până când întreb: cine se oferă să facă o listă cu meseriașii din sat, dar și cu cei care ar dori să învețe aceste meserii tradiționale? Dacă nimeni nu se oferă voluntar, fiindcă nu-i plătesc să facă acest lucru, atunci plec; nu avem ce căuta în satul ăla, poate să fie cel mai frumos sat din România, dar dacă oamenii nu sunt responsabili, nu putem lucra.