TTIP - un parteneriat de speriat Europa

Ion Longin Popescu
Dacă auziți sau citiți despre "TTIP" sau despre "CETA", cu clauza lor "ISDS", luați aminte că este vorba de ceva ce dorește să submineze modul de viață european și ro­mânesc.

Ce înseamnă TTIP? Parte­neriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții. Dar CETA? Acordul Eco­nomic și Comercial UE-Ca­nada. În fine, ce este ISDS? Solu­țio­narea litigiilor între investitori și stat - o clauză anti­de­mo­cratică și rușinoasă. Mai mulți spe­cialiști euro­peni au de­monstrat că TTIP va aduce însă mai multe deza­vantaje, printre care: 1. O legislație pa­ralelă, doar pentru cor­porații; 2. Alimente injectate cu or­ganisme modi­fi­cate genetic; 3. Cianură și gaze de șist în industria extrac­tivă; 4. Drepturi de muncă restrânse (des­ființarea con­trac­telor colective de muncă); 5. Priva­ti­zarea serviciilor pu­blice și a bunurilor cul­turale. Co­mi­sia Eu­ropeană re­cunoaște incompati­bili­ta­tea fundamentală între modurile de abordare ale UE și SUA (Canada), luând act că TTIP va adăuga un plus de 11 mili­oane de tone de CO2 în at­mosferă, în timp ce preconizata creștere a producției ge­nerate de TTIP va crea "pericole atât pentru resursele naturale, cât și pentru conservarea bio­di­ver­sității" - CE dixit! Cu toate acestea, CE continuă ne­go­­cie­­rile. Iar primul ministru, Victor Ponta, ministrul de Externe, Bogdan Au­rescu, și președintele Klaus Johannis, ignorând societatea civilă, țin cuvântări entuziaste și rupte de realitate despre binefacerile semnării accelerate a Trata­tului transatlantic. 1.700.000 de europeni au semnat o pe­tiție către CE, ce­rându-i oprirea negocierilor actuale și crearea altui tratat. A luat ființă o Coaliție europeană anti TTIP, formată din 400 de organizații, printre care și Coa­liția românească, așezată sub umbrela Fundației Terra Mi­leniul III. Aceste organiza­ții sunt alertate, spre exemplu, că unul dintre principiile de glorie ale UE, Principiul Pre­cauției, va fi eliminat sub presiune americană. Ca exemplu, în UE, industria trebuie să facă dovada că un produs chimic este sigur înainte de a fi băgat pe piață, pe când în SUA, agen­ția de protecție a me­diului trebuie să probeze că un produs chimic este dăunător și apoi va fi retras de pe piață. Câte milioane îți trebuie ca să poți face o astfel de probă? Ca dovadă, agenția respectivă din SUA (EPA) a reușit să in­troducă controale la doar șase (!) din cele 84.000 de pro­duse chimice aflate în uz comercial. Iată încă un exemplu: în timp ce, în UE, în industria cosme­ti­celor, este interzisă utilizarea a 1.200 de substanțe, în SUA sunt interzise doar 12! În timp ce 80% din toate ali­mentele vândute în supermarket-urile din SUA conțin in­gre­diente modificate genetic, produsele alimentare mo­dificate genetic nu se vând în supermarket-urile europene. TTIP, CETA și ISDS sunt pietre de hotar între o Europă relativ sănătoasă și aflată sub protecție și o Americă relativ bolnavă, lăsată la discre­ția corporațiilor. TTIP va aduce în Europa carne de vită îm­pănată cu hormoni de creștere (interzisă în UE din 1988), carne de pui și curcan prelucrată cu clor (pro­cedeu interzis în UE din 1997), carne de porc pulve­ri­zată cu acid lactic și alte "minuni" ale industriei ali­men­tare. În fine, autoritățile de la București nu-și văd nici mă­car pro­priul interes elec­toral. Știe oare, d-l Ponta, că semnând TTIP, nu va mai pu­tea mări salariul minim de la 900 de lei la 1000 de lei, decât cu riscul ca una sau alta dintre corporațiile aflate în Ro­mâ­nia să dea guvernul în ju­decată, pe motiv că mărirea sala­riilor i-ar reduce pro­fitul? Pentru detalii și semnături, ac­cesați www.stopttip.ro