România defrișată

Catalin Manole
"Companiile străine toacă pădurile României la foc continuu"

- Conform unui raport al Curții de Conturi, între 1990 și 2011 s-au tăiat ilegal păduri în valoare de 5 miliarde de euro. În timp ce doar unul dintre afaceriștii austrieci din industria lemnului, Gerald Schweighofer, câștigă aproximativ un milion de euro pe săptămână din pădurile Carpaților, românii ies în stradă, nemulțumiți de poluarea și defrișările masive. În linia întâi a luptei pentru natură se află și Iulius Făgărășan, președintele "Inițiativei Civice Reghin" -

"Într-o săptămână se devorează un munte. Se jupoaie până la os!"

- Domnule Iulius Făgărășan, sunteți preșe­din­tele uneia dintre cele mai active organizații ecolo­giste din Transilvania, "Inițiativa Civică Reghin". Ați mobilizat opi­nia publică împotriva poluării can­cerigene de la Kastamonu-Reghin, apoi a celei de la Kronospan-Sebeș, iar oprirea tăierilor de păduri re­prezintă o prioritate pentru dvs. Ce vă motivează, ce vă dă această te­nacitate?

- În 1988, am plecat în Suedia, unde tatăl meu, fiind anticomunist, emigrase. Suedia a devenit mama mea adoptivă, însă mama mea natu­rală a rămas Ro­mânia. M-am întors în țară pentru fetița mea. Am vrut să crească spiritual în cultura română, în valorile de aici, nu să devină un copil pribeag, prin țări străine. Dacă după majorat va vrea să meargă în Suedia, la studii, sau să trăiască acolo, e altceva, e decizia ei. Dar am vrut să știe că obârșia, rădăcinile ei sunt aici, în limba română. Și la propriu, și la figurat, am vrut ca fiica mea să respire aer ro­mâ­nesc. Numai că pe ambele le-am descoperit aici po­luate și otrăvite. Așa a început lupta împotriva po­luării cu formaldehidă și împotriva tăierilor de pă­duri: cu gândul la fetița mea și la viitorul ei, la Ro­mâ­nia pe care ea o va moșteni de la mine. Asta îmi și dă putere să merg mai departe.

- Ce anume v-a determinat să luați atitudine? Ce a de­clan­șat revolta dvs.?

- Totul a pornit de la fabrica de formaldehidă a Kastamonu din Reghin. E situată la doar câ­teva sute de metri de o gră­di­niță și de o zo­nă naturală pro­tejată, "Sit Na­tura 2000"! În Suedia văzu­sem o ase­menea fabrică, dar era la distanță de zeci de kilo­metri față de cea mai apropiată zonă locuită și avea sisteme de secu­ritate și de avertizare a popu­lației extrem de elaborate. Asta pentru că instalațiile de formal­dehidă emit în aer substan­țe cancerigene și acci­dentele pot fi catas­trofale. La Reghin, în loc ca oamenii să fie informați în legătură cu riscul enorm pentru sănă­tate, nimeni nu spunea nimic, și fabrica era pe cale să se extindă. În că­utarea argumentelor, odată intrați în hățișul actelor și al legilor, am descoperit nu doar că fabrica de PAL din Reghin funcționa fără avize de mediu, de doi ani, ceea ce a atras și reacții din partea Comisiei Euro­pene, dar ne-am dat seama că industria lemnului din Ro­mânia este, de fapt, controlată de doar câteva fir­me străine.

- Care sunt aceste firme străine și ce câș­tigă, de fapt, România de pe urma lor?

- Austriecii Schweighofer Holzindustrie au drept de preempțiune pe 80% din pădurile României. Da, ați auzit bine, 80%! În rest, sunt și austriecii de la Kro­nospan și cei de la Egger, plus turcii de la Kastamonu și alți câțiva pro­ce­satori de lemn. În total, compa­niile mari dețin aproximativ 20 de fabrici, care toacă pădurile României la foc continuu: o unitate de-a lor poate procesa 2000 de metri cubi de lemn pe zi, aproa­pe 100 de camioane de lemn pe zi! Este cam cât s-ar lucra într-o mică afacere de familie într-un an și jumătate. Ei o fac într-o singură zi, într-o săptă­mână devorează un munte! Și, deși au pro­fituri colo­sale, statul român nu câștigă nimic, pentru că ei de­clară, în general, că au pierderi în afacerile lor! Statul nici măcar nu are pe ce să îi impoziteze, banii lor merg în țările de origine sub formă de instalații cum­părate la suprapreț, probabil, și nu sunt nici plătitori de TVA, că exportă în UE. Kas­ta­monu, de e­xem­plu, a declarat pier­deri de 200 milioane de euro! Dacă s-ar pune 20 de ingineri sil­­vici inco­rup­tibili la por­țile acestor fabrici, tăierile de păduri ilegale s-ar opri de a do­ua zi. Și România mai "câștigă" și alte lucruri de pe urma acestor "in­vestitori" stră­ini: dezastrul pă­durilor din toa­tă țara. Aici, pe va­lea supe­rioară a Mureșului, sau pe văile Gur­ghiu­lui, este măcel! Munți jupuiți până la os! Pentru că după ce pădurile se taie la ras, cu pri­ma ploaie, pă­mân­tul este spă­lat, dus la vale, și ră­mâne doar stân­ca. Acolo nu se poa­te re­plan­ta nimic, nu va mai fi ni­ciodată pă­dure! Ce primim în schimb de la fabri­cile care pre­lu­crea­ză tot a­cest lemn? Poluare cu substanțe can­ce­ri­gene, aer otrăvit, boli incu­rabile.

"Marile tăieri ilegale se fac în ocolurile private"

- Totuși, ministrul Mediului a anunțat că popu­lația poate suna de urgență la 112, dacă observă un camion suspect, cu lemne, și că tăierile vor fi monitori­zate prin satelit. Meto­dele mo­derne nu pot stopa acest fe­no­men?

- Astea sunt, așa, niște de­cla­rații ca să doarmă lumea mai liniștită, însă nu schimbă si­tuația cu nimic. Marile tăieri ilegale nu se fac în pădurile Romsilva, ci în oco­lurile pri­vate. Mecanismul e simplu: pe proprietatea privată, omului i se mar­chează o can­ti­tate de lemn. El taie de zece ori, sau de o sută de ori mai mult. Când se constată catastrofa, proprietarul spune că el nu știe, că cineva l-a furat. Fiind pro­prietate privată, câtă vreme el nu depune plân­gere, Poliția nu poate de­mara ancheta. Când ci­ne­va anunță un camion sus­pect care transportă lemn, Poliția, sesizată prin ser­viciul 112, poate verifica doar greu­tatea transportului, nu și cubajul, cantitatea de lemn în sine. Fabricile de prelucrare știu șme­che­ria și cum­pără la tonă lem­nul. În felul ăsta, toa­tă lumea e mulțumită, și pădurile sunt mă­ce­lărite pe față, cu acte în regulă. Sin­gu­rii care ar putea să ve­rifice situația în mod real sunt ins­pec­torii sil­vici, însă ei fac rareori parte din echi­pa­jele de Po­liție de pe șosele. La Re­ghin, noi am sesizat ins­pectorii silvici asupra a­ces­tui lucru și, în urma controlului efectuat, în no­iembrie 2014, Kastamonu a fost găsit cu o cantitate de 28.000 de metri cubi de masă lemnoasă fără niciun act de proveniență! Asta doar din acte, pe diferența dintre tone și metri cubi.

"Suntem considerați o țară din lumea a treia"

- Există soluții pen­tru a opri defrișările?

- Sigur că există, nu­mai că la puterea finan­ciară a acestor firme, lobby-ul este foarte pu­ternic și ajun­ge până la cel mai înalt nivel. Ideal ar fi ca Parla­men­tul să facă niște legi mai stricte și mai clare. Deocam­dată, noi susținem mă­suri legislative și am propus două soluții la în­demână: în primul rând, să nu se mai dea voie la dubla măsură, în tone și în metri cubi, să fie agreată doar una dintre ele. Și în al doilea rând, tăierile ilegale s-ar opri imediat dacă la intrarea în marile centre de pre­lu­crare ar exista câte un inspector silvic, care să verifice can­ti­tatea reală. Nu să fugă­rească noaptea pe șosele ca­mioanele, ci să le aștepte la intrarea în fabrici. Pentru că dacă nu ar exista cum­părători pentru lemn ilegal, nu ar mai exista nici vân­zători, e simplu.

- La Sebeș, oamenii au ieșit în stradă să pro­tes­teze împotriva poluării și a tăierilor ilegale de pă­duri. Este acesta un semn că mămăliga româ­neas­că e gata să explodeze în mâinile lacome ale aus­triecilor?

- Eu am fost uimit să constat că la Sebeș Kro­nospan, un investitor european cu investiții în Dane­mar­ca, Austria, Anglia sau Elveția, încearcă să su­prime opinia publică în modul în care o face: prin me­tode de intimidare, prin amenințări, prin denigrări. Am impresia că ne consi­deră o țară din lumea a treia. În Austria, Kronospan nu ar avea curajul să îl dea în judecată pe omul ieșit în stradă, pentru că e dreptul ce­tățeanului să aibă o părere și să pro­tes­teze în spațiul public. Dreptul la cu­vânt nu ți-l poate suprima nimeni. Am dreptul să spun ceea ce cred, ce simt, ceea ce vreau, sigur, fără să încalc li­ber­tatea ce­luilalt. Noi ne-am cerut drep­tul cetățea­nului român, de a res­pi­ra un aer curat. Ca să ne intimideze, ne-au dat în judecată pe câțiva dintre ini­țiatori. Numai că, așa cum pentru Roșia Montană românii s-au soli­da­rizat și au protestat în toate marile orașe ale țării, cred că și pă­durile României și aerul cu­rat pot să creeze o solidaritate reală. E o nece­si­tate, e o ur­gență!