Johannis și "amicii" austrieci

Ion Longin Popescu
Scriam, în urmă cu două săptămâni, des­pre Noul Cod Silvic, adoptat recent de PSD și respins de președintele Johannis.

Mi s-a părut de bun simț să laud motivele pentru care președintele României a retrimis legea în parlament, dar îmi pare rău că n-am știut că unul dintre ele viza o interdicție de apre­ciat, nu de criticat. Anume, Codul Silvic prevedea și, sla­vă Domnului, încă prevede, in­ter­dicția pentru o com­pa­nie de a procesa mai mult de 30% din volumul unui sor­ti­ment industrial de masă lem­noasă din fiecare specie. Mai mult, fabricile locale de mobilă vor avea, de acum înainte, drept de preempțiune față de lemnul din munții României. Acest articol de lege l-a su­părat la culme pe principalul distrugător de păduri din România, firma austriacă Schweighofer-Holzindustrie, care s-a grăbit să vină cu jalba în proțap la autorități. Din nefericire pentru România, în loc să apere munții și natura țării în vârful căreia a ajuns, cel intitulat șeful și apărătorul statului, președintele României, a intervenit în fa­voarea "amicilor" săi austrieci! Probabil că nici președintele Austriei n-ar fi reușit să alcătuiască o argumentație mai favo­ra­bilă firmei Schweighofer, decât a fă­cut-o Klaus Werner Johannis. Personal, ca sus­ținător al candidaturii fostului primar al Si­bi­ului, trăiesc o mare dezamăgire. Între Johannis și Ponta, chiar și în acest moment, l-aș vota pe cel dintâi. Dar nu voi asista ne­pă­sător la derapajele la care, tot mai des, se pretează domnul președinte. Iată cum sună recomandarea prezidențială de care, din fe­ri­cire, parlamentul n-a ținut cont: "Apre­ciem că dispozițiile art. 60 alin. (5) lit. f) și g) -- prin care se introduc: pragul maxim de 30% la achiziția sau procesarea de masă lem­noasă din fondul forestier național și dreptul de preempțiune pentru producătorii din industria mobilei, la cumpărarea de masă lemnoasă -- sunt de natură să aducă atingere principiilor libertății economice și con­tractuale... Introducerea unei limitări ar­bitrare în activitatea operatorilor econo­mici, care ar genera dezavantaje pentru unii și avantaje pentru alții, ar putea avea im­pact negativ asupra mediului concuren­țial și ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligațiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene". Așadar, neprihănitul nostru președinte își însușește hundert­pro­zen­tig argumentele companiei străine, ig­no­rând cu grație interesul național, organiza­țiile de mediu și societatea civilă. Zilele trecute, organizația americană Environmen­tal Investigation Agency (EIA), un ONG cu bi­rouri la Washington și Londra, a dat pu­blicității înregistrări video, cu camera as­cunsă, care demonstrează că firma aus­triacă Schweighofer-Holzindustrie este dis­pusă să achiziționeze lemn tăiat ilegal. Mai mult, filmul dezvăluie lobby-ul făcut de fir­mă pentru scoaterea din Codul Silvic a amin­titei interdicții. În mijlocul acestui scan­dal, intervenția Președinției României se detașează ca o pată neagră pe obrazul lo­catarului de la Cotroceni. Portalul www. romaniacurata.ro dezvăluie că îngrijorările lui Johannis privind impactul negativ asu­pra mediului concurențial și eventuala pe­deapsă a CE aplicată României pentru acor­­­darea dreptului de preemțiune fabri­cilor de mobilă locale sunt false, deoarece legislația europeană nu interzice preve­de­ri­le anti-mo­nopol și recunoaște dreptul co­mu­nită­ților locale de a beneficia cu prio­ritate de resursele naturale ale zonei. Oare vă paște și pe dvs. blestemul dâmbovi­țean, dom­nule Johannis?