Înger și demon: Vitamina B9 și acidul folic

Ilie Tudor
- Ingerăm, fără să fim prea conștienți de acest lucru, cantități importante de acid folic. De ce? Pentru că autoritățile noastre, la fel ca și cele din alte țări europene sau din America, au considerat că avem mare nevoie de această substanță, obligând prin lege fabricanții de pâine și făină să o introducă în produsele lor. Se credea că acidul folic este util în prevenirea unei sumedenii de boli și chiar că ar trata cancerul. De curând, o veste a căzut ca un trăznet: un studiu american dovedește, fără drept de apel, că acidul folic accelerează evoluția cancerului, fiind periculos, atât pentru bolnavii în forme incipiente, cât și pentru cei ce au predispoziție genetică spre această boală. Iar veștile proaste nu se opresc aici -

În foarte multe lucrări "de specialitate" vom găsi informația că vitamina B9 și acidul folic sunt două denumiri pentru aceeași substanță. În realitate, există diferențe extrem de importante:
Acidul folic este o substanță de sinteză, inexis­tentă în natură, fiind produs abia în anii '40, când a și înce­put să fie introdus în medicamente și în alimente.
Vitamina B9 este o denumire generică pentru compușii naturali ai acidului folic, numiți folați, de la latinescul folium, adică frunză. Folații, cum le arată și numele, sunt întâlniți în frunzele plantelor verzi (spa­nacul fiind campion la acest capitol), fiind așadar o substanță naturală, pe care organismul s-a obișnuit să o metabolizeze de-a lungul milioanelor de ani de evoluție.

Efectele acidului folic în organism

"Moda" acidului folic a apărut în anii '90, în Sta­tele Unite, de unde s-a răspândit în întreaga lume. La sfârșit de secol XX, specialiștii americani au decis că toată pâinea și făinurile trebuie fortifiate cu el, pentru a combate anomaliile copiilor, obser­vate la naștere. Și, într-adevăr, s-a constatat că adău­garea de acid folic a redus cu un procent im­portant cazurile de malformații cardiace, proble­mele în dezvoltarea creierului sau oaselor la nou născuți. Apoi, s-a presupus că acidul folic previne și câteva forme de cancer, afirmație contrazisă de un studiu realizat în America pe o mie de pacienți cu cancer de colon. Spre deosebire de vitamina B9 naturală, acidul folic se asimilează integral în or­ga­nism, unde este depozitat în ficat, fiind apoi eliberat în exces și formând compuși ce accele­rează puternic creșterea tumorilor.
Cercetătorii au observat că 70-80% din popula­ția țărilor în care se comercializează și se consumă pâine fortifiată cu acid folic are în sânge acid folic ne-metabolizat, ceea ce crește nu doar riscul de cancer, ci și de afecțiuni nervoase sau degenera­tive ori de deficiențe imunitare. Devenim cu atât mai vulnerabili la efectele adverse ale acidului folic, cu cât înaintăm în vârstă, tinerii fiind cel mai puțin expuși. În concluzie, acidul folic s-a dovedit a fi deopotrivă înger și demon, reducând cazurile de malformații la bebeluși, dar crescând rata can­cerelor sau a bolilor nervoase. Această pro­ble­mă generează dezbateri intense în întreaga lume in­dustrializată, care s-a grăbit să preia fortifierea cu acid folic cu mult înainte de a se lămuri care sunt efectele sale reale. Să vedem însă și care sunt efectele vitaminei B9, versiunea naturală a acidului folic, de la care au început toate studiile.

Efectele vitaminei B9 în organism

Principala diferență dintre folați (adică vitamina B9 naturală) și acidul folic este că, în timp ce sub­stanța de sinteză se asimilează integral, versiunile naturale sunt eliminate fără probleme de către orga­nism, atunci când sunt în exces. De aceea, vitamina B9 favorizează vindecarea cancerului de intestin, sân sau prostată, în timp ce acidul folic îi accelerează evoluția. Dar această vitamină, în forma sa naturală, are și alte funcții extrem de importante:
* Reglează activitatea sistemului nervos, având un efect puternic calmant și stimulând unele procese cognitivie, cum ar fi atenția, creativitatea.
* Ajută la regenerarea țesuturilor îmbătrânite sau distruse, fiind remediu de primă importanță în așa-numitele tratamente anti-aging (de întinerire).
* Contribuie la buna funcționare a sistemului cardiovascular, contracarând acțiunea enzimei care provoacă o creștere a tensiunii arteriale.
* Ajută la asimilarea fierului și combate anemia. Împreună cu surata sa, vitamina B12, facilitează și menținerea unei oxigenări celulare normale.

Unde găsim în mod natural vitamina B9?

Din fericire, vitamina B9 se găsește în multe ali­mente, devenind deficitară doar în cazul persoanelor ca­re consumă hrană supra-rafinată sau atunci când creș­te necesarul din această vitamină (în caz de sar­cină, alăptare, convalescență etc.). Principalele surse de vitamina B9 sunt:
- frunzele verzi comestibile: spanacul, salata ver­de, urzicile, ștevia;
- legumele, în special broccoli, varza de Bruxelles, sparanghelul;
- ouăle de găină (în special gălbenușul);
- leguminoasele: fasolea, lintea, năutul;
- fructele, în special cele exotice: portocalele (in­clusiv sucul), bananele, avocado, mango.
În cazul deficiențelor mari de vitamina B9, este recomandat consumul campioanei absolute în acest domeniu, și anume, drojdia de bere. În ultimii ani, au apărut și extracte de drojdie de bere care conțin com­plexul de B-uri într-o formă foarte concentrată și stan­dardizată, putându-se astfel controla foarte bine doza zilnică din fiecare vitamină.

Aplicații terapeutice ale vitaminei B9

* Fertilitatea la femei - vitamina B9 intervine în toate fazele procesului de procreere, de la ma­turi­zarea ovulului până la fecundare și formarea pla­cen­tei. Specialiștii apreciază că multe dintre femeile care suferă de infertilitate fără cauze aparente ar trebui să urmeze o cură de trei săptămâni cu vitamina B9.
* Fertilitatea la bărbați - vitamina B9, îm­pre­ună cu zincul și seleniul natural, sunt vitale în procesul formării spermatozoizilor, în condițiile unui deficit al acestora apărând probleme, cum ar fi spermatozoizii imaturi, cu forme anormale sau cu deficit de motilitate.
* Sarcina - cura cu vitamina B9 naturală (de regulă extrasă, împreună cu restul complexului B, din drojdia de bere) este bine să înceapă cu trei luni înainte de procreere și va dura până la naștere. Acest nutrient ajută în primul rând foetusul, ferindu-l în bună măsură de eventuale anomalii ale creierului, oaselor, inimii sau splinei. Apoi, folații previn avortul prematur, puseele de hipertensiune și alte tulburări cardiovasculare la femeile gravide, înlăturând o parte din efectele nefaste ale fumatului.
* Hipertensiunea și infarctul - curele cu vitamina B9 reduc riscul de infarct, întrucât previn puseele de hipertensiune și depunerile de colesterol pe arterele care aprovizionează cu sânge inima. Car­diologii consideră această vitamină printre cele mai nenocive și eficiente medicamente care pot fi folosite în hipertensiune, boală coronariană sau sechele ale accidentului vascular cerebral.
* Părul și pielea - creșterea și regene­rarea lor este foarte mult stimulată de folații naturali. Efectul apare după 3-6 luni de cură cu vitamina B9, considerată a fi una din cele mai eficiente proceduri de reîntinerire. Interesant este că vitamina B9, împreună cu siliciul de origine vegetală, este folosită și de clinicile de chirurgie estetică, întrucât ajută la refacerea mai rapidă a țesuturilor după operație și previn apariția efectului de mască (adică împietrirea expresiei faciale, cauzată de multiplele inter­venții de face-lift).
* Cancer - spre deosebire de replica sa de sinteză, adică acidul folic, vitamina B9 are un efect anticancerigen natural. Din datele exis­tente, rezultă că vitamina B9 este eficientă con­tra cancerului de colon și de rect, contra cance­relor cu determinare hormonală (la sân, ovare, prostată), contra cancerului cerebral (neuro­blas­tomul, în special), contra cancerului pul­monar. Totuși, deși s-au observat efecte pozi­tive ale acestei vitamine naturale în tratamentul cancerului, cea mai eficientă este folosirea sa pentru prevenirea acestei maladii.
* Depresia, sindroamele depresiv anxioase - există date științifice care arată că depresia, dar și stările de astenie sau angoasă, pot avea drept cauză lipsa de vitamină B9, con­jugată cu lipsa vitaminelor B1 și B2. Cura cu acest complex vitaminic este recomandată tutu­ror persoanelor care au avut sau au episoade depresive sau de anxietate, precum și celor care sunt supuse unui stres puternic sau se confruntă cu oboseala cronică.

Două precauții importante

* Prima precauție este adresată celor ce iau com­plexe vitaminice B sau vitamina B9 sub formă de pas­tile. În acest caz, este necesar să citim cu atenție com­po­ziția pastilelor, deoarece este frecventă prezentarea vitaminelor de sinteză drept naturale. Vitamina B9 100% naturală nu poate exista în stare pură, ci doar sub formă de extract de drojdie de bere standardizat.
* A doua precauție se referă la administrarea vita­minei B9 singură, caz în care efectul său este limi­tat. Specialiștii spun despre vitaminele din complexul B că lucrează în grup și de aceea trebuie luate îm­preună. De pildă, pentru a fi eficientă, vitamina B9 trebuie să fie susținută neapărat de vitamine cum ar fi B1, B2 și B12.