Îl cheamă Silviu Andrei și e colegul meu de liceu. E bun și blând și mă face să vreau să trăiesc cât mai mult pe pământ. Îl plăceam de mai demult, de pe vremea când îl priveam doar cu coada ochiului, pe holurile școlii, însă nu am avut niciodată curajul să fac vreun pas, mai ales că el e frumos și deștept și poartă eșarfe la gât, iar eu sunt mai plinuță și mai timidă. M-am ferit mult de el și mă mulțumeam să îl privesc de departe, înconjurat de grupul lui de prieteni gălăgioși. Mi-a plăcut la el dintotdeauna felul în care râde, chicotit și jucăuș, sigur pe el, și felul în care își cară ghiozdanul pe un singur umăr, de parcă ar fi cel mai curajos băiat. Și chiar e! Acum două zile, după terminarea orelor, în drum spre casă, m-am trezit cu el lângă mine râzând. Alerga de departe și mă striga, făcând semne disperate cu mâna prin aer. M-am uitat în jur, crezând că vorbește cu altcineva. Sigur trebuia să vorbească cu altcineva, mă gândeam. Cu vreo colegă din cele înalte și slabe, iar când am realizat că vorbește cu mine, cu mine, și nu cu altcineva, am înțeles ce înseamnă, de fapt, dragostea. Dragostea e atunci când corpul nu te mai ascultă și o ia razna, când trupul tău vrea să se desprindă de tine și să plece înspre persoana pe care o îndrăgești, ca să o ia în brațe, chiar dacă tu vrei să pară că nu e așa. E ca și cum organele toate, inima și ochii și mâinile, încep să nu te mai asculte, brusc, și vor să facă numai ce vor ele. Gura începe și spune cuvinte pe care în mod normal le ții numai pentru tine, ochii ba se înlăcrimează de emoție, ba rămân pierduți după un tramvai în care ar putea să fie și el, din întâmplare. M-am întors și l-am așteptat, de parcă eu i-aș fi făcut cea mai mare concesie. M-am strâmbat puțin, m-am fâstâcit câteva minute, prefăcându-mă că mă cam grăbesc să ajung într-un loc numai de mine știut, și ne-am continuat amândoi drumul. M-a luat de mână, m-a făcut să mă opresc, iar eu l-am ascultat cuminte. M-a tras înspre el, m-a luat în brațe, așa cum numai în filme am mai văzut, și m-a sărutat. De emoție, am închis ochii, fiindcă auzisem că așa trebuie să faci, și m-am gândit că dacă aș putea să vorbesc exact atunci, i-aș spune că îl iubesc. A fost primul meu sărut, care de atunci mă ține trează noaptea. Fiindcă mi-am dat seama atunci, exact în acel moment, că dragostea, atunci când vine, îți ia mintea și gândurile și le îndreaptă înspre persoana pe care o iubești, ca și cum ai vrea ca timpul tău să devină și al lui, să împarți cu el și spațiu, și gând, și dorință. Cumva, dragostea te face să te uiți mai mult la ceilalți, să dai mai mult, să devii mai bun. Dragostea te face să nu mai minți așa de mult, pentru că nu îți mai dă niciun motiv. Când vine, dragostea alungă gândurile urâte și te face să ai aripi. Te face să începi să porți eșarfe fără motiv și să te trezești dimineața cât mai devreme, ca să nu mai întârzii niciodată la școală.
Am puțini ani, vise multe și, în fața mea, o viață la început. Nu știu ce se va întâmpla cu mine, cu el sau cu noi doi, dar mi-ar plăcea să nu uit mai târziu, când voi mai crește, că lucrurile cu adevărat importante sunt cele care te fac să simți că trăiești. Sunt lucrurile care îți fac corpul să se desprindă de tine și inima să bată mai tare ca de obicei, așa cum mi se întâmplă mie de fiecare dată când îl văd pe Silviu Andrei, băiatul frumos dintr-a X-a B. Mi-ar plăcea ca atunci când voi crește mai mare, să nu las orgoliul să stea între mine și fericire, așa cum am văzut că fac oamenii mari de acum. De fapt, mi-ar plăcea ca noi doi să fim primii oameni care trăiesc cu adevărat, care se iubesc cu adevărat, care nu mint și nu înșală, care se respectă chiar și când sunt plecați în vacanțe, departe unii de alții, care înțeleg tot, și gânduri ascunse, care surprind inclusiv cuvintele nerostite. Mi-ar plăcea ca noi doi să ne iubim total, cu trupurile, cu mintea și sufletul, pentru că știu de pe acum că dacă ar fi așa, n-ar mai conta nimic altceva.
Mi-ar plăcea ca atunci când voi mai crește să nu uit niciodată ziua în care Silviu Andrei dintr-a X-a B m-a sărutat pentru prima dată, iar eu am închis ochii și am început, de atunci, să-l iubesc.
ALEXANDRA - clasa a IX-a A,
Colegiul Național "Mihai Viteazu"