Organizațiile ecologiste, mai puternice decât scutul de la Deveselu

Ion Longin Popescu
Un nor negru s-a abătut asupra proiec­telor miniere aurifere străine din România, cu toate că reprezentanții statului au încercat să le pună în operă pe furiș, după metode... era să spun comuniste, dacă n-ar fi profund corporatiste și corupte.

Dacă proiectul Roșia Montană a fost, slavă Domnului, pus deo­camdată "pe raft", în aș­teptarea vană că societatea civilă va uita de ea, citim tot mai des despre un alt proiect, cel de la Certej, Hunedoara, unde tot o cor­po­rație cana­dia­nă, Eldorado Gold (ELD), în­cearcă să dea lovitura. Crezându-se pro­ba­bil pe timpul "Goanei după aur" din Cali­fornia secolului al XIX-lea, compania s-a instalat în estul Apusenilor (la doi pași de Deva) și a pus la lucru "ingredientele" mon­dia­lismului indus­tri­al: autorizație de cons­truc­ție ilegală, aviz de mediu ilegal, dez­ba­teri publice super­fi­ciale sau deloc etc. DNA a intrat deja pe fir și vom afla lucruri sur­prin­zătoare, sunt si­gur. Organizația Mining Watch România, cu sediul în Cluj-Napoca, formată din cele mai importante ONG-uri de mediu impli­ca­te în lupta pentru salvarea Roșiei Montane, a dat zilele trecute publi­ci­tății o analiză ex­trem de bine documentată, care dovedește ma­turizarea impresionantă a so­cietății civile românești. Avându-i ca au­tori pe celebra eco­logistă elvețiană Stepha­nie Roth, alături de colegii Roxana Pen­cea, Ștefania Si­mi­on, Tudor Brădățean și Lu­minița Dejeu, analiza pune la zid în­trea­ga construcție de idei și in­vestiții a cor­po­rației canadiene de la Certej, ce merge, ca la comandă, pe ur­mele "junioa­rei" Roșia Montană Gold Cor­poration (RMGC). De fapt, analizată psi­ho­logic, com­pania de la Cer­tej suferă de... ce­ci­tate eu­ro­peană, cre­zân­du-se la tropice sau în miezul întunecat al Africii, unde buldo­­ze­rele, dinamita și oglinjoarele de buzunar deschideau până de curând drumurile către marile zăcăminte de metale prețioase. Nimic de zis, autoritățile statului român trăiesc, încă, în epoca colo­nialismului primitiv, ac­ceptând concesiuni, redevențe și beneficii minime pentru bo­gățiile țării, atâta timp cât partea lor e pusă deoparte... Dar aceste au­to­rități nu mai sunt singure! Românii nu mai plătesc nici o cea­pă degerată pe com­pe­ten­țele lor reșapate politic. Iată ce spune un mo­nitor de talie mondială, situat de partea industriei, precum BMI Research: "Pers­pec­tiva sectorului mi­neritului aurifer din România este mai puțin pozitivă decât se anticipa anterior, acum, când proiectul minei de aur de la Roșia Montană, care pro­mitea să fie cel mai mare de acest gen din Europa, va fi pus pe raft, pe termen ne­de­fi­nit, datorită succesului lobby-ului de me­diu". În aceste condiții, la ce se așteaptă Eldorado Gold? Organizațiile ecologiste din România sunt deja mai pu­ter­nice decât scu­tul american de la Deveselu. "Este im­por­tant să fie înțeleasă legătura strân­să din­tre Certej și Roșia Montană", se spune în ana­liza Mining Watch. "Ambele de­­pozite au fă­cut parte, la un moment dat, din­­tr-o sin­gură concesiune, acordată lui Frank Vasile Timiș, omul de afaceri con­tro­versat, cu­noscut pen­tru inducerea în eroare a in­vestitorilor și deturnarea fondurilor aces­tora. Conce­siunea a fost acordată fără o licitație preala­bilă. Ar fi greșit să presu­pu­nem că tim­pul va șterge aceste ilega­lități". Deo­cam­dată, Inspectoratul de Stat în Cons­trucții a confirmat faptul că lucrările de cons­truc­ție a minei Certej aveau la bază autorizații ilegale; la rândul lui, prefectul județului Hunedoara a acționat în justiție Primăria Certej cu privire la autorizațiile de cons­trucție ilegale emise pentru mina El­do­rado Gold (Deva Gold). Parchetul din Deva cer­cetează, în prezent, persoanele res­pon­sabile pentru emiterea autorizațiilor ile­ga­le men­ționate mai sus. Nu-i putem dori de­cât la... mai mare! Adică și la Roșia Mon­tană...

Mai multe la: miningwatch.ro/wp-content/uploads/Eldorado/CertejRO