În Herăstrău, la o bere rece și muzică bună

Dana Ene
Acum, că primele zile de vară au început să se facă simțite și mercurul din termometre urcă vertiginos, e momentul să ne mutăm din sălile de spectacole, fie ele cât de răcoroase și mari, pe la terasele și cluburile din parcuri, în adierea directă a anotimpului. În București, pe marginea lacu­lui Herăstrău, de exemplu, se află două cluburi înve­cinate - Berăria H și Hard Rock Café, aflate în mare competiție muzicală, spre finalul lunii mai.

BERĂRIA H

Lume bună: Paula Seling, Mihai Trăistariu și Nicola

Prima "strigare" e legată de concursul Eurovision. La Berăria H se vor organiza două concerte dedicate acestui mare eveniment european. În caz că sunteți interesați, sâmbată, pe 23 mai, veți putea urmări ce se întâmplă pe scena "Wiener Stadthalle" din Austria, alături de câțiva invitați speciali care au trecut prin botezul Eurovision-ului: Paula Seling, prezentă la competiție în 2010 și 2014, și Mihai Trăistariu, care ne-a reprezentat, și el, cu onoare în 2006. Vor fi emoții mari, căci băieții noștri de la Voltaj s-au cali­ficat în finală. După transmisia Eurovision-ului, este programat un alt moment special: concertul cunos­cutei interprete Nicola, și ea candidată la premiul european. Nu l-a luat, dar s-a clasat pe un onorabil loc zece. Nicola s-a numărat și anul acesta printre concurenții români care au sperat să reprezinte țara la Eurovision, dar noul ei single, "Addicted To Your Love", cântec compus de britanicul William Taylor, nu a trecut de etapa preselecțiilor. Insuccesul nu a de­mo­ralizat-o însă pe solista bucureșteană. Dimpotrivă! Sâmbătă seară, pe scena de la "Beră­ria H", se va strădui să-i convingă pe spec­tatori că valoarea ei merită, ori­când, o calificare în competiția euro­peană.
(Intrarea este gratuită, iar rezer­vările se fac pe net, la vreau@ berariah.ro - cu până la 24 de ore înainte de eveniment, sau telefonic, la 0725/34.53.45 - până în seara eveni­mentului.)
Vineri, pe 29 mai, tot la Berăria H, puteți asista la un alt concert de-a drep­tul senzațional. Reprezentanții noș­tri de anul acesta la Eurovision, trupa Voltaj (premiată sau nu, dar mereu iubită și prețuită), vor urca pe scenă pentru un concert de zile mari. Indiferent de rezultatul pe care Călin Goia, Gabi Con­stantin, Adrian Cristescu, Valeriu Ionescu și Oliver Sterian îl vor obține la concurs, cu siguranță că numeroșii lor fani vor dori să le fie alături pentru a-i felicita, la întoarcerea în țară. Melo­dia lor extrem de sensibilă, "De la capăt", le-a mers la suflet românilor plecați la muncă peste hotare, dar și oamenilor din lumea întreagă, care vizionează concursul pe micul ecran. Cu siguranță că mesajul textului, alături de frumusețea sa muzicală, i-a cali­ficat pe Voltaj în finală. "Intru în semifinală cu gândul la românii din străinătate și la copiii pe care mulți dintre ei sunt nevoiți să îi lase acasă. Este un preț uriaș, pe care îl plătesc pentru visul unui trai mai bun", spunea Călin Goia, înainte de prima semifinală. "Melodia vizează o problemă care afectează oameni din mai multe țări și îmi doresc ca mesajul nostru să răzbată dincolo de ecranele televizoarelor. Iar cei de acasă, chiar dacă nu ne pot vota, știu că vor fi cu sufletul alături de noi și asta contează enorm", adăuga solistul și liderul trupei.
(Prețul biletelor la concertul Voltaj, din parcul Herăstrău, cu loc la masă, este de 60 lei - în fața sce­nei, în zona A­re­nă și Radio­tecă - și 40 lei în orice altă zonă. Pentru a obține un loc în fața scenei, trebuie să vă gră­biți. Tichetele pot fi achizi­ționate din re­țea­ua myticket.ro sau di­rect de la intrare.)

Iureș balcanic cu RONA HARTNER
Tot în parcul He­răs­­trău, la aceeași be­ră­rie, sâmbătă, pe 30 mai, puteți asculta în concert o altă mare artistă - Rona Hartner. Focoasa actriță și cântăreață a pregătit, alături de Dj Tagada, un show muzical ce a cucerit întreg vestul europei, Balkanik Roots. Cu acest spectacol își va delecta și fanii bucureșteni, la final de mai. Concertul ei este un adevărat melanj de genuri muzicale, cu influențe bal­canice și urbane, toate mixate într-un spectacol ce nu ar trebui ratat.
(Pentru concertul Rona Hartner și DJ Tagada, prețul biletelor cu loc la masă este de 30 lei, în fața scenei, în zona Arenă și Radiotecă, și 20 lei în orice altă zonă.)

Folk moldovenesc cu PAVEL STRATAN
Iar dacă sâmbătă, pe 30, vă veți desfăta în acorduri gipsy, duminică, pe 31 mai, tot la Berăria H, puteți gusta o porție bună de folk moldovenesc, alături de Pavel Stratan. Originalul cântăreț și textier de peste Prut vine cu numeroasele lui "Amintiri din copilărie" (așa se numesc toate discurile muzicale pe care le-a scos până acum: Amintiri din copilărie 1, 2, 3 și 4), ca să vă descrețească pu­țin frunțile. Este un moment numai bun ca să vă luați cu voi prietenii și să faceți un mare chef. Mai ales că intrarea este liberă.

Hard Rock Café

Rhythm & blues cu ADI BĂRAR

Miercuri, 27 mai, de la ora 21, cafe­nea­ua cu muzică rock din același parc minunat, Herăstrău, vă invită la o întâlnire cu Adi Bărar Band, liderul trupei Cargo. El va concerta alături de Cristi Rațiu (tobe) și Kombel Cramba (bas). "Am înființat acest grup în anul 2009, din dorința de a mă reîntoarce la rădăcinile stilului care a pus baza dezvoltării mele, ca artist. Este un proiect de suflet", declara Adi Bărar. Pe scena din Capitală, cei trei artiști vor face o incursiune printre cele mai bune hituri ale rockului mondial, abor­dând stiluri precum blues, rythm & blues, funk și rock.
(Biletele costă 30 de lei, cu loc la masă în sală - fumători sau nefumători - sau 40 de lei VIP, cu loc în fața scenei, și pot fi găsite în rețeaua iabilet.ro, dar și la Hard Rock Café.)

CRISTI MINCULESCU - hit de hit
Pe aceeași scenă, tot la finalul lunii, pe 29 mai, sunteți invitați la o altă întâlnire "majoră", de data asta, în compania lui Cristi Minculescu, care vă va încânta cu toate hiturile carierei sale. Chiar dacă nu mai este Iris, ci Cristi Minculescu & Band, pe scenă vor răsuna melodii-emblemă, precum: "Strada ta", "Somn bizar", "Baby" "Ultima toamnă" "Cine mă strigă în noapte" sau "Să nu crezi nimic". Nostalgicii vor avea deci parte de o adevărată călătorie în trecut, în vremurile în care se scria una dintre cele mai frumoase file ale rockului românesc.
(Biletele la acest concert costă 40 de lei cu loc la masă sau 60 de lei VIP cu loc în fața scenei și pot fi găsite în rețeaua iabilet.ro, dar și la Hard Rock Café.)