MARINELA VASILICA ARDELEAN - Prințesa vinului și regina șampaniei

Otilia Teposu
"Sunt îndrăgostită de vin și de lumea lui"

- Maramureșeancă frumoasă și ambițioasă, a plecat la muncă în Italia, pentru o pâine mai albă. Destinul și firea de luptătoare i-au pregătit însă alt drum. Adolescenta de odinioară din Cavnic este, astăzi, o profesionistă a artei vinului, care i-a adus premii și recunoașteri internaționale. O poveste bună de trecut la minuni -

Printre nobili italieni

- Ești născută în Maramureș, o regiune devenită celebră pentru pălinca ei. Cum s-a născut pasiunea ta pentru vin?

- Dacă rămâneam acasă, în Maramureș, întâlnirea cu vinul nu s-ar fi produs niciodată. Soarta mea a vrut altfel. La 18 ani am plecat la muncă, în Italia, așa cum au făcut atâția români. Acolo am lucrat pentru familia Marcello del Mayno, Giuseppe și Beatrice (conte și contesă), care se ocupă din moși strămoși de producerea și vânzarea vinului. Unul din frați cultivă vița, altul are pivnițele, altul este produ­cătorul direct al vinului. Cineva din familie se ocupă de promovarea lui, altcineva de deschiderea de noi piețe. Cu alte cuvinte, în casa lor, care datează de pe la 1600, am văzut prima oară ce înseamnă vinul și cum este tratat el la nivelul cel mai profesionist cu putință. Cum poate o familie întreagă să trăiască foarte bine, de atâta vreme, doar din vin. Am fost martoră, de nenumărate ori, la discuțiile lor legate de vin, și la un moment dat, a început să mi se facă rușine că nu pot să înțeleg multe din ceea ce vorbeau despre vin, nu pentru că n-aș fi înțeles limba, ci pentru că aveau niște formule, gesturi, ta­bieturi, ca să le zic așa, care erau cu totul noi pentru mine. Îi vedeam cum gustă vinul, cum mișcă ușor înainte de asta paharul, cum îl miros, cum plimbă apoi licoarea în gură, dar nu știam ce se așteaptă de la aceste gesturi de apropiere, de împrietenire cu vinul. Le ascultam apoi comentariile legate de "caracterul" unui vin, de "ma­turitatea" lui, de transparență, și despre multe alte în­sușiri. Atunci m-am hotărât să învăț și eu mai multe și am urmat cursuri de somelier, timp de trei ani. De-abia acolo am început să desco­păr lumea din spatele unui pa­har cu vin. În primul an, de exemplu, n-am ajuns la vin decât prin istorie, geografie, cul­tură, iar de degustări de vin am avut parte doar de câteva ori. Abia mai târziu a venit gre­ul, când a trebuit să-mi educ sim­țurile, mirosul și gustul, ca să pot recunoaște anumite cali­tăți ale vinului. Și, încet-încet, am ajuns să-mi descopăr însu­șiri pe care nu mi le bănuiam.

- Arta vinului cere talent? Însușiri speciale?

- Da. Ce-i drept, eu simțeam și înainte de aceste cursuri anumite calități ale unui vin, dar nu puteam să "traduc" ceea ce simțeam. Cu timpul, am învățat că, pe lângă gust și miros, mai e nevoie de o foarte bună me­mo­rie, pentru că trebuie să înveți să recunoști nenumăratele calități ale unui vin. Se știe, Cabernet Sauvignon-ul, de exemplu, are printre alte însușiri, și miros de "verde", de ardei gras, dar trebuie să-ți ascuți simțurile ca să poți sesiza orice altă influență sau asemănare și apoi să interpretezi ceea ce simți în cuvinte simple, clare, ca să te înțeleagă toată lumea. Și să nu uităm de papilele gustative, care trebuie antrenate și întreținute corespunzător, ca să facă față oricărei degustări de vin.

- Ai amintiri din copilărie legate de sen­sibi­lita­tea ta la mi­rosuri și gust?

- Mama mea a fost bucătăreasă la Can­tina minerilor din Cav­nic, acolo unde m-am născut, și de la ea am învățat să gă­tesc încă de pe la 10 ani. De multe ori o așteptam cu mân­carea făcută, atunci când ve­nea obosită de la muncă. Găteam pentru că, de fapt, îmi plăcea să miros condi­mentele din prăvălia pe care o ținea tatăl meu (a în­chis-o, după închiderea minei, pentru că lumea a sărăcit), mă fascinau aromele lor pe care le asociam în gând cu cine știe ce gusturi. Și acum, când gătesc, eu nu gust aproape nicio­dată mân­carea, doar o miros, și știu dacă mai e ne­voie de ceva sau nu. Îmi amintesc și acum mirosuri din copi­lărie, țin minte de exem­plu, mirosul de iarbă, de ploaie, știu cum miroseau pădu­rea, florile. Sunt și acum emoționată când îmi amintesc mi­rosul rufelor în­ghețate, aduse iarna în casă, mi-e dor de mirosul sarmalelor fă­cute de mama și nu lipsesc niciodată de la Cră­ciunul petrecut în Maramureș, pen­tru că ni­că­ieri, în lume, Crăciunul nu miroase mai minu­nat. Și luna august o petrec tot acolo, ca să nu pierd gustul și mirosul fructelor de pădure, zmeură, afine, mure, coacăze. De fapt, fiecare întoarcere acolo înseamnă pentru mine o reîncărcare cu mirosuri și gusturi na­turale, simple, sănătoase, adevărate.

Arta vinului

- Și totuși, vinul a biruit...

- Oh, da... vinul este artă, ade­vă­rată poezie, este alături de noi la bine și la rău, la botez și la înmormântare, la veselie și la tristețe. E un însoțitor fi­del al oamenilor care știu să-l abor­deze și care văd și înțeleg viața altfel, tocmai din acest motiv. Vinul este ca o ființă vie, se maturizează și evo­lu­ează până când ajunge la vârful pi­ramidei, după care moare. Prin natura sa, vinul vechi este mai exclusivist sau e, dacă vrei, ca un bătrân, mai pretențios, mai tipicar, mai greu de scos din ale sale, pe când vinul tânăr este mai flexibil, mai ușor de asociat. Fiecare vin își are timpul și locul său, dar cel mai important este să-l aduci în lumea ta, să-l ții lângă tine, să îl răsfeți. Vinul este un personaj important în viața mea. M-a ajutat să accept că sunt sensibilă, m-a ajutat să mă apropii de oameni, să mă împrietenesc mai ușor, să recunosc mai ușor când am nevoie de ajutor, să trăiesc mai sănătos, să mă bucur de tot ceea ce înseamnă cultură și civilizație. Cu alte cuvinte, m-a ajutat să mă desco­păr pe mine și a ușurat comunicarea cu cei din jur. M-am îndrăgostit de vin și de lumea lui. La asta a con­tri­buit și pasiunea cu care mi-a fost fă­cut cunoscut de către producătorii stră­ini, care au în sânge patima vi­nu­lui, de generații întregi nefăcând altceva decât asta. Cu atâta emoție și gingășie vorbesc unii despre vin, încât e imposibil să rămâi insensibil.

Celebrele văduve ale șampaniei

- Și, ca și când vinul n-ar fi fost de ajuns, ți-ai trecut în palmares și șampania...

- Lumea șampaniei este o lume aparte, foarte diferită de lumea vi­nului. E o lume în care femeile sunt întotdeauna pe primul loc. În istoria șampaniei, s-a întâmplat ca unele din cele mai mari case producătoare - Veuve Clicquot, Pommery, Lau­rent-Perrier, Roederer, Bollinger, să fie conduse, la un moment dat, de femei rămase singure, văduve, numite de imaginația populară "celebrele văduve ale șampaniei". Aveau între douăzeci și treizeci și nouă de ani, când au fost obligate să preia conducerea afacerilor începute de soții lor, erau tinere. Dar cu perseverență, imaginație și fler, au ajuns în puțină vreme să controleze întreaga piață a șampaniei, fapt cu atât mai surprinzător, cu cât, în acea epocă, puține femei se ocupau de afaceri, cele mai multe fiind captivele saloanelor și ale crino­li­nelor de mătase. Dovedind un spirit co­mercial deosebit, folosindu-se de stra­tegii comerciale neobișnuite, făcându-și publi­citate într-un mod inspirat și original, ele au cucerit piețe noi și au dublat producția europeană de șampanie, de la acea vreme. E sigur că nu grijile materiale le-au făcut pe aceste femei, ce proveneau din familii înstărite, să ducă mai departe afacerile cu șam­panie, cât mai ales dorința de a con­tinua o tradiție de familie, ce se perpetua de generații. Exemplul lor m-a ajutat enorm. Mi-a dat încredere și m-a împăcat cu gândul că eu, o femeie, o româncă, am reușit într-o lume care este în mod tra­di­țional a bărbaților. Nu vreau să spun mai multe acum despre ce înseamnă să te im­pui ca român în Italia, cât efort și câtă muncă sunt necesare ca să răzbești. Eu am reușit pentru că am muncit enorm. Am fost finalistă la concursul "Ambassadeurs du Champagne", la Milano, în 2013, titlu acordat de către CIVC (Comité Interpro­fessionnel du Vin de Champagne), un adevărat "Guvern al Șampaniei în Franța", și acum sunt pro­fesoară la Roma, la "Italian Chef Academy". Predau tot ceea ce ține de șampanie și de uleiul de măsline.

- Ce ar trebui să prețuim, în mod special, la șam­panie?

- În fața unei sticle de șampanie începe sărbătoarea și trebuie să știi s-o trăiești la cele mai înalte cote. Mulți se întreabă ce poți să spui despre șampanie, că doar e numai un lichid, nu? Eventual, cu miros și gust de condimente, de "coajă de pâine", de "piersici", de mai știu eu ce. Ca să poți să o de­finești, ca somelier, trebuie să ape­lezi la stări, sentimente, senzații, la valori ca­re o umanizează. Povestea șampaniei este stră­ve­che, și în spatele ei stă nevoia omului de excelență, de fast, de distincție. În momentele mele de sărbătoare beau șam­panie, cel mai ade­sea Bollinger, pe care am și definit-o ca "dorința de-a iubi și de-a te îndrăgosti."

"Vinul românesc are nevoie de pașaport internațional"

- Hai să vorbim puțin și despre vinurile autoh­to­ne, care au progresat foar­te mult și încep să pă­trun­dă în lume.

- Ca Brand Manager mon­dial pentru compania de vinuri "Foss Marai Spu­manti" din Italia, am ajuns și în România, pentru a în­cer­ca o strategie de dez­vol­tare. Așa am cunoscut mul­te dintre vinurile românești și mi-am dat seama că ele sunt prea puțin știute în afara țării și că ar trebui făcut ceva urgent, pentru a construi un brand național pentru vinul românesc. Cu alte cuvinte, e nevoie de a crea un "pașaport inter­na­țional" pentru vinul ro­mâ­nesc. Cred că vinul nostru es­te unul dintre cele mai importante elemente prin ca­re am putea îmbunătăți imaginea României în lume. Și asta, pentru că vinul de calitate nu vorbește limba engleză, ori franceză, ori română, vinul vor­bește, la urma urmei, limba "gustului". Eu cred în vinurile românești.

- Vezi niște pași concreți, pentru ca aceasta să se întâmple curând?

- În primul rând, produ­cătorii români ar trebui să fie mai uniți. Oare nu aici s-a spus cândva: "Unde-s doi, puterea crește?". Mă uimește atâta rezistență la a înțelege că este imposibil de acoperit teritoriul ăsta mare, al lumii, altfel decât în comun. Avem un producător aici, unul dincolo, unul cine știe unde. E nevoie de unirea forțelor, pentru ca mesajul pe care-l transmitem să fie unitar, e nevoie de sinergii com­petente. Noi nu trebuie să-i copiem pe francezi, pe italieni sau pe mai știu eu cine, care au cultura vinului de mii de ani. Ne putem permite doar să ne inspirăm de la ei. Noi trebuie să avem capacitatea de-a pro­pune lumii ce avem autentic în țară. Trebuie să punem în valoare ceea ce este propriu acestui teri­toriu, pentru că degeaba încercăm să fa­cem vinuri ca în Bordeaux, sau ca în Si­cilia, ori ca în Spania. Așa nu vom avea succes. În schimb, e necesar să învățăm de la străini să ne organizăm mai bine. În zona Champagne, din Franța, sunt în jur de 300 de crame mari ("maisons") și peste 15.000 de mici proprietari de teren. Ei au înțeles că dacă nu colaborează între ei, n-au nicio șansă. Iar primul care a înțeles lucrul acesta a fost guvernul, care s-a implicat pentru ca șampania să de­vină un simbol al Franței. Unul dintre ce­le mai puternice. Prin ceea ce fac, și da­torită ex­perienței pe care o am, in­ten­țio­nez să con­tribui la recunoașterea Ro­mâ­niei drept unul dintre jucătorii im­por­tanți din indus­tria vinului, la nivel mon­dial.

Diplomația vinului

- Crezi că vinurile noastre pot sta la aceeași masă cu altele, care au cucerit piețele interna­ționale de sute de ani?

- Cred, și voi face tot ce pot pentru pro­movarea vinului românesc în lume. Am început cu Italia, gândindu-mă că dacă vom reuși să-i cu­cerim pe italieni, care sunt atât de pretențioși și dificili, vom avea, de fapt, o "viză" pentru a putea ajunge oriunde în lume. Avem vinuri bune, unele sunt chiar excep­ționale, trebuie doar să învățăm să le prezentăm și altora, mai ales pe acelea obținute din soiuri de stru­guri autohtone. În colaborare cu Asociația Interna­țională a Somelierilor și cu Ambasada României în Italia, am organizat un eveniment, "50 de vinuri fantas­tice din România", la care am prezentat cele 50 de vinuri românești prezente în cartea mea, iar cei peste 200 de invitați au rămas surprinși să des­copere calitățile lor certe.

- Vinuri, șampanie, cărți...

- Da, preocupări care îmi aduc o mare bucurie. Mi-am găsit drumul vieții! Nu e chiar așa de ușor. Cartea pe am scris-o, "50 de vinuri românești în­tâlnesc 50 de preparate culinare italiene", apărută în ediție bilingvă, română-italiană, a fost lansată la des­chiderea Festivalului de la Merano (unul dintre cele mai exclusiviste târguri de vin din lume), a avut succes, și este tot mai cerută în toată lumea, unde sunt comunități de români și italieni. Pentru a câștiga atenție cât mai mare, m-am gândit să alătur unor preparate din gastronomia ita­lienească cele mai reprezentative vinuri românești. A fost o faptă de curaj și nu-mi pare rău că am îndrăznit. Ca să nu se creeze suspiciuni, am ales singură 50 dintre cele mai reprezentative vinuri românești, apoi am ales 18 restaurante din Italia, din care 12 au stele Michelin, care au fost de acord să gătească anu­mite rețete specifice Italiei, ce se potrivesc cu vinurile alese de mine. Am avut emoții. M-am gândit de multe ori, "Doamne, ce-or zice italienii, dacă vor gusta vinurile pe care le-am ales? Nu cum­va o să li se pară că nu sunt «la înălțime»?". Reacția lor a fost însă una deosebită. Nu numai că au fost încântați să descopere vi­nuri de calitate, dar au devenit intere­sați pe durată de vinurile ro­mânești. La Merano, acolo un­de s-a lansat cartea, au fost prezenți și 14 producători români de vinuri, și după acest eveniment, unul dintre ei mi-a spus că a simțit o creștere substan­țială a vânzărilor pe teritoriul italian, ceea ce în­seamnă că vinurile românești încep să vorbească tot mai mult italiana. Trebuie să recunosc că am fost încurajată de amba­sadorii României și Italiei, care m-au susținut în realizarea cărții mele, ce a fost bine pri­mită de spe­cia­liști în enogastronomie. Succesul mi-a dat curaj și acum scriu încă o carte, în care 50 de vi­nuri românești vor întâlni 50 de prepa­rate românești. Vreau să ajut, în acest fel, cramele din Ro­mânia să-și promoveze vi­nu­rile. Cartea va apărea și în ediție engleză, ceea ce va ușura răs­pândirea informațiilor des­pre vinurile românești și despre bucă­tăria românească auten­tică, în afara țării. Dar pentru asta am nevoie de susținere nu doar din partea instituțiilor, a ministerelor, ci și a oamenilor, a producătorilor de vin, care trebuie să înțeleagă că, fără o bună și modernă comunicare a vinurilor lor, nu pot avea rezultate notabile.

- Crezi că vei reuși în acest rol greu, dar frumos, de promotoare a vinului românesc?

- Am vizitat aproape 60 de țări. Aș fi putut să mă stabilesc în oricare dintre ele. Mâine m-aș putea muta în California sau în oricare parte a lumii și s-o duc foarte bine. Cu ceea ce am acumulat în materie de vinuri, economie, finanțe, marketing, aș putea trăi în orice loc. Dar vreau să fac ceva pentru țara mea și nu este patriotism de paradă ceea ce vă spun acum. Eu chiar cred că vinurile românești merită să stea pe cele mai pretențioase mese, alături de altele care au o istorie de sute de ani. Am luptat enorm ca să pot depăși prejudecățile unora și neîncrederea altora și n-am să mă las până când vinurile noastre nu vor fi apre­ciate la adevărata lor valoare. Pentru asta, e ne­voie însă de multă muncă, ambiție și curaj. Nu mă dau înapoi! Tot ceea ce am realizat până acum s-a înăl­țat tocmai pe valorile astea.

Fotografii din arhiva Marinelei Vasilica Ardelean

Carte de vizită
Licențiată în drept și economie, cu o diplomă MBA în vinuri, obținută la Trieste, în Italia, profesor la "Italian Chef Academy", din Roma, Brand Ma­nager worldwide, pentru casa de vinuri Foss Marai Spumanti, finalistă a competiției "Ambassadeurs du Champagne", de la Milano, în 2013 și semi­finalistă a concursului "The best sommelier în the world", de la Londra, Marinela Vasilica Ardelean a fost de­sem­nată drept "Cel mai bun somelier al Ro­mâniei", în 2014. Specialist în șampanii, deține titlul de Dame Chevalier des Coteaux de Cham­pagne, fiind mereu solicitată pentru a face parte din jurii naționale și in­ternaționale de vinuri.