Cum ne apărăm de formele nesănătoase de amidon?

Ilie Tudor
Foarte mulți dintre oamenii convinși de avantajele alimentației naturale solicită antidoturi împotriva ingredientelor pericu­loase, omniprezente în alimentele din magazine.

Adevărul este că substanțele nocive, cum ar fi zahărul, îndulcitorii artificiali, amidonul modificat etc., s-au infiltrat atât de eficient în hrana cea de toate zilele, încât sunt aproape imposibil de evitat complet. De aceea, este bine să avem la îndemână câteva remedii de protecție, adică plante medicinale sau alimente-medicament care, administrate în cantități mici sau medii, să anuleze efectele nedorite ale otrăvurilor lente din hrană. Acestea trebuie în primul rând să stabilizeze glicemia și să protejeze pancreasul, iar în al doilea rând, să prevină creșterea ex­cesivă în greutate și apa­riția proble­me­lor cardiovas­cu­lare. Iată, în con­tinuare, câteva asemenea reme­dii:

Salata


Este cel mai fi­resc și la îndemână antidot contra diferite­lor forme de amidon rău, prezente în alimentele uzuale, cum ar fi: cartofii prăjiți sau piure, pila­furile, pâinea albă, mămăliga și pro­dusele cu porumb decorticat etc. Spre deosebire de plantele medi­ci­nale, pentru a avea efectul dorit, salata trebuie consumată în mari cantități. De exemplu, la o porție de cartofi prăjiți, avem nevoie de o cantitate dublă sau triplă de salată pentru a contracara efectul nociv al aces­tora. Dar merită să ne împrietenim cu cruditățile! Frunzele de salată verde, ridichile, castraveții, cu tot cu coajă, ardeii, leușteanul și pătrunjelul verde blo­chează în bună măsură asimilarea rapidă a zaha­rurilor din amidon și ne ajută să ținem sub control glicemia. Ele ne feresc de colesterolul și triglice­ridele cu valori crescute și împiedică apariția acce­selor de foame ce apar frecvent după consumul ali­mentelor bogate în amidon rău.

Fibrele alimentare


Sunt substanțe nedigerabile, care se adminis­trea­ză înainte de mesele bogate în amidon ușor asi­milabil, pentru a bloca acțiunea nocivă a acestuia. În magazinele noastre naturiste, găsim diverse combi­nații de fibre alimentare, destinate scăderii în greu­tate, controlului glicemiei și menținerii sănătății colo­nului. Cele mai eficiente fibre alimentare sunt cuprinse în următoarele produse:
* Tărâța de psyllium - este obținută din semin­țele unei plante mediteraneene, care conține o canti­tate mare de mucilagii, având o acțiune extrem de blândă și eficientă asupra tubului digestiv. Odată ingerată, ea formează în stomac și intestin un gen de pastă care reține vreme îndelungată amidonul și zahărul, ce vor fi astfel asimilate gradat, fără a mări brusc glicemia.
* Rădăcina de cicoare - conține așa-numita inu­lină, o substanță solubilă, nedigerabilă, care scade glicemia, stimulează dezvoltarea florei intestinale normale și protejează colonul.
* Tărâța de grâu - poate fi administrată ca atare, amestecată cu apă, înainte de masă, ori poate fi adăugată la prepararea hranei. Mai eficientă decât folosirea tărâței de grâu este folosirea făinei inte­grale, care conține nu doar fibre alimentare, ci și vitamine și minerale valoroase, inexistente în făina albă.

Gymnema

Numele său complet este Gymnema sylvestre și este un arbore care crește în sud-estul Asiei. Frun­zele sale sunt un fenomenal antidot contra zaharu­rilor nocive, fie ele simple sau complexe, din ultima categorie făcând parte și ami­donul. De altfel, numele său din India s-ar tra­duce prin distru­gă­torul de za­hăr, pen­tru că și atunci când este administrată în cantități mici, reu­șește să contra­ca­reze mai toate efec­tele nocive ale aces­tuia. În Europa și America, gymnema este cunoscut mai mult ca produs de slăbit, lucru expli­cabil, dacă ne gândim la faptul că peste 90% dintre obezi sunt de­pendenți de amidonul și zahărul din produse de cofetărie sau pati­serie. Dacă antidoturile ami­donului rău, despre care am vorbit până acum, au mai degra­bă un efect de prevenție a bolilor pe care acesta le declanșează, frun­zele acestui arbore luptă efi­cient chiar cu bolile deja instalate.
Se administrează extractul din această plantă, pe care îl găsim în plafaruri, sub formă de comprimate sau capsule. Doza zilnică de extract de gymnema este 0,5-1,2 grame, admi­nistrată în mai multe reprize. Extractul de gymnema are două efecte principale:
* Reduce și, mai ales, stabilizează glicemia, fiind un excelent medicament, atât în fazele de început ale diabetului, cât și în cele avansate. Inge­rarea acestui extract face ca glucoza din amidon să fie eliberată mai lent în sânge, prevenind creșterea bruscă a glicemiei și formarea rapidă de țesut adipos abdominal. La diabeticii aflați sub medicație, admi­nistrarea de gymnema ajută la reducerea dozelor de antidiabetice chimice și chiar la eliminarea lor, dar sub control medical. La cei insulinodependenți, ex­trac­tul din această plantă ajută la reducerea nu­mă­rului de unități de insulină, care se va face, de ase­menea, sub control medical.
* Combate supragreutatea și obezitatea, deoa­rece acționează la nivelul metabolismului, dar și al sistemului nervos, exact pe zonele din creier res­ponsabile de accesele de foame. Pentru dependenții de prăjituri, sticksuri, biscuiți, creme, croissante etc., cura cu gymnema este salvatoare. La câteva minute sau zeci de minute după ce pacientul a ingerat ex­tractul de gymnema, el devine aproape imun la gustul dulce, pe care îl percepe extrem de estompat, dar nici nu mai simte nevoia lui, ca înainte. De asemenea, dispar accesele de foame, care în mod normal apăreau la 1-2 ore, ca urmare a dietei cu amidon și zahăr.