MARILE LACURI - Tărâmul celor o mie de zei

Ciprian Rus
Înainte de toate - ISTORIA

- Capul Doloșman, nordul Dobrogei. Cel mai spectaculos sit arheologic din țara noastră: o cetate veche de aproape trei milenii, cățărată pe cel mai înalt promontoriu de pe malul lacului Razelm. Un loc care i-a magnetizat pe traci, pe greci, pe romani și pe turci, pe lipoveni, pe bulgari și pe ruși, un tărâm binecuvântat de zeii și Dumnezeul tuturor acestor popoare, și pe care noi, cei de astăzi, nu am învățat încă să-l prețuim la valoarea lui. Bun venit la Orgame, pe tărâmul celor o mie de zei! -

Povestea unui început de lume

Valurile și vânturile au mușcat, veacuri la rând, din malul rotund, ca dintr-un fruct oprit. Din pofta dezlănțuită a naturii, din pasiunea sălbatică a apelor bântuite de doruri venind din depărtările facerii lumii, s-a zămislit o minune cum nu s-a mai pomenit la Pon­tul Euxin. Un colț aspru de stâncă, înalt de zeci de me­tri, flancat de un ori­zont de ape albastre, în mij­locul unui tărâm blând și roditor, bine­cu­vântat de soare și îndestulat de Du­năre. Un paradis ca-n visele cele mai frumoase ale omenirii, în care nu trebuie decât să întinzi mâna ca să-ți răsfeți pân­tecele cu poamele pă­mân­tului și cu peștii ape­lor. Iar deasupra, de ve­ghe peste acest paradis, o cetate dăinuită cu migală de natura care, zidin­du-se pe sine, ofrandă, la temelia propriei opere, a dat poveștii o grandoare de necuprins. O citadelă șlefuită în piatră, pe care o privești cu teamă, mic, de jos, din barca plutind pe apă, și din care, odată ajuns sus, scrutezi depăr­tările, până la zeci de ki­lometri în zare, fără tea­ma că cineva ar îndrăzni să-ți pună gând rău.
Capul Doloșman îi spune acum clonțului de stâncă ce desparte două dintre "Marile Lacuri" ale Dobrogei, Razimul și Golo­vița. Cunoscut doar oamenilor Deltei și câtorva inițiați pasionați de istorie și de arheologie, acest loc unic - nu doar în România, ci și în întreaga regiune din jurul Mării Negre - stă ascuns, departe de ignoranța noas­tră, la 40 de kilometri, în linie dreaptă, la nord de vechea Histrie, care i-a fost surată de-a lungul a mii de ani de istorie, la mai puțin de o oră cu mașina de Tul­cea și la câteva ore de vâslit de Gura Portiței. Așa sună reperele din zilele noastre. Superficială, cum ne-a fost povestită la școală, istoria noastră omite faptul că acest paradis e primul loc din România de azi pomenit în scrierile antice, menționat ca cetate în opere de sea­mă, înainte de Histria coloniștilor greci, înainte de Argedava marelui Burebista, înainte de Sarmizegetusa lui Decebal, înainte de Ulpia Traiana. Primul loc care ne-a făcut cunoscuți în lume...

Istoria într-un cuvânt: Orgame

"Orgame, cetatea de la Dunăre", scria, cu 6 secole înainte de Hristos, un celebru geograf și scriitor din Grecia antică, într-una dintre lucrările sale, care avea să fie citată deseori de istorici, până și în epoca medie­vală. "Este prima menționare a unei localități de pe teritoriul României de azi, într-o operă antică. Acum mai bine de 2500 de ani, despre cetatea Orgame de la Capul Doloșman se vorbea ca despre un polis, un oraș în toată puterea cuvântului", spune arheologul Florin Topoleanu, fost director al Muzeului de Istorie și Arheologie din Tulcea și coordonator al săpăturilor arheologice de la Capul Doloșman.
Orgame: primul nume din istoria României, așa cum o știm noi, în 2015. Cu mii de ani în urmă, într-o vreme din care ne-au rămas ca mărturii doar oale și ulcele, pe malul Mării Negre, într-un golf bine dosit, din care aveau să se for­meze, mai apoi, "Marile Lacuri" de apă dulce de la gurile Dunării, un oraș înfloritor, apărat de o ce­tate pe măsură, atrăgea atenția lumii antice. Din tot ce s-a publicat și s-a analizat până în prezent, specialiștii au ajuns la concluzia că Orgame a fost primul oraș înte­meiat de greci la Marea Neagră, mai devreme cu o gene­rație decât mult mai cu­nos­cuta cetate a His­triei. Numai că, dacă Histria sau Tomisul vor păstra, după înființare, un rol im­portant în fie­care epocă istorică ce avea să urme­ze, poves­tea orașu­lui Or­game e învăluită într-o mantie de mister, vreme de se­co­le. "Orgame, ceta­tea de la Dunăre", învă­țau, generație după gene­ra­ție, arheologii și isto­ricii pasionați de lumea anti­că, dar nimeni nu știa unde s-ar fi putut afla acest Orgame.
Târziu abia, la începutul secolului XX, o altă descoperire, un document care menționa teritoriile cetății Histria, pe la anul 100, pe vremea lui Decebal, dă primele indicii despre poziționarea străvechii ce­tăți. Documentul vorbea despre zona de nord a His­triei, iar în acea zonă nu se cunoșteau decât niște ruine uitate de lume, undeva la Capul Doloșman... "Evri­ka!". Acolo trebuie să fi fost acel Orgame, "polisul" despre care grecii vorbeau cu două milenii și jumătate în urmă! Profesorul ieșean de arheologie Paul Ni­corescu avea să înceapă de ur­gență dezvelirea misterelor celui mai vechi nume din istoria noastră. Era în 1926, într-o epocă și într-o Românie care știau să pună preț pe trecut...

Babilonul "Marilor Lacuri"

În biroul său de la Muzeul din Tulcea, doldora de cărți și de mici capodopere ceramice antice pe care le studiază cu acribie, Flo­rin Topoleanu îmi vorbește cu pasiune despre anii de pionierat ai arheologiei românești și despre primele desco­periri fabuloase de la Orgame. E fascinat de vechea cetate grecească la care a săpat, ca arheo­log, încă din tinerețe, la fel cum e fascinat de tot ceea ce înseamnă zona aceasta de la întâlnirea Dunării cu Marea. "E o zonă cu adevărat specia­lă, și istoric, și cultural! Dincolo de orice parti-pris, e la nivelul Hune­doarei dacice, din acest punct de vedere. Zona aceasta a reprezentat, în permanență, o atracție irezistibilă pentru toată lumea", spune arheolo­gul, atunci când ajunge la extinderea Imperiului Roman până la gurile Dunării și la stăpânirea de către romani a cetății Orgame, Argamum, cum i-au latinizat ei nu­mele.
Apoi Flo­rin Topo­lea­­nu îmi vorbește des­pre cultura băștinașilor, cu care grecii au intrat în contact. Îmi vorbește despre romanii care s-au întins până la Deltă, încă înainte să se războiască cu dacii. Unde-i mai pui, apoi, pe geno­vezi, veniți aici prin secolul XIII, și pe lipovenii fugiți de urgia țaristă, pe turcii care au stăpânit Dobrogea sute de ani, pe bulgari, pe ruși... Timp de trei milenii, civilizații și popoare, care de care mai diferite, venind din Asia Mică, din insulele Mediteranei, din inima Europei, de la Roma și, mai apoi, din Genova, din Bal­cani și din întinderile nesfârșite ale Rusiei, toate au găsit aici, între "Marile Lacuri", tărâmul făgăduin­ței la care visaseră de generații!
Afară, la Tulcea, plouă infernal. Explorarea Capu­lui Doloșman și a "Marilor Lacuri" se amână cu o zi. O zi pe care nerăbdarea o lungește la infinit. Trebuie să fie ceva ascuns în ierburile înalte ce înconjoară ruinele cetății sau ceva îngropat pe sub zidurile geno­veze, ce se înalță, încă semețe, pe dealul ce străjuiește bălțile de la Enisala, o fi ceva ce primii coloniști greci au dus cu ei în mormintele somptuoase despre care îmi vorbește arheologul Topoleanu. Trebuie să fie ceva! Altfel, ce i-a atras pe toți în preajma Razimului și a Goloviței? Ceva magic îi va fi adus aici, la gurile Dunării, ceva magic îi va fi făcut pe toți să viseze la aceste meleaguri unice, precum visau miticii argonauți la "lâna de aur".

Raiul dintre fluviu și mare

"Le arătam, la un moment dat, unor prieteni, ima­gini de la Capul Doloșman, imagini foarte specta­cu­loase. «De unde ziceți că sunt?», îi provoc. «Italia!», spun unii. «Grecia!», spun alții. «Nici vorbă, prieteni dragi, sunt de la noi, de la Jurilovca!»", îmi povestise Florin Topoleanu, cu o zi înainte. Înțeleg perfect acum, când privesc Capul Doloșman din unduirea bărcii, uimirea amicilor arheologului tulcean. Un pro­montoriu înalt se rupe din mare, iar sus, din coama înverzită a dealului, răsar, ca un refuz al uitării, ve­chile ziduri greco-romane. Duc aparatul foto la ochi, iar cadrele developează, unul după altul, imagini desprinse, parcă, din ilustratele cu spectaculoasele țărmuri ale Italiei, Greciei sau Croației, acolo unde cetățile de piatră se nasc din spuma mării. Nicăieri la Marea Neagră nu mai există un țărm atât de înalt, de aproape 40 de metri! Asemenea argonauților care au pornit, în vremuri mitice, din vechea Eladă, ca să caute "lâna de aur" prin părțile Pontului Euxin, primii temerari greci care s-au aventurat în această zonă, în căutare de hrană (grânarul daco-geților făcuse ocolul lumii) vor fi fost uimiți să descopere un loc care semăna atât de mult cu țărmurile lor de acasă! Dar surpriza a fost și mai mare. Îndărătul coastei stâncoase ce intra pe atunci în Marea Neagră, navigatorii greci aveau să găsească chiar raiul pe pământ! Nici vorbă de stâncile seci ale Greciei, în care doar măslinii pot crește: aici, la gurile Dunării, era pământul cel mai fertil pe care îl găsiseră vreodată. Aici, oamenii locu­lui erau pricepuți într-ale agriculturii, iar roadele pă­mântului valorau greutatea lor în bijuterii de preț. Zeci de ani, poate secole, vor fi adăstat comercianții greci în golful de la Capul Doloșman. Aduceau vinuri, ulei de măsline, ceramică și podoabe pentru căpeteniile localnicilor și duceau înapoi, în Atena sau în insulele din Asia Mică, pe care le colonizaseră deja, grâne și fructe cum nu se mai pomeniseră prin părțile acelea. Cu timpul, unii dintre ei nu s-au mai dat duși. Prin­seseră prea mare drag de acest colț de rai dintre fluviu și mare. S-au rugat zeilor să le dea binecuvântarea să rămână aici, la gurile Dunării, iar zeii au coborât deasupra Dobrogei, în chip de pescăruși, să vadă cu ochii lor belșugul aflat. Unii dintre zei, se spune, nu s-au mai dat nici ei duși, și bântuie și azi întinderile de apă și stuf de la Capul Doloșman...

Mesaje de dincolo de moarte

Venind la pas dinspre Jurilovca, pe un drum asfal­tat recent, care a introdus, din păcate, monumentul antic de la Orgame pe harta amatorilor de mici și grătare întinse pe bucăți de piatră smulse din ziduri vechi, nici nu îți dai seama când ai ajuns la Capul Do­loșman. Înconjurate de vaste terenuri agricole, culti­vate și dichisite precum gazoanele englezești, și apoi de o pajiște acoperită de ierburi sălbatice, ruinele cetății se scaldă într-o oază de vegetație.
Exact înainte de intrarea pe poarta cetății, un cerc din pietre, cu diametrul de 40 de metri, e urma celui mai vechi mormânt grecesc din bazinul Mării Negre, una dintre descoperirile arheologice cele mai impor­tante din România. Ghidul nostru ad-hoc, profesorul de istorie Paul Condrat, fiu al locului și un obișnuit al cetății, la care a săpat pe vremea când era elev la Juri­lovca, ne dezvăluie secretul celui mai mare și mai vechi dintre mormintele grecilor antici. "Peste aceste pietre, în jurul cadavrului care era incinerat la fața locului, a fost ridicat un tumul de pământ impre­sionant. Fără îndoială, este vorba despre un personaj de vază. Pe lângă faptul că amenajarea funerară este cu totul aparte, în jurul mor­mântului s-au găsit in­diciile unui cult special. Ge­nerații întregi au adus aici ofrande în amintirea celui decedat!".
Dacă mormântul mare­lui colonist e învăluit într-o aură de glorie, în imediata apropiere, vechea lume grea­că ne dezvăluie un mor­mânt care ascunde o dramă: o poveste cutremu­rătoare, despre căderea din grațiile zeilor! Arheologii au descoperit la Orgame mor­mântul unei tinere, se pare dintr-o familie cu sta­re, care a fost înhumată, și nu incinerată, cum era le­gea la greci. Indiciile duc la concluzia că tânăra a fost pedepsită prin decapitare, semn că făcuse păcat de moarte în fața zeilor, motiv pentru care nu mai putea fi demnă să fie incinerată!

Paradisul pierdut

Intru pe poarta cetății, o poartă-capcană, pe care aveai mult de furcă să o poți trece în caz de asediu, și pășesc pe lespezile în­verzite de pe unul dintre fostele drumuri principale ale vechiului oraș. Sunt în mijlocul unui paradis pier­dut, sălbăticit de verdele nebun al primăverii dobro­gene. Câteva săptămâni i-au luat naturii să-și recâș­tige cetatea pe care marile imperii grec și roman au stăpânit-o vremelnic doar! Dacă pe vremuri mirosea a mirodenii aduse de navi­gatorii greci de peste mări și țări, acum miroase a mentă și a flori de câmp, iar urzicile, înalte de un stat de om, sunt vajnici cer­beri pe ruinele în­gro­pate în pământ, popu­late de miliarde de gâze, al căror zumzet e sin­gurul semn ce amintește de forfota de odinioară a cetății. Ce univers fa­bulos trebuie să fi fost la Orgame! Merg de-a lungul străzilor princi­pale și nu pot să nu-mi imaginez râvna și entu­ziasmul cu care primii coloniști au ridicat, pia­tră cu piatră, cetatea de pe malul apei. De-a stân­ga și de-a dreapta drumului sunt fundațiile de piatră ale caselor care, în vremurile antice, aveau zidăria as­cunsă sub o tencuială sub­țire, de argilă. Dar, mai impresionant decât aceste urme de locuire, e simplul fapt că pășești printr-o cetate care a fost locuită aproape 2000 de ani, 700 înainte și încă vreo 1000 după Hristos. Aici a fost primul mare centru comer­cial grecesc de la Marea Neagră, aici a fost una dintre cetățile cu care dacii vor fi fost me­reu în contact, aici au avut romanii unul dintre avanposturile lor de la marginea imperiului. Bogăția acestor minunate întâlniri dintre civilizații avea să mi-o arate arheologul Topo­leanu în vitrinele Muzeului din Tul­cea. Ceramică de cel mai înalt nivel al epocii antice, piese de decor și am­fore pline, cândva, de licori, un veri­tabil tezaur format din misterioase vârfuri de săgeată, găsite, toate, în jurul Jurilovcăi, despre care specia­liștii cred că ar fi fost niște monede timpurii... Trebuie doar să scormo­nești pământul în jurul Capului Do­loșman ca să dai peste semnele isto­riei timpurii a acestor locuri!

Altarul închinat mării

Tot aici, la Argamum, vor fi venit și primii creștini să propovăduiască legea cea nouă. Câteva ruine vechi de biserici te țintuiesc în loc. Sunt urmele primelor biserici creștine de pe teritoriul Ro­mâ­niei de azi. Arheologii au descoperit trei bazilici la Do­loșman, ca și variate obiecte inscripționate cu simboluri creștine, lucru ce spune multe despre importanța cetății Ar­gamum, ca centru al lumii creștine, în primele secole de după Iisus! În afara cetății, la peste un kilometru, s-a găsit o a patra bazilică, ridicată pes­te un loc de cult al roma­nilor. Și chiar dacă zidurile s-au prăbușit, îți poți lesne ima­gina murmurul rugăciunilor, pur­tat de vânturi spre largul mă­rii.
O biserică fără ziduri, cu altarul și cristelnița lipite de malul Razimului! Stâlpii sunt doar cioturi de marmură, pe ca­re-i poți ridica tu, cu rugăciunile tale, până sus, la cer, iar deasu­pra, o catapeteasmă din senin și nori albi și diafani, mai ceva ca-n frescele Renașterii! Privești în zare, din balconul altarului de la Argamum, până departe, iar rugile, precum cânturile primilor preoți creștini, duc acolo unde, ca-n clipele de dinaintea Facerii, cerul, apa și pământul erau totuna...
Cobor din cetate pe mal. De-a stânga am Razimul, de-a dreapta Golovița, în depărtare, la doi pași, e mis­terioasa insulă Bisericuța, punct strategic în sistemul de apărare al cetății Argamum. Apa îmi fâșâie domol la picioare, aducând cu ea pietre mici, colorate, scoici și bucăți de ceramică antică. Trebuie doar să întinzi mâna ca să culegi, din apă, istoria. Îmi duc la ureche o scoică. Marea îmi îngână un cântec misterios, care amestecă, într-o armonie divină, incantațiile tracilor, cântecele vechilor coruri grecești, cu psalmii primilor preoți creștini, care au pus aici semnul crucii, singurul pe care timpul nu l-a șters niciodată.

Fotografii de ANDREI CHERAN