La joacă, printre coji de semințe...

Iulian Ignat
Doamna cea cochetă îi spune de pe bancă, pe un ton aspru, fetiței sale, să stea cuminte, să facă aia sau să nu facă ailaltă.

Fetița este și ea foarte frumos îmbrăcată, are părul împletit într-o codiță, ochii mari, și pare oricum foarte cuminte. Mama ei scuipă semințele în fața băncii de pe terenul de joacă, iar fetița scuipă semințele pe mă­suța din căsuța colorată vesel, în care au loc patru copii. Câțiva pași mai încolo, trei mămici blonde, între care una ține pe genunchi un prunc de câteva luni, lasă în fața băncii un alt gros covor de coji de semințe, la capătul unei competiții mute. Este un fapt devenit firesc în parcurile primului sector al unei capitale europene.
Parcul acesta nu este unul sălbatic. S-au învârtit mulți bani aici în ultimii ani. Fântâna arteziană a fost refăcută și luminează frumos noaptea, în locul ierbii s-a așternut gazon, straturile de petunii sunt schimbate la câteva luni, e o plăcere să pășești pe noul teren de fotbal etc. Plăcuțe înfipte în copaci te atenționează că în parc ai semnal gratuit pentru internet, dar nici o plăcuță nu îți spune să nu arunci gunoiul pe jos. Fiecare bancă se mândrește cu un multicolor covoraș de coji de semințe, coșurile de gunoi au în jurul lor sticle goale, pungi de plastic. Bodyguarzi în albastru se plimbă pe aleile parcului și, cu toate că se plictisesc înfiorător, nu i-am văzut să atențio­neze pe cineva să păstreze curățenia. Cumva m-am obiș­nuit ca, de 25 de ani, să văd cum românii consideră spa­țiul public drept ladă de gunoi, cum satele își sufocă râurile cu sticle de plastic, cum oamenii scuipă în tramvai sau aruncă pe geamul mașinii hârtii. Ce nu pot să înțeleg este cum de părinții intră, și ei, în aceeași categorie de poluatori ai parcurilor orașului, scuipând semințe chiar pe terenul amenajat special pentru copiii lor. Îngrijiți și curați, aceștia lasă să se înțeleagă că acasă la ei este altfel decât în parc... Problema românilor este spațiul public, pe care oamenii nu îl consideră "al lor". Se poate face ceva? I-ar putea dezbăra cineva de năravul lor? Ar putea oare au­toritățile să se ocupe de igiena din parcuri? Un pri­eten, mare admirator al Americii, îmi spunea că și acolo s-ar arunca toate gunoaiele în jur, dacă pe americani nu i-ar ustura la buzunar amenzile. Soluții există. Cât de greu este să pui într-un parc, în care se investesc zeci de mii de euro, plăcuțe de avertizare? Considerând că ideea e bună, i-am scris primarului sectorului 1 și instituțiilor ce au le­gătură cu administrarea parcurilor. Instituțiile mi-au răs­puns amabil, aruncând responsabilitatea de la una la cea­laltă. După două-trei luni, am primit un mesaj de la poliția lo­cală, care mă anunța că un echipaj a verificat la fața lo­cului, a amendat doi cetățeni și va ține locul sub supra­ve­ghere. Bănuiesc că nu are sens să menționez că nu s-a schimbat absolut nimic. A trecut iarna, copiii zburdă ia­răși prin parcurile și pe terenurile de joacă ale sectorului 1 din București, iar părinții își dovedesc măiestria în scui­pat de semințe și aruncat de gunoaie. Câteodată, tradi­țiile sunt greu de schimbat.