Selecția "FORMULA AS"

Adriana Bittel
* I. Opri­șan, "Asaltul Cetății. Do­sarul de Secu­ritate al lui G. Că­linescu", Editura Saecu­lum I.O. (tel. 021/222.85.97), 592 p.

Dintre personalitățile literare ale secolului trecut, cred că G. Călinescu este și azi, la jumătate de veac de la moarte, cel mai viu printre noi. Mereu citit, citat și evocat de generații succesive seduse de originalitatea sclipitoare a operei sale de critic și istoric literar, dar și de romancier, poet și publicist, de stilul lui spec­ta­culos, atât de diferit de discursul belferesc - în jurul nu­melui său s-a creat în timp o vastă bibliografie. In­teresul constant pentru opera și viața lui se ve­de și din organizarea anuală - de 47 de ani în­coace! - a "Zi­lelor culturii călinesciene"de la Onești, care adună în fiecare toamnă, în micul oraș moldav, crema inteligenței și creativității ro­mâ­nești. "Festivalul G. Călinescu"se da­to­rează prof. Const. Th. Ciobanu, un mare de­vo­tat memoriei Profesorului. La fel de fidel ad­mirator al geniului călinescian e și I. Opri­șan, care a avut șansa să-i fie student Ma­estrului în scurta lui revenire la catedră de la începutul anilor '60 iar apoi, după absolvirea facultății, să fie angajat la Institutul ce poartă acum numele lui G. Călinescu. Cercetător științific din 1963 și până azi la acest Institut de Istorie și Teorie literară al Academiei Române, I. Oprișan era cel mai avizat să studieze dosarul de Securitate al fostului său director, după ce, în 1999, îi mai con­sacrase o carte, "G. Călinescu. Spectacolul perso­na­lității", conținând dialoguri adnotate cu persoane ce avuseseră acces în intimitatea fabulosului personaj. Surpriza sa și a noas­tră este că unii dintre apropiații Profesorului, care îi ve­nerau amintirea în dialogurile de acum 16 ani, se regăsesc în dosarul de Securitate ca zeloși delatori. Ti­neri, pe atunci, în care G. Călinescu avusese încredere, îi sprijinise în carieră, li se con­fe­sase, devin din motive mai mult sau mai puțin obscure "surse"cu sarcini di­rijate de ofițeri, dar și cu un aport benevol de bârfe și intrigi. Volumul pe care vi-l re­comand acum e alcătuit pe baza documentelor aflate în dosarul de urmărire informativă care se referă la toate aspectele vieții intime și sociale ale "obiectivului"din perioada 1953-61, supravegheat inclusiv prin mijloace de ascultare plantate în casă. Dosarul și comentariile pertinente ale lui I. Oprișan aduc revelații tulburătoare despre pro­filul psihologic și comportamental al lui G. C., despre re­lațiile cu oficialitățile, despre lupta cu cen­zura și receptarea imediată a romanelor "Bietul Ioa­nide"și "Scrinul negru", despre activitatea de director la Insti­tut și Profesor - despre întregul univers călines­cian din anii '50. Se completează, nuanțează sau infir­mă astfel multe din legendele care circulau în spațiul public. Reiese clar că, deși se lăsa manipulat politic, G. C. nu suporta nici atunci, cum nu suportase nici la în­cepu­tul anilor '40, clișeele patriotarde, gândirea ru­di­mentară, in­cultura agresivă, că privilegia inte­ligența, creati­vi­tatea, spiritul critic și ludic. De aceea, deși semnase pac­tul ideologic, nu pre­zenta încredere și trebuia strict urmărit. Ti­ranic dar și protector cu subor­donații din Institut (angajase și oameni cu "dosare proaste"), oscilând între me­ga­lomanie și generozitate, protejat de Dej și urât de Răutu, în conflict cu ad­junctul ce-i fu­sese impus, Novicov, G. C. era sus­pectat de "activitate dușmă­noasă". Celor doi turnători principali decons­pirați de I. Oprișan, Cornelia Ște­fănescu și George Muntean, li se ce­ruse să spi­oneze tocmai acest aspect, cu atât mai mult cu cât Secu­ritatea fusese in­formată că profe­sorul ar lucra la o car­te intitulată Ororile comu­nis­mu­lui în Ro­mânia ce ar urma să fie publicată în Occident. In­formatorii trebuiau să dea de urma manuscrisului ce l-ar fi trimis pe autor după gratii. Cum un asemenea ma­nuscris nu exista, delatorii se întrec în detalii despre via­ța erotică zbuciumată a "obiectivului", în special des­pre pasiunea de senectute pentru o tânără subal­ter­nă, care-l aduce în pragul sinuciderii, dar și despre de­vo­­tamentul împins până la sacrificiu al soției, Alice-Ve­ra Călinescu. O intrigă romanescă ex­plozivă, cu per­­so­naje pregnante se conturează din adi­ționarea "no­telor in­formative". Cu o bună stra­tegie a struc­turării do­cu­men­telor și co­mentarii demne de un cercetător ce-și cu­noaște în profunzime domeniul, Asaltul Ce­­tății dovedește încă o dată că, dincolo de ju­de­cata morală, rolul infam al turnătorilor poa­te fi benefic istoricilor cu discernământ.