Selecția "FORMULA AS"

Adriana Bittel
* Ben Lewis, "Istoria comunismului prin bancurile epocii", traducere de Mihai-Dan Pavelescu, Ed. Meteor Publishing (tel. 021/222.83.80), 384 p.

Atrasă de titlu, am cumpărat acest volum de la Bookfest și am regăsit în el, nu doar o mulțime de bancuri de care râsesem și pe care le spusesem la rândul meu în anii "epocii de aur", constatarea că ele au circulat, cu minime adaptări la specificul local, în toate țările "lagărului socialist", ci și inteligente ex­pli­cații sociologice, psihologice, istorice despre esen­ța sistemului ce le-a generat. Autorul, un jurnalist en­glez, a călătorit prin toate țările est-europene și ale fos­tei URSS, a stat de vorbă, pe subiectul ce-l preo­cu­pa, cu o mulțime de colegi de breaslă din țările res­pective, a studiat culegerile de bancuri politice apă­rute după 1990 și a condensat în această carte "moș­tenirea cul­tu­rală ciudată, atrăgătoare și neaș­teptată a 72 de ani de marxism-leninism". Ben Lewis demons­trează că glu­mele subversive constatau succint starea de fapt și se consti­tu­iau în cea mai pu­ternică și răspân­dită formă de răs­puns cultural de masă la agre­siunea statului tota­litar împotriva socie­tă­ții. Comunis­mul se vede prin bancuri așa cum a fost: o combi­nație unică a unei teo­rii ineficiente, utopia mar­xis­tă, cu o pro­­pagandă deșănțat-agre­sivă, o cen­­zură omni­po­tentă și o supra­ve­ghere polițienească a individului în toate împrejurările vieții cotidiene. Statul-partid de­tes­ta umorul și pe­dep­sea orice bășcălie la adresa so­lem­ni­tății găunoase a ierarhiilor sale și a discur­su­lui oficial. Urând bancurile ce le dezvăluiau indirect abu­zu­rile, impostura, prostia, ab­surda sete de putere, min­ciuna - co­muniștii con­fir­mau o propo­ziție a lui George Orwell: "Orice glumă e o mică re­vo­luție". De aceea, cel pu­țin în faza dură a aplicării sale dic­ta­to­riale - leni­nis­mul și sta­li­nis­mul - statul-par­tid pedepsea cu închi­soa­rea și la­gărul pe toți cei ce produceau, răs­pândeau sau as­cultau bancuri politice. Este epo­ca "terorii de masă", cu mi­li­oane de victime, când orice putea fi considerat "atitudine dușmă­noa­să", și cu atât mai mult râsul.
Dar, cu cât vremurile sunt mai rele cu atât bancu­rile sunt mai bu­ne, umorul mai co­ro­ziv; lumea nu se mulțumea cu reviste și emisiuni de "satiră și umor"în varianta oficială, care nu vizau ni­ciodată esența sis­temului, arbitrariul lui, inca­pa­citatea de a rezolva pro­blemele societății, rămase tot "idealuri mărețe".
Ben Lewis nu și-a propus să adauge încă o anto­logie de bancuri comuniste culegerilor publicate îna­inte și mai ales după 1990, ci să încerce o analiză a situațiilor concrete ce le-au furnizat "materia", o ti­pologie și un film al evoluției lor în funcție de eta­pele pe care "construcția socialismului"le parcurgea. Căci, în URSS și în toate țările ocupate de sovietici, cu toată supravegherea poliției politice și a extinderii, fără precedent în istorie, a delațiunii, cetățenii au evadat per­manent în libertatea de a-și bate joc de toate pri­va­țiunile, minciunile propagandistice, de tot ce le urâțea și chinuia existența. Comunismul a produs, peste tot unde și-a întins dominația, aceleași efecte și alienări, așa că bancurile au circulat liber peste frontiere, pu­tând fi regăsite în variante asemănătoare în România, Cehia, Ungaria, Polonia, Germania de Est etc. Ben Lewis surprinde nuanțele specifice pe acest fond co­mun, demonstrând, în ciuda "mândriei locale", că e vor­ba de o reacție de același tip a unei societăți umi­li­te, terorizate, înșelate, supuse arbitrariului unei con­du­ceri antiintelectualiste și anticulturale. Bancurile alese de el, pentru reprezentativitatea și pregnanța lor, din toată Europa de Est au reprezentat o formă de re­zis­tență, o modalitate de exorcizare a efectelor dic­ta­turii în conștiința civică a comunităților, o formă a cul­turii populare importantă deopotrivă azi pentru is­toric, sociolog, etnolog. Cunoscutul disident antiso­vie­tic Vladimir Bukovski scria că "Într-o bună zi, ci­ne­va ar tre­bui să ridice un monument în cinstea bancu­rilor po­litice (...). Ele au supraviețuit epocilor celor mai grele, au rămas ferme pe poziție, s-au mul­tiplicat în familii și în ele poți studia toată is­to­ria regimului sovietic. În bancuri poți să gă­sești acel lucru care n-a lăsat nicio urmă în sursele tipărite: opi­nia oame­ni­lor obișnuiți despre eve­ni­mente". Cartea lui Ben Lewis e o prezentare savu­roa­să a acestei opinii, cu multe exemple, dar și un răspuns implicit dat nostalgicilor comunismului.