Orgasmul și energia cosmică

Redactia
- Savant nebun, sau geniu neînțeles? Psihanalistul austriac Wilhelm Reich pretindea că ar fi descoperit în pulsiunea sexuală a orgasmului, nici mai mult nici mai puțin, decât energia cosmică, cea care ne guvernează viața. Gânditor nonconformist și adept al "nesupunerii", a fost hărțuit neîncetat de justiția americană, care l-a condamnat la închisoare. Multe dintre descoperirile sale și-au găsit, astăzi, continuatori -

Wilhelm Reich s-a născut în 1897, în Im­periul Austro-Ungar. Și anume la Dob­zau, Ucraina de azi. La moartea tatălui său, în 1914, el devine cap de familie și proprietar al fermei familiale. În timpul primului răz­boi mondial, Reich luptă, în ca­litate de ofițer, pe frontul italian. În 1918 își în­cepe studiile de medicină la Viena. În 1922 își obține diploma și se lansează în psihanaliză și psihiatrie, practicând în cabinete particulare. Și tot în acest timp, Reich își continuă studiile în materie de neu­ropsihiatrie. Vre­me de 12 ani, el se va sta­bili la Vi­ena. Foar­te tânăr fi­ind, Wilhelm Reich de­vine, în scurt timp, unul dintre cei mai străluciți mem­bri ai Societății psihana­litice din Viena, care era con­dusă, în anii aceia, de însuși Sigmund Freud, fondatorul socie­tății. Aici, între 1922 și 1930, Reich ocupă postul de prim-asistent al po­li­cli­nicii psihana­litice a lui Sigmund Freud.
Încă de la început, opera sa stârnește numeroase polemici. Virulența acestora va izbuti să așeze în umbră acel mare pio­nier care ar fi putut deveni Reich în domeniul cer­cetărilor privind libidoul. În schimb, adversarii lui au profitat de atmosfera tul­bu­re iscată în jurul sa­van­tului în devenire, pentru a-i crea, în rândul ma­relui public, o imagine mai de­grabă nefavorabilă, ali­mentată, ce-i drept, și de spi­ritul nonconformist și de atitudinile prea libere ale tânărului Reich.

Orgonul, energia vieții

Încă de la începuturile carierei sale, Reich se preo­cupă de problema sexualității. Și, în mod spe­cial, de orgasm. Cercetările lui îl duc, încetul cu în­ce­tul, la următoarea concluzie: în momentul or­gas­mului este eliberată o energie de un soi cu totul spe­cial, o energie căreia Reich îi dă numele de "orgon". Numai că pentru Wilhelm Reich această energie nu este doar o componentă a plăcerii se­xuale, ci, încă mai mult, ea este de-a dreptul esențială unei vieți sănătoase, în tot ansamblul ei. Doar ea, această ener­gie, îl poate elibera pe Om de neliniștile sale, doar ea, această energie, îl poate duce pe om spre Feri­ci­re.
Într-un anume fel, prin cercetările sale privind orgonul, Reich se alătura altor demersuri, întreprinse mai ales în Orient, toate studiind principii energetice analoage. Astfel, trebuie spus că medicina chineză admite existența unei astfel de forțe fizice pe care o denumește Chi'i. Iar binecunoscuta acupunctură practicată de chinezi se bazează pe existența unui flux energetic care circulă în trupul omenesc. Și în vechile texte indiene se regăsesc referiri la o energie vitală, denumită Prana. După învățații in­dieni, sănătatea noastră ar fi asigurată de circulația liberă și lipsită de opreliști a acestei energii, boala însemnând blocarea acestei circulații în­tr-un punct sau altul al corpului omenesc.
În tradiția occidentală, "vitaliștii"secolelor 18 și 19 își bazau tot sistemul filozofic pe o e­ner­gie biologică, numită și forță de viață, sau "elan vital". Sau - în unele cazuri - "forță odică".

Exclus din lumea științei

În 1927, Reich își dezvolta îndrăzneața teorie într-un studiu intitulat "Genialitatea în teoria și terapia nevrozelor". Acest studiu, precum și alte lu­crări ale sale, provoacă ruptura cu "școala freudia­nă". Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, tânărul savant se vede repudiat de oficia­li­tă­țile partidului co­mu­nist, al cărui militant activ devenise încă din 1930. Nici mem­brii "Aso­ciației inter­națio­na­le de psiha­naliză"nu par să-l mai aibă la inimă. Ba chiar, în scurt timp, Reich se vede exclus din cele două organizații. Începând cu anul 1933, cercetările sa­le asupra orgonului îl absorb cu totul. Reich va renunța la practicarea medicinei și la cabinetul său par­ticular. Îmbărbătat de re­zultatele primelor sale cercetări, Reich va ajunge la concluzia că orgonul nu este eliberat doar în timpul orgas­mu­lui. După părerea lui, această energie reprezintă o forță vitală încorporată în ansamblul întregii creații. Este un fel de forță cosmică, invi­zibilă și omni­pre­zentă, constituind, până la urmă, fundamentul însuși al existenței. Reich crede că toate relele provin din blocarea acestei energii. Din stăvilirea - prin diverse forme de opreliști - a acestui șuvoi de energie. Ca atare, el își va concentra toată știința, toată inteli­gența în acest domeniu, ela­borând lucrări în care studiază ma­niera de a cap­ta, de a utili­za, de a dez­vol­ta, ba chiar - într-un sens mai larg - de a manipula or­gonul.

Exilul

1933 va însemna pentru Wilhelm Reich și anul în care autoritățile în­cep să-i caute nod în pa­pu­ră. Evreu, comunist și psi­hanalist! Ia­tă trei motive im­portante care-l deter­mi­nă să pără­seas­că Berlinul - oraș în care se stabilise încă din anul 1930. Naziștii îi in­cendiază cărțile. Reich se refugiază mai întâi în Da­nemarca. Numai că, foarte curând, i se dă de înțeles că și în această țară el este indezirabil. La fel se va în­tâmpla în Anglia. Și, mai apoi, în Suedia. La în­ceput, Norvegia se arată ceva mai îngăduitoare, de vre­me ce, în 1938, Reich izbutește să fondeze la Oslo "Institutul de cercetări biologice de economie sexuală". Dar minunea nu ține mult. În 1939, Wil­helm Reich se vede nevoit să emigreze în Statele Uni­te. America va fi ultima escală. Dezrădăcinatul savant va descoperi că acolo, în America, îl așteptau alte încercări, poate și mai dureroase.

Spărgătorul de nori

Primit în America de către Theodore P. Wolfe, specialist în medicină psihosomatică, Reich obține un post la "New York School for Social Research", unde va ține un curs având ca temă biofizica orgo­nului. În 1942, Reich cumpără o vastă proprietate - și anume 80 de ha, în Maine. Un domeniu pe care-l va boteza... Orgonon. Și, tot aici, își va avea sediul Fundația "Wilhelm Reich", în sânul căreia își va diversifica și îmbogăți cercetările. Principalul său instrument de cercetare - pe care, de altfel, și-l "fa­brică"singur - este "acumulatorul de orgon". Este vorba despre un fel de cutie de mărimea unei ca­bine te­lefonice, având pereții com­puși din diverse straturi de me­tal, alternând cu materiale or­ganice. Utilizatorul se așează în interiorul cutiei, cu scopul de a absorbi orgonul ca­re se acu­mu­lează precum căl­dura într-o seră. Orgonul astfel acumulat și con­centrat se presu­pune că ar putea vindeca tot fe­lul de boli, precum cancerul, impotența și tot an­samblul de tul­burări legate de refulările sexuale. În "panoplia"lui Reich există și "instrumente"de talie mai redusă, cum ar fi "ca­pa­cul pentru orgon"sau "butoiul pentru orgon", gân­di­te ast­fel încât orgonul să poată fi "dirijat"către păr­țile bolnave ale corpului omenesc.
Numai că, foarte curând, Reich va descoperi că orgonul posedă și însușiri distructive, pe care le va denumi "Deadly Orgone Radiation"(DOR), cu alte cuvinte, radiațiile mortale ale orgonului. Din dorința de a acumula DOR-ul depozitat în atmosferă, Reich va crea un aparat compus din lungi țevi paralele, înfipte în pământ și irigate de un șu­voi de apă de la robinet. Acționând pre­cum un paratrăznet, "instru­men­tul"se presupune că atrage radiațiile mortale prezente în văzduh.
Spre marea lui mirare, Reich va constata că mașinăria lui este, de ase­menea, în stare să producă un feno­men de condensare, tulburând echi­li­brul norilor și aducând, ca atare, ploaia. Încântat, savantul își va bo­te­za "jucăria"cu un nume simplu: "Cloudbuster".

Adică... "spărgă­to­rul de nori"...

Reich obține și unele rezultate concrete. El se va pomeni cu o primă de 1000 de dolari, primită de la un agricultor pe nume Osmon Merril, ca și din partea bancherului H.B. Phil­lips, "pentru meritul de a fi salvat în 1953 o recoltă de afi­ne". În zi­lele noastre, cineva s-a încu­metat să preia ștafeta lui Reich. Omul umblă de colo-colo prin America, însoțindu-și ma­șinăria de "spart nori". Numele lui este James de Meo. El pre­tinde că obține excelente rezultate, de­venind ast­fel "omul-care-aduce-ploaia".

Necazuri cu Justiția

Îmbătrânind, Wilhelm Reich nu s-a potolit deloc în demersurile sale. Cu timpul, lucrările lui au reușit să atragă atenția autorităților publice. În 1954, temuta organizație Food and Drug Administration (FDA) - "Oficiul american de control alimentar și farmaceutic"- ordonă o anchetă împotriva lui Wil­helm Reich și a Fundației "Wilhelm Reich". Re­pre­zen­tanții acestui organism sunt încredințați că "ma­șinăriile"lui Reich pot aduce atingere, ba chiar pot prejudicia sănătatea pacienților creduli, înde­păr­tân­du-i astfel de la căile medicinei clasice (pe ca­re, ur­mându-le, acești bolnavi s-ar putea vindeca).
Și-astfel, ei îi vor interzice lui Reich să-și popu­larizeze rezultatul invențiilor în cele patru colțuri ale Statelor Unite. Numai că Reich va refuza să se înfățișeze la tribunal, întrucât - după opinia lui - lucrările în care este angajat țin de o "Cercetare Naturală Fundamentală", ceea ce le justifică de la sine... Ca atare, activitatea lui nu poate fi supusă ju­decății unui tribunal oarecare... Poziția sa va fi explicată într-un răspuns scris adresat judecătorilor. În martie 1954, o hotărâre judecă­to­reas­că este emisă împotriva lui. Savan­tul este acuzat de ultragiu adus ma­gis­tra­turii, apoi târât, în 1956, prin tri­bu­nale. Și, în final, aspru pedepsit. Prin­tr-o hotărâre foarte neobișnuită, statul Maine ordona distrugerea, prin ardere, a tuturor scrierilor sale. Și-astfel, după doar 30 de ani de la autodafé-ul nazist, un altul se produce chiar în Țara Liber­tă­ții. Mai mult decât atât, Wilhelm Reich este condamnat la doi ani închi­soa­­re și la o amendă de 10.000 de do­lari. Este încarcerat în închisoarea de la Lewisburg, unde, la 3 noiembrie 1957, moare de embolie.

Un savant nebun?

După părerea unora, către sfârșitul vieții, Reich a devenit un paranoic în toată regula. Și totuși, nu puțini savanți îi continuă în zilele noastre opera, chiar dacă oamenii de știință nu iau în serios ideea exis­ten­ței orgonului.

Omul care a vrut să scuture norii

Wilhelm Reich a inventat un "tun anti-nori", menit să pro­voa­ce ploaia oricând. Ca mod de fo­losire, Institutul Orgon a publicat următoarele reguli importante:
1. Atenție! A provoca ploaia sau a distruge norii nu este un joc. Energia cu orgon pe care o folosiți ca să descărcați atmos­fera reprezintă o unitate ener­ge­tică. În caz de proastă manipu­lare, riscați să iscați tornade sau incendii de păduri.
2. Lucrând cu norii, nu veți crea ploaie și nici nu veți dis­tru­ge norii. Nu vă luați drept Dum­ne­zeu. Intervenția dvs. trebuie să consiste doar în a ajuta natura să-și urmeze cursul firesc.
3. Nu mai lucrați cu tunul de nori dacă fața dvs. se colorează în roșu sau albastru, ori dacă amețiți. În­de­părtați-vă de locul acțiunii, odihniți-vă și umeziți-vă fața și brațele cu apă de la ro­bi­net.
4. Nu încercați ni­ciodată să forați o ga­ură în cer chiar dea­su­pra capului dvs., de­cât dacă doriți să pro­vocați o ploaie de lungă durată.
5. Dacă vreți să desfaceți norii sau să opriți ploaia, țintiți în mijlocul celor mai mari nori.
Nebun sau geniu, Wilhelm Reich a executat câteva expe­rien­țe publice cu tunul său, iz­butind să împrăștie norii sau să provoace ploaia. O enigmă ne­dez­legată până azi.

LIVIU ȘUTEU