După ce Camera Deputaților a respins cererea de ridicare a imunității parlamentare a acestuia, blocarea moțiunii era previzibilă. Opoziția nu a reușit să spargă solidaritatea de tip mafiot a parlamentarilor puterii și nici să stopeze încercările acestora de a amenda - în favoarea lor - prevederile Codului Penal. Singura ei "reușită" a fost dovedirea relației de dependență între un executiv (guvern) putred și o majoritate parlamentară (legislativul) coruptă până în măduva oaselor și de neclintit, deocamdată, pentru că în afara unor proteste stradale, cei de altă opinie nu pot face nimic. Electoratul se manifestă din patru în patru ani, și atunci este, de cele mai multe ori, influențat emoțional de conjuncturile imediate. Respingerea moțiunii de cenzură nu a însemnat, așadar, o schimbare a "datelor" problemei. Efectele ei pe termen scurt sunt nule. Pe termen mediu și lung, ele pot fi însă previzibile și, în ciuda părerii proaste despre electorat a elitei conducătoare, ele pot fi devastatoare pentru ierarhiile politice actuale. Primul dintre acestea este deteriorarea gravă a imaginii externe a României, o confirmare a "balcanismului" acesteia, prin excluderea oricărei predictibilități în acțiunile sale, prin tentația "à la porțile Orientului" de a aplica subiectiv legile menite să rezolve situația internă. România a optat, totuși, pentru integrarea în marile organizații ale democrației occidentale, NATO și UE. Pentru membrii acestora este de la sine înțeles că integrarea înseamnă respectarea regulilor comune și, desigur, a moralei politice atașate acestora. E normal ca, atunci când un membru încalcă regulile, ceilalți să intervină și chiar să îl sancționeze. Amoralitatea și lipsa de predictibilitate a actualei guvernări românești a adus, în consecință, reacția partenerilor din UE și NATO, care știu că orice fisură în funcționarea după anume principii a organizațiilor numite este speculată de "concurenții" acestora, de asociațiile totalitare, pentru care democrația este o primejdie. Fără a se implica direct, guvernarea PSD-istă a cultivat mereu un naționalism găunos, redus la respingerea oricărei imixtiuni externe, inclusiv a celei generate de regulile organizațiilor internaționale la care țara a aderat de bună voie.
Un cunoscut jurnalist, transformat în ultima vreme, din dorința de a epata, într-un fel de "Gică-contra" la aplicarea corectă a legislației și principiilor morale ale comunității democratice din care România face parte, a mers până acolo încât a comparat atenționările ambasadelor occidentale cu intervențiile reprezentanților Porții Otomane și, apoi, ale Kremlinului, pe lângă domniile pământene din trecut. Formula e un fals, pentru că România nu a fost silită să intre în organizațiile occidentale, ci și-a urmat interesul național real, printr-un act de adeziune ce presupune nu doar primirea unor drepturi și avantaje, ci și asumarea unor obligații, care odată respectate, aduc un câștig imens față de "pierderile de suveranitate" clamate fals și retoric de unii. Au înțeles această situație în primul rând românii din diaspora, și au exprimat-o prin votul lor. "Amenda" occidentală pentru actele arbitrare ale guvernării PSD-iste (schimbarea intempestivă și interesată a codurilor juridice, impostura în funcționarea mașinăriei administrative, susținerea imorală a corupției etc.) vizează, în primul rând, instabilitatea pe care aceste măsuri o induc ansamblurilor organizate care sunt NATO și UE. O "sfidare" de tipul celei practicate de Ponta, premierul PSD-ist, prin participarea - alături de Putin și Lukașenko - la deschiderea "politică" a Jocurilor Sportive Europene de la Baku, evitată de toți liderii UE, din cauza nerespectării drepturilor omului, nu face decât să confirme, pentru Occident, instabilitatea morală și neseriozitatea conducătorilor României, deși, chiar și fără asemenea "gesturi de independență", liderii vestici îl privesc cu reticență pe premierul plagiator și, mai nou, urmărit penal.
Un alt efect, deși mai greu sesizabil, este legat de conturarea raporturilor de putere în interiorul PSD-ului. Încet-încet, cu nelipsitu-i zâmbet pe față, Ponta a știut să-și elimine toți potențialii rivali din partid, ultimul și cel mai important, Liviu Dragnea, plecând de bunăvoie, ca urmare a asumării condamnării penale pronunțate împotriva lui. După cum observa sociologul Alin Teodorescu, Ponta și gașca lui, parașutată de cinci-șase ani în partid, au capturat toate pârghiile de control și au reactivat, în folos propriu, solidaritatea "partinică" (mafiotă) a baronilor ce conduc organizațiile locale. Lovitura de stat parlamentară din 2012, susținută cu entuziasm (și "sacrificii materiale") de ei, avea drept țel, printre altele, și "nemurirea" lor în pozițiile-cheie ale statului. Alegerea ca președinte a lui Klaus Iohannis a provocat o temporară întrerupere a ofensivei lor, purtată sub drapel PSD, deruta fiind, însă, repede depășită, ca urmare a lipsei de reacție a președintelui țării. Obrăznicia, utilizarea constantă a minciunii ca armă politică, impostura au revenit în forță în "arsenalul" premierului, lovitura de stat (adică schimbarea nelegitimă a regulilor jocului, în chiar desfășurarea acestuia) continuând. Ținta momentană a fost schimbarea Codului Penal, atunci când DNA se apropiase periculos de senatorul Dan Șova, după unii analiști, "sufletul" conspirației pontiste de confiscare totală a statului. Punerea sub acuzare a lui Ponta însuși a bruscat acțiunea ce trebuia să se desfășoare treptat și discret, până la victoria finală. Ponta a făcut, bineînțeles, tot ce le cerea altora să nu facă, cramponându-se de scaun și obligându-i pe toți membrii găștii sale să-și demonstreze pe față fidelitatea. Pentru electorat, PSD-ul a apărut, dintr-odată, drept o grupare total coruptă, abuzurile liderilor lui nemaifiind accidente, ci manifestări endemice. Chiar și pentru docilul și săracul său electorat clientelar, gruparea lui Ponta s-a prezentat drept ceea ce este, adică o grupare oligarhică, de tip mafiot, amenințând statul în ansamblul său.
Efecte pe termen mediu vor exista și pentru grupările partinice-satelite. UNPR-ul va prelua tot mai mult "cauza interesului național", pierdută pe drum de cadaverizatul PSD, și va deveni adăpost pentru refugiații din naufragiul acestuia. Gheorghe Oprea, șeful său, a înțeles că trebuie să se distanțeze de "pata morală" a PSD-ului, declarând că se împotrivește oricărei schimbări a Codului Penal. El se propune, astfel, drept veritabilul partener de stânga în relația cu Occidentul. La rândul lor, PC-ul și PLR-ul, simple anexe politice ale premierului Ponta, vor trebui - pentru alegeri - să-și caute urgent alți aliați. Iar dacă noul PNL nu va ști să exploateze ferm situația, UDMR-ul va balansa, în continuare, pentru atingerea țelurilor sale etnice, exersând o acrobație, penibilă chiar și pentru electoratul lui.