România: ghid practic de pierdere a finanțărilor UE

Ciprian Rus
România a ratat o investiție de proporții a gigantului mondial Apple, după ce unul dintre vicepreședinții com­paniei a făcut 7 ore de la Aeroportul Otopeni la Brașov!

Dez­văluirea a fost făcută lunea trecută, în cadrul unui eveniment "ZF Live", de către Sil­viu Savin, de la "Ascenta Management", ad­ministrator al Coresi Business Park. Apple ar fi intenționat să vină, în 2008-2009, la Brașov, printr-un chiriaș al Coresi, pentru a pune bazele primului său mare centru din Europa. Un reprezentant al companiei se afla în România în acea perioadă și a vrut să meargă până la locul pre­co­nizatei investiții. Tocmai atunci se lucra la centura Plo­ieștiului, iar în ziua respectivă s-a nimerit ca la Câmpina să fie și un accident de circulație, astfel că oficialul american a făcut 7 ore de la Aeroportul Otopeni până la Brașov! A fost sfârșitul proiectului...
De altfel, starea precară a infrastructurii a fost unul dintre motivele invocate de mulți investitori pentru a renunța să vină în România. Mercedes avea planuri mari în Ardeal, dar a ales, până la urmă, o altă variantă. Celebrul caz Nokia, cu relocarea sa intempestivă de la Cluj, avea de-a face, printre altele, și cu lipsa unei autostrăzi spre Oc­ci­dent, și cu lipsa unui terminal cargo în centrul Ardea­lului. Dacia, unul dintre investitorii străini de top din România, bate mătănii de ani de zile la poarta Guvernului, să ter­mi­năm odată, pentru numele lui Dumnezeu!, autostrada care le-ar facilita transportul mai rapid al mașinilor către piețele de desfacere și i-ar scuti, anual, de cheltuieli suplimentare de milioane de euro.
Între timp, în loc să învețe ceva din toate aceste eșecuri și semnale primite de la firme de mare calibru, guvernul girează în continuare, iresponsabil precum vorbele fostului ministru de resort, de-acum demisionarul Ioan Rus, pier­deri de sute de milioane de euro, bani europeni destinați reabilitării drumurilor naționale. Din 28 de astfel de pro­iecte, nu mai puțin de 19 sunt cu stadiul de realizare sub 50% (majoritatea sub 30%) și, practic, au șanse zero să fie gata până la finalul lui 2015. În total, cele 28 de proiecte au o valoare de 600 de milioane de euro, din care, până la 85% sunt bani europeni, bani europeni care se pierd dacă proiectele nu vor fi gata la timp, până pe 31 decembrie.
Milioane de români se spetesc prin străinătate ca să trimită în țară sute din aceste milioane de euro, căci ei nu-i primesc cadou de la UE, mură-n gură, precum guvernul. Despre ei, despre femeile rămase acasă și despre copiii lor făcea vorbire fostul ministru al Transporturilor...