Cei care definesc gruparea drept "boala de un sfert de secol a României" s-au grăbit să tragă concluzia că ea este în pragul disoluției. Inculparea liderului ei, survenită în urma unui lung șir de puneri sub acuzație și arestări ale conducătorilor locali ai partidului, a părut, într-adevăr, o lovitură decisivă. Cel mai mare partid al țării s-a pomenit într-o situație (aproape) fără ieșire. Pe de o parte, el este la putere, deținând toate pârghiile economiei. Pierderea administrației ar însemna și pierderea "surselor" pe care își bazează "unitatea". Pe de altă parte, o cădere a liderului său - însoțită de căderea lanțului de dependențe prin care acesta se susține - ar provoca o criză de management politic, momentan neexistând înlocuitori de talie ai acestuia. PSD-ul este, deci, "condamnat" să rămână la putere, cu același lider, cu toate consecințele de imagine și impact politic decurgând de aici. În ciuda scandalului (care într-o democrație reală ar fi provocat plecarea de bună voie a împricinatului de la conducere), Ponta nu are însă nici bărbăția, nici demnitatea de a se retrage, cel puțin până la clarificarea, într-un fel sau altul, a situației sale. El știe că timpul atenuează loviturile de imagine și că, fără el și gașca de susținători, PSD-ul și-ar accelera procesul de eroziune, putând ajunge chiar la dizolvare. Interdependența partid-lider, stimulată cu abilitate de Ponta, a dus, din perspectiva PSD, la imposibilitatea schimbării liderului său. O succesiune gen Năstase sau Geoană este, cel puțin în acest moment, exclusă. Pe termen mediu și lung, problema se pune, totuși, altfel.
PSD-ul s-a născut (ca FSN, FDSN, PDSR) prin acțiunea de recuperare a cadrelor și structurilor necompromise ale PCR, inițiată, încă din 1989, de Ion Iliescu. "Părintele-fondator" își dorea un "socialism cu față umană", de tip gorbaciovist (din încă existenta URSS). Sub presiunea societății civile, dar și a conjuncturilor internaționale (URSS destrămându-se), el a acceptat asumarea unei ideologii social-democrate, cumpărând - după decesul liderului său istoric, Sergiu Cunescu - PSDR-ul. Componența structurilor de partid, suprapuse peste cele administrative, în situația deținerii puterii, nu s-a schimbat, liderii PSD-ului fiind tot foștii activiști comuniști din eșalonul secund al nomenclaturii, lucrătorii acoperiți ai fostelor servicii secrete, afaceriștii ridicați la suprafață de tulburarea istorică de după căderea lui Ceaușescu. "Elita" formată astfel a păstrat "obiceiurile antecesorilor", manipulând Justiția după bunul ei plac, jefuind în impunitate economia țării, practicând declarativ - pentru că împrejurările o cereau - o aderență de vitrină la normele democrației europene și, evident, la valorile stângii democratice. Ca în Rusia, unde după paranteza Elțîn, în epoca lui Putin, "serviciile" au preluat toate sursele și pârghiile economiei, liderii PSD-iști au devenit cei mai mari "proprietari", oameni de afaceri, "baroni" ai diverselor unități teritorial-administrative. Propaganda și ideologia de stânga au servit la păstrarea captivă a unui nucleu clientelar (alcătuit din pensionari, țărani neinformați, muncitori scoși în șomaj, după "vânzarea țării" făcută de propriii lor "idoli" etc.), utilizarea "temelor" agitatorice comuniste ținând tocmai de mentalitatea remanentă a acestuia. Acum, o formulare propagandistică a lui I. Iliescu, "proprietatea e un moft", sună cinic, dar - la începutul de epocă - servea perfect pentru acoperirea furtului de proprietate, prin "transferul" mai mult sau mai puțin legal al averii naționale către conducătorii (baronii) PSD-iști. Partidul, zis de stânga, a devenit o grupare oligarhică mafiotă, solidaritatea "moștenitorilor PCR" manifestându-se la oricare încercare a Justiției de a se elibera de comanda politică și de a aplica uniform legea.
PSD-ul nu s-a schimbat nici după primenirea "naturală" a liderilor. Lozincile de stânga au rămas, dublate de "pomeni electorale" pentru cei dependenți de stat și de stipendiile acestuia, deși jaful național a continuat în forme mai rafinate, mai discrete. Baronii PSD-iști știu că nucleul lor dur (pensionarii, șomerii, alți marginalizați ai sorții) este absolut manipulabil, prin credința lui față de un stat-partid providențial. "Măsurile sociale" au servit la acoperirea interesului lor în administrarea arbitrară și deturnarea fondurilor (în special europene), în spălarea și "albirea" acumulărilor din faza "capitalismului de cumetrie". Modernizările de fațadă necesare în urma aderării la NATO și UE nu au afectat ierarhiile și dependențele interne ale "partidului", aroganța și lăcomia liderilor, convingerea lor că "legile sunt pentru proști". Epoca Năstase și epoca Geoană nu au reprezentat, în istoria PSD-ului, decât schimbări de decor conjuncturale. Înclinația de tip comunist spre conspirativitate, solidaritate mafiotă, dispreț față de "masa de manevră" a alegătorilor s-a conservat, succesorii "întemeietorilor" fiind selectați după chipul și asemănarea acestora. A rămas aceeași, și tentația realizării "partidului-stat", sub care - de la economie, la media - întreaga viață socială este controlată. Nu întâmplător, conducătorii PSD-iști și acoliții lor au înființat sau cumpărat ziare și televiziuni care să le susțină, la foc continuu, tezele despre suveranitate, dreptate și egalitate și au aplicat selectiv Justiția.
Alegerea lui Ponta la conducere a decurs, de aceea, "firesc", baronii realizând slăbiciunile unui lider ușor idealist și naiv, ca Mircea Geoană. Elev întru toate al lui Adrian Năstase (condamnat, până la urmă, pentru cele mai mici fapte de corupție ale sale, de o Justiție cu independența redobândită), Ponta a acces la cârma partidului cu o gașcă de "lupi tineri", capabili de orice pentru realizarea eternului țel (de sorginte comunistă), partidul-stat în care nimic nu mișcă. Asaltul lor asupra puterii prin lovitura de stat din 2012, încercările continue de subjugare a Justiției, pentru redobândirea imunității totale în fața Legii, disprețul evident față de regulile fixate și chiar față de propriile promisiuni au dovedit că Ponta, Șova "et comp." au conspirat împotriva "statului de drept", fără niciun scrupul sau reticență. Inculparea penală a lui Șova - finanțatorul lui Ponta și centrul rețelei informaționale a conspirației - urmată de cea a premierului însuși, arată că PSD-ul este un "partid nereformabil". Cancerul PSD-ist nu poate fi cauterizat, finalul fiind numai extincția naturală.
PSD-ul și asociații săi nu vor ceda de bună voie, după normele onorabilității democratice, puterea. Efectele nocive ale cramponării lor de ea se vor vedea mai târziu, când până și "masa de manevră" ce-i mai susține va înțelege adevărul. Pentru imaginea țării și pentru locul ei în concertul națiunilor europene și în NATO, consecințele "aventurii PSD-iste" sunt dezastruoase.