MIRELA VAȘADI - "Schimbarea începe în interior"

Ines Hristea
- Acei dintre dvs. care votați cu micul ecran o știți, desigur, de pe TVR 2, unde prezintă "Atelierul vieții", o emisiune "holistică", dedicată sănătății trupului, minții și sufletului nostru, cel atât de încercat -

Tu cu tine

- Când vorbim, în general, despre stil, fie el în artă, în modă sau în comportament, ne referim la gust și la un fel de a fi personal. Dar când vorbim des­pre stil de viață, așa cum se în­tâmplă în emi­siu­nea ta de pe TVR 2, la ce anume ar trebui să ne gân­dim?

- În opinia mea, stilul de viață este un concept complex, holistic, care cuprinde tot ce ține de sănătate - sănătatea fizică, mentală, spirituală și emoțională. Ca exemplu, să rămânem în zona modei. Așa cum ne alegem, în funcție de împre­ju­rări și ano­tim­puri, hai­nele din dulap, tot așa trebuie să ne alegem și gân­du­rile și emoțiile. Căci gândurile și emoțiile ne in­flu­ențează vorbele, gesturile, atitu­dinile, faptele, relația cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Nu pu­tem relaționa bine cu cei din jur, dacă noi sun­tem într-un război permanent cu propria per­soa­nă, dacă ne cer­tăm singuri în mod constant, dacă suntem nemulțu­miți, frustrați... Ce să mai vorbesc despre obo­seala cro­nică de care am suferit și eu, de care sunt afectați colegii noștri din presă și foarte mulți alți oameni! M-am întrebat de unde vine această oboseală și cred că expli­cația o reprezintă dezordinea de la ni­vel men­tal, generată, pe de o parte, de ceea ce se în­tâm­plă în exteriorul nostru, de haosul social, iar pe de altă parte, de ceea ce se întâmplă în inte­riorul nos­tru. Sin­gura sal­vare e, după părerea mea, să încercăm să ne punem, fiecare, ordine în viață și să ne oferim acele mo­mente de "tu cu tine": pauze de relaxare, de me­ditație, de ru­gă­ciune... Pauze! Și să nu mai lăsăm via­ța să ne dea peste cap, ci să ne stabilim noi niște direc­ții, niște planuri care să pornească de la niște întrebări cât se poate de simple și de firești: "Ce fac eu cu mine? Ce vreau să fac cu cei din jur?". Or, final­men­te, asta în­seamnă adop­tarea unui stil de viață.

- Așadar, stilul de viață ne influențează sănă­ta­tea? Dormim după cum ne așternem (ca să folosesc, pe dos, un proverb)?

- Tot mai mulți oameni adoptă, de la o vreme, un anu­me stil de viață, fiindcă li se pare că asta dă bine în societate. Stilul de viață a ajuns, pentru unii, o mo­dă! Or, asta e ceva complet greșit. Stilul de viață tre­buie să vină din convingere și să fie adaptat nece­si­tăților tale. Ăsta e unul dintre aspectele pe care noi vrem să-l lămurim în emisiune: că felul în care îți duci viața nu trebuie să fie privit și ales în funcție de mode. Azi, de pildă, e "cool" să fii raw-vegan. Cu ce te ajută asta, dacă trupul tău n-are nevoie de acest regim? Cu nimic. Te minți, te chinui, ba poți să-ți faci chiar rău, dacă organismul tău nu simte nevoia unui astfel de regim. Sincer, eu îi admir pe cei care au ales să se ali­men­teze raw-vegan. Am încercat și eu, dar nu am re­zis­tat. Bătaia de cap era prea mare, liniștea mea se ducea pe apa sâmbetei. Mereu eram stresată să-mi găsesc ingredientele de care aveam nevoie, ca să-mi asigur necesarul nutrițional. Da, scapi de corvoada gătitului, căci nu mai folosești focul, dar ingredientele nu sunt ușor de găsit, iar potrivirea lor corectă în far­fu­rie este uneori mai consumatoare de timp decât în bucătăria tradițională.

"Nu cred în poveștile cu 100% bio"

- Care este atunci rețeta ta?

- Stilul de viață nu înseamnă o soluție general valabilă. Fiecare trebuie să meargă pe calea care i se potrivește, inclusiv la nivel de alimentație. Cred că trebuie să ne ascultăm trupul, ca să înțelegem ce ne priește și ce nu, fără a transforma grija pentru e­xer­­cițiile fizice și pentru ali­men­tație într-o obsesie. E suficient să facem sport de două-trei ori pe săptămână și să fim atenți ce fel de alimente alegem, în sensul de a încerca să găsim legume și fructe cât mai puțin tratate, să nu mai cumpărăm pui din aceia uriași, care sunt injectați cu hormoni de creștere și cu antibiotice, să citim eti­chetele și să dăm deoparte acele produse, extrem de dă­unătoare, care conțin nitrați, E-uri, colo­ranți sin­te­tici etc. Repet: e suficient să avem grijă! Să nu alu­ne­căm pe panta obsesiei, căci obsesiile sunt po­vara min­ții și a sufletului. Cu atât mai mult cu cât - să fim rea­liști! - să mănânci cu-adevărat sănătos e, în zi­le­le noas­tre, imposibil. Eu, una, nu cred în poveștile cu "100% bio". Din păcate, solul e cum e, atmosfera e cum e...

- În emisiunile tale, stilul de viață are și o com­po­nentă mai specială: psihicul, sănătatea minții și a sufletului...

- De acolo pornește totul! Nu există „convertire" alimentară și fizică fără o susținere din interior. Acolo începe schimbarea. De când fac emisiunea asta, cre­de-mă că am văzut niște exemple extraordinare în acest sens: oameni care erau apăsați de povara unor frus­trări, a unor traume, a unor depresii și care, rezol­vându-și aceste probleme care țineau de suflet sau de minte, trecând printr-o transformare interioară, și-au schimbat întreaga viață radical, inclusiv la nivel fizic - fie au slăbit, fie s-au îngrășat (cei care aveau nevoie de asta), fie, pur și simplu, au căpătat o seninătate a chipului și s-au "îndreptat de spate". Specialiștii care au venit la mine în emisiune au dezbătut intens acest subiect. Îți dau un singur exemplu, care mi-a fost relatat de doamna doctor Gabriela Cirică, de la Ins­titutul Ana Aslan: avu­sese o pacientă cu mai multe suferințe fi­zice și, du­pă cum a aflat doam­na doctor, și niște tentative de su­icid. Așa și-a dat sea­ma că sursa pro­ble­melor medicale era, de fapt, de natură psi­ho­logică. Spre lau­da dumneaei, în loc să-i recomande fe­meii o listă cu pas­tile, cu an­tide­presive, doam­na doctor a în­ceput să dis­cute cu ea, des­co­perind astfel că traiul acasă devenise un coș­mar, că existau con­­flicte cu soțul, in­clu­siv de infidelitate, și că problemele ace­lea născuseră în pa­ci­entă o stare de ne­si­guranță, de lipsă de încredere în sine, de disperare... Și ce să vezi! În doar șase luni de zile, după discu­ții­le cu doamna doctor, femeia aceea și-a schimbat existența ra­dical: a divorțat, și-a găsit un serviciu, a căpătat o altă ținută și un alt tonus psihic, a început să se în­gri­jească, a în­tâl­nit un om cum­secade cu care a început o relație și, de unde fu­sese la un pas de moarte, acum făcuse un pas uriaș spre viață! Acesta este motivul pentru care noi che­măm în emisiune și astfel de specialiști: ca să le ară­tăm oamenilor, pe de o parte, că nu au de ce să le fie ru­șine sau teamă să apeleze la un psiholog, la un psi­hiatru, la un îndrumător spiritual, iar pe de altă par­te, ca să le demonstrăm cât de benefic este un astfel de consult.

De vorbă cu Dumnezeu

- Mirela, oare nu există și în viața ta o po­veste? Nu neapărat una sentimentală, dar, totuși, o întâm­plare importantă, care să explice trans­for­ma­rea ta profesională, faptul că, după unspre­zece ani în care ai fost realizator și prezentator de Știri, ai dispărut doi ani ca să revii, acum, într-un format dedicat echi­librului dintre minte, suflet și trup... Cum ai ajuns la această emisiune?

- Într-un fel, căutările mele în această direcție exis­tau de multă vreme. De ani mulți citeam tot felul de cărți de dezvoltare personală, studii care țineau de spi­ri­tualitate, de mental, de emoțional, dar și de alimen­tație. Însă nu izbuteam să le coagulez cumva nici mă­car în mintea mea, darămite într-un proiect de tele­vi­ziune. Pe de altă parte, din pricina felului în care a evoluat jurnalismul de știri în anii din urmă, simțeam că nu mă mai regăseam în această zonă, sim­țeam, din ce în ce mai acut, că nu-i mai ajutam pe oameni cu ni­mic, că mesajul pe care li-l trans­miteam nu le era de folos. Căci ce le relatam eu? Doar știri despre de­zas­tre, des­pre mizeriile din politică... Zi după zi, în mine creștea revolta și frustrarea, mă luptam cu un stres acumulat în ani de zile și cu această boală a gân­du­rilor, a întrebărilor fără răspuns, care împovărează spiritul. Apoi, când au început problemele la Reali­ta­tea TV, unde lucram pe atunci (sunt cu­nos­cute, nu le mai de­taliez) am zis: "Ga­­ta! Asta e! Nu mai pot!". Mi-am dat demisia și am plecat din tele­viziune. Am consi­de­rat că merit un an sa­batic - care s-a pre­lungit la doi - în care să mă re­găsesc pe mine și să mă lămu­resc ce vreau să fac în continuare. Am în­ceput prin a-mi pune ordine în pro­gramul de viață (ce minunat e, mai ales vara, să te trezești la cinci di­mineața, când soarele e deja pe cer, și afară e încă ră­coa­re, să poți să îți bei ca­feaua sau ceaiul în curte, pe balcon, pe terasă și... să respiri! Pur și simplu! Să stai tu cu tine!) Am în­ceput să citesc or­ga­nizat, să discut cu pri­etenii și cunoscuții pe alte su­biecte decât ce­le care țineau de "Știri", dar, mai pre­sus de orice, am în­ceput "să discut" mult și aplicat cu Dumnezeu. Mi se pare că relația cu El e primordială, că de acolo vin toate. Părinții mei sunt ortodocși, eu am fost ortodoxă, dar, la un moment dat, am început să caut, la nivel de ritual, o rela­țio­nare mai clară cu Dumnezeu și am descoperit că liturghia romano-ca­tolică mi se potrivește cel mai bine, iar "conversia" oficială am fă­cut-o prin căsătorie, soțul meu fiind ro­ma­no-catolic. Inițial, în "discuțiile" mele cu Dum­ne­zeu, aproape că-L luam la rost, aproape că-L doje­neam, așa cum facem mai toți, în momentele de cumpănă, de panică. Apoi, pe măsură ce-am în­ceput să mă li­niștesc, mi s-au înse­ninat și mintea, și sufletul și-am în­ceput să-L rog să-mi lumineze calea, să știu pe ce drum s-o apuc, ca să pot să fac ceva bine nu doar pen­tru mine, dar și pentru cei din jurul meu. Îmi doream să fac ceva prin care să-mi ajut semenii. Și-așa, pi­cătură cu picătură, mi s-a cristalizat ideea acestei emisiuni. După ce m-am revoltat și după ce m-am reașezat, m-am gândit să le ofer și celorlalți po­sibile soluții, o altă perspec­tivă asu­pra vieții, să le arăt că nu trebuie să rămânem ancorați doar în partea de ne­mul­țumire, de agitație permanentă, de stres, că e posibil să ne schimbăm. Am schițat pro­iectul, din nou mi-am consultat prietenii și cunoscuții, întrebându-i dacă și-ar dori să vadă așa ceva, după care am mers cu pro­pu­nerea la două tele­vi­ziuni co­merciale. Care însă m-au refuzat, pe motiv că "să aibă și ceva can-can, că ăla face audiență". Prin urmare, mi-am pus toată speranța în TVR 2, un post elitist care - uite! - într-ade­văr, a mar­șat la propunerea mea.

- Interlocutorii cum ți-i alegi?

- Avem mare grijă să invităm oameni care sunt certificați, nu oameni care au făcut un curs de trei luni de zile și se declară ca fiind... ceva. De obicei, îi selec­tăm în baza recomandărilor și le verificăm CV-ul. Asta, pentru partea de spe­cia­liști. Iar pentru partea de vedete, am apelat la oameni care au avut niște ex­pe­riențe deosebite în viață, oameni în inimile și-n sufle­tele și-n mințile cărora s-a întâmplat ceva, la un mo­ment dat, și au pornit pe un drum nou. Uite, de exem­plu, domnul Dorel Vișan, a cărui poveste am citit-o chiar în "Formula As". Când a ajuns în stu­dio, nu am discutat despre activitatea sa ar­tistică, ci despre viața dumnealui, despre omul dinăuntru, cel care a reușit să se vindece singur, care aplică tehnici de masaj, care e credincios, dar e interesat și de celelalte religii, care știe ce în­seamnă ayurveda sau yoga... Adică, despre acel spirit liber, neînchistat din niciun punct de vedere.

- Cum a reacționat publicul? Ce-ți spun audien­țele?

- Emisiunea e încă la început, mai are nevoie de timp ca să se așeze. În plus, a fost programată la ora 16, când e greu să aduci oa­menii în fața televizoarelor, căci majoritatea nu s-au în­tors acasă de la serviciu. Unde mai pui că persoanele cu asemenea căutări nu prea au timp să stea la televizor sau chiar îl evită, deci, a fost nevoie și încă mai este de promovare pentru ca emi­siunea să fie descoperită. Dar, deocamdată, ținând cont de toți acești factori, eu sunt mulțumită de ceea ce văd pe audiențe. În plus, știu că sunt mulți cei care, din pricina orei de difuzare, o urmăresc pe Internet, online. Din toamnă, sper să ob­ținem o poziționare mai bună în grilă, o oră mai către seară, și atunci cred că situația se va îmbunătăți simțitor.

Arta fericirii și chinul de a ierta

- "Atelierul vieții" intră în vacanță peste vară?

- Da, însă nu și echipa. Din 7 iulie, demarăm o variantă esențializată (de 25 de minute) a "Atelierului vieții", care se va numi "Arta fericirii" și va fi difuzată de luni până vineri, tot pe TVR 2, de la ora 18:30. Structura rămâne, practic, aceeași: vom avea invitați specialiști, în fiecare ediție va exista câte o poveste de viață reală, probabil vedete vor fi ceva mai puține. Aștept să primesc confirmarea, dar, dacă totul va merge bine, primul invitat al emisiunii va fi profesorul Constantin Dulcan. Ceea ce mă bucură enorm!

- Mirela, emisiunea pe care o faci te-a influențat în vreun fel? Ți-a modificat și ție stilul de viață?

- La modul punctual, lucrurile sunt așezate: nu sunt vegetariană sută la sută, dar consum foarte puțină carne - doar atunci când mi-o solicită organismul. Și mă axez pe pește. Rareori apelez și la carne de vită, iar de pui nu mă ating. Sport nu fac acasă, pentru că nu sunt su­fi­cient de organizată, dar merg la o sală unde fac exer­ciții de yoga, de pilates, de stretching și puțin cardio. Sau ies în natură și mă plimb. Zona în care survin mereu modificări e aceea a lucrului cu mine însămi. Exercițiul acesta de îmbunătățire interioară îl fac constant, și asta pentru că anumite "reacții" omu­lui nu-i vin de la sine. De pildă, iertarea nu e ceva ușor de practicat. În teorie e sim­plu, dar practica ne "o­moa­­ră". Gân­dește-te! Dacă o per­soa­nă ți-a făcut un rău foarte mare și-ai suferit e­norm din cauza asta, îți e ușor s-o ierți? Din suflet, cu dragoste? S-o ierți deplin, astfel încât, dacă vine să-ți ceară ajutorul, tu să i-l dai? Și să i-l dai nu ca să-ți de­monstrezi superioritatea, ci pentru că așa simți cu ade­vă­rat? Iertarea nu e o ches­tiune instinctivă pentru ființa uma­nă. Ei, la asta lucrez în­că. Din fericire, văd o evo­luție, acum reacționez mai aproape de ceea ce ar fi ideal. Am înțeles că, dacă porți ranchiună, dacă ești scan­dalagiu, dacă ai tot timpul frustrări și nemulțumiri și violență - verbală, psihică, fizică - îți faci rău ție însuți. Toate sunt niște energii negative, care se întorc spre tine ca un bume­rang. Peste toate astea, însă, știi ce cred eu că e cel mai important în viață? Să ne acordăm o șansă unii altora. De pildă, nu-l ataca și nu-l acuza pe cel care îți spune că el e ateu, în timp ce tu ești credincios. Nu-l acuza, pentru că nu știi ce istorie poartă omul ăla în spate, ce trăiri are, ce căutări... Poate că el caută încă, dar în actele vieții lui se găsește mai multă bunătate decât în actele vieții tale, ale celui care declari sus și tare că ești credincios. Și poate că, la un moment dat, sufletul lui se va converti. Nu știi unde îl va duce viața, cum va lucra Dumnezeu în mintea și-n sufletul lui. Să ne amintim de exemplul apostolului Pavel, care a fost primul mare persecutor al creștinilor, după care a ajuns unul dintre cei mai mari apostoli și în­dru­mători din viața lor!