Una dintre istoriile cele mai incredibile și fascinante, având ca protagonistă o plantă, este cea a stejarului din Compton Hill, localitate aflată la câteva mile depărtare de Norfolk, în Virginia, pe coasta atlantică a Statelor Unite. Acel copac înalt, ce se înalță amenințător pe o colină, între un golfuleț stâncos și o pădure, la Compton Hill, este numit "Stejarul Diavolului". Tradiția spune că l-ar fi plantat Sir Walter Raleigh, un mare navigator englez, când, în 1584, a debarcat pentru prima oară în acel loc și a întemeiat o colonie - Virginia - în onoarea reginei Elisabeta I a Angliei (supranumită Virgina, în ciuda mulțimii de amanți pe care i-a avut). Din documentele aflate în arhivele istorice rezultă că pe acea colină, de la sfârșitul secolului al XVI-lea și până azi, supraviețuiește un stejar de sinistră faimă. Și poate că prima victimă a "blestemului" acelui copac a fost chiar cel ce l-a plantat, deoarece, după moartea reginei Elisabeta, care îl numărase printre "favoriții" ei, Sir Walter Raleigh - acuzat de trădare - a petrecut treisprezece ani în închisoare, din 1603 până în 1616, găsindu-și în cele din urmă moartea pe eșafod.
Popularitatea macabră a stejarului a început în secolul al XVI-lea, când coloniștii englezi au făcut din el o spânzurătoare naturală, folosind-o pentru a-i pedepsi pe indienii ce se răsculau împotriva dominației lor. Colina devine și un "cimitir al damnaților", pentru că cine ajungea să fie spânzurat nu avea dreptul să fie îngropat în pământul consacrat cimitirului și era înhumat în gropi săpate în jurul stejarului. În 1679, Stejarul Blestemat a fost folosit pentru prima oară la execuția unui alb. De mai mulți ani, în coloniile britanice fusese dezlănțuită "vânătoarea de vrăjitoare", și numeroase persoane, cele mai multe - femei, fuseseră judecate și condamnate pentru vrăjitorie, ajungând să fie arse pe rug.
În luna mai a aceluiași an, fu arestată Henriette Walker, o tânără de douăzeci de ani, care în actele procesului era descrisă ca "foarte frumoasă și lascivă, dedată comerțului carnal cu diavolul și cu nenumărați bărbați". Henriette mai era acuzată și că ar fi fabricat filtre și băuturi magice și că ar fi "comunicat cu spiritele". Henriette n-a scăpat de pedeapsa capitală. Documentele înregistrează faptul ciudat că ea a suferit torturile menite să o constrângă să "mărturisească" relațiile cu puterile infernale, căzând în "transă", ceea ce a fost considerat o dovadă ulterioară a puterilor ei vrăjitorești. La 17 iulie fu înălțat rugul. Vara era caniculară, de multă vreme nu căzuse o picătură de ploaie, dar când Henriette fu condusă la locul supliciului, cerul se întunecă și dinspre mare începu să sufle un vânt puternic. Torțele folosite pentru aprinderea focului rămăseseră stinse din pricina răbufnirilor, din ce în ce mai violente, ale furtunii. Și când, în sfârșit, rugul a început să ardă, între tunete și fulgere, cerul părea că se rupe și o ploaie deasă căzu de sus în torente. Execuția a fost amânată. "N-o să reușiți să-mi ardeți carnea!", striga "vrăjitoarea", aruncând blesteme împotriva celor ce-o condamnaseră. În acel moment, autoritățile, preocupate de tensiunea crescândă ce se făcea simțită în rândurile populației, au hotărât să rezolve situația într-o manieră drastică. La 20 iulie, Henriette Walker a fost condusă la Compton Hill și spânzurată de Stejarul Blestemat. Dar chiar dacă scopul fusese atins, "vrăjitoarea" fiind pedepsită, blestemele ei, în anii ce-au urmat, n-au întârziat să dea rezultate. Din documentele păstrate în arhiva istorică a orașului Norfolk, reiese că toți cei doisprezece judecători care o condamnaseră pe Henriette Walker muriseră de morți violente, unii - victime ale unor accidente aparent inexplicabile. "Vrăjitoarea" îi blestemase și pe primii născuți ai judecătorilor care, la rândul lor, n-au murit de bătrânețe, în paturile lor, ci și-au pierdut viața de tineri, în condiții îngrozitoare. Din 20 iulie 1679, orice încercare de execuție capitală legată de Copacul Diavolului a rămas fără efect. Ramura de care era atârnată frânghia se rupea cu regularitate, chiar dacă era aleasă cu grijă, să fie cea mai puternică.
La începutul secolului trecut, autoritățile din Norfolk au poruncit tăierea stejarului, pentru că descoperiseră o sectă secretă ce practica ritualuri satanice, venerând Copacul Diavolului. Dar când cei veniți să-l doboare au început să dea cu topoarele în trunchi, o cracă mare și grea se rupse inexplicabil și căzu, făcând două victime. Acest fapt a impresionat populația și fu cu neputință să se mai găsească cineva dispus să ducă până la capăt doborârea copacului. Primarul orașului a chemat niște tăietori de lemne din orașul vecin, Portsmouth, dar în vreme ce îi însoțea spre colină, calul său se cabră, îl trânti la pământ și, bietul de el, își rupse gâtul. După acest incident, nu s-au mai făcut alte încercări de tăiere a Stejarului Diavolului. În 1863, în timpul Războiului de Secesiune, în împrejurimile Norfolk-ului s-au dat lupte sângeroase, iar în zona Compton Hill, salvele de tun și incendiile n-au lăsat în picioare nici o casă, nici un copac. Singurul care a rezistat acelui infern a fost doar stejarul, ce a rămas neatins.
În 1958, pe când erau făcute cercetări asupra radioactivității în Virginia, a reieșit că Stejarul Diavolului emana niște misterioase unde magnetice, care n-au putut fi clasificate științific. În acel copac se află ascunsă o putere misterioasă, tulburătoare. Și dacă nu se poate demonstra că este vorba de "spiritul" lui Henriette Walker, este la fel de adevărat că nu se poate demonstra nici contrariul...
S.A.