- Recentele evoluții din PSD și din coaliția de guvernare nu reprezintă doar o banală luptă pentru putere, ci o încercare de regrupare a forțelor care au controlat puterea efectivă în România, din decembrie 1989 și până acum, iar liantul acestor forțe pare a fi generalul Gabriel Oprea, liderul unui partid care, ca și Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, nu a candidat niciodată singur în alegeri, dar a ajuns să controleze, practic, orice majoritate parlamentară în ultimii 10 ani.
Când a decis să demisioneze din funcția de președinte al PSD, probabil că Victor Ponta și-a imaginat că poate controla partidul prin aliata sa fidelă, Rovana Plumb, și că va rezista ca premier pentru că, dacă el ar demisiona, cum i se cere, ar exista riscul ca majoritatea parlamentară să se modifice prin migrarea UNPR în tabăra liberală și ca PSD să piardă guvernarea. Ce-i drept, generalul Oprea a făcut câteva demonstrații de forță, votând alături de PNL, în sprijinul inițiativelor președintelui Iohannis, cum s-a întâmplat în cazul numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Puterea de negociere a domnului Oprea a crescut constant de atunci, ca și rolul său în viața internă a PSD, în care pare să fi revenit în forță: a participat la o ședință crucială a conducerii partidului; apoi, după o reuniune a coaliției, s-a întâlnit "la un pahar de vin rece" cu Liviu Dragnea, cel nemulțumit de ascensiunea Rovanei Plumb și de "instabilitatea" lui Victor Ponta, iar după întâlnire, a anunțat că Victor Ponta nu mai este liderul coaliției de guvernare, ci doar premier. A doua zi, Liviu Dragnea își anunța candidatura la conducerea interimară a PSD. Vedem, așadar, că toate structurile politice asociate cu PSD s-au unit pentru a salva, nu atât guvernarea, care oricum depinde de o majoritate controlată de generalul Oprea, ci structurile teritoriale ale PSD, rețelele sale de influență și putere, fundamentale pentru alegerile din 2016 - adevărata forță a partidului. Potrivit unor relatări din mass-media, ascensiunea generalului Oprea s-ar explica prin asocierea sa cu vechile servicii de informații ale armatei, care ar fi jucat un rol nefast în timpul mineriadelor. Astăzi se străduiește să salveze PSD de la degringolada la care l-ar condamna anchetele DNA și să-l adapteze la cerințele unei noi epoci istorice, dictate de implicarea SUA și a NATO în zona noastră. Cei care au profitat de România timp de 25 de ani nu au, așadar, de gând să se retragă pur și simplu din scenă. Descotorosindu-se de cazurile scandaloase, ei încearcă să se regrupeze, să câștige cât mai multe voturi în 2016 și să-și negocieze supraviețuirea cu cei care, ca președintele Iohannis și PNL, cred că ar putea deține singuri puterea.
- Într-un gest fără precedent, ANAF a blocat conturile TVR, alături de cele ale RATB. Este o măsură administrativă neutră sau un gest politic?
- În aparență, ANAF acționează corect, pentru că TVR are datorii mari la bugetul de stat. Datoriile sunt însă vechi, iar TVR, spre deosebire de RATB, nu se numără printre cei zece mari datornici ai statului, cu care de altfel statul este tolerant. Intransigența ANAF pare mai degrabă rezultatul unui ordin politic, căci se știe că, în ultima vreme, președintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a devenit brusc critic la adresa premierului Ponta, mizând pe prietenii săi din PNL. Ajungem astfel la miezul problemei, care este lipsa de independență a televiziunii publice, față de puterea politică. Această dependență este instituită prin însăși legea de organizare și funcționare a SRTV și a SRR, care prevede ca respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al instituției să ducă automat la demiterea Consiliului de Administrație. În aceste condiții, cum și-ar putea permite un Consiliu de Administrație să se opună pretențiilor partidelor politice, chiar dacă ele văd în orice instituție publică, inclusiv în TVR, o sursă de fonduri ce pot fi utilizate, prin diferite contracte, în folosul propriu? Totodată, o serie de aspecte de neimaginat într-o instituție privată - cum ar fi contractele dezavantajoase cu producătorii de filme sau de programe, sau cheltuielile nejustificate cu un personal supradimensionat, din care doar o parte participă efectiv la realizarea programelor - pot fi tolerate doar dacă instituția este obedientă față de puterea politică. Lanțul slăbiciunilor s-a perpetuat ani la rând, ducând la acumularea unor datorii uriașe și la deteriorarea calității programelor. În plus, să nu uităm că aceeași lege, datând din 1994, nu prevede niciun fel de grilă de selecție pe criterii profesionale stricte pentru membrii CA, nici nu interzice conflictul de interese. Astfel, partidele politice pot fi reprezentate de realizatori din cadrul TVR, care ar trebui să fie imparțiali din punct de vedere politic, dar evident nu sunt, din moment ce sunt numiți de un partid. Este o situație unică în UE. În forma sa actuală, instituția este practic compromisă, depinzând din nou de un aranjament cu puterea politică, pentru a obține deblocarea conturilor, iar orice aranjament politic compromite integritatea jurnalistică și misiunea publică. Absența unei televiziuni publice puternice, independente și obiective a făcut ca dezbaterea publică să fie monopolizată de televiziunile private, care sunt toate aliniate politic. Avem nevoie de o nouă televiziune publică, creată în virtutea unei legi noi, la standarde europene. Din păcate, nimeni în clasa politică nu dorește așa ceva, ceea ce asigură declinul constant al unei instituții care ar trebui să fie un punct de referință al națiunii - dar, evident, nu mai este.