P.S. ANDREI MOLDOVAN - "Preoții Episcopiei Covasnei și Harghitei sunt dintre cei mai vrednici slujitori ai bisericii pe care i-am întâlnit în viața mea de arhiereu și în v

Ion Longin Popescu
Episcopul Covasnei și Harghitei

În istoria Bisericii Ortodoxe Române, rareori a existat un ierarh de numele căruia să se lege atâta înțelepciune și vrednicie, cum este ac­tua­lul mitropolit al Banatului și fost arhiepiscop al Co­vasnei și Harghitei, IPS Ioan Selejan. În 20 de ani, cât a păstorit la curbura Carpaților, a construit și res­ta­urat 167 de sfinte lăcașuri, refăcând un patrimoniu de secole al ortodoxiei românești. Într-un interviu re­cent, Înaltpreasfințitul ne-a spus cu mândrie: "Am lăsat, în Harghita și Covasna, cea mai mare densitate de biserici ortodoxe pe cap de locuitor din România. Am lăsat preoți la fiecare altar românesc, am lăsat mânăstiri care să contribuie, și ele, la dăinuirea ființei românești din acea parte de țară". Din fericire, moștenirea i-a fost lăsată unui episcop la fel de vred­nic, adus în Harghita-Covasna de Sfântul Sinod. Prea­sfin­țitul Andrei Mol­do­van, este om al locului, născut prin părțile Mu­re­șului (la Chețani), și, de la 21 de ani, călugăr al Mâ­năs­tirii Toplița. A urmat, la îndrumarea IPS Ioan, cursu­rile Facultății de Teologie din Bucu­rești și și-a completat studiile cu încă trei ani la Sa­lo­nic, în Gre­cia. Când mitropolitul Ardealului de la Si­biu a cerut un tânăr ca să-i fie de ajutor, părintele ar­hiepiscop i l-a încredințat pe călugărul Andrei. Astfel, timp de șap­te ani, a luat contact și cu alte parohii din Transilvania și a putut să învețe tainele administrației bisericești la o mitropolie atât de veche. După 13 ani pe lângă IPS Ioan, la Harghita, și după 7 ani pe lângă Înaltprea­sfin­țitul Streza, la Sibiu, PS Andrei va putea să ducă mai departe activitatea pastorală misionară în spațiul Co­vasnei și Harghitei. N-a venit într-un loc necunoscut, știe eparhia, a făcut o bună legătură cu credincioșii, mai ales că s-a implicat în reconstrucția unei mâ­năs­tiri vitregite în vremea ocupației horthiste, Mânăstirea Fă­gețel. Sfatul înțelept primit de la marele său îna­intaș sună simplu: "Te încurajez să procedezi cu multă blândețe, cu multă înțelepciune, să nu-i ju­deci pe romano-catolici și pe reformați după câțiva li­deri po­litici zgomotoși, care sunt împotriva nea­mului românesc". De fapt, se poate spune că acolo unde Înal­tul Ioan a zidit, ca un veritabil Meșter Manole, Prea­sfin­țitului Andrei îi re­vine bucuria de a umple locul cu duh și credință, potrivit cu înalta sa dedicație misionară.

"Nu este puțin lucru să fii ascultat, iubit și respectat, nu numai de ortodocși, dar și de romano-catolici și reformați"

- În urmă cu puțin timp, ați fost hirotonit episcop al Covasnei și Harghitei, în locul lăsat liber de Înalt­preasfințitul Ioan, ales mitropolitul Banatului. Ce moștenire v-a lăsat înaltul ierarh?

- Într-adevăr, în urmă cu cinci luni de zile, am fost ales episcop în locul și pe urmele Înaltprea­sfin­ți­tului părinte Ioan care, vre­me de 20 de ani, a păs­torit această eparhie. Când a venit, în 1994, Înaltul a gă­sit o moștenire sără­că­cioa­să, iar în loc să-l în­tâm­pine corurile stu­den­ților în te­ologie și corurile semi­na­riștilor, pe patru voci, l-au întâmpinat câte­va ciori, croncănind în bisericile dă­râmate în perioada hor­thistă. Țin minte că din biserica din Herculian s-au scos 14 rabe de gunoi. Devenise groapa de gunoi a satului. Lângă masa sfântului altar creșteau tufe de mure... Această zonă, trebuie să recunoaștem, era oa­recum "Batalionul disciplinar al ortodoxiei ro­mâ­nești". Înainte de 1994, aici ajungeau cei mai dezin­teresați preoți, iar eparhia de la Sibiu, de care țineau canonic, nu avea prea mare grijă de soarta lor. Speriați de atmosfera potrivnică, cei mai mulți plecau după câteva luni. Cu greu puteau fi imaginate în acei ani re­novarea unei biserici sau ridicarea unei case pa­rohiale. De aceea, înființarea episcopiei noastre a fost poate cea mai importantă decizie de interes național a Sfântului Sinod al BOR. Iar una dintre cele dintâi victorii ale activității fără asemănare desfășurate de IPS Ioan a fost recunoașterea sa drept părinte du­hov­­nicesc al tuturor credincioșilor care cred în numele Mântuitorului Hristos, indiferent de etnie. Aș putea spune că aceasta este principala moștenire ce mi-a lăsat, că nu este puțin lucru să fii ascultat, iubit și respectat, nu numai de ortodocși, dar și de romano-catolici și reformați. Tare mă bucur că voi avea șansa să duc mai departe acest legământ profund creștin. Ca și în vremea Înaltului Ioan, la noi, la Catedrală, vin foarte mulți credincioși de alte confesiuni, și tuturor le sădim în inimă dragostea față de Dumnezeu, dra­gostea care ne duce pe calea mântuirii. Foarte mulți dintre ei, aș spune majoritatea, nu sunt ortodocși, dar sunt frați de-ai noștri întru credință, și calcă pragul sfintei episcopii nu numai după cuvânt duhovnicesc, ci chiar și după ajutor social. Așa au făcut și pe timpul Înaltului, și nu avem cum să nu continuăm o tradiție atât de milostivă. Hristos își deschide brațele ca să-i primească pe toți, și mulțumim lui Dumnezeu pentru toată darea cea bună și pentru tot darul cel desăvârșit.

"Dacă Sfântul Sinod a hotărât să pună pe umerii mei această cruce, l-am rugat să nu mă lase singur"

- Pe lângă moștenirea materială, biserici, școli, case preoțești, mânăstiri, ce v-a mai lăsat în dar Înaltpreasfințitul Ioan?

- Pacea duhovnicească. În orice sat aș merge, nu­mele vlădicăi Ioan este pomenit la loc de mare cinste, ca al unui părinte duhovnicesc. Părintele mitropolit a reușit, ca episcop și arhiepiscop, în 20 de ani, să instaureze o pace duhovnicească peste aceste județe, așa cum a reușit cu pacea de la Cozia, dintre mineri și guvern. Poarta sfintei episcopii a fost deschisă pentru toți cei care au bătut în căutare de adăpost sufletesc. Când a venit, în 1994, a găsit în jur de 20 de preoți simpli, în Harghita, și vreo 30 în Covasna, iar astăzi avem peste 100, din care mulți doctori în teologie și absolvenți ai unor facultăți din Occident. S-a făcut un salt greu de imaginat. Peste toate, cum spuneam, s-a întins pacea duhovnicească, instaurată de arhiereul nostru. Această pace duhovnicească, lăsată ca un te­zaur de spiritualitate creștină, o continuăm astăzi, îm­preună cu părinții permanenți ai Consiliului Epar­hial și cu toți preoții epis­copiei Covasnei și Harghitei, ca­re, să nu mă laud, sunt unii din­tre cei mai vrednici pre­oți pe care i-am întâlnit în viața mea de arhiereu și în viața monahală. Ne bazăm pe ei când, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne străduim să împletim munca și rugă­ciu­nea în sfintele mâ­năs­tiri, rugăciunea cu cola­bo­rarea cu celelalte culte și confesiuni cu care trăim în această eparhie, iar din punct de vedere al păcii, nădăjduim să împletim dra­gostea față de aproa­pele, cu pacea lui Hristos.

- Cu toate că sunteți tânăr în comparație cu alți episcopi din țară, ați fost învrednicit cu o sarcină foarte grea. Nu v-a fost teamă?

- Am primit această moștenire ca pe o sfântă ascultare. Dacă Sfântul Sinod a hotărât să pună pe umerii mei această cruce, l-am rugat să nu mă lase singur. Înaltul Ioan a mărturisit în repetate rânduri: nu te voi lăsa singur niciodată! Așa cum nu m-a lăsat în cei douăzeci de ani cât a fost păstorul acestei sfinte eparhii. Aș spune că este părintele duhovnicesc al meu, din toate punctele de vedere: și misionar-pas­toral, și administrativ-gospodăresc, și social, pentru că ceea ce am învățat în preajma părintelui Ioan încerc să pun în practică, și ceea ce n-a reușit dânsul să facă voi încerca să fac eu, iar ceea ce a făcut bine voi încerca să desăvârșesc.

"La hramurile mânăstirilor și ale catedralei episcopale, românii se adună precum își strânge cloșca puii"

- Cum au primit preoții și enoriașii vestea hi­ro­to­nirii preasfinției voastre în scaunul episcopal?

- Mă cunoșteau toți, majoritatea fuseseră hiro­toniți la noi, la Mânăstirea Făgețel. Înscăunarea mea au primit-o ca pe o lucrare dumnezeiască și, în același timp, ca pe un dar. Pentru că am trecut din treapta de stareț și duhovnic al sfintei mânăstiri, în treapta de cârmuitor și de părinte duhovnicesc al acestei eparhii. Tot așa, pe majoritatea credincioșilor din satele și orașele noastre îi cunosc; pe unii, după nume; pe alții, după rudeniile pe care le au. Oarecum, suntem într-o familie mărită, pentru că familia mânăstirii și-a întins aripile peste toată eparhia misionară. Românii, întot­deauna, la hramurile mânăstirilor și ale catedralei episcopale, se adună precum își strânge cloșca puii.

- Cum veți obține izbânda, în sarcina ce vă cade în seamă, ținând cont de greutățile care dau speci­fi­cul acestei eparhii?

- Vedeți dumneavoastră... tinerețea își are avân­tul... Totuși, singur n-aș putea face nimic. Dau slavă lui Dumnezeu că avem oameni cumsecade... La câr­ma prefecturii se află domnul Jean-Adrian Andrei, un om cu multă credință, foarte apropiat de biserică, un adevărat frate, cu care colaborăm foarte bine. Apoi, îl avem pe președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, om cu frică de Dumnezeu, cu credin­ță multă, care ne susține și ne ajută. Pe urmă, sunt ce­lelalte instituții ale statului, armata, poliția, jan­dar­me­ria, toate sunt aproape de biserică, o susțin și o apără cât pot. Majoritatea angajaților acestor instituții, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, frec­ventează sfânta biserică, participă la sfânta Litur­ghie și o susțin cu toată ființa lor. Și mai este ceva: mă bazez pe faptul că am avut binecuvântarea de la Dumnezeu de a învăța lucrarea harică a arhieriei în scaunul Mitropoliei Ardealului. Părintele mitropolit Laurențiu al Ardealului, în 2008, când m-a luat cola­borator al Înaltpreasfinției sale, mi-a spus așa: "Vlă­dică, să te uiți întotdeauna la palme și să vezi dacă poți să lucrezi cu ele, și dacă Dumnezeu îți primește jertfa, ceea ce vei face să faci spre slava lui Dum­ne­zeu!". Mă bucur mult că în cei șapte ani de slujitor în scaunul de episcop vicar al Episcopiei Sibiului, Înalt­preasfințitul Laurențiu a sădit în inima mea cele mai frumoase mișcări dumnezeiești pe care omul le poate săvârși pe pământ, printre care aceea de a nu face deo­sebiri între oameni, de a nu ține cont că drept­cre­din­ciosul e ortodox, romano-catolic sau reformat, pentru că toți sunt fii ai aceluiași Dumnezeu Prea Înalt. Slavă lui Dumnezeu că romano-catolicii, în spe­cial, mă respectă ca pe episcopul lor, și au o evlavie de­o­sebită la slujbele noastre, ale ortodocșilor. Ei res­pectă preotul, oricare ar fi el, ca pe un slujitor al lui Hris­tos. Îți este mai mare dragul să stai de vorbă cu ei și să-i asculți cum îți spun: "Domnule Părinte Epis­cop"... Și domn, și părinte...

Preasfințitului Andrei îi puteți scrie la e-mail: psandreimoldovan@yahoo.com