RODICA CULCER -"Țineți minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte"

Redactia
- Oare împuternicirea guvernatorului Băncii Naționale, de a împiedica erorile sistemului financiar, va da roade? Poate deveni Mugur Isărescu un garant al normalității economice?

- Dacă Mugur Isărescu ar avea puteri depline, el ar putea, într-adevăr, împiedica derapajele politicienilor, care, prea puțin preocupați de sănătatea economiei, re­dis­tribuie banii publici în funcție de interesele elec­to­rale, neglijând echilibrele bugetare și investițiile. Dom­nul Isărescu a dovedit că știe exact ce trebuie făcut, în 1997, când a jucat un rol esențial în salvarea țării de la in­­tra­rea în incapacitate de plată, după excesele guvernului Vă­căroiu, și apoi în perioada 1999-2000, când a fost premier pentru o scurtă vreme. Din păcate, deși guver­natorul BNR va prezida Comitetul pentru Supraveghere Macroprudențială, după aprobarea Parlamentului, pute­rile sale nu vor fi suficiente pentru a corecta răul care a fost deja făcut sau pentru a preveni cheltuirea nesăbuită a banului public și îndatorarea generațiilor actuale și viitoare. Atât semnalele de alarmă privind înființarea unui organism care nu este controlat democratic, cât și spe­ranțele celor care privesc cu groază la anularea tu­turor câștigurilor realizate în plan economic, au fost pre­ma­ture. Așa cum a fost conceput de ministerul fi­nan­țelor publice, proiectul legii care înființează Comitetul de Supraveghere Macroprudențială nu prevede sanc­țiuni pentru guvernanți, în cazul în care aceștia nu țin cont de recomandările Comitetului. Mai mult, dacă membrii Comitetului constată că guvernul adoptă mă­suri ce pun în pericol stabilitatea financiară, ei sunt obli­gați să înștiințeze executivul "în cea mai strictă confi­den­țialitate" - cu alte cuvinte - nici măcar nu poate cri­tica deschis și ferm derapajele guvernului! De altfel, mi­nistrul de Finanțe Eugen Teodorovici declara senin: "Dacă am argumente care arată clar că nu este nevoie să aplic ceea ce acest Consiliu emite ca recomandare, nu se aplică." Aceste declarații îl vor liniști, probabil, pe pre­ședintele PSD, Liviu Dragnea, îngrijorat peste măsu­ră că l-ar putea opri cineva să cheltuiască banii statului cum vor dicta interesele electorale ale partidului său. Pu­tem spune deci că guvernul a înființat un nou orga­nism inutil, probabil doar ca să facă impresie bună, să mai genereze o perdea de fum. În realitate, echipa con­dusă, ba de Victor Ponta, ba de Gabriel Oprea, ba de Li­viu Dragnea, nu are nicio intenție să țină cont de vreo recomandare a unor experți în economie, oricât ar fi ei de prestigioși și competenți, cum nu a ținut cont nicio­dată, nici de recomandările documentate și pertinente ale Consiliului Fiscal, condus de Ionuț Dumitru, un eco­nomist respectat și curajos din tânăra generație. În con­cluzie, deși are toate competențele să fie garantul nor­malității economice, Mugur Isărescu nu va fi lăsat de PSD să joace acest rol. Cum se spunea pe la în­ceputul anilor '90, "țineți minte cinci cuvinte: e la fel ca îna­inte".

- Credeți că România este pregătită să se con­frunte cu cota de imigranți impusă de CE? Problema lor a stârnit în Germania demonstrații de stradă...

- Dacă nu vor fi manipulați de politicieni populiști și xenofobi, românii ar trebui, în principiu, să-i accepte pe refugiați. Și-ar putea aminti, de pildă, că mulți dintre ei, sau din membrii familiilor lor, au fost refugiați în perioada comunismului. De asemenea, s-ar putea gândi că, de 25 de ani, mulți dintre ei pleacă în lume să-și în­cer­ce norocul și nu sunt departe de statutul de refugiat eco­nomic. Noul val de refugiați din Africa și Orientul Mij­lociu sau Asia Centrală reprezintă o categorie năpăs­tuită: oameni care își riscă viața pentru a fugi din zone de război și/sau de persecuție cruntă. Sute, poate chiar mii, au murit pe mare, în ambarcațiuni improprii, la cheremul unor traficanți ilegali de persoane, fără niciun fel de scrupul. Marea majoritate a refugiaților provin din Siria, țară practic desființată, de un război care du­rează de ani de zile și în care comunitatea internațională refuză să se implice, asistând - neputincioasă sau cinică - la un dezastru umanitar fără ieșire. Prin amploarea și caracteristicile ei, problema acestui nou val de refugiați este de fapt problema statelor UE și a SUA, care altă­dată erau dispuse să se implice în zonele de conflict pen­tru a împiedica evoluțiile catastrofale, dar astăzi și-au pierdut apetitul pentru orice fel de implicare și nici măcar să gestioneze consecințele unor situații impo­si­bile nu mai vor. Fie că poate, fie că nu, România trebuie să-și respecte obligațiile de membră a UE, iar cota care îi revine este destul de redusă pentru a nu crea probleme - mai ales că, nu-i așa?, economia noastră este într-o creș­tere spectaculoasă, după cum ne asigură guvernul. Lăsând ironia la o parte, atragem atenția și asupra fap­tu­lui că, atâta vreme cât conflictele vor persista în apro­pierea Europei, refugiații nu vor conteni să sosească, și nimic - nici câinii, nici zidurile, nici forțele de ordine - nu-i va putea opri, după cum se poate vedea în cazul ta­berei de la Calais, la intrarea în Eurotunel.
Problema pe care o ridică actualul val de refugiați este de altă natură: majoritatea covârșitoare este alcă­tuită din musulmani, iar europenii se tem că aceștia nu numai că vor încerca să-și impună modul de viață, ci și că vor deschide larg poarta extremismului islamist. Nu putem evita acest risc real, care este speculat de forțele politice xenofobe, dar pe care forțele politice rezonabile nu au fost capabile să-l rezolve. Soluția nu este însă nici respingerea refugiaților, căci este inutilă, nici închiderea lor în ghettouri, pentru că acestea oferă cel mai bun te­ren radicalizării islamiste. Soluția ideală ar fi integrarea lor în societatea occidentală, cu obligația de a-i respecta valorile. Este, într-adevăr, o sarcină grea, pentru care nu numai România, ci întreaga Europă par a fi nepregătite.