- Principalul partid de guvernământ, PSD, trece printr-un cutremur de mare magnitudine, declanșat după demisia intempestivă a liderului său, Victor Ponta. Inculpatul Ponta a fost înlocuit cu condamnatul penal Liviu Dragnea. Urmează, probabil, debarcarea lui Ponta și din funcția de premier. Aceste mișcări pot salva PSD, ori mai degrabă îi grăbesc prăbușirea?
- Demisia lui Victor Ponta de la conducerea PSD, dată după un lung sejur medical în Turcia, a fost o surpriză, până și pentru cei mai apropiați oameni ai săi. Nu s-a sfătuit cu nimeni înainte și nu a anunțat pe nimeni din timp. Totuși, gestul său se pliază pe noile prevederi statutare ale partidului, care îi obligă pe cei cu probleme în justiție să demisioneze din funcțiile politice deținute. Pe baza acestor prevederi, de altfel, demisionase și Dragnea din poziția de prim-vicepreședinte al partidului și de vicepremier, ceea ce, iată, nu l-a oprit să revină în fruntea PSD. În ce-l privește pe Ponta, el a motivat că a plecat din conducerea PSD pentru ca postura sa de inculpat să nu prejudicieze imaginea partidului. Nu-i pasă, însă, că prejudiciază imaginea țării, rămânând șef al guvernului. De altfel, toată presa internațională a comentat copios că prim-ministrul României este inculpat penal.
- Succesorul lui Ponta în fruntea PSD urma să fie Rovana Plumb, om de încredere al premierului. Socoteala nu s-a prea potrivit cu ce-a vrut "târgul", grosul partidului preferându-l pe Dragnea. Cum explicați?
- Ponta a încercat să o desemneze ca succesor la partid pe Rovana Plumb, dar, după o scurtă luptă în Comitetul Executiv, președinte interimar a fost ales Liviu Dragnea. Prilej cu care s-a rupt și tandemul "indestructibil" Ponta - Dragnea.
Alegerea lui Dragnea marchează o încercare disperată a PSD de a salva ce se mai poate salva, întrucât fostul vicepremier are reputația de bun organizator. În treacăt fiind spus, nimeni nu știe în ce constau calitățile lui de organizator, căci a condus trei campanii electorale perdante: a lui Mircea Geoană la președinția statului, a lui Victor Ponta la președinție și a PSD pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Oricum, eu nu cred că Dragnea a făcut jocul opoziției, pentru a pune PSD la dispoziția lui Iohannis și a PNL, cum se spune prin presă. E prea orgolios ca să nu-și facă propriul joc și să nu se fi săturat de a fi "numărul 2". Se vede asta și din cum a chemat guvernul la ordine, după ce a devenit președintele interimar al PSD, spunând că partidul răspunde și, deci, partidul trebuie să supervizeze toate acțiunile guvernului. Ponta s-a supus și a prezentat rectificarea bugetară pentru aprobare.
Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților și om cu pretenții și la conducerea PSD, declarase Associated Press că partidul e într-o criză dramatică, cu liderul inculpat și viceliderul condamnat, că e dominat de mentalități comuniste și că ar trebui schimbat ceva radical; pentru ca, după alegerea lui Dragnea, tot el să spună că a luat sfârșit criza din PSD - deși, vezi bine, Dragnea e tot condamnat, mentalitățile aceleași...
- Să-și fi acceptat Victor Ponta retragerea?
- Dar în legătură cu alegerea lui Dragnea, s-a petrecut și un episod hilar. Ponta pare împăcat cu ideea că rolul lui s-a încheiat și se retrage discret de peste tot. A mai încercat să propună, la schimb cu demisia sa, viitorul premier, pentru cazul în care ar putea semna un pact în acest sens cu președintele Iohannis, cu care, însă, nu mai vorbește din 5 iunie a.c. S-a gândit la... Călin Popescu-Tăriceanu - o idee mai proastă nu a putut avea. Oricum, propunerea nu are nicio bază constituțională și nu va fi luată în seamă. Fapt este că degringolada din PSD, accentuată de acțiunile anapoda ale lui Ponta și Dragnea, a făcut posibilă ascensiunea și dezvoltarea unui alt partid, UNPR, al generalului Gabriel Oprea. Tot înlocuindu-l pe Ponta, care preferă concediile - când medical, când de odihnă, liderul UNPR este deja perceput ca adevăratul viitor premier. De UNPR depinde menținerea PSD la guvernare. Și de pe această poziție se tot umflă, după ce a înghițit toți traseiștii posibili, a semnat și fuziunea prin absorbție cu PP-DD, ajungând la 500 de mii de membri și ambiționând să strângă un milion. Vorba ceea: nu mă întreba cum am făcut primul milion. A adunat toți fugarii, toți urmăriții, toți nefericiții politicii dâmbovițene. Și nu pe baze doctrinare, că UNPR nu are decât lozinci goale, precum "interesul național", nu doctrină, ci pe sistemul cerere - ofertă. UNPR se consolidează, deci, pe fondul slăbirii PSD, din care provine, de fapt.
- Chiar dacă Liviu Dragnea, noul șef al PSD, face eforturi de a menține partidul la guvernare și de a controla guvernul, altcineva pregătește un supervizor peste Cabinet: Comitetul de Supraveghere Macroprudențială, al cărui președinte atotputernic ar urma să fie guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Era necesară o astfel de măsură?
- Înființarea unui asemenea organism iese din cadrul Constituției. Nu poți inventa, într-o țară democratică, un supra-organism, în care membrii sunt numiți absolut aleatoriu, fără concurs, fără alegeri. Așa ceva nu s-a mai pomenit. Poate numai în țările care intră în incapacitate de plată, care trebuie puse sub controlul unui comitet al creditorilor. Dacă se va întâmpla asta, guvernul devine asistat și nu văd de ce le mai triplează salariile miniștrilor. Ar trebui să le dea pensie de handicap. Guvernul va fi sub tutelă, deci fără putere de decizie reală.
"Trimiterea Codului Fiscal îndărăt la Parlament a fost o decizie normală a președintelui Iohannis"
- Codul Fiscal este un alt punct nevralgic al momentului actual. A început să fie discutat abia după ce s-a votat, cum se întâmplă cu multe alte legi importante la noi. E posibil să fie schimbat, la o nouă analiză a Parlamentului?
- Probabil că partidele parlamentare vor cădea de acord și vor da un nou vot asupra Codului Fiscal, cu anumite amendamente, în sesiunea extraordinară convocată la sfârșitul lunii august. Deja sunt semnale în acest sens și dinspre PNL. Vor fi făcute anumite concesii, poate și o etapizare a măsurilor de relaxare fiscală, ca acestea să fie sustenabile. Fiindcă, altminteri, te întrebi de unde vom plăti pensii speciale pentru parlamentari, triplarea salariilor celor 48 de înalți demnitari - președinte, premier, șefi ai Camerelor etc. -, dublarea indemnizațiilor parlamentarilor, creșterea salariilor tuturor bugetarilor și dublarea alocației pentru copii, dacă în același timp scădem taxele, cea mai importantă fiind diminuarea TVA, în general, la 19% și pentru alimente la 9%. Cam ce creștere economică ne-ar trebui ca să putem acoperi toate astea, fără să mărim taxele? În aceste condiții, trimiterea Codului Fiscal îndărăt la Parlament a fost o decizie normală a președintelui Iohannis. Afirmația lui Ponta cum că Iohannis face jocurile unor puteri străine, care nu permit independența economică a României, va fi uitată. De fapt, n-a fost prea mult băgată în seamă. Ponta are dreptate când spune că ni se impune o politică economică din afară, căci vine de la Bruxelles, dar acest "afară" este în același timp și "înăuntru", pentru că noi facem parte din Uniunea Europeană și e firesc să nu acționăm cum ne taie capul, că nu ne destabilizăm numai pe noi, dacă greșim. Că UE e atentă la orice măsură "revoluționară" este iarăși normal, mai ales în contextul crizei din Grecia și al situației deloc bune în care se află Spania, Italia și Portugalia. Ideea este să socotim bine la ce ne angajăm, căci degeaba ne vom bucura de o relaxare din asta estivală, cu tentă electorală, pentru ca peste un timp, destul de scurt, să fim obligați iarăși la măsuri dureroase, cum au mai fost. Acum suntem într-un echilibru pe care trebuie să-l păstrăm. Nu putem însă să ne bazăm pe înțelepciunea politicienilor sau pe opoziția de viziuni dintre partide. Căci, să nu ne amăgim, PSD și PNL nu sunt în opoziție - ceea ce ar însemna că au principii, valori și programe diferite, ci în rivalitate - o luptă pentru putere, pentru a ajunge la resurse.
"Excesul de legiferare duce la aberații și la confuzie"
- Pe ultima sută de metri, înainte de închiderea sesiunii, Parlamentul a votat (iar președintele Iohannis a promulgat) o lege care modifică o ordonanță de urgență din 2002, incriminând, alături de fascism, xenofobie și rasism, și legionarismul, introducând între faptele condamnabile și negarea holocaustului de pe teritoriul românesc. În virtutea textului său neclar, pe alocuri, anticonstituțional și antidemocratic, legea deschide calea spre abuzuri. Ceea ce a declanșat una dintre cele mai aprinse dezbateri naționale. Criticii legii (nu puțini dintre ei, și nume notorii), au arătat că ea pune la index mare parte din intelectualitatea interbelică, mulți dintre eroii rezistenței anticomuniste și o seamă de mari duhovnici și sfinți români. Oare nu este de mirare că apare o astfel de lege în condițiile în care România este model de conviețuire interetnică și în care la noi nu există un curent antisemit - după cum au arătat fostul șef al SRI, George Maior, și liderul Comunității Evreiești, Aurel Vainer -, iar grupările (neo-)legionare de după 1989 nu au comis nicio faptă penală până azi?
- Legea a stârnit revoltă și la stânga, și la dreapta, unii spunând că e o lege antilegionară, alții că e anticomunistă, căci interzice cultul persoanelor condamnate pentru genocid, deci și cultul lui Ceaușescu. Dar asta ar însemna să luăm de bună hotărârea unei instanțe care s-a dovedit ilegitimă, într-un simulacru de proces. Cred că astfel de inițiative, care supralicitează anumite sentimente, țin de debusolarea scenei politice românești. Fiecare încearcă să se afirme prin ceva, să câștige capital de imagine, mizând pe diferite grupuri de posibili susținători. Așa s-au născut o serie foarte lungă de propuneri legislative absurde, care ne-ar putea aduce un loc în Cartea Recordurilor. Cu cât reglementezi mai mult, cu atât faci mai labil și mai confuz spațiul public. Exista o lege de condamnare a holocaustului și a propagandei naziste, era destul. Avem o condamnare oficială a comunismului, dar nu și o lege care să pedepsească propaganda comunistă și glorificarea liderilor comuniști - ceea ce e rău. Prin simetrie, ambele totalitarisme trebuiau condamnate. Atât. Ce să mai intri în amănunte, ca să te complici și să dai prilej de abuzuri? Facem acum o lege pentru fiecare personaj istoric mai important? După cum știm, de multe ori, procesele care au avut loc sub regimurile dictatoriale au fost cel puțin discutabile. În multe cazuri s-au bazat pe falsuri. Un caz răsunător este cel al scriitorului Vintilă Horia, acuzat de legionarism și urmărit toată viața de această etichetă, din pricina căreia a renunțat și la Premiul Goncourt. Câți alții nu au pățit la fel? Nu clarificăm nimic, nu facem nici o dreptate, suprareglementând. Excesul de legiferare duce, de fapt, la nelegiferare, la aberații, la confuzie...