Întrebați-ne, vă răspundem

Redactia
"Există legume și fructe care să vindece urmele acneei?"

Urmând sfaturile publicate în re­vistă am reușit să-mi vindec o acnee rebelă, cu care mă luptam de vreo zece ani. Ați avut perfectă dreptate: Miba­zonul este o alifie care face minuni. Toate focarele de infecție au dispărut, dar au mai rămas, din păcate, urmele lor, destul de urâte: pete, descuamări etc. Fiindcă nu am capacitatea mate­rială de a apela la tratamente cu laser, v-aș ruga să îmi recomandați câteva legume și fructe care, folosite in­tern și extern, pot să amelioreze as­pectul obra­zului.
Iulia- Buzău

Natura este un reputat laborator de cosmetică, în creuzetele căruia se gă­sesc fel de fel de leacuri menite să ne sprijine frumusețea. Chiar și pentru problemele tale există soluții eficiente și ieftine. De pildă: sucul proaspăt de varză (după ce se învechește, miroase urât) reglementează funcțiile seboreice ale pielii (în cazul tău, în exces). A­plică-l pe fața curată, în fiecare seară, înainte de a te culca. Pentru eczemele uscate, aplică pe față foi de varză zdro­bite, unse cu puțin ulei de măs­line. Un alt remediu al urmelor de pe față e mierea proaspătă de albine. Ori de câte ori stai mai multă vreme acasă, unge-te pe fața bine curățată înainte și masează mierea ușor, ca să pătrundă în obraz. Las-o să acționeze de la jumă­tate de oră în sus (cât vrei), apoi spală-te cu apă călduță. Frunzele proaspete de sa­lată verde, fierte ușor în ulei de măsline și aplicate pe față, sunt și ele un reme­diu excelent. Pe cale internă, îți reco­mandăm salata crudă de nap (conține mult sulf). Se curăță rădăcina, se rade și se amestecă cu câteva picături de lămâie și de ulei. În plus: folosește cu toată încrederea cremele pe bază de plante, produse de laboratoarele Faltis din Brăila. Sunt excepționale și ieftine (ca pentru buzunarele românești).

"Există o îngrijire «de bază» a tenului? În ce constă ea?"

Am doar 24 de ani și presupun că m-am lăsat luată de valul cosmeticelor care se găsesc în oraș. Toți banii pe care-i câștig (părin­ții mei mă întrețin în continuare) îi dau pe parfumuri și pro­duse cosmetice (no­roc că nu sunt prea mulți!). De la o vre­me, fața mea, cu care nu aveam pro­bleme, înainte, a început să devină "în­cărcată", îmi apar puncte negre, coșuri, zone com­pact iritate de o parte și de alta a nasu­lui. Oare cauza să fie excesul de creme și de măști de obraz? În ce constă, de fapt, îngrijirea "de bază" a tenului, minimul zilnic de care nu ne putem dispensa?
Silvia - Alba-Iulia

Există, desigur, o îngrijire de bază a tenului, și ea presupune doar două pro­duse: unul de curățire a pielii și altul de hidratare a ei. Pe scurt: ai nevoie de un lapte (gel, emulsie) de demachiat, care se întinde pe față, se șterge cu vată, apoi se clătește din abundență cu apă călduță sau apă minerală trezită, și de o cremă hidratantă de zi (ideale sunt emulsiile și cremele pe bază de apă), care se aplică pe față și se masează până ce pătrunde în obraz. Ambele pro­duse au pe ele specificate tipurile de ten pentru care se recomandă: gras, uscat, sensibil. Celelalte produse de fru­­­musețe, cum sunt apa de față, peelin­­­gul, măștile de față, se folosesc oca­zio­nal, cel mult o dată pe săptă­mâ­nă. Da­că folosești zilnic mai mult de 3-4 pro­duse, pielea reacționează prin iri­tații, înroșiri și chiar coșuri. Sim­plifică-ți în­grijirea obrazului la două ședințe a câte zece minute pe zi (una dimineața și alta seara) și nu folosi mai mult de două produse: demachiantul și crema hidra­tantă. Vei fi uimită să vezi cât de re­pede va reveni la normalitate obrazul tău.

"Am pulpe pline. Ce fel de pantofi îmi recomandați?"

Am un corp destul de bine pro­por­ționat și subțire, dar blestemul vieții mele sunt mușchii de la picioare (pul­­pele), care mă fac să semăn cu un fot­ba­list. Am încer­cat fel de fel de ter­ti­puri, dar m-am săturat de pantaloni și de fuste lungi, vreau să port și eu mi­nijupuri, ca toa­te cole­gele mele. Ce fel de pantofi îmi reco­man­dați, ca să nu îmi iasă în evidență mușchii de la picioare?
Miruna - București

Evită pantofii cu tălpile groase (la mare modă acum), care fac pulpele să pară și mai bombate. Nici tocurile foar­te înalte nu te avantajează. Încălță­mintea potrivită în cazul tău sunt san­dalele și pantofii cât mai decoltați în față (nu montanți, nu cu barete pe glez­nă), cu talpă dreaptă sau cu toc între 3 și 5 cm.

"Îmi puteți recomanda un peeling natural pentru corp?"

După o vacanță minunată petre­cu­tă la mare, pielea de pe corp mi se ju­poaie pe jumătate, transformându-mă într-un fel de dalmațian: sunt plin de pete bronzate și albe. Există vreun peeling natural pentru corp, pe care să îl prepar singur și să nu fie prea scump? Am doar 19 ani și pot spune că-mi fluieră vântul prin buzunare.
(Sper să nu vă fie cu supărare că pun o întrebare la o rubrică de femei. Apropo de asta: de ce nu prezentați câteodată și modă pentru bărbați?)
Claudiu - Cluj

Un peeling ieftin și aflat la înde­mână e cel cu sare. Amestecă 2-3 lin­guri de sare grunjoasă cu 2-3 linguri de apă rece, până obții un terci. Se aplică pe pielea umezită și se freacă ușor cu degetele. Dacă ai pielea sensibilă, amestecă sarea to­pită cu puțin gel pen­tru duș. După peeling, pie­lea trebuie bi­­ne clătită cu du­șul, apoi us­ca­tă și unsă cu cremă de corp.
(Bun venit la rubrica noastră! Ne plac domnii care se preocupă de fru­musețe și modă, încă de la 19 ani!)