Victoria Dragu-Dimitriu e om de radio și scriitoare. Pentru ea, profesia a devenit un mod de viață și o stare de spirit, fructificate după 1990 într-un vast proiect de biografiere a caselor și străzilor vechi din București. Istoria caselor include și destinele celor ce le-au locuit, legate de istoria țării. Astfel, din pasiunea scriitoarei pentru orașul ei (împărtășită și de editoarea Silvia Colfescu) s-a născut o cartografie arhitectural-sentimentală, ajunsă acum la al zecelea volum. Ca om de radio, Victoria Dragu știe că "nu auzim decât ceea ce ascultăm și nu ascultăm decât ceea ce ne interesează", așa că își folosește cu brio profesionalismul pentru a ne face ascultători-cititori pasionați, fiindcă ea însăși e pasionată de bătrânele case bucureștene și de cei ce și-au dus viața în ele. Însoțită de reportofon, a vizitat multe persoane în general vârstnice și le-a ascultat-înregistrat amintirile despre clădiri ale existenței lor - unele distruse de bombardamente, cutremure, nepăsare, de furia demolatoare a lui Ceaușescu, altele supraviețuind și chiar renăscând în anii din urmă. Poveștile de familie ale doamnelor și domnilor din București adunate în cărți alcătuiesc o arhivă de istorie orală, bogată în informații la prima mână și delectabilă ca literatură non-fictivă. Fiindcă transcrierea păstrează autenticitatea dialogurilor, iar Victoria Dragu-prozatoarea adaugă atmosferă, portrete, decor, ai impresia că ești și tu martor la convorbiri, că vezi sub zidurile calcinate strălucirea prosperă de odinioară. Cu atât mai mult e de prețuit această muncă "de teren", cu cât unii dintre interlocutori s-au dus între timp și ar fi luat cu ei și fabuloasele povești dacă memoria reportofonului, transpusă în cărțile tipărite, nu le-ar fi conservat, împreună cu vechi fotografii. Cred că, pe baza celor 10 volume cu povești ale bucureștenilor din varii categorii sociale, de la aristocrați la mici meseriași, se pot face și studii academice de urbanism, antropologie, genealogie etc. Cartea pe care vi-o recomand azi adaugă în principal patru "povestitori".
D-na Lucreția Voinescu, incitată de asocierile în cunoștință de subiect ale intervievatoarei, ne spune istoria de două secole a casei sale recent restaurate, o bijuterie arhitectonică de pe str. Nicolae Filipescu, fostă Scaune. Firește, povestea se ramifică în destinele unor oameni remarcabili din familia soțului ei, Alexandru Voinescu, cu poveștile altor case în care au stat rude, cu excursuri istorice și cercetări de arhivă, cu anecdote din perimetrul central bucureștean. A doua povestitoare e Anca Costea, nepoata savanților Konteschweller, inventatori, deschizători de drumuri în radiotehnică, puțin cunoscuți în patria lor. Frații Titus și Mihai Konteschweller au avut vieți spectaculoase, ce ar putea constitui scenariul unui film interesant la culme. În sfârșit, cea mai lungă și arborescentă poveste e cea a lui Alexandru Dimitriu, "cavalerul acoperișurilor", spusă de nepoții săi, frații Sanda Retinschi și Sava Dumitrescu. Bunicul lor e, între multe altele, creatorul oșteanului în armură de pe turnul primăriei din Banu Manta, iar cine a trecut vreodată pe strada Episcop Radu a putut vedea un cavaler asemănător, cu un ciocan în mână, cocoțat bizar pe o casă familială. Acolo a stat chiar Alexandru Dimitriu. Multe lucruri inedite și surprinzătoare sunt de aflat din noul volum al Victoriei Dragu, care-și justifică astfel demersul: "Poveștile doamnelor și domnilor din București nu sunt paseism, nu sunt fugă în trecut, nu sunt refuz al prezentului și nici al viitorului. Ele sunt numai căutarea de sine a acelui duh ridicat viu din cenușa incendiilor, de sub copitele cailor, de sub șenilele invadatoare, din craterele bombelor (...), din asuprire și din uitare, din jaf și minciună. A duhului care își găsește casa vremelnică în fiecare din noi, trăitorii pe aceste locuri, un duh ce ne înrudește și ne înnobilează".