Roșiile

Iulia Vlad
- Rețete de frumusețe interbelice -

Legume minunate, mult pre­țuite pentru savoarea și sănă­tatea lor, roșiile au preț și mai mare când e vorba de fru­musețe. Ignorate de doam­nele dependente de cosmeti­cele occi­dentale, au succes mare la gos­­podine, care atunci când le vâră în oală, nu uită să-și lipească două-trei felii proaspete pe obraz. Moda nu este nouă. În revistele inter­belice pentru femei, rețetele de frumu­sețe cu roșii sunt nelipsite, dovadă că prepa­ratele naturale nu sunt inventate săp­tă­mâna trecută, așa cum s-ar cre­de, după re­cla­mele de la televizor. Nu. Fru­mu­sețea femeii române s-a bazat totdea­una pe ce exista în cămară: fruc­te, le­gume, miere și unt. Așa afirmă, cel puțin, presa vre­mii, sus­ținută de fru­mu­se­țea doam­nelor care apar în re­cla­me­le de atunci. Se poate și fără creme Dior, de trei mi­li­oane cutia. Fa­ceți-vă o mas­că cu roșii și veți vedea.

Peeling energizant cu roșie

O rondea proaspătă și zemoasă de roșie bine coaptă, trecută cu mișcări ușoare pe obrazul curat, este un trata­ment ideal, pe care tenul gras sau mixt "îl iubește". După ce lăsați să acționeze 20 minute, clătiți cu apă rece. Veți avea un ten lumi­nos și catifelat. Re­petați procedeul de 3-4 ori pe săptă­mâ­nă, de preferat sea­ra, înainte de cul­care. Și tenul uscat poate pro­fita de efectele roșiei, da­că după ce înde­părtați masca, aplicați o cremă grasă.

Mască împotriva punctelor negre

Amestecați suc proas­păt de roșii, cu 3 linguri de argilă, până la con­sis­tența unei paste. Apli­cați-o pe față, imediat după ce ați făcut o baie de aburi la față și ați scos punctele ne­gre. Lăsați masca să acționeze o jumă­tate de oră, apoi îndepărtați-o cu apă rece. Are efect astringent, antiseptic, și are darul de a face "invizibili" porii deschiși și de a regla producția de se­bum după mai multe aplicări.

Tratament împotriva acneei

Masați obrazul curat cu felii de roșie proaspăt tăiate, de mai multe ori pe zi, timp de 3-4 săptămâni. Și cea mai încăpățânată acnee va da înapoi.

Lapte nutritiv pentru mâini

Amestecați 50 ml de suc de roșii proaspăt, o linguriță de glicerină și o ju­mătate de linguriță de sare grun­joasă. Aplicați preparatul pe piele, cu masaj ușor, lăsați să acționeze o jumă­tate de oră, apoi spălați-vă. Veți avea mâini "de prințesă", albe și catifelate.
Se poate aplica cu succes și pe pi­cioa­re, în zonele cu piele aspră și coșuri.

Mască hrănitoare

Aveți nevoie de o lingură de smân­tână sau iaurt gras, o lingură de brân­ză de vaci, o linguriță de mentă proas­pătă tocată și suc proaspăt de roșii.
Amestecați ingredientele și apli­cați-le pe fața proaspăt spălată. Înde­părtați masca după o jumătate de oră, cu apă călduță, apoi rece. Aplicată o dată pe săptămână, hidratează, hrăneș­te, amână apariția ridurilor, reface pie­lea lezată. Este eficientă și în cazul pielii arse de soare.

Exfoliant cu roșie

Potrivit mai ales tenului gras sau mixt, următorul exfoliant lasă pielea curată, întinsă și strălucitoare. Aveți nevoie de 2 linguri de sare grunjoasă și puțin suc proaspăt de roșii, pe care le amestecați. Masați apoi preparatul pe față, cu mișcări u­șoare, circulare, timp de câteva minute. Clătiți din abundență cu apă rece.

Apă de colonie estivală cu roșii

În perioada interbeli­că, această re­țetă a avut un succes nebun. Prepa­ra­tă cu frunze de roșii, răs­pândește o aromă proas­pătă, cu miros de copi­lă­rie. Poate fi folosită deo­po­trivă de femei și băr­bați.
Ingrediente: o lingură mare de frun­­ze de roșii tocate, coaja de la o lămâie de mărime potrivită, 1 linguriță de frunze proaspete de busuioc, tocate, 225 ml vodcă (sau alcool de 45%), 10 picături de ulei aromat de busuioc, 1/2 linguriță de glicerină vegetală.
Mod de preparare: Se pun, într-un re­cipient sterilizat, coaja tocată a lă­mâii, împreună cu frunzele de roșii și busuiocul. Adăugați vodca și uleiul aro­mat de busuioc. Puneți recipientul într-un loc aerisit, la adăpost de lumi­nă, vreme de 2-3 săptămâni. Scuturați vasul din când în când. Filtrați lichidul printr-un tifon, adăugați glicerina și puneți totul într-un flacon cu dop etanș. Se folosește la discreție.