Unde sunt iepurii de altădată?

Ion Longin Popescu
Străbat, alături de colegii mei, țara în lung și-n lat.

Cu mașinile noastre de teren ne aven­turăm pe drumuri de pământ, prin păduri și crânguri, pe lângă pășuni și lanuri de culturi, pe dealuri și văi. Ne aflăm în mij­lo­cul naturii, acolo unde te-ai aștep­ta să dai ochii, dacă nu cu vreo cu­mătră vulpe, măcar cu un ie­puraș, orbit de faruri sau spe­riat de motoare. Din păcate, ca în atâ­tea alte domenii, și în cel vână­toresc au avut loc, în ultimul sfert de secol, uria­șe mutații și distrugeri. Au pierit cio­cârliile, o dată cu invazia criminală a vână­to­rilor italieni, dar au pierit, pe mâna braco­nie­rilor autohtoni, și o mare parte dintre fragilii, sim­paticii urecheați. Nu demult, aceiași italieni cumpărau, la preț de nimic, mii și mii de exem­plare, mai ales femele, prinse în plase și cap­ca­ne. Doreau să refacă efectivele de iepuri din Ita­lia, unde, se știe, în urma vânătorii nesă­bu­ite, nu mai mișcă nimic în crânguri și păduri, nici în cer, nici pe pământ. Revista "Animal Zoo" din București (www. animalzoo.ro), o voce de prestigiu, ce se ridică în apărarea săl­bă­­ticiunilor de pe plaiurile mio­ri­tice, preia o ana­liză profesionistă, îngri­jo­rătoare și ulti­ma­tivă, a "involuției efectivelor" de iepuri din Ro­mânia, realizată de AGVPS (Asociația Vână­to­rilor și Pescarilor) care, alarmată, trimite o jalbă la Ministerul Mediului. "Involuția efec­ti­velor de iepuri", se spune în se­sizarea res­pec­tivă, "este confirmată și prin observațiile di­recte ale vânătorilor, făcute în teren, care relie­fează o situație chiar mai alar­mantă decât cea reflectată în statisticile anuale". Iată, într-o lis­tare telegrafică, prin­ci­palele cauze ale acestui fe­nomen revoltător: chi­mizarea excesivă a agri­culturii (cauza care a ucis și dropia, în anii '60); mecanizarea agri­colă, practicată cu utilaje tot mai puternice, cu rază mare de lucru și viteză mare de deplasare; pășunatul liber al tur­melor de oi, însoțite de câini; înmulțirea câi­nilor hoinari; braconajul; supraestimarea efec­tivelor, după metoda lui Pristanda, forțându-se astfel cote de "recoltă" exagerat de mari. Ana­liza AGVPS se oprește în 2010, pentru că, du­pă acest an, nu mai sunt disponibile date ofi­ciale. Cu atâția vânători în guverne și în par­la­ment, nu e de mirare că da­tele publice lip­sesc... Avansând pe firul ex­pli­cațiilor, la cau­ze­le menționate mai sus, se adaugă altele: ex­tin­derea localităților, a livezilor împrejmuite; dispariția haturilor dintre ogoare; distrugerea lizierelor, a vegetației canalelor de irigații. Iepurele nu mai găsește condiții bune de creștere a puilor decât la marginea mono­cul­turilor și pădurilor, ori lângă drumurile în­so­rite dintre acestea, unde, se știe, sunt ușor de bra­conat. Ce se întâmplă, însă, în interiorul mo­no­culturilor promovate de noii latifundiari, adepții chimizării intensive, în vederea obținerii unui profit cât mai mare? Nefericiții pui se îm­bol­năvesc din lipsa hranei, debilitatea și moar­tea fac ravagii în rândul lor. "Boala" vine din Eu­ropa, modelul agricol al marilor moșii, unde nu mai există diversitate de plante în flora spon­tană. Cu alte cuvinte, înfometarea din timpul verii determină, spun și cercetătorii europeni, o mortalitate nebănuit de mare. În fine, o altă cau­ză importantă a scăderii dramatice a numărului de iepuri este braconajul de noapte - practicat de vânători și baroni locali și județeni, cu arme, lațuri și capcane, cu ogari și metiși de ogari și, mai nou, cu păsări de pradă. De notat că, în foar­te multe județe, braconajul iepurilor cu ogari, cumpărați cu 2000 de euro exemplarul, se face, culmea lașității, la farul mașinii, și a de­venit, potrivit reprezentanților AGVPS, "sport popular, acceptat tacit de către unii repre­zentanți ai autorităților". Cu timiditate, dar cu destulă claritate, asociația vânătorilor punctează cauzele unui fenomen care ne îndurerează pe toți. Fără iepuri, spațiul românesc va fi de nerecunoscut. Nu știu cui să mă plâng și nu-mi rămâne decât să strig: vânători din toată țara, uniți-vă! Scoateți glonțul de pe țeavă și lăsați ie­purii să vină la voi...