M-am hotărât să scriu această scrisoare, în urma citirii interesantului reportaj din Munții Buzăului, semnat de Bogdan Lupescu. La finalul acestuia, eroul său, Nicolai Gavrilă, poveștește cum tatăl său "dădea cu bobii", o "taină" pe care el nu a reușit să o învețe niciodată. Motivele scrisorii mele sunt două.
Primul motiv este că acest descântat era practicat și în satele din sud-vestul Banatului, spre exemplu în Slatina Nera, din județul Caraș-Severin, la distanță foarte mare de Buzău. Este un argument solid al unității și comunicării românilor din tot spațiul vetrei lor, nu numai în privința limbii, dar și a credințelor și obiceiurilor.
Al doilea este că în descrierea procedeului, la Nicolai s-a strecurat o inexactitate: din fiecare grămăjoaie "mulgea câte patru bobi, până rămânea mai puțin de patru". Eu am reținut acest ghicit de la bunica mea și îl prezint mai jos, așa cum a fost publicat în Revista NEDEIA, revistă de cultură tradițională din Reșița - anul III, nr.1(5), iunie 2015.
41 de boabe de cucuruz
Datul sau ghicitul cu ajutorul a 41 de boabe de cucuruz era metoda bunicilor noastre din satele bănățene, ca să afle vești despre cei ce erau departe. Lipsa altor mijloace de comunicare la distanțe mari trebuia compensată prin ceva care să le mai reducă din starea de incertitudine și nesiguranță. Unele femei s-au specializat cu trecerea anilor și erau pricepute în citirea configurațiilor care rezultau. Aveau acest dar, deci și autoritate.
Datul în boabe era complicat, cerea o anume pricepere în descântatul lor, dar mai ales în cititul lor.
Cele prezentate în continuare le-am reținut de la bunica mea din Slatina Nera, Voia Maria (1893-1963), o femeie fără școală, care era solicitată des de vecine și alte femei din sat să le dea în boabe. Eu, fiind copilul cel mic, am fost atașat mult de Maica, iar acest ghicit în boabe m-a fascinat, așa că nu pierdeam nicio ocazie să asist la el. În consecință, l-am reținut destul de exact, cu excepția cititului configurației complete a celor trei rânduri și coloane. Acesta era doar darul bunicii. În schimb, pasionat de matematică, la bătrânețe am descifrat algoritmul procedeului.
Dar iată desfășurarea exactă a ritualului. Erau 41 de boabe de cucuruz. Acestea se amestecau cu mâna dreaptă, rostind formula următoare: "Patruzeci și una de boabe, cum știți încolți, cum știți răsări, cum știți lumea-țara hrăni, așa să-mi știți mie ghici: dacă Iacob (sau numele celui despre care se doreau informații) este sănătos și o să vină cu bine acasă, să ieșiți pe cinci, una și două, și bucurie multă; iar dacă nu, să ieșiți pe opt, câte două și trei, și bucurie pic. Maică Sfântă Mărie, să-mi scoți boabele mie."
Se făcea semnul crucii cu palma pe verticală, peste grămada de boabe. Apoi cele 41 de boabe se împărțeau în trei grămăjoare, din fiecare din acestea se luau deoparte câte trei boabe, la final puteau rămâne una, două sau trei boabe. Acestea formau o linie, capul aranjamentului. Restul se amestecau din nou, se separau în trei grupe și din nou se luau câte trei. Așa se forma a doua linie și apoi a treia. Această configurație trebuia citită și interpretată. În asta consta secretul reușitei. Nu se interpreta doar prima linie, ci și ansamblul. Femeile cele mai pricepute se spunea că aveau acest dar, reușitele lor le sporeau autoritatea și gradul de încredere. Această cunoaștere, am spune azi, era a lor, implicită, nu explicită, și era greu de transmis, mai degrabă trebuia intuită. Astăzi este pierdută complet.
Ar fi important să știm cum s-a ajuns la stabilirea regulilor, astfel ca rezultatul să poată fi doar două variante pe prima linie: cinci sau opt boabe. Să ținem cont că aceste femei de regulă nu știau carte. Desigur că e puțin probabil că vom afla vreodată cum sau cine l-a născocit, mai ales că obiceiul a dispărut.
Ceea ce am constatat astăzi, analizând algoritmul de împărțire, este că sunt posibile 9 variante de aranjamente pe prima linie, iar din acestea, 3 de 8 boabe și 6 de 5 boabe pe prima linie. E normal ca varianta favorabilă să fie cea de 5 boabe pe prima linie, aceasta având șansa mai mare de reușită, deci fiind optimistă, fapt care se invoca și de maica care descânta boabele.
Cred că pentru farmecul și ingeniozitatea procedeului merită să fie consemnat acest mod de comunicare și liniștire a sufletelor bunicilor noștri, până nu va fi definitiv uitat.
La final, doresc să mai adaug un mic comentariu, legat de citirea configurației rezultate. Aici este o taină, așa cum am spus, nu poate fi descifrată decât de cel ce are acest dar, al comunicării cu lumea înconjurătoare, dar pe care, din păcate, l-am pierdut. Foarte frumos este spus acest fapt de scriitorul Paulo Coelho în Alchimistul: "Universul este creat într-o singură limbă, pe care toată lumea o înțelege, dar acum a uitat-o. (...) Când mă consultă oamenii, eu nu citesc viitorul; ghicesc viitorul. Pentru că viitorul îi aparține lui Dumnezeu și El îl arată numai în împrejurări deosebite". Și poate cel mai important lucru este despre cititul semnelor:
"- Cine a îndrăznit să citească zborul ereților?
-- Eu, răspunse flăcăul.
-- De ce ai citit zborul păsărilor?
-- N-am citit decât ce voiau păsările să povestească," (sublinierile îmi aparțin).
Cu drag și scuze, dacă m-am cam lungit cu vorba. Vă doresc toate cele bune, redacției și cititorilor ei.
Cu prietenie,
Iacob I. VOIA - Timișoara