Petrecere de toamnă la... Vârful Crucii

Ion Longin Popescu
"Toamna cu Prieteni"

A fost sau n-a fost?... Așa mă întreb zi de zi, după ce am luat parte, împreună cu trei colegi de redacție, la cel mai nonconformist și greu de descris eve­ni­ment rural din România: "Ziua Recoltei" sau "Re­colta de Prieteni" sau "Zilele Prieteniei" sau "Toam­­na cu Prieteni"... Îi las pe cititorii noștri să aleagă numele preferat, după ce vor citi, fără grabă, cele de mai jos. Iată ce: avocatul bucureștean Nelu Purge are, ca tot românul cu stare, o casă la țară. Mi­lioane de orășeni au case la țară, ca să nu vorbesc de țăranii care, și ei, prin forța lucrurilor, au case în satele patriei. Casa lui Nelu și a Valericăi Purge e în ju­dețul Prahova, în comuna Provița de Jos, nu de­parte de celebra localitate Cor­­­nu. Provița de Jos e as­cunsă printre dealuri înalte, în­cărcate de păduri dese, vir­gine. Ca tot orășeanul, Pur­ge și-a construit un loc­șor retras, în plină natură, spu­zit de brân­dușe de toam­nă, în­con­jurat de livezi de pruni și meri, de pri­eteni de-ai locului, prin­­tre care se dis­tin­ge, cu noroc, pă­du­rarul satului. În ciu­da unui pri­mar cam ostil, care-i pri­vește chio­râș pe "veneticii" de la oraș, deși uită câți bani încasează din im­pozitele lor, domnul avocat a clădit un cen­tru al petrecerilor prietenești, un loc al peisajului în­frățit cu rude și oas­peți, colegi și amici de colegi, un spațiu al origi­na­li­tății în materie de viață campestră. Și a mai dorit ceva Nelu Purge, boieri dumneavoastră: a dorit să țină frun­tea sus, de dragul foștilor colegi de armată și facultate - instituții față de care românul, știți bine, este extrem de sensibil. Ia-i lui Nelu Purge mașina, smartphone-ul, peștii roșii din iazul casei, curcanii și cocoșii bă­tăuși din cotețe, dovlecii și tăr­tăcuțele din grădină, cojocul mițos și pălăria mo­că­nească... Ia-i colecția de vinuri din pivniță, covoarele țărănești de pe pereți, dar nu-i lua prietenii și speranța că-i poate vedea măcar o dată pe an, în această ne­mai­văzută zi a "recoltei".

"Panic Syndrom". Un protest împotriva austerității...

Deși Purge n-a băut nici o picătură de alcool în via­ța lui, își cheamă amicii să le dea de băut, ade­menindu-i cu cele mai bune vinuri și palinci, dar și cu cele mai bune bucate ce se pot găsi pe plaiurile mioritice. Un răsfăț pantagruelic se revarsă timp de două-trei zile, încât nu-ți rămâne decât să bă­nuiești că veselul cocoș din Punguța cu Doi Bani și-a revărsat gușa dodoloață pe aleile pietruite ale casei lui Purge. Foișoare cu mese încărcate până la refuz, grătare încinse fără opri­re, meseni ocupați cu degustatul, doamne și dom­nișoare plimbându-se cu farfuria în mână printre co­șuri și panere, aruncând ocheade spre cup­toa­rele fumegânde și lăsându-se seduse de podoa­be­le toamnei: dovleci roșii, tiugi, tărtăcuțe, tâl­vuri și alte roade deco­rative. Adevărata "civi­lizație a ochiului" vine însă din rafturile cu bu­cate. Aici, dacă nu ești stăpân pe tine, poți avea un atac de panică. Panic Syndrom... Am fost re­cent prin câteva țări nordice, am mân­cat în locuri selecte, am cunoscut un mod de viață cumpătat și auster. La capătul drumului, mi-am spus: fără nici o îndoială, românii sunt sarea și piperul Europei. Dacă vor ei să petreacă între pri­eteni, nu le poți impune nici o interdicție, nici o măsură disci­plinară, nici o lege. Toamna aceasta a prietenilor lui Nelu Purge o văd ca pe un protest împotriva austerității. Așa ies unii români din cri­ză, până la urmă... Îmi arunc ochii pe rafturi și, printre piftii și castroane cu salată de boeuf, iată ce mai văd: creme de conopidă à la Vali, brânzeturi de toate felurile, zacuscă de vi­nete, de ciuperci; icre de știucă à la Mari, jam­bon românesc de casă, slă­nină afumată, șorici, câr­nați, ciorbă de burtă, leveșe (supă) de cocoș (dom­nul Purge e orădean), tăieței suciți pe fus, gulaș de vițel, pastramă de ber­becuț înăbușită a la Vali; sarmale în foi de var­ză de la tanti Ve­ro­nica și de la Dana Bolovan, fa­sole cu afumătură, mămăligă, bulz la tavă a la Vlad Purge și Iulia Matei, plăcinte cu cartofi, cu brân­ză și cu varză, à la Luci și à la Mariana; car­tofi copți, castane coap­te, ceafă, mici, berbecuți la proțap de la Adrian Bolovan, ciocănele de pui, legume, fruc­te, cozonaci, prăjituri (opt metri pă­trați, à la Monica/Dana/Corina/Adina/ Coca/ Ma­riana/ Luci); vinul lui Puiu Popescu de la Gorj, vinul de la Blaj, al lui Gheorghe Avram; palincă de Bihor de la Mariana și Dan Chișbora, castane, plăcinte și design decor de la Luci și Mitruț Pop și de la Alexandru (Șmil) Krompaczki din Baia Mare; lichioruri de vișine, mure, afine, zmeură, zarzăre, coarne, cireșe amare; must direct din țarc, siropuri naturale. Sigur am uitat destule...

Vitrina cu prieteni

Pop Dumitru zis Mitruț, din Baia Mare, este un obișnuit al casei, ca să nu spun că este chiar maistrul care a construit casa. Văr primar al am­fitrionului, a lucrat toată viața la CFR, a ridicat stații de tren. Când vede atâta lume (223 de per­soane!) se simte în largul lui și-și amintește că, în clipa în care a început lucrul, vărul Purge se întreba: oare vom ajunge vreodată să ne primim prietenii în coșmelia asta? Coșmelia e astăzi di­ta­­mai vila, și a ieșit atât de mare și prin inter­venția as­cunsă a lui Mitruț. De altfel, se spune că acei pe care-i cheamă Mitruț sunt întotdeauna înțelepți, căci au văzut-o în tinerețe pe Fata Pădurii. Obișnuit cu pla­nuri, cu proiecte și materiale de construcții, Mitruț cel priceput a supravegheat totul, reușind să-i învețe meserie pe toți voluntarii din vecini, care n-aveau slujbă. Astăzi, băieții fac armături în Spania sau în Italia, deși nu visau că vor ajunge vreodată cons­truc­tori... Ce-i place lui Pop Mitru? Peisajul, locul, dea­lurile împădurite, prezența atâtor prieteni.
Adrian Bolovan e pădurar, vecin de ispravă, po­vestitor și "gânditor". Se gândește mult la lume și la tinerețea lui, urcând dealuri și coborând văi, la est, la vest și la celelalte puncte cardinale. De-l întrebi ce ne înconjoară, afli că la vest e Valea Nucului; apoi vezi Mă­gura; apoi, la sud, pădurea Drăgăneasa; la nord-vest, zărești pădurea Sultanu, al cărei nume amintește de sultanii care au stăpânit țara vreme de cinci sute de ani; la nord, se întinde pădurea Fețele Grâului. Aici a fost o poiană cu grâu, dar după război s-a împădurit... În fine, chiar locul în care Purge și-a pus casa se nu­mește Vârful Crucii... Putem spune că am fost la pe­trecerea de la Vârful Crucii. Sună bine, mai ales că în vecini, zac comorile haiducilor dâmbovițeni, pe ce­lebra Vale a Comorii.
Puiu Popescu, vechi prieten de la Goj, este mare gospodar, păstrând întotdeauna vinul vechi pentru petrecerea colegului Purge. Servind la toate mesele, ca la el acasă, se face repede îndrăgit și de noii mu­sa­firi, deși regula este să se servească fiecare, altfel riscă să rămână flămând (o glumă bună, ținând cont de can­titățile pantagruelice de mâncare...).
Alexandru (Șmil) Krompaczki, cu alura lui de fe­cior de pe Săsar, înalt de doi metri și mereu zâmbitor, vorbește, nu despre sine, ci despre gazda lui, din ul­timii 15 ani. Căci Ziua Recoltei la Purge se sărbă­to­rește de un deceniu și jumătate! Crede că Nelu Purge are calități de lider, le-a dovedit în armată, unde, deși mărunt de statură, îi plăcea să dirijeze, să dea ordine. Prezența lui aici, ca singurul "ungur" între români, ține de obișnuința de a-și revedea colegii, măcar o dată pe an. Vine "ca la Maglavit", cu încrederea că nu va avea ni­mic de regretat. Și nu are, mai ales că pri­etenul Ci­prian Dobrin, secondat de grataragiul Gigi Rusen, ambii din București, glumesc miticește pe seama lui... O singură dată a fost întrebat de sora din Baia Mare: "Unde mergi?". "La ziua recoltei?". "Dar ce treabă ai tu cu recolta?". Ce-i putea răs­pun­de? Nimeni, în afara celor care vin aici, nu înțelege ce "recoltă" vrea dom­nul Purge să sfințească.

Un joc de oameni mari...

Așadar, pe o uliță pietroasă a comunei Provița de Jos, la o aruncătură de băț de Moreni și Breaza, în fie­care toamnă, la începutul lunii octombrie, are loc un joc de oameni mari, nemaivăzut. Parcurgând sute de kilometri, de la Oradea, Baia Mare, Iași, Bacău, Tîrgu Jiu sau Craiova, circa 200 de adulți, însoțiți de familii, iau cu asalt casa avocatului Nelu Purge. Fiecare își adu­ce așternuturi și găsește un loc de cazare, fie în mul­tele camere ale casei, fie la vecini, fie în cor­turi și rulote. Timp de 48-60 de ore, cu scurte pe­rioa­de de somn, ospețele din basme coboară pe pă­mânt. Ca de obicei, serviciile, utilitățile, am­bi­en­tul, muzica și peisajul sunt oferite din partea ca­sei. Între cei 223 de musafiri din acest an, s-au aflat persoane de toate vârstele, de la Ruana Pă­curar, de 8 săptămâni, până la seniorul Nicu Pre­da, 87 de ani, fost președintele c.a.p. Butimanu și fost deputat în Marea Adunare Națională. În total, în cei 15 ani de ospețe, au participat peste 650 de invitați din toată țara. Doamna Purge este obosită, a muncit ca la ocnă... Dar, cu un zâmbet sincer, mă asigură: "Facem totul din plăcere, din drag de prieteni... E o toamnă atât de frumoasă și îmi vine să zic, odată cu poetul: «Astfel de toamnă bogată/ cine pe ea n-ar da viața lui toată»?".