ALEKSIEJUS LUCHTANAS - "Legăturile noastre sunt mai vechi decât perioada dacică!"

Catalin Manole
- directorul Muzeului Kernave, din Lituania -

Dacii de la Marea Baltică

Seamănă cu un wiking. Înalt, blond, zdravăn, cu ochii albaștri și cu aer de navigator abia descins pe pământ. Binevoitor, zâmbitor, plin de entuziasm, ai zice că toată viața i-a așteptat pe cei șase reporteri români, por­niți spre nordul baltic al Euro­pei, în căutare de daci. Roșu la față, cu ochii pe jumătate închiși, vor­bește cu o însuflețire molipsi­toa­re, care îi trădează, și știința de carte, și pa­siunea care-i însu­fle­țește me­seria de ar­heolog. Director al ma­relui Mu­zeu din Ker­­nave (ve­chea ca­pi­tală a Lituaniei) s-a mutat și cu domiciliul la locul de muncă, într-o căsu­ță acope­rită cu șiță, ca să fie cât mai aproape de să­păturile lui, efectuate în­tr-un câmp cu dea­luri retezate, pe care le poți înlocui ori­când cu ce­tățile noastre din Mun­ții Orăștiei, fără să se cunoască schim­barea de peisaj. Cu mâinile la spate, ca un elev scos la tablă, Alek­sie­jus Luchtanas, aș­teap­tă întrebările pentru interviu.

"Până în secolul 19, teoria originii dacice a balticilor s-a bucurat de mare interes"

- Suntem șase reporteri români, porniți într-o călătorie spre Țările Baltice, în căutarea strămoși­lor noștri daci. O mulțime de studii scrise în peri­oada medievală, dar și mai târziu, afirmă că dacii ar fi ajuns aici, încă înainte de secolul unu. Scorneală sau adevăr?

- Sunt șanse mari să fie adevărat. Până târziu, în secolul 19, teoria orginilor dacice ale lituanienilor, letonilor și estonienilor s-a bucurat de mare interes, multe argumente ieșind la iveală odată cu săpăturile executate la tumulii funerari din sudul Dunării, în Tracia preistorică. Există multe surse documentare, din toate perioadele, care vorbesc despre originile comune ale dacilor cu populația Țărilor Baltice, și ele nu pot fi ignorate.

- Colegul nostru, Ciprian Rus, tocmai a sosit din Polonia, unde au fost găsite urme arheologice ale civilizației dacice: ceramică, bani și brățări. S-au făcut și aici astfel de descoperiri?

- Legăturile noastre sunt mai vechi decât perioada dacică! Vă pro­pun să pornim cu zona preistorică a muzeului Kernave, ca să vedeți con­cret descoperirile. Expoziția cuprin­de perioada în care populațiile din regiu­nea Lituaniei și a Țărilor Bal­tice au contactat alte civilizații, și în mod special, civi­lizația de pe malu­rile Du­nării. De altfel, în mitologia lituaniană întâlnim foarte des Dună­rea. Pare bi­zar ca un râu care udă teritoriul României să facă parte din folclorul și legendele de aici. Aceasta este do­vada că pentru strămoșii litua­nie­nilor, zona Du­nării nu era necu­nos­cută. Aceste contacte au început încă din neolitic. Un timp înde­lungat, populația de aici a fost silvestră, trăia în pădure sau în apropierea pă­durilor, agricultura nu era atât de dezvoltată. Ea a venit dinspre Du­năre, cultura neolitică a ajuns aici și s-a dezvoltat. Vorbim, în principal, de cultura Cu­cuteni, venită la noi cu toate beneficiile cu­nos­cute ale aces­tei civi­li­zații, în special cera­mi­ca. Acesta a fost primul val venit dinspre terito­riul actualei Românii către noi. Așa au ajuns la noi, atât dezvoltarea agri­­culturii, cât și sculp­tura de dimen­siuni re­duse, figurinele mode­late din lut, cu formele lor specifice. Este vorba despre acele figurine mici, înfățișând femei sau zeițe, simboluri ale fecundității. În această zonă nordică, populația a început să le facă și din chihlimbar, el găsin­du-se din belșug aici, și fiind cel mai prețuit ma­terial, cu puteri magice. Aces­ta a fost primul con­tact dintre sud și nord, dintre popu­lațiile ce aveau să fie mai târ­ziu numite dacică și baltică.

"Tot ce este fabricat din bronz pe teritoriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică"

- Observăm că și multe din obiectele de metal expuse în muzeu seamănă iz­bi­tor cu obiectele da­cice din muzeele ro­mânești.

- Sigur că da! A doua etapă a fost în epoca bron­zului, la fel de importantă. Această fază a ajuns la noi tot din Carpați! Tot ce este fabricat din bronz pe teri­toriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică. Deoa­rece în această zonă nu aveam metale, ele au venit din Carpați, cu tot cu cei care știau să le folo­sească și să le lucreze. Acolo era o puternică cultură a meta­lului, și întreaga Europă centrală a fost influ­ențată de ea, inclusiv populația baltică. Dacă tehnica de lucru poate să fie câteodată diferită, venind probabil cu un ocol și de prin alte părți ale Europei centrale, metalul folosit este absolut sigur din regiunea Carpaților, probabil a Apusenilor. Dar în această etapă, schim­burile se fă­ceau pe rute deja cunoscute, pe legături deja stabi­lite. Erau schimburi între populații cu un trecut și cu o cultură deja comune.

- Istoricul danez Gudmund Schüte a publicat o hartă a nor­dului Europei, co­piată după harta geo­gra­fului grec Pto­lemeu din Alexandria (sec. I), în care, pe zona din vecinătatea Mării Baltice, sunt tre­cuți geto-dacii. Asta înseam­nă că nu doar cul­tura dacică, ci dacii înșiși au ajuns, cândva, până aici.

- Cu siguranță că înainte cu un secol de Hristos, deja putem vorbi de legături cu populația dacă și geto-dacă, statul geto-dac fiind deja în formare. Din datele pe care le avem acum, se pare că legăturile cu ei s-au oprit atunci, o perioa­dă, nu se știe de ce. Însă la un secol după Hristos, de la anul 200-300 înainte, un nou val puter­nic de populație vine dinspre Dacia aici. Sunt astfel re­luate vechile legături și relații, este o relansare a lor. Între timp, Dacia deve­nise provincie romană și ro­manii erau interesați de această regiune baltică, unde dacii aveau legături pu­ter­nice. Contacte cu Imperiul Roman, prin diferite provincii ale sale, mai exis­ta­seră, însă de data aceasta, romanii încercau să pătrun­dă spre nord mai ușor, prin intermediul dacilor, care cunoșteau mai bine căile de acces și aveau relații mai strânse cu nordicii.

Românii dorm!

- Ați descoperit urme arheologice care să ade­ve­rească ceea ce afirmați?

- Cercetătorii lituanieni, o spun cu pă­rere de rău, nu au legături strânse cu omologii lor din Româ­nia. Noi cunoaș­tem mișcarea dacilor pe aceste teri­torii, însă ne lip­sește expertiza româneas­că pe această problemă. Sunt obiecte din Carpați descoperite până în Cri­meea, dar niciun istoric român nu a aprofundat pâ­nă acum contextul în care ele au ajuns acolo, sau legătura noastră cu sudul, pornind de la artefactele des­coperite. Este bine stu­diată doar perioada neo­litică, unde am găsit multe dovezi ale relațiilor cu spa­­țiul României.
Pentru epocile ulteri­oare, ca obiecte descoperite, avem aceste brățări și inele, cu terminații de cap de șarpe, ca cele dacice, și știm că unele dintre ele vin din zona Vistulei, așa cum certifică și desco­peririle arheologice polo­neze des­pre care vorbeați. Aseme­nea podoabe sunt întâlnite în tot centrul Eu­ropei.

- Lituanienii, la fel ca și dacii, s-au desprins greu de păgânism. Prin­tre simpatizanții de astăzi ai ani­mismului, circulă ideea că Romuva, religia pă­gână a lituanienilor, păstrează urme de zamol­xia­nism. Există dovezi depre aceste legă­turi?

- Noi avem o lungă tradiție a păgâ­nismului, creștinismul fiind acceptat for­mal abia în secolul 14. Cu sigu­ranță că dacă au existat legături între zona Dunării și Marea Baltică, ele s-au manifestat și în zona religioasă. Dacii și li­tuanienii aveau în comun animismul, dar și anumite tradiții, anumite mitologii sau ritualuri. Avem in­formații despre înmormântare, de exemplu. În epoca bronzului, avem în paralel cu tradiția înmor­mântării în tumuli, și un anumit ritual al arderilor. Acesta este venit dinspre Dacia, cu cinci-șase secole îna­in­te de Hristos. Informațiile sunt puține din acea perioadă, este posibil să existe și alte simili­tudini, cum este, de pildă, existența conco­mi­tentă, în Ro­mâ­nia și Lituania, a Doinei și Dainei, în care este vorba, adesea, de... Du­năre.

- Ce-ar trebui făcut, pentru ca cer­cetările legate de prezența civilizației dacice în Țările Baltice să avanseze?

- Avem o colaborare bună cu arheo­logii din Basa­rabia, dar, din păcate, nu avem deloc contacte cu arheo­­logii din România. Poate dacă ar exista legături mai strânse cu cercetătorii români, mult mai multe lucruri importante pentru istoria noastră comună ar ieși la supra­față. M-aș bucura ca interesul lor pentru descoperirile din Lituania să fie mai mare și îi aștep­tăm cu brațele des­chise.


(În numărul viitor: "Dauno, Dauno, apă dulce...")