"Cum să cauți daci în Polonia și în Țările Baltice? Nu există așa ceva!", m-a "încurajat" un amic istoric, când i-am spus că și în anul acesta vom porni, cu revista "Formula AS", pe urmele dacilor, mai întâi la Varșovia și apoi în Țările Baltice. Dar când i-am vorbit despre informațiile pe care le găsisem în lucrări de ultimă oră, scrise de arheologi polonezi, profesorul mi-a urat succes: "Dacă la fața locului informațiile vor fi confirmate, cu subiect și predicat, de specialiștii polonezi, suntem în fața unor descoperiri cu adevărat spectaculoase!". În plină luptă între curentul "dacopat" - care amestecă și valorifică teorii și informații aiuristice despre daci, și înverșunații săi critici, pentru care simpla invocare a dacilor te califică drept anacronic sau naționalist - specialiști de primă mână din străinătate vin cu informații extraordinare despre aria de răspândire și influența dacilor în Europa, mult dincolo de granițele provinciei romane Dacia, înspre nord, pe malurile Vistulei, în fostul Danzig german și pe țărmul Mării Baltice. Documente uluitoare, pe care ne bucurăm să le oferim, în premieră, cititorilor revistei "Formula AS".
"Comoara" lui Marcin
E blond, bine legat, și mă privește zâmbind, cu o expresie jucăușă în ochi. Oare ghicesc ce se află în cufărașul pe care îl ține în palme, ca pe un obiect de preț? Ridic din umeri nedumerit. Bărbatul din fața mea continuă jocul și deschide caseta pe jumătate. "Ei?", mă întreabă. Nu văd nimic în penumbra ei, și atunci arheologul polonez Marcin Rudnicki deschide capacul cutiei. "Mica mea comoară dacică", îmi spune râzând și pune obiectul pe masă, în biroul său auster, amenajat la mansarda Institutului de Arheologie al Universității din Varșovia. În cutie se află, cu adevărat, o comoară: fragmentele unei brățări dacice. Câteva bucăți de metal, care au împodobit mâna unui luptător. Cândva, în urmă cu două mii și mai bine de ani. Nu-mi vine să cred ce văd. Nu pot crede că este adevărat, deși evidența se află în fața mea: o descoperire arheologică extraordinară, care dovedește prezența dacilor în zonele nordice ale Europei. Bucuros de perplexitatea mea, Marcin Rudnicki închide cutia și se pregătește să-mi spună povestea "comorii" lui.
Dacia? "O mașină bună și ieftină"
Până acum câțiva ani, Dacia însemna pentru polonezi mașina scoasă de români cu tehnologie franceză, care le-a umplut șoselele și autostrăzile, mai cu seamă după succesele numite Duster și Sandero. Arheologul Marcin Rudnicki recunoaște că și pentru el, ca specialist în istorie antică, Dacia a fost, ani de zile, un subiect minor. "Știam, în mare, povestea lor, știam de Burebista sau Decebal, dar dacii erau un subiect marginal pentru noi, polonezii, erau dintr-o realitate prea îndepărtată ca să ne intereseze cu adevărat". Cu toate astea, încă în 1970, celebrul arheolog și profesor universitar Tadeusz Sulimirski, ulterior profesor de arheologie central și est europeană, la Universitatea din Londra, o somitate a istoriografiei poloneze, venise cu o teză absolut explozivă (căreia nici cercetătorii polonezi, dar nici măcar cei români nu i-au dat vreodată atenție): "arealul format de Carpații de Nord din zona Poloniei și colinele din jurul lor a fost locuit în preistorie de triburi traco-dace!". Sulimirski a murit la începutul anilor '80, lucrarea sa a fost trecută la index, cu "vina" că ar folosi argumente prea "avântate", iar tema dacică a dispărut din dezbaterea științifică, înainte să se impună cu adevărat. Așa se face că, până acum zece ani, Dacia și locuitorii săi din antichitate lipseau cu totul din orizontul opiniei publice poloneze, pentru care universul antic al țării lor se împărțea între neamurile germanice și cele celtice. Punct!
Dacii de pe malul Vistulei
Iată însă că în ultimii ani, săpăturile arheologice din Polonia scot la iveală (spre totala indiferență a istoricilor români) o cantitate tot mai mare de material dacic. Pur și simplu, subiectul nu mai poate fi neglijat! Pe de altă parte, aceste noi informații ajung pe mâna unor profesioniști tineri și ambițioși, informați și lipsiți de prejudecăți, dornici să iasă din paradigmele ponosite ale interpretărilor istorice clasice. Așa se face că, studiate atent și comparate cu descoperiri similare din alte țări, multe dintre obiectele de podoabă sau resturile ceramice antice de pe șantierele Poloniei scapă de eticheta obișnuită a apartenenței lor la cultura celtică și intră în sfera de influență dacică. Arheologii Iwona Florkievicz (acum în Germania, pe atunci la Universitatea din Rzeszow) și Marcin Rudnicki (Universitatea din Varșovia) sunt doar doi dintre cercetătorii polonezi care și-au dedicat ultimii ani clasificării, organizării și analizării urmelor dacice din zona Poloniei: numeroase vase, felurite figurine ceramice sau metalice, printre care un superb cap de bou încastrat în argint, capace de oale, cupe cu picior înalt. Iwona Florkiewicz găsește toate aceste artefacte, de inspirație sau proveniență dacică, în jumătatea de sud a Poloniei, de-a stânga și de-a dreapta malurilor fluviului Vistula, care se varsă în nord, la Marea Baltică (exact cum afirmase și marele Vasile Pârvan, în "Getica" sa: "Dacii nu sunt la Vistula o excepție, ci ei sunt foarte numeroși și în legătură unii cu alții"). E vorba despre nu mai puțin de 50 de descoperiri diferite, care se întind pe un interval de datare de mai bine de 300 de ani, înainte și după anul 0 al erei noastre, și pe o suprafață uriașă, de peste 400 de kilometri pătrați! La rândul său, după ce a găsit urme de brățări dacice pe un șantier din Polonia, arheologul Marcin Rudnicki a publicat, într-unul dintre studiile sale recente, o hartă a prezenței acestora în Polonia și în împrejurimi. O hartă impresionantă, pe care o desfășoară în biroul său. E plină Polonia de astfel de brățări dacice, din care au fost deja identificate aproape 20. Cele mai multe dintre ele sunt reprezentate pe harta lui Marcin, de puncte negre, înghesuite în sud, în jurul Cracoviei, și în centrul țării, în jurul Varșoviei. Dar câteva dintre ele se găsesc în zone unde era greu de bănuit influența dacilor: la Marea Baltică, la Lalendorf, în Germania, sau lângă Gdansk, în Polonia, peste drum de Scandinavia, și la doi pași de Lituania.
Burebista și ceștile dacilor
Fragmentele de brățară din fața mea au fost descoperite pe șantierul arheologic de la Pelczyska. O poveste uluitoare, care justifică pe deplin călătoria mea în Polonia, dând sens și călătoriilor revistei "Formula AS", în căutarea de urme vechi românești. Marcin a fost intrigat de aceste "piese" metalice, cu care alți colegi de-ai săi nici măcar nu și-ar fi bătut capul. "În arheologia poloneză, acest tip de brățări au primit mereu interpretări greșite. Mulți le-ar fi declarat brățări de influență celtică și cu asta, basta!". Dar Marcin nu lucrează așa. A studiat atent specificul lor și a încercat să afle unde se mai găsesc brățări de acest fel. Așa a aflat că sunt "brățări tip 3 Șimleul Silvaniei", brățări cu nodozități, cu "ferestre", cum li se mai spune cercurilor de pe suprafața lor, niște podoabe tipic dacice. Marcin a luat legătura cu arheologi români și a aflat că e plină Transilvania de astfel de brățări, care erau un semn al puterii și erau purtate, cel mai probabil, de nobilii daci, fiind descoperite mai cu seamă în zona cetăților din Ardeal. Dar marea surpriză a fost să găsească o mulțime de fragmente de brățări dacice, de același gen, în vreo alte 17 locuri din nordul Germaniei și al Poloniei, cele mai îndepărtate de Dacia antică fiind cele găsite pe țărmul Mării Baltice. A studiat aliajul din care erau făcute, iar concluzia a fost că ele nu puteau fi produse în zona Poloniei, deci proveniența lor clară era Dacia.
"Dar ce să caute aceste brățări dacice în Polonia?", rostește Marcin întrebarea care mă obsedează și pe mine, de când am plecat de la București. "Prezența dacilor în zona Poloniei a început în secolul III înainte de Hristos, conform unor cercetări bazate pe descoperirea, la noi, a unor monede din arealul dacic. Motivul prezenței lor poate fi legat de implicarea Daciei în bănosul comerț cu sclavi, de care Roma avea mare nevoie. Apoi, pe vremea regatului lui Burebista (în jurul anului 60 înaintea erei noastre), obosit de veșnicele incursiuni ale triburilor boilor pe teritoriul său, marele rege geto-trac trece la atac și provoacă, undeva pe râul Tisa, una dintre cele mai mari bătălii din istoria dacilor. Boii sunt, practic, rași de pe fața pământului de daci. Acesta este momentul, în jurul jumătății primului secol înainte de Hristos, când ceramica specific dacică apare masiv în nordul Slovaciei și în sudul Poloniei. Din punctul meu de vedere, această apariție este legată de extinderea regatului dac al lui Burebista spre nord. Pentru mine, prezența «ceștii dacice» și a altor forme de ceramică dacică, în zona noastră, e proba directă a prezenței fizice a dacilor aici! Eu însumi am descoperit, într-un mormânt al unei așezări din Pelczyska, o ceașcă dacică. Să spui că o astfel de ceramică, făcută de mână (e foarte rudimentară), ar fi un import, e pur și simplu o prostie. E o ceramică foarte primitivă. Nu ai cum să imporți așa ceva la mii de kilometri distanță! Prezența ceștii dacice în Polonia nu se poate explica decât prin faptul că dacii au venit aici cu tradițiile lor de olărit și cu obiceiurile de a le folosi. Foarte posibil, puterea lui Burebista a fost atât de mare, încât să se fi extins până în Polonia", spune Marcin Rudnicki. Apoi scoate dintr-un sertar o ceașcă dacică, descoperită la Pelczyska, și o privește cu mândrie: "Nu e valoroasă ca obiect de patrimoniu, foarte valoros e, însă, ce ne spune ea". Ceașca aceasta e argumentul suprem pentru a demonstra că dacii au trăit pe malurile Vistulei! Îmi dă voie să o ating. Are ceva din asprimea și robustețea mâinilor care i-au dat viață, acum mai bine de 2000 de ani, frământând lutul de pe malurile Vistulei.
Marcin mai deschide o dată cufărul și îmi pune în față două monede de argint. "Ai o exclusivitate, sunt niște monede ciudate, pe care le-am descoperit foarte recent. Contactele dacilor cu nordul Europei erau mai puternice decât ne imaginăm, iar în acest sens, există informații nepublicate încă. Trebuie să scriu un articol despre asta! Majoritatea monedelor republicane romane, pe care le-am găsit în Polonia, nu vin direct din sud, pe direcția Moraviei, ci vin prin Dacia. Probele acestei teorii sunt monedele pe care le vezi aici, imitații dacice ale unor denari romani. Arată destul de bine, dar știm că sunt imitații, pentru că fața monedei este de la un tip de denar, iar reversul este de la altul, e un mix de două monede într-una singură. Avem tot mai multe descoperiri de acest fel, care sunt complet nepublicate! Se vede o imitație de inscripție romană, făcută în cel mai pur stil barbar, pentru că e evident că meșteșugarul dac nu știa să scrie, iar atunci a mâzgălit niște semne care aduceau, cumva, în mintea lui, cu literele alfabetului latin. S-au găsit monede similare și în România, deci nu e niciun dubiu că nu ar fi dacice. Periodizările monedelor de același tip găsite în Polonia și România se suprapun perfect, ceea ce e extraordinar, un alt argument că ele au ajuns aici din Dacia. Nu e o coincidență! Toate aceste noi descoperiri aduc mari schimbări în informațiile noastre legate de daci. Prezența dacilor aici, în ultimul secol dinaintea lui Hristos, este certă."
Mărețele falsuri dacice
"Subiectul mi se pare fascinant, așa că voi continua să cercetez prezența dacilor în Polonia. Acum ne e clar că pentru cei care au trăit aici, cu excepția lumii celtice, a doua cea mai importantă civilizație pre-romană a fost cea dacică. Majoritatea monedelor romane nu au venit direct și pe cel mai scurt drum, ci ocolit, prin intermediul dacilor. Deci, cei de aici erau mai conectați cu dacii decât cu romanii și mai mult decât cu oricine altcineva. Mă gândesc că ar fi foarte interesant să facem un proiect comun cu colegii români, ca să cercetăm împreună materialele de proveniență dacică! Eu degeaba aflu din ce e făcută o brățară care ar putea fi dacică, dacă nu am datele să o compar, dacă nu am analize similare făcute pe descoperirile din România... În istoriografia noastră, imaginea dacilor nici măcar nu e cristalizată. Am descoperit abia acum trei ani monedele acestea extraordinare din Dacia, încă nu am publicat nimic. E doar începutul unui nou episod legat de prezența și de influența lumii dacice în această parte a Europei. Până acum câțiva ani, lumea dacică era ceva foarte îndepărtat pentru noi, o lume diferită. Acum e clar că dacii nu sunt de pe altă lume, că sunt parte din realitatea noastră preistorică, sunt parte din istoria noastră!"
Argumente românești
Interesat de istoria "dacilor liberi", arheologul sătmărean Robert Gindele crede că prezența dacă din nordul continentului a fost consolidată mult după războaiele daco-romane, când mai multe grupuri de daci s-au retras către nord din fața trupelor romane, respectiv în perioada războaielor marcomanice (160-180 d. Hr.), și mai apoi, în urma pătrunderii masive a vandalilor în spațiul nord-vestic al României. "În ultimii ani, în nord-vestul României am identificat un imens centru de producție ceramică al dacilor liberi din Câmpia Someșului, la Medieșu Aurit. Pe 18 hectare, au fost identificate vreo 200 de cuptoare de ars ceramică, situl devenind, astfel, cel mai mare centru industrial ceramic din spațiul european aflat în afara granițelor Imperiului Roman. Grupuri de populație de daci liberi au pornit atunci spre nord, ducând atât marfa produsă la Medieșu Aurit, cât și știința legată de ceramica la roată. Exact în această perioadă încep să producă marile centre ceramice din zona Cracoviei de azi: toate cuptoarele sunt de modelul celor de la Medieșu Aurit".
Lituania: o brățară pierdută
Într-o lucrare publicată în 1941, în limba franceză, în revista "Dacia", fondată de marele nostru istoric Vasile Pârvan, cercetătoarea româncă Hortensia Dumitrescu vorbește despre un tip de brățări, catalogate ulterior ca fiind "tip Firighiaz 2", având spirale la ambele capete, descoperite în mai multe locuri din Europa, inclusiv, spunea autoarea, în Lituania. Am încercat să găsim acest tip de brățară pe țărmul Balticii, dar nu am reușit, demersul cerând vreme îndelungată, în schimb, arheologul Aleksiejus Luchtanas, de la Muzeul din Vilnius, ne-a confirmat, cu o bunăvoință de excepție, ipoteza puternicei influențe a culturii dacice în zona Lituaniei de azi. "Întreaga noastră cultură materială e inspirată de arealul Dunării", afirmă distinsul cercetător. După ce a studiat imagini cu brățările de tip Firighiaz, el însuși m-a îndrumat spre Muzeul Național de Istorie din Vilnius, unde aveam să găsesc inele imitând perfect modelul prezentat de Hortensia Dumitrescu, cu mai bine de jumătate de secol în urmă, semn indubitabil că influența respectivă atinsese zona Lituaniei. Despre brățări însă nu știa. "E foarte posibil să existe brățări dacice și în Țările Baltice, și ei nici măcar să nu știe asta", m-a liniștit Marcin Rudnicki. "E ca și cu monedele de la noi, din Polonia. Și, de fapt, ca și cu brățările. Pot să îți arăt publicații de acum 10 ani, în care ele sunt clasificate ca celtice, deși sunt identice cu cele din România". Unde a dispărut brățara de tip Firighiaz din Lituania? O nouă provocare - a câta, în ultimii ani?! - pe care "Formula AS" o propune istoricilor români...