Iconari în Otopeni

Claudiu Tarziu
Arta bisericească

De trei ani încoace, în fiecare toamnă, la doi pași de București, are loc un eveniment unic pentru România: Simpozionul Național "Ico­nari în Otopeni". De fapt, e mai mult decât un simpozion, și adună și alți cre­atori, în afară de pic­tori. Timp de a­proape o săptămână, tineri artiști din toată țara lucrează în ate­liere deschise pu­bli­cului - într-un spațiu special amenajat - icoană, frescă, mo­zaic, sculptură, arhi­tectură, broderie, or­fe­vrărie. La final, are loc o masă ro­tun­dă de câteva ore, la care participă nume cu­nos­cute din clerul ortodox, critici de artă și plas­ti­cieni. De asemenea, sunt vernisate lucrările rea­li­zate. Ideea iniția­to­rului și principalului orga­ni­zator al evenimentului, pictorul Ioan Popa, a fost de a-i reuni pe colegii săi de generație și de breas­lă care profesează pic­tura de inspirație bizantină. S-a gândit că așa se pot cunoaște și pot porni împreună un îndemn pen­tru facerea de icoane frumoase, cât mai încăr­cate spiritual. "Este un fel de misiune pe care o facem în mijlocul oamenilor, ase­mănătoare cu aceea a unui preot care pro­po­văduiește", spune Ioan Popa. "Evident, există o intimitate și o pre­gătire, o atmosferă în care tre­bu­ie să faci o icoa­nă, însă, măcar uneori, la anu­mi­te intervale de timp, e necesar să inviți în «cu­lise» pe cei care vor să înțeleagă meșteșugul pic­tu­rii, dacă nu și taina ei. Poate așa, icoana de bună calitate, icoana mărtu­ri­sitoare, se va afirma mai mult".
De la a doua ediție, deja au apă­rut la Oto­peni, pe lângă pictori, și sculp­tori, ar­hitecți și meșteri în bro­derie sau orfe­vră­rie (meș­te­șu­gul creării o­bi­ectelor din metal prețios). Cu toții par­ti­cipă la îm­po­do­birea bi­se­ricii și, prin ur­mare, era na­tu­rală co­optarea lor într-un eve­ni­ment de an­ver­gură națio­na­lă, pentru a­fir­­marea artei bisericești.
La cea de-a treia ediție a manifestării, au par­ticipat, între alții, Părintele Profesor Jan Ni­co­lae de la Alba Iulia, Ierodiaconul Siluan Timbuș, de la Mânăstirea Nicula, pictorița Elena Murariu și arhitectul Șerban Sturdza. Expoziția va putea fi vizitată până pe 20 decembrie, la Centrul Cul­tural "Ion Manu" din Otopeni. Tema ultimei edi­ții a fost Iconostasul. Cei 11 artiști participanți și-au pro­pus o reașezare a practicii în tradiția bi­zantină, con­­siderând că "producțiile recente, în co­vâr­și­toa­rea lor majoritate, se plaseză, în cel mai bun caz, în registrul artizanal, atunci când nu cons­ti­tu­ie propuneri vizuale de un gust îndo­ielnic". Iar ca ar­gu­ment concret, au pictat icoanele pentru ca­ta­peteasma bisericii "Sf. Nicolae" din Otopenii de Jos.
În pofida mulțimii de vizitatori, ceea ce a par­ticularizat această ediție a fost o stare de tihnă, după cum ne-a încredințat Mădălina Mirea, cu­ratorul expoziției. "A fost tot timpul o liniște și o așezare pe care nu le-am mai simțit de mult, și toți am împărtășit acest sentiment", ne-a spus ea.
Ca în fiecare an, urmează să fie tipărit un album cu fotografii din timpul atelierelor și după fiecare icoană sau obiect realizat. Redăm, alături, câteva imagini care se vor regăsi în album, pentru a vă deschide gustul de a vizita expoziția.