Părintele Arsenie Boca în dosarele securității

GEORGE ENACHE - "Atâta timp cât te simți monah în sufletul tău, poți să fii monah oriunde, de la New York până în Australia și înapoi"

- Profesor la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a Uni­versității "Dunărea de Jos", Galați -

Părintele Arse­nie Boca a fost mai toată viața lui urmărit, hăituit, izo­lat de credincioși, din ordinul Securității. În a doua parte a vieții, nici măcar nu a putut sluji în biserică. Dintre toți preo­ții închiși în timpul comunismului, el a fost, fără îndoială, cel mai prigonit. A murit fără să poată oficia Sfânta Li­tur­ghie, ceea ce va fi fost, pentru sufletul său însetat de rugăciune, un chin fără margini. Și totuși, s-a supus. Nu numai bisericii, ci și statului, gân­dind că Dumnezeu îngăduie toată prigoana comunistă cu un rost. Astăzi, milioanele de credincioși care îi trec anual pe la mormânt, dând naștere unui pelerinaj de proporții unice în ortodoxia românească, răzbună, într-un fel, izolarea în care a fost ținut cu sila. Numele părintelui Arsenie Boca este acum prezent peste tot.
Dar în absența unei canonizări oficiale din partea bisericii, ca orice fenomen de masă, venerarea popu­lară a părintelui Arsenie Boca are și un revers mai pu­țin fericit. Chipul său nu a fost pictat în icoane, în schimb, apare pe magneți de lipit pe frigider, de un prost gust înfiorător, pe care-i găsești în supermarket; des­pre el nu scriu doar teologii și jurnaliștii avizați, ci și felurite ziare de scandal, care duc viața sa înspre amănunte vulgare. Pentru părintele Arsenie Boca, în­drăgostit de liniște, frumusețe și rugăciune, tot acest amal­gam de urâțenii și falsificări de tot felul trebuie să fie un chin. Cu siguranță nu și-a dorit o astfel de popu­laritate. De aceea, noi, cei care-l iubim cu adevărat, suntem siliți să-i redescoperim mereu figura adevă­rată, învățătura lui curată despre Dumnezeu, biserică, lume și om.
În încercarea aceasta, de reîntoarcere la autentic, la adevăratul om care a fost părintele Arsenie Boca, dosarele fostei Securități ne pot fi de un real folos. În arhivele securității sunt consemnate ziceri prețioase ale părintelui, dar și fapte concrete, date minuțios arhi­vate de uriașul aparat al poliției politice comu­niste.
Călăuză prin voluminosul dosar al părintelui, care însumează peste 1000 de pagini, ne-a fost GEORGE ENACHE, el însuși fost cercetător la CNSAS, în pre­zent profesor specializat în istoria recentă a Româ­niei, la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a Uni­versității "Dunărea de Jos" din Galați. Dialogul cu dom­nia sa a început, firesc, de la receptarea defec­tu­oasă, în prezent, a părintelui Arsenie Boca.

- Domnule George Enache, cum priviți, astăzi, "fenomenul" Arsenie Boca?

- Mult timp, părintele Arsenie a stat într-o umbră care, într-un fel, l-a protejat de interesele năvalnice - altminteri legitime - ale oamenilor, dar care merg une­ori mână în mână cu căutarea senzaționalului. În tre­cut, el era accesibil pentru grupuri de oameni care fie îl cunoscuseră direct, fie erau interesați profund de cer­cetarea operei sale. Acum, însă, situația s-a schim­bat - asistăm, realmente, la o explozie a interesului pentru el, sunt oameni care poate nici nu au avut de-a face vreodată cu Biserica Ortodoxă (eu cred că nici nu știu prea multe despre ea), dar știu, în schimb, despre existența și numele părintelui Arsenie Boca. Oamenii aceștia îi văd chipul afișat pretutin­deni. Dar cunoașterea profundă nu poate ține pasul cu această explozie a interesului față de părinte. Și atunci, golul este umplut de poveste. În plus, când cineva este cele­bru, inevitabil apar și controversele. Cei care s-au ocu­pat mai demult de părintele Arsenie Boca sunt ade­sea mirați de întrebările și de natura dezbaterilor din ultimul timp, apărute pe marginea personalității lui. De aceea, consider că este necesar ca acest discurs al mitificării să meargă alături de o campanie care să pună lucrurile în matca lor firească. Faptele reale ale vieții părintelui sunt deja stabilite, dar trebuie răspân­dite și făcute cunoscute mai bine celor care sunt inte­resați de el și care, repet, sunt mult mai mulți decât ne-am fi așteptat.

"Cine e interesat de dimensiunea spirituală a părintelui Arsenie Boca nu are ce face cu dosarul lui de securitate"

- Ne ajută în această încercare de cunoaștere a părintelui dosarele fostei Securități?

- Și da, și nu. Pe de o parte, ele fac lumină, pe de altă parte, sunt foarte opace. Avem prin ele o cunoaș­tere corectă și clară a modului în care Securitatea l-a urmărit pe părintele Arsenie Boca. Cunoaștem exact cauzele pentru care a fost urmărit, cunoaștem mo­men­tele când a fost ares­tat, anchetat, condamnat administrativ. Adică, avem o biografie exactă a mo­dului în care el a interferat cu autoritățile statului. Nu numai cu Securitatea, pen­tru că el a fost urmărit și de Siguranța Statului de dinainte de 1945. Și avem, după aceea, în dosar, di­fe­rite zvonuri. Pentru că Se­curitatea cu asta se ocupa, strângea, aduna zvonuri, cu scopul de a compro­mite o persoană. Și avem și ceea ce aș numi eu "ni­ve­lul opac" în care, prac­tic, dosarul nu ne spu­ne nimic cu privire la viața duhovnicească a părintelui. De aceea, cine e interesat de di­mensiunea spirituală a părintelui Arsenie Bo­ca nu are ce face cu dosarul lui de secu­ritate.
Au ce face, în schimb, persoanele interesate de diverse can-can-uri, lucruri pe care Securitatea încer­ca să le adune, pentru a-l compromite pe părintele Arsenie Boca. Interesul față de lucruri din acestea, superficiale, nu înseamnă religiozitate câtuși de puțin; înseamnă că îl încadrezi pe Arsenie Boca la pagina a 5-a a unui tabloid - așa cum, de fapt, a și fost pus, la un moment dat, în diverse ziare. E o logică absolut stupidă, care estropiază orice dimensiune spirituală. Există însă și lucruri remarcabile, de pildă, felul în care Arsenie Boca a știut foarte bine să se păstreze în orizontul spiritualității. Sunt mulți oameni ai bisericii care vorbesc foarte frumos dar, la un moment dat, când le analizezi faptele, păstrate în dosarele Securi­tății, vezi o discrepanță între fapte și vorbe. Or, ceea ce este absolut remarcabil la Arsenie Boca, e că avea o perfectă coerență între fapte și vorbe, ceea ce le reco­manda credincioșilor punea chiar el în practică. Cu alte cuvinte, în orice clipă, probabil că și atunci când dormea, era duhovnic, nu își permitea să fie alt­ceva. Era duhovnic până în măduva oaselor, sub toate aspectele, și atunci, toate faptele negative care i se atribuie sunt, pur și simplu, exterioare, simple zvo­nuri. El trăia clar sub orizontul acesta Cristic al mân­tuirii. De aceea este fascinant părintele, că infor­matorii nu au ce să-i spună ofițerului care le cere notă informativă, pentru că părintele Arsenie nu discuta cu ei decât probleme duhovnicești. Nu stătea să le spună credincioșilor nu știu ce probleme personale, cum zic unii că ar fi fost îndrăgostit sau că nu era de acord cu regimul. Era impecabil și impenetrabil. El trăia în și prin Biserică. Și atunci Securitatea a urmărit să caute și să noteze tocmai căderile lui, mici zvonuri auzite ici-colo, care însă niciodată nu s-au confirmat.

- Informația că părintele Arsenie Boca ar fi fost un simpatizant al Mișcării Legionare este tot un asemenea zvon?

- Părintele Arsenie începe să fie urmărit de Siguranța Statului, pornind de faptul că se întâlnea cu zeci de mii de oameni. Siguranța nu ierta pe nimeni! În acele vremuri, la Sâmbăta de Sus veneau foarte mulți credincioși, printre care și oameni cu proble­me politice, care vorbeau cu părintele Arsenie Boca. Și mai este un lucru: zona Sibiului și Făgărașului a fost un centru foarte pu­ter­nic al Mișcării Legio­nare. De aici s-au recrutat Nicolae Petrașcu, Horia Sima și alți lideri legio­nari foarte importanți. Inclusiv în Institutul Teo­logic al Academiei Teo­logice de la Sibiu au fost oameni care au fost puter­nic simpatizanți ai Miș­cării Legio­nare. După re­beliu­ne, Siguranța a con­tinuat să urmărească eli­tele legionare. Erau foar­te mulți tineri, în pe­rioada aceea, cu idea­luri confuze, nu știau în­cotro să se îndrepte, și mulți dintre ei s-au îndreptat către părin­tele Arsenie, la Sâmbăta de Sus. Unii dintre ei a­veau simpatii legionare. Dintre aceștia, unii au rămas pe linia aceasta, alții nu. Cert este că părintele Arsenie nu a respins pe nimeni; era datoria lui de duhovnic să vorbească cu oricine. Dar părintele îi îndemna doar să apuce calea Bisericii, asta este foarte clar! Dacă luăm, de exemplu, ziarul pu­blicat de către Mitropolia Ardealului, "Telegraful român", vom vedea că părintele Dumitru Stăniloae, de exemplu, are foarte multe articole cu conținut poli­tic clar, alți preoți de asemenea, pe când părintele Ar­senie Boca nu are nicio asemenea contribuție. Nu scrie, nu e preocupat de lucrul acesta. Singura lui preo­cupare era ideea de mântuire.

"Există un mister: anchetatorii care au avut efectiv de-a face cu părintele Arsenie Boca au avut o reținere, după părerea mea"

- Dacă nu a fost simpatizant legionar, de ce l-au urmărit și arestat comuniștii?

- Este aici un aspect foarte interesant. Anchetele sale de la Securitatea comunistă nu ne spun foarte mul­te, dar e un ciudat respect pe care ofițerii ancheta­tori i-l arată, spre deosebire de mulți alți deținuți. Poți să îți dai seama unde e duritate, unde securistul insistă și manipulează declarația. În cazul lui, însă, e ca și cum securistul se oprește totdeauna undeva: ancheta­to­rul constată, își notează ceea ce spune părintele și cam atât. Foarte mulți călugări, fețe bisericești, au fost condamnați în procese judecate în tribunal, cu vini inventate. La el niciodată nu s-a ajuns la asta - pur și simplu a fost condamnat administrativ! Adică a fost o decizie a Ministerului de Interne care l-a trimis pentru câteva luni în colonii de muncă, această muncă însem­nând o reeducare a sa din perspectiva regimului. Deci, părintele Arsenie Boca nu a fost niciodată condamnat într-un tribunal comunist, și aici este una dintre tainele vieții lui. Sincer, logica și citirea mea îmi scapă aici. Părintele Arsenie a fost anchetat în loturi în care putea fi foarte ușor condamnat - toți deținuții politici erau con­damnați, primeau pedeapse complet aiurea, fără niciun fundament. Există un mister: anchetatorii care au avut efectiv de-a face cu părintele Arsenie Boca au avut o reținere, după părerea mea. Și a fost nevoie de un ordin de sus, de la minister, chiar de la Direcția Generală a Securității, altfel ei nu îndrăzneau să se atingă de el. Ciudat! Pe 10 ianuarie 1951, printr-o adresă a Direcției Generale a Securității Poporului, deci de sus, chiar de la Gavril Birtaș, se ordona Direc­ției Regionale a Securității Poporului din Sibiu, aresta­rea părintelui Boca. A fost apoi trimis la centrul de triere al Unității de Muncă, iar printr-o decizie a Mi­nisterului Afacerilor Interne din 14 octombrie - de ziua Sfintei Parascheva - 1950, a fost încadrat la uni­tăți de muncă, pe 12 luni. Motivul oficial - și de aici a rămas legenda sa cu apartenența la Mișcarea Le­gionară - este: "Susnumitul, înainte de 23 august, a făcut parte din Mișcarea Legionară, iar după aceea, cu ocazia predicilor pe care le ținea în biserică, a in­stigat populația împotriva regimului democrat popu­lar." Practic, acestea sunt motivele, inventate, desigur. Realitatea este că Securitatea a început să îl urmăreas­că tocmai pentru că era un duhovnic care predica o doc­trină care nu era compatibilă cu ateismul comunist și care îi deturna pe oameni de la construirea socialis­mului. Ăsta este motivul real pentru care el a fost urmărit toată viața și pentru care a fost și trimis la Canal: era un om cu o prea mare putere de convingere. Trebuia să i se găsească un motiv politic pentru care să fie băgat în aceste colonii de muncă, dar nu a fost condamnat pentru că era legionar, așa cum s-a întâm­plat cu alții. Documentele nu spun mai multe... E unul din misterele vieții lui. Pentru că, la cât a fost de urmărit, la cât de periculos era considerat prin această capacitate formidabilă de a aduna oameni în jurul său, putea să i se inventeze foarte ușor ceva și să primească zece ani de închisoare. Dar în cazul lui nu a avut loc niciun proces. De ce a fost doar o pedeapsă adminis­trativă la Canal nu îmi pot explica nici acum...

"Biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma. Aceasta e cheia"

- Dar părintele Arsenie Boca nu avea chiar nicio opțiune politică?

- În dosarul de Securitate sunt doar câteva mo­mente, câteva clipe în care, într-un fel, părintele Arse­nie Boca își exprimă anumite opinii politice, dar ele sunt de o remarcabilă coerență și sunt confirmate și de alte mărturii. La un moment dat, când părintele se refugiase la București, după ce fusese izgonit din Pris­lop, un informator, cu nume de cod "Rafael", îl trage de limbă, încercând să arate că el este împotriva comunismului. Iar părintele Arsenie îi răspunde: "Eu n-am făcut politică niciodată și nici nu voi face. Mă voi încadra și voi respecta legile țării, dându-mi exemplu din Biblie, când la Iisus au venit evreii cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spu­ne. Iisus a spus: dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu". În 1976, părintele Arsenie Boca îi spune unei anume Vicol Tatiana că toți comuniștii "Sunt îngăduiți de Dum­nezeu și le aju­tă să pună stăpânire pe întregul glob pământesc. Nu te pune cu ei rău, ci să fii credin­cioasă, că Dumnezeu este în orice loc, la Ierusalim, ca și la noi. Căci bise­rica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma." E un paradox aici: nu te pune cu ei rău, dar fii credin­cios, atitudine care intră, de fapt, în conflict cu comu­nismul ateu. Nu te pune cu ei rău, în sensul de a nu te preocupa de lucrurile terestre, nu te preocupa de lucru­rile contingente. Pentru că singurul lucru evident la părintele Arsenie, printre ceilalți călugări, era această consecventă trăire spre Dumnezeu. Sunt unii care sunt preocupați de reforma în mânăstiri, de reorganizare, mai legați de lucrurile mundane. El a fost însă mereu un ascet, care îi în­demna și îi învăța și pe alții să mear­gă spre mântuire - și, în momentul acesta, toate celelalte ele­mente devin nesemni­ficative, inclusiv re­gi­mul poli­tic în care trăiești. Ce contează că ești în demo­crație, ce contează că ești într-o dictatu­ră, în momentul în care dru­mul tău este spre Împărăția lui Dumnezeu? Lucru­rile sunt foarte clare! El spune mai departe: Dumne­zeu este în orice loc, la Ie­rusalim, ca și la noi, căci "biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma". Asta este cheia.

- După izgonirea de la Prislop, când i s-a interzis preoția, și el, pă­rintele Arse­nie, a lucrat ca pictor la Atelierele Pa­triar­hiei, unii credin­cioși au fost uimiți să vadă pozele pe care i le-a făcut Securita­tea, în timp ce îl fila pe atunci. E șocant pentru credincioșii obișnuiți cu fo­to­gra­fiile sale de la Sâm­băta de Sus, când pur­ta o barbă mare și haine călugărești, să-l vadă pe străzile Ca­pitalei, îmbrăcat civil, tuns, cu mus­tață, cu ochelari de soare, pur­tând un costum alb impecabil... Ceva nu se potrivește aici.

- Da, mă rog, foarte multă lume a co­men­tat aceste fotografii, ele au de­venit pu­blice de mult timp. Răspun­sul e că oamenii se leagă mult prea mult de aspectele exte­rioare, de lu­cruri formale. Părintele Arse­nie a fost obligat să re­nunțe la veșmântul monahal, în ca­drul evenimentelor premer­gătoare Decretu­lui comunist nr. 410 din 1959, care a închis multe mânăstiri și i-a alun­gat pe monahi. Era un călugăr cu o condam­nare administrativă și a trebuit să părăsească mânăs­ti­rea. Și atunci, ce cale trebuia să adopte? Oficial, Biserica i-a cerut lucrul acesta! (Prin Episcopul Ara­dului, Andrei Magieru, pă­rintele a primit următorul ordin: "Ieromonahul Arse­nie Boca, duhovnic la mâ­năs­tirea de maici Prislop - să părăsească îndată locul sus-numitei mânăstiri. Numitul va ieși din mânăstire fără rasă, urmând ca Episcopia noastră să-i pună la dispoziție suma de bani necesară pentru a-și achi­ziționa un costum ci­vil". - n.red.) Și în această îm­prejurare, părintele Ar­senie Boca a făcut ascultare față de Biserică. De ce să se îmbrace în veșminte mona­hale? Nu ar fi stârnit de­cât agitație, răzvrătire și fră­mân­tări inutile. Domnule, vrei să mă îmbrac altfel? Mă îmbrac! Vrei să trăiesc ca toți oamenii? Trăiesc, dar eu, în sufletul meu, rămân același monah. Și-a ră­mas. Un adevăr care se vede din tot ceea ce spun informatorii din jurul lui.
Cei care îl acuză de aspectul lumesc se leagă de elementele exterioare ale vieții monahale: barbă, veș­mân­tul negru... Ei uită că, în primul rând, părintele Arsenie Boca a fost un isihast autentic. Nu este locul să facem aici teoria și să discutăm în aceste rânduri ce este isihasmul, dar trebuie să știm, în primul rând, că isihasmul este o formă de viețuire specială, o cale de desăvârșire pe care nu toți monahii au adoptat-o. Este un urcuș interior către Dumnezeu, o trăire care în­seam­nă mai mult decât asceza exterioară, este o do­rință de a dialoga, efectiv, cu Dumnezeu, și de a ajun­ge să contempli lumina veșnică, necreată a lui Dum­nezeu, lumina taborică. Părintele Arsenie Boca a fost un isihast cu o trăire extrem de intensă, de înaltă, dar, în același timp, nu a fost un călugăr pustnic, ci un mo­nah prigonit, ajuns în lume. Iar aici, în lume, el a fost silit să trăiască într-un alt cadru decât cel monahal. La București a fost silit să stea, de exemplu, în aceeași casă cu maica Zamfira, care a fost stareță a Prislo­pului, când el era duhovnic acolo.

- Într-un interviu acordat revistei noastre de părintele Bordașiu, acesta afirma că el și soția lui au trăit o vreme în aceeași casă cu părintele Arsenie, cu maica Zamfira și mama acesteia. Locuiau sepa­rat, femeile într-o parte, părintele în alta, și trăiau ca la mânăstire, în post și rugăciune.

- Mai nou, am auzit și eu lucrurile acestea, dar până acum ele nu au fost cunoscute, și unii s-au între­bat ce relație a existat între el și maica Zamfira. Între­barea mi s-a pus de mai multe ori și mie. Este, iarăși, o chestiune de neînțelegere a monahismului. Suntem tributari poveștilor cu maici sau călugări care au curvit în mânăstiri și, poate, au născut și copii. Cei care dis­cută pe marginea acestui subiect au, de fapt, o părere foarte proastă despre un monah adevărat, cum a fost Arsenie Boca. Intrăm în logica acestor oameni aici, în cazul părintelui Boca. Or, noi avem de-a face cu un om care și-a asumat - și asta rezultă din dosarul său - calea mântuirii. În orice clipă a vieții sale, a urmărit această idee a mântuirii și a desăvârșirii. El nu putea să se împiedice de faptul că nu mai era într-o mânăs­tire, pentru a merge mai departe. Puțini știu că auto­ritățile statului au cerut monahilor tineri, celor încă în putere, să se căsătorească și să aibă un serviciu - totul ca să le scoată din cap ideea de monahism. Răspunsul lui Arsenie Boca este genial: se îmbracă la costum, trăiește în aceeași casă cu fosta stareță, ceea ce pentru securiști e o problemă de echivoc - nu știu ce se întâmplă cu ei... Ei bine, nu s-a întâmplat nimic între ei. Au continuat să trăiască ca în mânăstire, sub această formă exterioară aparentă. Este, până la urmă, o dovadă de smerenie: mi s-a cerut să fac acest lucru, mă duc oriunde, muncesc în abataj, muncesc la câmp, dar oriunde, eu sunt cu Dumnezeu continuu.
Regimul credea că monahismul este pur și simplu o alegere succedanee pentru cei care nu au soluții în viața obișnuită. E un surogat, o alternativă venită din sentimentul unei neîmpliniri. Și atunci s-au gândit - trebuie să îi luăm de acolo, din mânăstire, să le arătăm că se poate trăi în lume. Iar monahii s-au adaptat. "Ce vrei de la mine?" "Să produci!" "Produc!". "Vrei să nu mă îmbrac în veșmântul monahal? Nu mă îmbrac, dar eu, în sufletul meu, rămân monahul care am fost, devotat voturilor pe care le-am făcut: sărăcie, ascul­tare, castitate." Cazul părintelui Arsenie Boca nu este un caz unic. Sunt mii de cazuri de călugări care au fost izgoniți din mânăstiri în 1959 și au dorit cu orice preț întoarcerea în mânăstire. Cât timp nu a fost posibil să se reîntoarcă sub forma exterioară, au viețuit ca niște cripto-monahi în mijlocul societății comuniste. Asta a făcut, practic, și părintele, în ultima parte a vieții, când s-a retras la locuința aceea de la Sinaia, unde s-au adunat mare parte a viețuitoarelor de la Prislop, în frunte cu maica Zamfira. Fără a purta veșminte de monahii, au trăit după pravila și rânduiala monahală, în aceeași casă.

- Pentru că am vorbit de virtuți monahale, la sfârșitul acestui interviu despre părintele Arsenie Boca v-aș întreba care vă este opinia: după tot ce știți din viața lui, din dosarul de la Securitate și din alte surse, credeți că este un sfânt?

- Da, părerea mea este că e un sfânt, din păcate un sfânt neînțeles de mulți. Se reduc toată povestea lui și idealul său de virtute și vrednicie creștinească, la istorisirile despre ce minuni a făcut, la calitățile sale de vizionar, de văzător înainte cu Duhul. Pericolul este să îl transformăm dintr-un autentic sfânt creștin, într-un șaman, și să îl deturnăm. Eu cred că părintele Arsenie Boca ar fi cel mai trist de această deturnare, pentru că el a fost unul dintre cei mai aspri propovă­dui­tori ai unei autentice credințe creștine. Nu întâm­plă­tor a contribuit și a sprijinit mult traducerea și pu­bli­carea Filocaliei, tocmai ca să fie puse baze patris­tice în Biserica noastră. Nu întâmplător a tradus el în­suși câteva opere importante ale spiritualității orto­doxe, nu întâmplător, referințele sale sunt tot timpul la sfinții părinți. Cu alte cuvinte, noi trebuie să știm și să înțelegem cu adevărat care este rolul extrem de im­portant al acestui sfânt, care a știut să străbată secolul al XX-lea și să redea sensul autentic al viețuirii mo­na­hale, revenind, de fapt, la vechile străduințe din istoria monahismului. El a înțeles că monahismul nu este o formulă exterioară. Nu îmbrăcarea unui veșmânt și purtarea bărbii înseamnă a fi monah. Viețuirea asta trăiește în suflet, și atâta timp cât te simți monah în sufletul tău, poți să fii monah oriunde, de la New York până în Australia și înapoi.


Mulțumim domnului George Enache pentru foto­grafiile puse la dispoziție din dosarul de la Securitate al părintelui Arsenie Boca.