"SPONDI-LIZ m-a scăpat de durerile chinuitoare"

Cititor Formula AS
Sufăr de multă vreme de artroză inflamatorie, boală din cauza căreia mi s-au deformat claviculele - se arcuiseră în exterior, erau inestetice, iar durerile pe care le aveam zi de zi erau groaznice.

Trata­mentele date de medici îmi ameliorau chinurile doar o scurtă perioadă, apoi reveneau și durerile parcă erau mai aprige. Știam din "Formula AS" de crema Spondi-liz a doctorului Ciuhrii, așa că mi-am cum­părat un tub și am aplicat-o de două ori pe zi prin masaj ușor, până intra toată în piele. În primele zile, n-am observat rezultate notabile, dar după două-trei săptămâni, deja mă simțeam mult mai bine - puteam să-mi ridic brațele cu ușurință, iar durerile s-au mai diminuat. Mi-am mai cumpărat două tuburi de cre­mă și, după circa trei luni, am scăpat total de dureri, iar acum mă simt ca nouă! Încă utilizez crema, ca metodă de prevenție, pentru că nu vreau să-mi mai revină vreodată acele dureri teribile. Vă mulțumesc din suflet pentru că popularizați atâtea tratamente naturale eficiente, care ne scapă de chinuri! Să fiți sănătoși, dragii mei!
Cititorii "Formulei AS" care au probleme simi­lare și încă nu și-au găsit leacul își pot comanda crema SPONDI-LIZ la firma INSECT-FARM din str. Toamnei nr. 100, sector 2, București, tel. 021.210.00.82, 0736.813.865.

ECATERINA ALECU - Roșiorii de Vede, tel. 0720.631.505