PUTEREA RUGĂCIUNII

Cititor Formula AS
Îngerii de lângă noi

Ianuarie. Ninsoarea de cu o seară înainte nu se potolise încă spre dimineață. Mă trezesc fără prea mult entuziasm și caut să găsesc ceva de care să mă agăț, ca să pot intra în rutina de zi cu zi. Îmi propun să-mi aduc amin­te de copilărie, de ză­pezile care acopereau întreg orașul și atunci știam că voi avea cele mai frumoase zile de vacanță.
Nu exista rutina, chiar dacă zilele, poate, se ros­to­goleau la fel, dar niciodată asemănătoare. Rutina... Dau să mă îmbrac și observ o modificare într-o zonă a corpului meu. Nu dau importanță "semnalului de alar­mă" și urmez treburile din ziua respectivă, fără îngri­jorare.
Zilele trec una după alta, "semnul" e tot acolo, dar par­că mai scobit în trupul meu. Începe să se nască în­gri­jorarea, dar nu atât cât să mă miște din rutina zil­nică. Iar rutina...
Semne firave de dezgheț și tremurul crengilor dez­go­lite în bătaia vântului blând mă scot din amorțeală și ceva sau cineva îmi șoptește: a venit Primăvara... Mă bucur de anotimp, dar îngrijorarea crește. Nu știu ce ar putea fi, și mintea mea refuză să scoată din "ser­tarele" pline de informații acumulate până atunci - un răspuns. Încet, simt că nu mă mai pot bucura de nimic, până nu aflu ce anume a "sculptat" în trupul meu o for­mă pe care nu o pot defini. Îmi fac curaj și împărtășesc îngrijorarea mea mamei și soțului meu. Urmează in­ves­tigațiile medicale și mi se dă de înțeles că e ceva se­rios. Plâng - de mila mea, de disperare, de ce va urma...
Ajung la Doamna doctor Agata Petrescu. Minionă, delicată ca o floare de mai, mă primește, și pentru că vede neliniștea mea, mă încurajează. Investigația arată o problemă severă, care nu suportă amânare. Delicate­țea, dar și hotărârea cu care îmi recomandă ce am de făcut, îmi trezesc mintea și trupul. Trebuie să-mi adun forțele și să mă salvez.
A fost primul duș rece, dar atât de necesar, ca să-mi iau soarta în mâini și să pornesc la luptă. Aveam un "invadator" neașteptat, care deja câștigase o bătălie - intrase în trupul meu. Acum, după mai bine de trei ani, îmi amintesc cu multă recunoștință față de Dumnezeu, că mi-a scos în cale un om hotă­rât, foarte bine pregătit profesio­nal, și care să-mi dea curajul de a porni într-un război nu mare, nu mic - cu boala.
Fusesem, iată, smulsă brutal, din rutina de zi cu zi, și toate au ră­mas pe loc: serviciul, planuri de viitor, vacanța din acel an și multe altele... Luam drumul Bucureș­tiu­lui, împreună cu soțul meu, care lucra asiduu în a-și menține masca de "o să fie bine", dar în interiorul lui deja se iscase uraganul... Mama ră­măsese acasă, ca să ia legătura mai puternic cu Dum­nezeu, pentru "a-i bate la ușă" și a implora ajutor.
Au urmat procedurile, operația și restul... Soțul meu mă veghea de la 500 de kilometri, iar când putea, evada de la sarcinile zilnice, luând drumul Capitalei. Ma­ma făcea "ordine" în familia noastră - destul de nume­roasă - și-i pusese pe toți la rugăciune. Dumne­zeu des­chi­sese o ușă, dar nu atunci, ci în ziua în care m-a primit Doamna doctor Agata Petrescu. Ar fi de prisos să vă spun ce a urmat, de fapt, altceva vreau să vă îm­părtă­șesc. Îngerii sunt peste tot, lângă noi toți, trebuie doar să-i recunoaștem. Dar asta nu e tot... Mă întor­se­sem acasă, pentru a urma tratamentul ce se im­punea, și Dum­nezeu, când a deschis prima ușă, știa că va mai urma încă una, ce se va deschide. Cea care avea să mă ducă la Doamna doctor Iulia Sava, cu care, de atunci, mă însoțesc în lupta mea plină de speranță. Umăr la umăr ne-am propus să reușim. Forța și opti­mismul ei mi le-a insuflat și mie. Sunt momente de îngrijorare, sunt mo­mente în care mă mai gândesc la ce a fost și nu-mi do­resc să se mai repete, dar când te spri­jini pe oa­meni pu­ter­nici, care știu ce au de făcut, sigur nu ai cum să cazi.
Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, familiei mele și îngerilor mei - în persoanele Doamnelor doctor Agata Petrescu și Iulia Sava de la Spitalul Județean "Ioan cel Nou" de la Suceava, pentru șansa pe care am avut-o de a-i avea alături, pe întreg parcursul drumului.
Când Dumnezeu închide o fereastră, o ușă se deschide, în același timp.

Anda Tănăsescu - Suceava