Selec­ția "Formula As"

Adriana Bittel
* György Dragomán, "Rugul", tradu­ce­re de Ildikó Gábos-Foarță, Editura Po­li­rom (tel. 0232/21.74.40), 342 p.

Dacă literatura maghiară contemporană are mai multe nume cunoscute mondial, asta se datorează fap­tului că în Un­ga­ria s-a înțeles rolul major al artiștilor în "brandul de țară" și se fac programe coerente pen­tru popu­la­ri­za­rea lor. În­tre acestea - finanțarea tra­du­cerilor prin ins­tituții spe­cial create în acest scop. Da­că, de exem­plu, Péter Nádas (n. 1942) și Péter Ester­házy (n. 1950) sunt de mulți ani valori de neignorat ale bele­tristicii eu­­ropene, este fiindcă au fost traduși în limbi de cir­cu­lație și apoi în multe altele, ceea ce le-a adus apre­cie­rea nu­me­roșilor cititori, premii im­por­­tante, no­to­rietate interna­țională. Dar "Hungarian Books and Translations Office", Institutul lor Cul­tural, unele Fun­dații nu au în vedere doar scriitori ce și-au cons­truit în timp o operă vastă, ci și tineri ce și-au afir­­mat și confirmat talentul, origina­li­tatea de la primele lor cărți. Este și ca­zul lui György Dragomán, năs­cut în 1973 la Târgu Mureș și sta­bilit de la 15 ani la Budapesta. Pri­mul lui roman, "Re­gele alb", apă­rut în 2005 și tradus la Polirom în 2008 (româna fiind una din cele 30 de limbi în care s-a pu­bli­­­cat), a fost o revelație: și subiectul, și perspectiva, și sti­­lul erau diferite de felul cum se scrie azi și cu o spe­cială putere de a emoționa. Dacă n-ați citit Regele alb, îl puteți descoperi pe originalul ro­­man­cier în "Ru­gul". Nu vă luați după reco­man­da­rea de pe copertă: nici vorbă de "un roman gotic al zi­lelor noastre" și nici despre "re­a­lism magic". E pur și sim­plu un roman despre ado­les­cență, perioada când (vă mai amintiți?) se trăiește pe gra­nița dintre reverie și trezie, pe linia subțire dintre reali­ta­te și închipuire. Un pas ezi­tant, și ești fie într-o par­te, fie în alta - ori­cum în afara în­­țe­legerii adul­ților constrânși de ti­pare so­cia­le. Și în "Regele alb" na­ra­­torul era un copil, iar lo­cul ac­­­țiunii, pe­tre­cute înainte de 1989, un oraș transilvan. În "Ru­­gul", o fa­tă de 13 ani, Emma, ajun­să la începutul lui 1990 într-un oraș multietnic ne­­nu­mit din Ardeal, e vocea din pers­pectiva căreia sunt po­ves­tite în­tâmplări spe­ci­fice acelui in­ter­val tulbure de după căderea dic­ta­torului. Toate în­re­gistrate pe o pe­liculă sen­si­bilă, ca o carne vie. Căci și copila-naratoare și per­so­na­jele apropiate ei au suferit mari traume și nu se pot con­sola după moar­tea violentă a unor oameni iubiți. Emma și-a pierdut ambii părinți într-un acci­dent și e recuperată de la orfelinat de bunica maternă, despre a cărei exis­tență nu avusese habar. Aceas­tă bu­nică (un personaj extraordinar) a trăit marile tragedii ale se­colului XX, de la Holocaust, în care i-au pierit cei mai iubiți prieteni, la Gulag și temnițele co­muniste, în care i s-a chinuit soțul, șan­ta­jat și în cele din urmă ucis de Securitate. Colega de bancă a Emmei, Kriszti­na, a cărei soră geamănă a fost îm­puș­cată și a murit în brațele ei la Revoluție, a ajuns să-i urască pe toți, in­clusiv pe sine, doar fiindcă sunt în viață. Toate aceste nenorociri revelate treptat și per­cepute de min­tea necoaptă încă a Emmei se des­chid spre teme lite­rare majore, precum adevăr și minciună, libertate, des­pre memorie și ima­ginație, despre vi­no­văție și ticăloșie, despre profitorii revoluției, securiștii deveniți oameni de afaceri și politicieni. Două ruguri simbolice sunt aprinse în po­vestea adolescentei: unul la orfelinat, în zi­ua de Cră­ciun, când după împușcarea "co­man­dan­tu­lui su­prem" îi sunt arse portretele și lo­zin­­cile, dar cenușa lui con­tinuă să maculeze zăpada că­zută după aceea; celălalt, în curtea bunicii, care o în­vață un ri­tual purificator de emoții negative și născător de spe­ranță. Felul cum sunt povestite, cu acui­­tatea sen­zo­ria­lă, confuzia real-fantasmă, ten­siu­nea copilei ne­vo­ite să se maturizeze sub presiunea dra­­melor isto­riei și să-și caute iden­ti­tatea prin ce­țurile cu care sunt inte­resat învăluite, dă naștere unei capodopere literare. Undeva în carte, G. Dra­gomán, prin gura Bunicii, spune că "ai voie să-ți împărtășești cele mai du­re­roase ex­pe­riențe numai în așa fel încât cel care le aude să aibă impresia că i s-au în­tâm­plat chiar lui". În "Ru­gul" reușește ui­mitor să o facă: îți amintești ceea ce po­­vestește Emma ca și cum ție ți s-ar fi în­tâm­plat.