Experimentul Cioloș

Toma Roman
Cabinetul "de tranziție" al lui Dacian Cioloș și-a în­ceput misiunea. Noul prim-ministru și-a anunțat prio­ri­tă­țile, cea dintâi sarcină fiind structurarea și finalizarea bu­getului pentru exercițiul financiar 2016.

Cabinetul Ponta anun­țase, într-o interesată mărinimie pre-electorală, scă­deri de taxe și măriri de salarii și pensii. Despre investiții, sursa unor noi locuri de muncă și a dezvoltării economice a țării, nu se stabilise aproape nimic. Cabinetul Cioloș a tre­buit să se înhame, într-un termen foarte scurt, la refa­ce­rea proiectului de buget și la controlarea riguroasă a "acu­mulărilor" destinate acestuia. Prima constatare onestă a fost, bineînțeles, că Ponta și ai lui mizaseră pe o "rea­litate iluzorie", legată de recoltările de fonduri viitoare, da­torate creșterii economice. Cabinetul Ponta era, în fapt, spe­cializat în "vânzarea blănii ursului din pădure". Creșterea (pe care o laudă deja nostalgicii "pontismului") a fost rezultatul austerității dure impuse de guvernările an­terioare și al redresării generale a economiei europene, după criza din anii 2007-2010. Cu gândul la o "retragere ono­rabilă", dar și cu planul secret al unei reveniri spec­ta­culoase, pe valul nemulțumirilor declanșate de imposi­bi­li­tatea succesorilor de a-i îndeplini promisiunile, Ponta a lăsat în urmă un proiect de buget alcătuit de mântuială, în care primau "pomenile electorale" și cheltuielile conjunc­turale. Fondurile europene, destinate dezvoltării, erau - desigur - cuprinse ca sursă, deși (o altă constatare) ab­sorb­ția lor a fost, în continuare, deficitară, România trebuind să returneze 7-8 miliarde de euro din programul de finanțare încheiat în 2014. Concluzia e una singură: Dacian Cioloș trebuie să finalizeze, în foarte scurt timp, un proiect de buget realist și echilibrat.
O a doua sarcină a cabinetului tehnocrat este curățarea administrației de "structurile parazitare" și eficientizarea ei. Noile prevederi bugetare, dar și reducerea scurgerilor de fonduri, nu pot fi aplicate coerent și corect, cu o struc­tură administrativă umflată și greoaie, pervertită la rele de conducătorii ei, majoritatea lor fiind obișnuiți să blo­cheze, prin aparatul birocratic, inițiativele puținilor în­tre­prinzători interesați de prosperitatea țării, și nu doar a lor. Administrația românească, centrală și locală, colcăie de funcționari corupți și incompetenți, iar raidurile DNA și ale celorlalte instituții anticorupție nu fac altceva decât să le rărească rândurile și să-i oblige la rafinarea "me­to­delor" de spoliere a celor dependenți de sistem. Premierul Cioloș a anunțat introducerea unor criterii de competență și performanță în promovarea "cadrelor" și chiar an­ga­ja­rea unor specialiști străini, capabili să aplice principiile ad­ministrației europene moderne, astfel încât, într-un ter­men rezonabil, aparatul instituțional să răspundă corect as­pi­rațiilor cetățeanului, care îl susține prin plata im­pozitelor sale și prin activitățile sale curente. Intenția gu­ver­nului este, din această perspectivă, absolut onorabilă, doar că Dacian Cioloș va trebui să realizeze că trans­for­marea administrației presupune nu numai măsuri ad­mi­nis­trative, ci și găsirea unui ac de cojocul corupției ro­mâ­nești, cu o capacitate uluitoare de a perverti chiar și pe noii veniți în administrația țării, fie ei și specialiști din afa­ră. Pentru a se evita aceste capcane, cursurile de inte­gritate și competență administrativă, absolut necesare, ar pu­tea fi dublate și de eliminarea, în urma unor testări pe­riodice, a incompetenților sau compromișilor. Ce-i drept, Cioloș a început, deja (precaut și ezitant) să schimbe "vârfurile" administrației (secretarii de stat și directorii din ministere), dar procesul trebuie dus până la capăt, pe bază de criterii clare și inflexibile.
În ce privește sarcina "politică" asumată de cabinetul Cio­loș, și anume, votul pentru diaspora, alegerea prima­rilor și a președinților de consilii județene în două tururi de scrutin, scăderea pragului electoral și eliminarea pie­di­cilor pentru candidații independenți (ca să enumerăm numai câteva din obiectivele propusei reformări a clasei politice), este și mai complexă. Cabinetul, "tehnocrat și in­de­pendent", depinde - totuși - de votul unui Parlament ciu­ruit de corupție și umflat până la saturație. Spaima ge­nerată de protestele masive provocate de tragedia de la "Co­lectiv" a trecut și majoritatea celor 600 de "aleși" a re­început să aibă inițiative pentru "îmblânzirea" Justiției, pentru propria bunăstare (prin reluarea continuă a pro­pu­nerilor de "pensii nesimțite"), sau pentru apărarea pro­prii­lor rânduri. Reluarea votului la cererea de arestare a senatorului Dan Șova (omul-cheie în construcția "celui mai cinstit dintre guverne", cum și-a intitulat V. Ponta gru­parea mafiotă de la șefia administrației naționale) va fi un nou test asupra responsabilității și onoarei "aleșilor". Cio­loș va fi, inevitabil, obligat să trateze cu partidele par­la­mentare și să facă, vrând-nevrând, o serie de com­pro­mi­suri, mai ales că există suspiciunea că independența teh­no­cratică a guvernului nu este chiar atât de evidentă. În noul cabinet pot fi regăsiți miniștri "politici", îndatorați formațiunilor prin care au trecut, obișnuiți să lucreze cu anu­me oameni implicați în acestea, ridicați de ele și obligați față de conducerile acestora. Prin această prismă, PNL-ul este cel mai "văduvit" de "sprijinitori", niciun spe­cialist marcant al acestuia neavând loc în cabinetul de tranziție. Anul electoral ce urmează ar trebui, de aceea, să-i dea fiori, mai ales dacă guvernul Cioloș nu va schim­ba - sub presiunea celorlalte grupări politice - șefii ju­de­țeni ai administrației de stat, cu rol major în organizarea și­rului succesiv de alegeri. PSD-ul stă, din perspectiva re­pre­zentării în cabinet, mult mai bine. Vasile Dâncu, res­pon­sabilul politic al Executivului, provine din rândurile sale, iar Petre Tobă, ministrul de interne, a fost mereu sus­ți­nut sau "protejat" de conducerile PSD-iste. Există și alte exemple de dependențe discrete, ce ar putea conta în eco­no­mia jocului politic românesc, dacă noul cabinet nu-și va respecta promisiunea de transparență totală a actelor sale.
Cabinetul Cioloș reprezintă un experiment cu rezultate greu previzibile. Ieșit la lumină ca urmare a presiunilor "străzii", el are o perioadă de grație foarte scurtă. Orice gre­șeală, orice bâlbă politică, vor fi contabilizate pe sea­ma celui ce l-a impus: președintele Iohannis. O politizare a lui, mai mult sau mai puțin discretă, va nărui speranțele de reformă și va adânci prăpastia dintre clasa politică și ce­tățeni. Dacian Cioloș și-a asumat o responsabilitate uriașă, legată de schimbarea modului de a face politică în România. Dacă nu va ceda provocărilor și ofertelor siste­mu­lui în funcțiune, România are dreptul de a spera.