În mod periodic, armate întregi de furnici roșii pornesc pe drumul războiului, atacând cuiburile unei specii de culoare neagră, foarte răspândită, "formica fusca". Atacatorii fură larvele și pupele învinșilor și le transportă în cuibul lor, unde sunt crescute cu mare grijă. Deveniți adulți, "prinșii" de război trăiesc tot restul vieții în mușuroiul furnicilor roșii, ducând aceeași viață ca și "stăpânii" lor, prestând aceeași muncă și bucurându-se de același statut. Semnificația exactă a acestui comportament curios nu a fost descoperită decât în 1905, când cercetătorul american Robert Wheeler a observat că își avea originea în supraviețuirea reginei furnicilor roșii. După ce este fecundată, în timpul dansului nupțial, aceasta trebuie să fie servită clipă de clipă, pentru a depune ouăle cu viitorii pui. Ei bine, nimeni nu le întrece în privința aceasta pe "sclavele negre", educate în noul furnicar, care adoptă imediat o atitudine supusă față de regina lehuză. Ele sapă șanțuri în pământ pentru a întări cuibul, alungă alte insecte și hrănesc larvele. Dar, în mod curios, captivitatea le schimbă caracterul: furnicile negre, în general așa de timide și de pașnice, devin agresive în contact cu stăpânii lor. Dar și aceștia sunt, uneori, influențați de către sclavi, renunțând să mai facă incursiuni pentru noi provizii de sclavi. Aceștia din urmă nu mai sunt recrutați de la furnicile negre, ci de la o altă specie. Cum se produce împrietenirea? Mister! Există foarte multe exemple ce seamănă izbitor cu istoria omenirii.
Furnicile mulgătoare
Și mai uluitoare este știința furnicilor de a domestici alte insecte. Păduchele de copac este animalul domestic preferat al furnicii. Întâlnirea dintre cei doi se întâmplă în felul următor: furnica se apropie de extremitatea posterioară a insectei, ce îi va servi drept "vacă de muls". Mai apoi, ea gâdilă păduchele cu antenele sale, într-o manieră foarte erotică. Drept răspuns, acesta emite o picătură de lichid zaharos, înghițit imediat de furnică, înnebunită de gustul lui. Și operațiunea continuă până când furnica își umple stomacul. În general, sunt necesare trei picături, cu o excepție: furnicile americane din specia "myrmecocystus", care au un regim preferențial. În mușuroaiele lor, există furnici lucrătoare care servesc drept "rezervor de miere". Ele aduc "laptele" păduchilor, în asemenea cantități, încât abdomenul lor ajunge la niște proporții extraordinare. Aceste adevărate butii ambulante se agață de plafonul unei camere a furnicarului și își distribuie rezervele cui se pricepe să le mângâie cu o atingere de antenă specială.
Dar știința furnicilor merge încă și mai departe. Există anumite specii care, pur și simplu, au inventat domesticirea păduchilor. Astfel, ouăle acestora sunt păstrate în furnicar pe timpul iernii, ele fiind păzite cu mare grijă. Când sosește primăvara, pe măsura incubației, puii de păduchi sunt transportați pe frunzele care le plac cel mai mult. Din clipa aceea sunt supuși unui muls regulat. În plus, la intrările furnicarului sunt puse zi și noapte gărzi de paznici, care nu numai că previn orice tentativă de evadare, dar intervin într-un mod cât se poate de energic, în caz că păduchii sunt amenințați de dușmani din exterior.
Când afară e frig, păduchii sunt adăpostiți în fiecare seară în furnicar, în niște veritabile grajduri subterane, unde "vacile" sunt puse în jurul unor rădăcini de plante. Când acestea sunt epuizate, păduchii sunt mutați în alt loc. Speciile de furnici ce nu practică această transhumanță cotidiană construiesc deasupra turmei de păduchi acoperișuri temporare.
Dar păduchii de copac sunt departe de a fi singura specie domesticită de furnici. Mai există și altele, unele dintre ele foarte ciudate. Astfel, omizile au, și ele, glande ce secretă un "lapte" dulce, ce le place la nebunie furnicilor. Când o lucrătoare întâlnește o astfel de "vacă bună de muls", lasă orice muncă ar face și începe să o mângâie pe omidă care, pur și simplu, cade în extaz. Imediat, omida este transportată la furnicar cu mari eforturi și întreaga colonie profită de "laptele" ei. Culmea este că asta se întâmplă în ciuda faptului că mâncarea preferată a omizii sunt... larvele de furnici. Mângâiată, cu rândul, de întregul mușuroi, omida este păstrată timp de luni de zile, până în ziua în care se transformă în fluture și, nemaiavând nimic de oferit, își ia zborul și dispare. Mai mulți cercetători renumiți afirmă că, dacă omida nu este mângâiată în mod periodic de furnici, ea moare din cauză că dezvoltă o boală la nivelul glandelor care secretă lichidul lăptos.
Droguri în lumea furnicilor
Însă și furnicile își au dușmanii lor, care le parazitează. Este cazul unui gândac numit "lomechuse". El este carnivor și devoră cu aviditate furnicile. Fenomenul bate orice imaginație. Odată pătruns în furnicar, intrusul nu depune ouă, ci direct larve vii. Furnicile lucrătoare, departe de a se debarasa de ele, le îngrijesc cu mare atenție, privându-și propriile progenituri de mâncare, în favoarea lor. De ce fac asta? Pentru că părul gândacilor "lomechuse" secretă un lichid care are efecte halucinogene asupra furnicilor. Lucrătoarele, care par de-a dreptul dependente de el, cad într-o stare de beție profundă. În acest timp, reginele, neîngrijite, dau naștere unor bastarzi, intermediari între ele și lucrătoare, incapabili să îndeplinească funcțiile coloniei. Ele sunt în permanentă agitație, aleargă ca niște nebune în toate direcțiile și duc foarte repede la distrugerea coloniei, dacă sunt prea multe.
Păianjenii matematicieni
Pânzele de păianjen nu le inspiră tuturor oamenilor dezgustul pe care îl au gospodinele, când descoperă această "operă de artă" în colțul camerei sau după mobila din apartament. Pânza de păianjen strălucind de roua dimineții a fost cântată și de poeți. Pentru naturaliști, există însă doar două mari categorii de pânze: pânzele-capcană și pânzele care țin loc de locuință. Iar în toate cazurile, materialul de construcție este același: este vorba despre mătasea secretată de către insectă, care provine din niște glande situate sub abdomen și care iese afară prin orificii numite filiere. Mătasea păianjenului nu este foarte diferită de cea produsă de viermii de mătase, fiind de o calitate remarcabilă.
Cele mai răspândite în natură sunt pânzele-capcană. Oricine știe că păianjenul se hrănește cu prăzile prinse în această plasă. Unele sunt destul de inestetice și neregulate, gri și murdare, țesute de specia "tegenaria" (păianjenii cu picioare foarte lungi) în podurile caselor, pivnițe și uneori în apartamente. Această pânză folosește în mod exclusiv la capturarea prăzii. Păianjenul nu locuiește în ea. Domiciliul său se află în apropiere și este construit dintr-un tub de pânză, deschis la ambele extremități.
Dar cele mai frumoase pânze, adevărate capodopere, sunt țesute de păianjenii cu cruce. La fel ca și Penelopa, aceștia își desfac în fiecare seară creația, pentru a o începe din nou. De cele mai multe ori, operațiunea are loc în timpul nopții. Doar că, pentru a începe, păianjenul trebuie să fie tare la matematică, să găsească firul director, care este scheletul construcției sale. Uneori este greu, când distanța e mare, trebuie să se lase până la pământ ca să-l lege de vârful unei plante și să urce mai apoi spre alta. În plus, pânza trebuie să fie întinsă, ramificațiile ei trebuie să se sprijine pe un cablu foarte solid. Adesea, destul de sigur, pentru ca "arhitectul" să se cațere pe el, asemenea unui funambul, păianjenul se folosește de o stratagemă care îi ușurează munca foarte mult. El lasă un fir întins și așteaptă ca vântul să îl agațe undeva. După aceea se urcă pe puntea fragilă și o consolidează. Odată firul întins, restul lucrării devine simplă rutină. De el leagă alte fire, creând un cadru triunghiular, în interiorul căruia va țese plasa. Firele principale sunt întinse repede, și în jurul lor sunt țesute câteva cercuri, numite spirale provizorii. Când capcana este dedicată insectelor, calitatea materialului se schimbă. Pânza e făcută cu un fir lipicios, plin de mucus. Cu ajutorul acestuia, păianjenul construiește spirala definitivă, de două ori mai strânsă decât prima, dar ea poate să aibă mai multe variante. Uneori, pânzele nu sunt verticale, ci oblice. Alteori, ele sunt ornate cu adausuri de pânză cu țesătură măruntă al căror scop încă nu a fost dezlegat. Păianjenul-viespe, de exemplu, își termină pânza printr-un zig-zag foarte decorativ, care este numit "semnătura păianjenului", pentru că forma sa permite identificarea speciei. Tot la fel variază și mărimea pânzelor. Printre cele mai mari sunt cele țesute de specia "nephila". Acești păianjeni, care trăiesc în regiunea Madagascarului, țes pânze de peste 1,50 m diametru. Dar păianjenii care trăiesc și țes în familii bat de departe recordul, pânzele lor ajungând până la 7-10 metri diametru.
Păianjenul inginer
Sunt și alte genuri de pânze care merită pomenite pentru ingeniozitatea lor, ce pare s-o întreacă pe cea omenească. Este cazul unui păianjen de dimensiuni mici, care își țese pânza între picioare. Dacă o pradă se prinde în ea, păianjenul închide pânza fără scăpare, înfășurând nefericita victimă ca într-un giulgiu.
Mai există o capcană foarte curioasă, țesută de un păianjen din Africa de Sud. Este rudimentară, dar păianjenul atârnă de ea cu un fir o bilă foarte lipicioasă. Stând în ascunzătoare, el răsucește foarte repede firul cu picioarele din față, făcând bila să se învârtă. Această momeală foarte specială atrage în mod irezistibil insectele mici.
Mai există încă un fapt foarte interesant, pe care naturaliștii au refuzat să îl admită mult timp, părându-li-se prea uman, ceva ce ține de inteligență și de concept. Este vorba despre utilizarea unei contra-greutăți, o pietricică suspendată cu un fir, pentru a menține pânza întinsă. Cele mai recente cercetări demonstrează că este vorba despre un act "gândit", voluntar, și nu de o simplă întâmplare datorată agățării unei pietricele de firul lipicios. Au fost văzute astfel de contra-greutăți suspendate la peste un metru înălțime. Cum le-a cărat un pârlit de păianjen până acolo rămâne un mister.
La granița gândirii raționale
Pânza păianjenului cu cruce are, adesea, dimensiuni mari, ajungând la peste 1,50 m, și este țesută un pic oblic față de planul vertical. Când ajunge un corp străin pe ea, păianjenul acționează în mod diferit, dacă este vorba despre o pradă sau de un obiect ajuns acolo din întâmplare. Vibrațiile prăzii care se zbate în pânză sunt, fără îndoială, un mijloc de informare foarte util, dar păianjenul recunoaște de fiecare dată, fără să greșească, și când în pânză ajunge un corp străin indezirabil, un pai adus de vânt sau orice altceva. Atunci, păianjenul îl desface cu grijă și îl aruncă departe, întinzându-și brusc picioarele.
Dar prim-planul scenei, în cazul acestei făpturi așa de minuscule și așa de dibace, este felul în care scapă de un fir de țesut lung, de care nu mai are nevoie, după ce pânza e gata. Dacă firul se află pe fața inferioară a plasei, lucrurile sunt relativ simple: păianjenul apucă o extremitate a firului pe care o eliberează din pânza lipicioasă și, urmând firul după toate meandrele sale, îl dezlipește, lăsându-l să atârne în spatele său, după care îl taie. Când firul este lipit de partea de sus a pânzei, problema este mai greu de rezolvat. În cele mai multe cazuri, insecta își mută, pur și simplu, pânza. Dar, uneori, el face un lucru absolut incredibil, ea leagă de firul vechi, nedorit, un nou fir de mătase produs tot de ea, și îl îndepărtează de pânză, făcând un balans de trapez spre o frunză sau alt sprijin aflat în apropiere, îl lipește acolo și se întoarce înapoi. Acest comportament uluitor a făcut să i se recunoască acestei specii de păianjen "o cunoaștere implicită a unor legi ale mecanicii". Mai există un alt comportament care susține această teorie. Când pânza este construită un pic oblic față de planul vertical, păianjenul întinde niște fire de care anină mici greutăți care țin plasa întinsă, pentru ca fiecare vibrație să fie simțită, în cazul apariției unei prăzi. Asemenea adaptări, spun oamenii de știință, presupun soluții mereu variate, care ating inteligența umană, depășind cu mult instinctul primar. Surprizele pe care cercetarea lumii animale le oferă în ultima vreme sunt de domeniul fantasticului.
Foto: DREAMSTIME (9)