TIA ȘERBĂNESCU - "Cabinetul Cioloș are o mare răspundere. Să recâștige încrederea românilor în guvern"

Claudiu Tarziu
Analiza politică a lunii NOIEMBRIE

"Clasa politică trebuie să se schimbe în bine, altfel pune în pericol ființa națională"

- Este a doua oară când un guvern postde­cem­brist este schimbat ca urmare a unei manifestații de protest, după demisia Cabinetului Emil Boc, în anul 2012. Au înțeles politicienii mesajul străzii ori, mai degrabă, au folosit un mo­ment prielnic, pentru o schimbare pusă la cale mai demult, chiar de ei?

- Întâi de toate, să observăm că în ultimii ani, cele mai mari și coerente manifestații de stradă au depășit interesul imediat, cuantificabil în sume și avantaje, și au sancționat clasa politică pentru cazierul ei din ulti­mii 25 de ani. În șirul acestora intră și ultimele proteste publice, declanșate de tragedia de la Clubul Colectiv din București, în urma căreia au murit până acum 60 de tineri nevinovați. În spatele tragediei s-a aflat o corupție în lanț, începând de la Primăria Sec­torului 4, care a autorizat clubul, de la reprezentanții ISU, și până la firma de spectacole pirotehnice și pro­prietarii clubului. Au fost revoltătoare, pe de o parte, corupția care, iată, ucide, și, pe de altă parte, re­­acția slabă și inadecvată a autorităților, în fața unei tragedii care le oglindește propria incompetență. Dacă, așa cum ar fi fost firesc, responsabilii, în frunte cu fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și pri­ma­rul Cristian Popescu Piedone, ar fi demisionat, pro­babil că strada nu ar fi avut nici motivația și nici cre­di­bilitate pentru a susține resetarea întregii clase po­litice. Dar așa, pro­tes­tatarii au punctat perfect toate res­tanțele po­liticienilor față de societate din ultimii ani. Să reținem că pentru prima dată, strada nu a avut revendicări materiale: să se dea, să se facă sau să nu se facă ceva, ci solicitări principiale. A cerut, de pildă, în­sănă­to­șirea climatului politic, ceea ce arată o com­ponență de elită a masei de manifestanți. Scurtând vorba, fapt este că, forțați de amploarea manifes­ta­țiilor, politi­cie­nii responsabili au demisionat, guver­nul a căzut, Par­chetul a început cercetările și a făcut și arestări... Victor Ponta a plecat din fruntea guver­nu­lui la un an de la pierderea alegerilor prezidențiale. Nu-i prea pri­ește luna noiembrie... Se pare că ro­mânii au înțeles, în sfârșit, că fără să exercite o presiune asupra clasei po­litice, măcar la răstimpuri, când se acumulează restanțele, politicienii nu vor face ce trebuie de bună voie. Subliniez: manifestațiile au fost îndreptate nu doar spre Guvernul Ponta, ci înspre toată clasa po­litică. Înlocuirea Guvernului Ponta este doar o etapă necesară, dar clasa politică trebuie for­țată să-și schim­be atitudinea și exponenții, să de­vină transparentă, responsabilă, integră. Nu să dispară de pe suprafața pământului, că nimeni nu a cerut asta și nici nu s-ar putea așa ceva. Transformarea ei în bine este obliga­torie, căci deja a ajuns la punctul în care pu­ne în pericol ființa națională.

"Cu suspiciuni permanente nu rezolvăm nimic"

- Avem un nou guvern tehnocrat, deci apolitic și priceput. Cât adevăr este în acest enunț?

- Noul guvern este rezultatul unei schimbări, așa cum se poate la noi, pe jumătate, față de care există și anumite rezerve. Nu prea aveai însă cum să găsești, într-un timp scurt și într-o societate ca a noastră, poli­tizată excesiv, numai tehnocrați aduși din spuma mă­rii, de o competență absolută și fără nicio tangență cu politicul. Câteva propuneri de miniștri au fost retrase, de altminteri, chiar înainte de audierea în comisiile parlamentare sau de votul de învestitură în plenul Parlamentului, pentru că nu corespundeau din punctul de vedere al competenței. Premierul însuși, Da­cian Cio­loș, a ocupat mai multe funcții, cu susți­ne­re poli­tică, deși nu face parte din nici un partid. A fost mi­nis­trul Agriculturii în Guvernul Tăriceanu (PNL), în 2008, și-apoi comisar european pentru Agricultură, în perioada 2010 - 2014 (PPE). Se spune că preșe­din­tele Klaus Iohannis îl avea în vedere pentru funcția de prim-ministru de mai multă vreme, ceea ce arată o apropiere de PNL. De asemenea, vicepremierul Vasile Dâncu a fost fruntaș al PSD și ministru cu propa­ganda în Guvernul Năstase. El a elaborat acele stra­tegii de comunicare în urma cărora nu sufla nimeni în fața PSD la începutul anilor 2000. A fost și consi­lier al lui Mircea Geoană, Victor Ponta și, mai recent, al lui Liviu Dragnea. Așa că nu e un independent sadea, apărut acum de nicăieri. Partidele parlamentare au înțeles, probabil, că strada nu mai acceptă un gu­vern politic, și atunci au sprijinit oameni apropiați, dar cu o imagine mai curată, de specialiști pe diferite domenii, și fără o viață politică partinică, sau cel puțin fără una de acest fel, în prezent.
În Cabinetul Cioloș sunt însă și miniștri fără un trecut politic și cu experiență la Bruxelles, care au un alt fel de exercițiu în a profesa în administrație, unul bazat pe proceduri stricte, pe legalitate și pe urmărirea banilor până la ultima chitanță. Deci, cu o altă înțele­gere a datoriei lor în slujba binelui public. Bi­neîn­țeles că și în cazul lor au început suspiciunile. Că de ce au lăsat lefurile mari de la Bruxelles, pentru cele modes­te de la București, că au ei niște interese... Ceea ce ara­tă cât de incapabili de a ne mai încrede în cineva am devenit cu toții. Nu-i mai credem nici pe cei care ne fac bine. Imediat spunem: dar ce-o urmări ăsta? Dar de ce e așa amabil cu mine? Vrea el ceva. Este vor­­ba despre o limită a propriului mod de a gândi. Ni­meni nu crede că cineva ar putea să renunțe, totuși, la un salariu bun și o postură călduță, mai ales că e pen­tru o perioadă scurtă, pentru a-și pune experiența în slujba guvernului și a țării. Sigur că există o justi­ficare a acestei neîncrederi: prea adesea, în ultimii 25 de ani, încrederea ne-a fost trădată, ca să o mai acor­dăm cuiva. Însă nici cu suspiciune perma­nentă nu rezolvăm ceva.

"Noul guvern nu poate să facă într-un an ce n-au făcut celelalte în 25 de ani"

- Ce să așteptăm de la acest guvern?

- Cabinetul Cioloș știe că are o majoritate fluidă și conjuncturală în Parlament, care trebuie rene­go­cia­tă permanent. A avut susținere la învestitură, pentru că le-a convenit și partidelor parlamentare să instaleze un guvern tehnocrat, în noul context, dar asta nu înseamnă că va avea sprijin în tot ce va întreprinde. E un guvern de sacrificiu, într-un fel, cu un mandat limitat la un an și cu o răspundere mare: de a restabili încrederea românilor în instituția guvernului. Cu atât mai dificilă, cu cât așteptările sunt mari, pentru că s-au acumulat multe nemulțumiri și neîmpliniri. Însă trebuie să fim conștienți că nu va putea Guvernul Cio­loș să facă într-un an cât n-au făcut celelalte gu­verne în 25 de ani. Să fim mulțumiți dacă va gestiona bine bugetul, care e grevat de proaspetele măriri de salarii pentru bugetari și de alte cheltuieli făcute pe ultima sută de metri, de Cabinetul condus de Victor Pon­ta. Și o altă așteptare rezonabilă este ca Execu­tivul să orga­nizeze onest alegerile de anul viitor. După primele două săptămâni de guvernare, semnele nu sunt nici prea încurajatoare, nici descurajante. Ori­cum, să nu mai punem răul înainte, că, dacă va fi, vine el și sin­gur.

"Până să se schimbe singură, clasa politică este primenită de DNA"

- Guvernul Cioloș a început să fie criticat încă înainte de a fi învestit...

- Da, și uneori pe motive ilare. Călin Popescu Tă­riceanu, președintele Senatului, a afirmat că un gu­vern tehnocrat distruge regimul democratic! Că ăsta-i semnul instaurării unui fel de dictatură prezidențială, întărită de SRI și DNA. Fostul președinte Traian Bă­sescu a spus și el că un astfel de guvern găsim numai în țările bananiere. Ion Țiriac a sărit la rândul lui, susținând că numai țările cu dictaturi au guvern de teh­nocrați. Dincolo de asta, e aberant să pretinzi că un guvern care depinde exclusiv de votul Parla­men­tului este expresia dictaturii prezidențiale. Parla­men­tul poate schimba guvernul oricând vrea.

- Cum-necum, politicienii au schimbat guvernul, dar, precum spuneți, nu ar trebui să se oprească aici. Oare până la următorii pași, primenirea clasei politice va rămâne numai în grija DNA?

- Așa se pare. Cel mai recent caz este al lui Ioan Oltean, mare lider PDL, actualmente PNL, arhi­cu­nos­cut și antipatic cât cuprinde, care de la "înghițirea bros­coiului PSD" s-o fi molipsit și de patimile aces­tuia, căci acum este cercetat pentru luare de mită. El este acuzat că lua șpagă de sute de mii de euro, pentru a intermedia restituirea unor proprietăți confiscate de comuniști. Ar fi ajuns până acolo încât a primit un sac cu bani, într-o biserică din Chitila - aflată, cul­mea, pe strada Ioan Oltean. Deci, omul se afla pe stra­da lui și, cu Dumnezeu înainte, a luat sacul cu 600 de mii de euro. În prezența preotului de acolo, care la rândul lui, lua mită tot pentru mijlocirea unor despă­gubiri de la stat, prin Agenția Națională pentru Res­tituirea Pro-prietăților (ANRP), unde șefă era o pro­te­jată a lui Ol­tean...

"Strada trebuie să-și facă partid sau să preseze constant clasa politică"

- Electoratul caută alternative la partidele par­lamentare și lideri politici noi. Apar tot felul de ini­țiative și formațiuni. Ce șanse au de a se face cu­nos­cute și a câștiga încrederea românilor?

- Deocamdată, grupările nou înființate nu sunt prea convingătoare, pentru că nici nu propun mari noutăți. Ce e nou la Mișcarea Populară condusă de Traian Băsescu? Ce e nou la partidul M10, condus de Monica Macovei? Silită să-și adapteze discursul la un electorat mai larg, să aibă și alte mesaje în afară de cel anticorupție, Macovei s-a dovedit stridentă. Ce e nou la partidul lui Mircea Geoană?... Nici în timpul manifestațiilor de protest nu s-a închegat vreo gru­pare care ar putea deveni partid. Or, nu există decât două variante pentru ca interesele celor din stradă să fie, într-adevăr, bine slujite: fie strada să-și facă pro­priul partid și să câștige alegerile generale de anul vii­tor (dacă va învinge în marile orașe, e de-ajuns pentru a forma guvernul), fie, dacă protestatarii nu vor să intre în politică, să se coaguleze într-o formulă civică, prin care să exercite o presiune constantă asupra clasei politice. Dacă nu face nici una, nici alta, atunci realitatea nu se va schimba prea curând.

- Un om cu aură eroică, Marian Munteanu, a reapărut în prim-planul vieții publice. Ar putea fi el liderul unui vehicul politic de anvergură, pornit dinspre societatea civilă?

- Revenirea lui Marian Munteanu, fost lider al Li­gii Studenților și un simbol al manifestației-maraton din Piața Universității, în 1990, a fost o surpriză. Ea s-a produs după redeschiderea dosarului mineriadei din 1990, în timpul căreia era cât pe ce să fie ucis, și inculparea responsabililor pentru acel măcel, în frunte cu Ion Iliescu și Petre Roman. Cu ocazia protestelor care au dus la demisia Guvernului Ponta, Marian Munteanu a fost invitat la televiziuni să le comenteze, ca unul care avea experiență în acest domeniu. A făcut o impresie bună. A avut observații interesante, iar fiind chemat să conducă manifestațiile, a spus, cu mult bun-simț: "Nu eu trebuie să fac asta, ci oamenii noii generații. E revolta generației lor. Acum e rândul lor. Eu am fost cu generația mea". Ceea ce e corect: fie­care generație cu revolta ei, revendicările și exi­gențele ei. Așa cum generația Pieței Universității s-a ma­nifestat și s-a dovedit în timp că a avut dreptate, așa este chemată tânăra generație de azi să se implice pentru îndreptarea lucrurilor. Nu cred însă că îl vor mulți pe Marian Munteanu în politică. Și nici el nu cred că vrea să intre în politică, după experiențele pe care le-a avut.