Anul 2015, recapitulat de specialiști: Prof. Dr. DAN DUNGACIU - "România se află în cea mai sigură organizație de securitate care poate să fie imaginată: NATO"

Ion Longin Popescu
Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale "Ion I.C.Brătianu", al Academiei Române

"Unii spun că Războiul al Treilea Mondial a început, alții spun că Războiul al Doilea Mondial nu s-a încheiat"

Într-un sondaj de opinie recent, 49% dintre ro­mâni ar dori ca, în cazul unui război, România să ră­mână neutră. 39% ar dori să ne alăturăm NATO, 5% ar dori să fim aliați cu Rusia. Așadar, speriați de po­sibilitatea izbucnirii unui conflict militar de proporții mondiale, în cazul căruia s-ar putea ajunge la folo­sirea armelor nucleare, românii își caută, cu înțelep­ciune, refugiul în neutralitate. Atitudinea se dato­rează și faptului că numita "Strategie de apărare a țării, în caz de conflicte și dezastre", adoptată de Con­siliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pre­zidat de președintele României, nu este suficient de bine cunoscută de opinia publică. Cum "strategia" în întregul ei nu este o lectură la îndemâna fiecăruia, fiind un text prea mare și scris în termeni destul de teh­nici și abstracți, l-am rugat pe unul dintre cei mai repu­­tați specialiști în domeniu, sociologul și poli­to­logul Dan Dungaciu, să ne ofere viziunea domniei sale asupra securității naționale, în contextul actual atât de complicat și de tensionat.

- Domnule profesor, a început Al Treilea Răz­boi Mondial, așa cum se spune? În ce tabără se află România și cum ar trebui să-și folo­sească numele și prestigiul, pen­tru apărarea securității naționale?

- Unii spun că Războiul al Treilea Mon­dial a început, alții spun că Războiul al Doilea Mondial nu s-a încheiat... Ves­tea bună este că, în acest conflict, Româ­nia se află, cel puțin în acest moment, în cea mai sigură organizație de securitate care poate să fie imaginată: Alianța At­lan­ticului de Nord (NATO). Din această perspectivă, România nu și-ar fi putut găsi o poziționare de securitate mai efi­cientă decât cea pe care o are. Pe de altă parte, nu aș pune neapărat discuția în ter­meni de "război mondial". Aș pune însă dis­cuția în termeni de "configurare even­tuală și a spațiului de securitate". În ce sens? În sensul în care, de pildă, pe un prim plan, în acest moment, Alianța At­lan­ticului de Nord are următoarea vi­ziune: există două axe de securitate, una este Sud (Siria, Irak, ISIS, migrație, state eșuate etc.), cealaltă este Est (Rusia, Don­bas, Crimeea, conflicte înghețate). În acest moment, la NATO, nimeni n-o să vă spună că Axa Estică este mai importantă decât Axa Sudică. NATO o să vă spună că cele două axe de securitate sunt egal de amenințătoare. Prima modificare care se poate întâmpla, ca urmare a evoluțiilor din acest moment, este ca, în perspectiva apropiată, Dimensiunea Sudică să devină mai importantă, iar cea Estică să se es­tom­peze.

- Rusia a schimbat împărțirea despre care vorbiți prin intrarea ei în războiul anti-terorist din Siria, alăturându-se vestului. Cum vedeți această ecuație?

- Aici este marea problemă. Din punctul nostru de vedere, chestiunea asta ar trebui să ne preocupe foarte mult. Dacă nu se gândește în perspectivă, România riscă să-și piardă avantajele strategice pe care le-a avut ca urmare a percepției de până acum, că frontiera Estică este cel puțin la fel de amenin­ță­toare precum cea Sudică. Dacă percepția se schimbă spre Sud, Estul devine mai puțin semni­fi­cativ. Asta este prima reconfigurare a spațiului de securitate. A doua reconfigurare teoretică poate să fie una pe care Rusia a mai cerut-o de-a lungul tim­pului: Helsinki 2. Acest Helsinki 2 presupune, cum dorea fostul pre­șe­dinte Medvedev, actual premier, un tratat care să regândească securitatea euro-atlantică prin inclu­de­rea Rusiei, și care ar însemna că toate formatele de securitate de până acum, NATO, OSCE, să fie re­discutate și chiar schimbate. Cu alte cuvinte, ca să regândim securitatea, vrem să fim toți împreună. Este propunerea Rusiei: de la At­lantic, la Vladi­vos­tok, inclusiv SUA și spațiul NATO. Pe de altă parte, UE va recunoaște Uniunea Eur-Asia, dacă va fi re­cunoscută, la rândul ei, de aceasta. Pe scurt, Româ­nia are în față două mari pro­vocări de securitate: una care privește modul în care NATO își va reconfigura viziunea de securitate, și a doua, cum se va lega Spa­țiul Atlantic de Federația Rusă.

"Dacă România, Doamne ferește!, ar fi atacată sau amenințată, trupele NATO pot fi desfășurate pe teritoriul ei"

- Și din Est, de la Moscova, și din Sud, dinspre pro­paganda ISIS, s-a spus că România a devenit o țintă. Speriați de această perspectivă imediată, ro­mânii, într-un procent de 49%, își doresc neutra­litatea țării. Cum comentați?

- Nimeni, întrebat fiind, nu dorește război. Pa­ci­fismul este în prim-plan în toată Europa. Însă obli­ga­țiile României față de NATO, și nu numai ale Ro­mâ­niei, nu cred că țin de sondajele de opinie, pentru că riscul major ar fi să blochezi orice decizie de secu­ri­tate. Una dintre marile probleme ale NATO a fost toc­mai influența populismului în deciziile de securitate ale țărilor care fac parte din această organizație. Să nu uităm că NATO este o organizație a unor țări de­mo­­cratice, unde populismul poate bloca deciziile de acest gen. De asta, politicienii nu-și iau angajamente de securitate, de asta, doar foarte puțini europeni și-au asumat 2% din PIB pentru apărare. Politicienii nu îndrăznesc să ia măsurile necesare, din teama de a-și pierde șansa realegerii în posturile pe care le dețin.

- Să înțelegem că un guvern teh­no­crat, nepolitic, poate fi o soluție conve­na­bilă?

- Pe fond, am senzația că astăzi nu e vre­mea tehnocraților. Oricât ar suna de pu­țin corect politic, trăim vremuri în Europa, în care deciziile vor fi politice. La ceea ce se întâmplă în Franța, n-ai cum să te ra­por­tezi ca un tehnocrat; trebuie să iei de­ci­zii po­li­tice. Lumea în care trăim e atât de con­tor­sionată și de complicată, încât tre­buie să iei o decizie politică. Teh­no­cra­tul e un om "orb", el n-a fost votat, nu tre­bu­ie să aibă vi­ziuni, el trebuie să înde­pli­neas­că niște obiective de mentenanță a sistemului. Oa­me­nii, în schimb, trebuie să creadă în vi­zi­uni. Partidele trebuie să-și pună problema: cu ce viziune vrem să du­cem Eu­ro­pa/Ro­mâ­nia mai departe?

- Multă lume se întreabă: în cazul când România ar fi (Doamne ferește!) ata­cată, ar sări NATO să o apere?

- Cred că ce se întâmplă acum pe fron­ti­era estică a Europei (deci și în Ro­mâ­nia), in­clusiv instalarea de comandamente NATO, care nu sunt baze permanente, dar au mare importanță tactică, inclusiv pro­iec­tul ame­ri­can Deveselu, toate aceste lu­cruri dau ga­ran­ții. NATO a trecut la o re­po­zi­țio­nare foar­te importantă, în care a tre­buit să ia mă­suri de încredere pentru populație. Chiar fap­tul că armamentul greu NATO se plimba în trenuri deschise prin Europa sporea în­cre­derea populației și, în același timp, re­pre­zenta o măsură de descurajare pentru po­ten­țialul inamic. Ce în­seamnă aceste co­man­­damente? În­seam­nă ca, în 48 de ore, da­­că România, Doam­ne ferește, ar fi atacată sau amenințată, trupele NATO să poată să fie desfășurate. Sigur, ai sarcina să reziști pâ­nă vin aceste tru­pe, ai și tu ceva de făcut, dar e clar că, da­că vin, trupele aliate au unde să vină.


"România trebuie să-și schimbe dialogul cu Rusia", "Ideea de armată europeană subminează unitatea spațiului Euroatlantic"

- Unii analiști ai problemei strategiilor de apărare sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebui să aibă propria armată, în paralel cu NATO.

- Armata europeană are mai multe com­pon­ente: prima este financiară. În momentul în care statele din UE (minus trei-patru dintre ele) au mari dificultăți în a-și respecta angajamentul de 2% din PIB pentru apă­rare, întrebarea este: bun, de unde vor mai pune bani ca să înființeze și să do­teze o nouă armată? A doua componentă este politică: dacă vorbești de un "NATO European", avem deja un semnal că im­por­tanța NATO și a Americii este diminuată. Deci, dis­cu­ția despre o armată euro­peană poate să aibă cono­ta­ții care să ne reamin­tească de un anti-americanism euro­pean. Ne amintim de proiectul lui De Gaulle, când marele om politic francez a vorbit de Europa "de la Atlan­tic la Urali", care era un program anti-ame­­rican. Deci, abordarea ideii de armată euro­peană este mai degrabă politică. Care nu este cel mai bun lucru în contextul geopolitic actual, de­oarece ar sub­mina unitatea Spațiului Euroatlantic.

"Toată lumea pune garduri, în afară de România"

- În anumite scenarii, anul 2050 va găsi o Eu­ropă islamizată, de la Atlantic la Carpați. În ce mă­sură are a se teme România de o astfel de pers­pec­tivă, mai ales că urmează să se construiască o mos­chee la București?

- E complicat să faci prognoze, mai ales că în epoca modernă, România nu a avut o confruntare de genul celei prognozate de Samuel Huntington în cadrul teoriei lui despre ciocnirea civilizațiilor. De data aceas­ta, chiar dacă n-o spune nimeni explicit, s-ar pu­tea să avem o problemă care să se complice. De ce? Noi, europenii, suntem în spatele ame­ri­ca­nilor, după septembrie 2011. Americanii au pus pro­blema prag­matic și au trebuit să răspundă la o între­bare: de ce ne-au lovit? Unii (din zona democraților) au spus că "ne-au lovit pentru că și noi i-am lovit pe ei în Irak sau Afganistan". Adică ne-au lovit pentru ceea ce am făcut. Dar republicanii au spus: "ne-au lovit pentru ceea ce suntem, pentru modul nostru de viață, pentru cum tratăm femeile. Orice am face, ne vor lovi. Dacă ei ne lovesc orice am face, atunci tre­buie să-i atacăm noi primii." În momentul ăsta, eu­ropenii nu au o asemenea dezbatere francă: frate, de ce ne-au atacat la Paris? Pentru că am greșit în Ori­entul Mijlociu, sau pentru modul nostru de viață? E foarte complicat să dai un răspuns, de aceea euro­pe­nii bâjbâie în căutarea lui. Că Islamul este o religie violentă, că teroriștii islamici par a nu fi citit Coranul - sunt idei care vor rămâne pe agenda euro­peană în anii ce vin. Sigur că România este parte a acestor dez­­bateri, pentru că este membră a UE și a NATO. Prin recul, poate să devină și țintă, pentru că dacă Islamul vrea să lovească blocul nord-atlantic, acolo ne aflăm și noi.
Dar amenințarea cea mai apropiată pentru Ro­mâ­nia este valul de musulmani care vin spre Europa, în con­dițiile în care toată lumea pune garduri. Iar Ro­mâ­nia n-are gard. Dacă România devine traseu, prin faptul că numai ea n-are garduri? Cred că România tre­buie să discute această chestiune foarte rapid, ast­fel ca refugiații islamici să nu rămână, ca evreii după al doilea război mondial, între frontiere. Deci, apro­po de islam, problema imediată a României sunt migranții.

- Până nu demult, dar mai ales în trecutul re­gi­mului comunist, România a avut un fel de imu­nitate în fața terorismului islamic. Cum ar putea să-și mențină acest statut "privilegiat"?

- Cred că noi, românii, n-am fost capabili să fruc­ti­ficăm acest avantaj. E naiv să credem că lucrurile s-ar putea face așa cum se făceau înainte de 1989. S-a schimbat contextul în care am fost favorizați. Dar să nu uităm că, totuși, România este singura țară mem­bră a UE care mai are ambasadă în Siria și care are un contingent major de cetățeni arabi pe teritoriul ei, care pot fi o punte de legătură cu lumea de care vor­bim. Încă o dată spun, că nu cred că am fost capabili să fructificăm avantajul strategic pe care l-am moș­te­nit. Este o idee la care ar trebui să me­di­teze profund diplo­ma­ția ro­mâ­nească.

- În noul context, când Rusia luptă în Siria alături de euro­peni și de americani, România ar trebui să-și revadă relațiile cu Ru­sia? Să-și fle­xi­bi­lizeze atitudinea?

- Da, trebuie să avem relații bune cu Fe­de­rația Rusă. În con­textul la care vă referiți, cred că Ro­mânia va trebui să-și pregătească un dialog mul­tilateral mai aprofundat cu Mos­cova. Dar acea Românie, care este membru în UE și partener strategic cu America. Am făcut, din păcate, greșeli de comunicare, în contextul în care, la nivel ofi­cial, informațiile care vin dinspre Moscova sunt reduse. Noi am răspuns, la orice declarație venită din partea unui funcționar minor din ministerul de externe rus, la nivel de ministru sau chiar de prim ministru. Or, lucruri din astea nu se fac, deoarece dau senzația că respectivul funcționar a spus lu­cruri importante, din moment ce le răspunde pre­mierul unei țări. Greșeala maximă a fost când po­liticienii români au răspuns unor articole de presă, care s-au dovedit, în cele din urmă, manipulări grosolane. A doua chestiune este că rușii știu că România nu mai este singură. Ei pot fi nebuni, dar nu sunt proști. Ei știu că un atac împotriva Ro­mâniei este un atac împotriva NATO. Și Rusia nu se va lupta cu NATO. Așa cum sunt convins că nici NATO nu vrea să se lupte cu Federația Rusă. Încă mai funcționează liniile roșii trasate și res­pectate în tim­pul Răz­bo­iului Rece. Deci, România va trebui să aibă un dialog cu Mos­cova, fără iluzii majore, fă­ră angajamente fer­me, pentru că, la mesele la care se va așeza Fe­derația Rusă, în dialog cu par­tenerii mari din lume, Ro­mânia nu va fi. Există mese la care se va așeza Rusia și nici Ger­­mania nu va fi. Rusia vrea cu dis­perare să fie primită la mesele mari, să fie băgată în sea­mă. Ea știe că este doar o pu­­­tere regională care, prin jocuri diplomatice, uneori ex­trem de abile, se va așeza la ma­sa Marilor Decizii. Ea nu rezol­vă nici o pro­blemă, dar are po­sibi­litatea să le încurce pe toate, și în Trans­nistria, și în Ucraina, și în Siria, în așa fel încât tre­buie să fie băgată în seamă. Așa­dar, schimbarea de ac­cente dinspre Est spre Sud va forța România să aibă un alt tip de diplo­mație.

"Dacă cetățenii moldoveni vor dori Unirea, nimeni
nu-i poate opri"


- Să includem, în sinteza dvs. geostrategică, și Basarabia. La Chișinău nu există guvern. Oa­menii au ieșit din nou în stradă. Ca specialist în pro­blemele Republicii Moldova, ne puteți spune ce se întâmplă peste Prut?

- Căderea guvernului Streleț de la Chișinău n-a avut o conotație geo-politică, nu s-a datorat, să zi­cem, intervenției Rusiei. Dacă ar fi vrut să facă asta, putea demult. Există o majoritate de stânga în Republica Moldova (parti­dul comuniștilor, parti­dul so­cialiștilor și partidul de­mocrat al lui Marian Lupu) care poate să ia puterea și mâine dacă ar vrea. Nu s-a în­­tâmplat asta. Bătălia din acest moment de la Chi­și­nău este o bătălie de orgolii politice. Min­gea este în terenul PLDM, care nu vrea să intre la negocieri de­cât punând niște con­diții foarte greu de ac­ceptat. PLDM vrea ca PD, partidul lui Lu­pu, să facă oda­tă și odată coa­liția de stânga cu so­cia­liștii lui Dodon și co­mu­niș­tii lui Voronin! Vor să in­tre în opoziție numai și nu­mai ca să-i arate cu degetul pe de­mo­crații lui Lu­pu: "Vedeți de ce au dat jos guvernul? Că doreau să se alieze cu comuniștii și socialiștii pro-ruși!". Asta vrea PLDM: să sa­cri­fice parcursul eu­ropean al țării, numai ca să demonstreze că de­mo­crații sunt pro-ruși. Să facă, deci, o chestiune geo­politică din orgoliul lor de neînțeles. O ruletă ru­sească la scara caraghioasă și penibilă a Repu­blicii Moldova. Așadar, la Chi­și­nău avem de a face cu o lipsă crasă de viziune a clasei politice. Po­liticienii sunt atât de ires­pon­sabili, în­cât pre­fe­ră, din motive personale, să ducă Re­pu­blica Mol­dova spre Est. Un efect colateral al acestei situații este că unio­nis­mul va deveni mai consistent, tot mai mulți ba­sa­rabeni vor dori reu­nirea cu Româ­nia. E foarte greu, astăzi, în Re­pu­blica Moldova, să fii anti-uni­onist. Pentru că, dacă cetățenii moldoveni vor dori unirea, nimeni nu-i poate opri.

- Cât de optimist sunteți în fața anului 2016?

- Anul 2016 va fi anul unor decizii politice fundamentale. Mă refer la România ca membru al UE și ca membru NATO. Va fi nevoie de gesturi politice fără precedent. În termeni strict militari, nu văd posibilitatea unui conflict militar. Dar văd amenințări la adresa României, ca stat de frontieră euro-atlantică. Ne aflăm la intersecția dintre axa es­tică și axa sudică - ceea ce ar putea fi un avantaj stra­tegic. Pentru a se repune în valoare, România ar tre­bui să propună un nou tip de regionalism, în care dis­tincția dintre cele două axe să nu mai existe. Pentru că, dacă tu ai Rusia în Est, în Don­bas, în Ucraina, dar o ai și în Sud, în Siria, în­seamnă că distincția din­tre Est și Sud nu mai e va­labilă. Dacă rușii bom­bar­dează din Marea Cas­pică (Est) în Siria (Sud), ce axă de securitate este? Sud sau Est? Rusia e peste tot. Deci, România trebuie să vină cu acest nou regio­na­lism, în care cele două axe să nu mai existe și în care discuția despre securitate să vizeze și Marea Neagră, și Balcanii - zone care ne interesează pe noi. Dacă va continua narativul "Donbas, Ucraina, Crimeea etc.", Ro­mâ­nia se va izola, va vorbi singură.