Despre îngeri, în pragul Crăciunului, cu Pr. prof. univ. dr. DANIEL BENGA

Claudiu Tarziu
"De Nașterea lui Hristos, Dumnezeu trimite în lume cete îngerești"

"Nu toți oamenii au deschidere spre transcendent"

- Sunt ani de zile de când revista "Formula AS" publică, în paginile ei, periodic, "Povești adevărate cu îngeri". Scrise de cititori, ele aduc mărturii im­pre­sionante, despre prezența trimișilor cerului, atât în împrejurările fericite ale vieții, cât și în clipele grele de mari încercări. Ne confruntăm, oare, cu o rea­litate "adevărată" sau cu una "inventată", pentru a ne întări sufletul și credința?

- Vedeți dumneavoastră, nu toți oamenii au deschi­dere spre transcendent. Pentru a-l cita pe Andrei Pleșu, unii suferă de "nesimțire metafizică", adică rămân pe orizontala vieții, într-o existență total pământească. Alții încearcă verticala, aspiră la o viață spirituală mai intensă, în care caută di­vi­nul și în care divinul co­boară. Trebuie să fim con­știenți că nu vedem îngeri atunci când vrem noi, cum nici pe Dum­nezeu nu-l vedem când vrem noi. El nici măcar nu poate fi văzut de oa­meni, ci se comunică doar prin energiile ne­create. Dumnezeu ni se desco­pe­ră când dorește sau când este necesar. În­gerii se descoperă oa­me­nilor dacă primesc aceas­tă mi­siune de la Dum­nezeu. Putem întâl­ni în­geri, dacă avem ini­mile curate și deschise către Dumne­zeu. Unora, care sunt pre­gătiți sau cu care are Dum­nezeu un plan spe­cial, li se arată. Așa s-a întâmplat, de exem­plu, cu Iosif, când îngerul i-a spus să ia prun­cul și pe mama sa și să plece în Egipt, din fața lui Irod. Alt înger, Ar­han­ghelul Gavriil, s-a arătat Fe­cioa­rei Maria la Buna­ves­tire, spunându-i: "Nu te teme!". Să nu ne ima­gi­năm că arătarea unui înger este pre­zen­ța unei jucării de pluș. Nu, poate fi ceva înfricoșător, cutremurător. Despre îngeri găsim peste 230 de referințe în Biblie, pe întreg parcursul ei, de la căderea Evei și a lui Adam din Rai și până la Apocalipsă. Deci, îngerii sunt o realitate despre care Scriptura vorbește abundent. Dar o face în mod tainic. Nu primim infor­mații detaliate despre crearea îngeri­lor sau despre for­ma lor, despre modul lor de existen­ță. Nu avem des­crieri exacte despre cum s-a arătat un înger, în ce formă, cum a vorbit, dacă știe îngerul să vor­bească în orice limbă a pământului... Avem de-a face cu realități care depă­șesc capacitatea noastră de înțelegere.

- Și totuși, poveștile despre îngeri nu contenesc, relatate deopotrivă de copii, de tineri și vârstnici...

- Am cunoscut și eu astfel de oameni. Personal, nu fac parte dintre aceia care au avut viziuni cu îngeri, dar știu că în viața mea îngerii sunt o prezență con­stantă. În fiecare dimineață și seara eu citesc rugăciu­nea către îngerul păzitor. În rugăciunea de dimineață către îngerul păzitor, se spune că îl izgonim pe acesta de lângă noi prin minciuni, clevetiri, invidie, trufie, ne­ascultare și neiubirea de aproapele. De multe ori, am simțit intervenția lui Dumne­zeu în viața mea. Nu știu să spun dacă a­ceas­ta a avut loc și prin intermediul înge­rului păzitor sau nu. La sfârșitul rugăciunii de dimineață către îngerul păzitor, îi cerem să ne fie ajutor și sprijinitor în lupta împo­triva pizmașului celui rău. Pe de altă parte, dacă au loc viziuni, trebuie să fim cu băgare de seamă. Cine poate spune cu exactitate dacă a întâlnit sau nu un înger? Există minuni și false minuni. De unde știm că sunt de la Dumnezeu sau sunt demonice? Cum le deosebim? Pentru că și satana se poate preface și în în­ger de lumină. De aceea, părintele Arsenie Boca, părintele Cleopa Ilie și toți marii noștri duhovnici au îndemnat mereu la atenție și discernământ. Căci este greu pentru orice om să distingă dacă e lucrarea lui Dum­nezeu sau e ispita diavolului. Toate acestea tre­buie analizate în smerenie, ascultare și răbdare... Să vor­bim despre ele cu duhovnicul sau părintele duhov­nicesc. Și-apoi, nu este de-ajuns să ți se descopere îngerul, dacă nu înțelegi mesajul pe care ți-l transmite. Ba poate deveni chiar primejdios. Niciun înger nu vine în viața noastră fără misiune de la Dumnezeu, iar consecințele unei astfel de întâlniri sunt importante. Un creștin autentic nu cau­tă astfel de arătări, de­oarece Sfinții Părinți ne învață că cel care își vede păcatele și le biruiește prin luptă duhovnicească este mai mare decât cine­va care a avut arătare de îngeri.

"Cea mai mare Veste trimisă umanității: Nașterea lui Hristos"

- Nașterea Domnului a fost vestită de un ar­hanghel și asistată de în­geri, în ieslea de la Bet­leem. A avut nevoie Iisus de ajutor îngeresc pentru a se întrupa?

- Îngerii sunt slujitori ai voii lui Dumnezeu, nu-l pot determina pe Dumne­zeu să facă sau să nu facă ceva anume, precum nici noi, oamenii, nu putem. Ei sunt creații ale lui Dumnezeu, deci Creatorul nu are nevoie de ei pentru a face ceva. Totuși, ei apar în Scrip­tură ca trimiși ai lui Dumnezeu, înger înseamnă chiar trimis, un mesager al lui Dumnezeu, cu rosturi anume. Odată cu întruparea Domnului, îngerii capătă un rol foarte important. Gavriil nu vestește doar naște­rea Mântuitorului, ci și pe cea a Sfântului Ioan Bote­zătorul. Sfânta Scriptură vorbește doar despre "îngerul Domnului", dar știm din Tradiția mai târzie a Bisericii că îngerul care s-a arătat păstorilor din Betleem tot Arhanghelul Gavriil a fost. Din Tradiție știm și că exis­tă nouă cete îngerești, fiecare cu menirea ei, gru­pate pe trei triade sau ierarhii. Prima, formată din Sera­fimi, Heruvimi și Tronuri, este cea mai înaltă. Triada de Lumină, care cântă slava lui Dumnezeu la tronul lui Dumnezeu. Acești îngeri nu au de-a face direct cu oamenii. A doua Triadă este formată de cetele Domniilor, Stăpâniilor și Puterilor și se ocupă de tot ce înseamnă ordinea cosmică. Acești îngeri sunt în relație cu stelele, cu soarele, cu luna și nu au le­gătură directă cu oamenii. Iar ultima Triadă, în care sunt Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii, binecunos­cuți din Sfânta Scriptură, este cea mai apropiată de oameni. Acești îngeri sunt trimiși către oameni, în special arhanghelii, când au de transmis o misiune sau de comunicat ceva important unor oameni aleși de Dumnezeu. Sfântul Dionisie Areopagitul, care e unul dintre marii angelologi ai Bisericii, ne-a dat o infor­mație fundamentală: acești îngeri sunt transmițătorii energiilor divine. Noi știm că Dumnezeu ține, prin puterea Lui - energiile necreate -, întregul cosmos, lumea, omul și conduce istoria, pe care o proniază și o duce spre destinul pentru care a gândit-o: Cerul nou și Pământul nou, adică o nouă realitate spirituală, de care vorbește Apocalipsa Sfântului Ioan. Îngerii sunt transmițătorii acestor energii, ai acestei puteri, ai aces­tei lumini care vine dinspre Dumnezeu spre lume. Și atunci când Dumnezeu vrea să comunice ceva impor­tant omului, trimite un înger, după cum vedem de-a lungul Sfintei Scripturi. Iar când este ceva foarte im­por­tant, așa cum se întâmplă de Crăciun, trimite cete îngerești.

- Care a fost rolul îngerilor la Nașterea Domnu­lui?

- În Evanghelia după Luca ni se relatează că Înge­rul Domnului li se arată păstorilor și le vestește Naște­rea lui Iisus, iar păstorii se îndreaptă către ieslea din Bet­leem. Pe drum, aud cetele îngerești cum cântă. Îngerul a zis: "Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David". O veste mai mare decât aceasta nu a pri­mit umanitatea niciodată. O veste pe care o accepți dacă ai credință, dacă ești pregătit, dacă o cauți, dacă o aștepți... Poate că îngerii vestesc și astăzi Nașterea lui Dumnezeu în lume, dar nu toată lumea este pregă­tită sau vrea să o primească. Sunt și suflete înnegurate, baricadate cu obloane în fața lucrării lui Dumnezeu... Revenind, Sfântul Luca ne mai spune că cetele înge­rești li s-au arătat păstorilor, iar oștile Cerurilor au cântat de a răsunat văzduhul: "Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună­voire!". O cântare îngerească, pe care Biserica a intro­dus-o în slujbele ei. De câte ori se începe o Sfântă Liturghie, preotul, închinându-se și invocând Duhul Sfânt, rostește în fața sfintei mese din altar: "Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, în­tre oameni bunăvoire". Fără această pace și bunăvoire dintre oameni, Liturghia nu poate fi slujită, comuniu­nea omului cu Dumnezeu și a oamenilor întreolaltă nu poate să aibă loc. Foarte frumos este că, atât la Naș­terea Domnului, cât și în Liturghie, Duhul lui Dum­nezeu coboară și lucrează între oameni.

"Îngerii apar în momentele importante ale vieții"

- Întreaga viață a lui Hristos pare însoțită de în­geri. I-au anunțat venirea, i-au preaslăvit naște­rea...

- Da, îngerii îl însoțesc pe Hristos de la naștere până la Înălțare. I-au cântat la naștere, l-au întărit în tim­pul ispitirii de către diavol, în pustiul Carantaniei, și în ceasul de cumpănă din Grădina Ghetsimani, când Hristos plânge cu lacrimi de sânge, i-au vestit învie­rea, deci l-au și vegheat, cât a fost mort, și le-au spus ucenicilor lui Hristos, care erau de față la Înălțarea Domnului la Cer, de pe Muntele Măslinilor: "Acest Iisus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer". În sfârșit, a doua venire a lui Hristos, prorocită de Apo­calipsă, se va face tot pe un drum deschis de îngeri.

- În legea creștină, omul primește, la naștere, un înger păzitor. Care e legătura noastră cu el, de-a lungul vieții?

- Aceasta este o întrebare importantă: ce relație avem cu îngerul? Când vine el să ne ajute? La Hristos, îngerii apar în momentele foarte importante ale vieții, atunci când avea de îndeplinit planul dumnezeiesc de mântuire a lumii. La fel se întâmplă și cu noi. Să nu ne imaginăm că îngerul nostru păzitor are scopul de a ne ține într-un glob de sticlă, să nu ni se întâmple nimic rău, să nu ne atingă nimic, iar noi să petrecem frumos acolo, cu toate păcatele noastre. Îngerul nu este doar un paznic, un bodyguard, ci o călăuză. Îngerul are un țel precis: de a te duce la destinație, care e mântuirea. Iar ca să ne mântuim sufletul, uneori trebuie să ne lase și în încercări. Sau chiar să ne certe. Rugăciunea către îngerul păzitor se încheie prin menționarea destinației finale, la care acesta trebuie să ne călăuzească: "și îm­părăției lui Dumnezeu mă fă părtaș cu toți sfinții".
Fericitul Ieronim, unul dintre cei mai învățați Sfinți Părinți ai Bisericii Apusene și traducătorul în limba latină a Sfintei Scripturi, trăitor în secolele IV și V, a stat multă vreme în peștera din Betleem. Astăzi, există acolo o capelă care îi este dedicată, iar eu merg de fiecare dată când ajung la Locurile Sfinte, să mă în­chin în ea. Fericitul Ieronim studiase elocința și filo­sofia și era foarte mult legat de literatura păgână. Toc­mai de aceea a plecat din Italia, ca să se lepede de ea, după convertirea la creștinism. Dar și-a luat cu el și o valiză cu cărți păgâne, mergând în Țara Sfântă. Ajuns în Cetatea Sfântă, postea creștinește și citea păgânește, istorisește el, până într-o zi, când, răpit în Duh în fața scaunului de judecată al lui Dumnezeu, este întrebat de Judecător ce este el? Răspunzând că este creș­tin, Cel de pe tron îi vorbește astfel: "Minți, tu ești un cice­ro­nian, nu un creștin" și dă po­runcă puterilor în­ge­rești să îl biciuiască, ceea ce se și întâmplă. Ve­dem de aici că îngerii protectori nu se concen­trează asupra protejatului, ci asupra destinației sale spi­rituale. Aceas­tă pedeapsă îl conduce pe Ie­ronim la hotărârea de a nu mai citi nicio­dată literatură păgână, fiind în stare să pro­mită orice, numai să scape de chinuri. Redi­rec­ționarea spiri­tuală a protejatului fiind realiza­tă, îngerii se aruncă la picioarele Ju­decătorului și Îl roagă să ierte nechib­zuința tinerească a lui Ieronim și să îi dea posi­bi­litatea să se căiască, urmând să reia pedeap­sa, dacă va mai avea din nou astfel de lec­turi. Ieronim își revine din viziunea pe care cre­dea că a avut-o și observă pe umeri vânătăile cauzate de lovi­turi, simțind par­că, pe mai departe, bătăile înge­rilor. Expe­riența aceasta l-a determinat să se dedice dumnezeieș­tilor scripturi, cu un zel cum n-a avut ni­ciodată în lectura cărților profane.

"Hristos este un Dumnezeu al bucuriei"

- Crăciunul este cea mai bucuroasă sărbătoare de peste an, atât pentru cei inițiați duhovnicește în tai­na lui, cât și pentru necredincioșii care îi apre­ciază decorul: brazii împodobiți, colindele, jerbele de lumini.

- Sărbătoarea Crăciunului este o dănțuire generală a întregii creații. Toată lumea intră în "scenariul di­vin", fiecare face ceva: pământul aduce peștera, păsto­rii vin cu smerenie, ca reprezentanți ai omului simplu, magii de la Răsărit, care sunt intelectualii și înțelepții, vin cu daruri, steaua arată unde se naște Hristos, înge­rii cântă... Nașterea Domnului este o împ­reună-prăz­nuire cosmică. Și această taină se trans­mite până azi, în imnografia Bisericii. E bine să avem clar în minte aceasta, pentru că, de multe ori, îl prezentăm pe Dum­ne­zeul nostru ca pe un Dumnezeu înfricoșător, care doar ne judecă, dar nu vedem ospățul și bucuria la care ne cheamă. Uităm că Dumnezeu a coborât pe pă­mânt să facă ospăț cu oamenii. De aceea noi ne adu­năm la Sfânta Liturghie, pentru un ospăț ceresc, îm­preună cu Hristos.
Cărturarii și fariseii L-au acuzat pe Mân­tuitorul Hristos că este băutor și mân­căcios, că stă la masă cu persoane din anu­mite categorii care erau blamate... Ei nu au înțeles că a venit să împlinească Le­gea. Pentru că așa cum Vechiul Testa­ment este o purtare de mână a omului de către Yah­ve, până în pământul făgă­duinței, Noul Testament este, de la un capăt la altul, o ședere cu Dumnezeu la masă - dar, aten­ție, ca pregustare a unei alte realități, pe care o vom trăi dacă vom ajunge în Împă­ră­ția lui Dumnezeu. Cum a petrecut Dum­ne­zeu cu omul pe pământ, va petrece și în Cer.
În Evanghelia după Marcu, Mântuito­rul le spune ucenicilor, după Cina cea de Taină: "Adevărat vă spun că, de acum în­colo, nu voi mai bea din rodul viței până în ziua când îl voi bea nou, în Împărăția lui Dumnezeu". Deci, Hristos ne cheamă la petrecere în veșnicie! Și de la acest ban­chet spiritual nu pot lipsi îngerii. De aceea, Nașterea Mântuitorului este prevestirea unei întregi vieți cu îngerii alături.

- Părinte profesor, ca preot, simțiți aju­torul îngeresc în timpul slujbelor?

- Prezența îngerească este întotdeauna foarte tainică, la fel ca și ajutorul pe care-l primești de la Dumnezeu. E foarte greu să spui cum ai simțit intervenția divină. Însă, aș spune că, în măsura în care ne cuprin­de, în timpul Sfintei Liturghii, starea de pace, de bucurie, de lumină, avem de-a face cu o pre­zen­ță­ divină sau angelică. Duhul Sfânt este bucurie, pace și lumină, iar îngerii, ca slujitori ai lui Dumne­zeu, partici­pă la transmiterea aces­tor stări sau virtuți. Am avut și eu astfel de trăiri, desigur, nu la fel la fiecare Liturghie, uneori mai puter­nice, alteori mai slabe, dar am con­ști­en­tizat, de mai mulți ani încoace, prezența îngerească la Liturghie. Nici nu ne putem ima­gina cum se umple biserica de prezența pute­rilor îngerești la slujbele Biseri­cii! Din păcate, pu­țini credincioși își dau seama de aceas­ta. Eu am făcut, în mai mul­te cateheze și predici, subli­nieri fundamentale le­ga­te de aceasta și aș aminti câte­va as­pec­te. În orice bise­rică, în cupolă, sub Panto­crator, este pic­tată Liturghia Îngerească, ceea ce arată că Liturghia pe care o săvârșim noi este doar o ima­gine a Liturghiei din Ceruri. Astfel, orice preot care slujește Liturghia se asea­mănă îngerilor, în acele clipe, și este un îm­preună-liturghisitor și slăvitor al lui Dum­nezeu cu îngerii. În Rugăciunea la ieșirea cu Sf. Evan­ghelie, preotul se roagă lui Dumnezeu ca "împre­ună cu intra­rea noastră să fie și intrarea sfinților îngeri, care slu­jesc împreună cu noi și împreună slăvesc bu­nă­tatea Ta". Avem, astfel, un element central de esha­to­logie inau­gurată, dacă oamenii și îngerii colitur­ghi­sesc în timpul veșnic al lui Dumnezeu. Un preot care nu știe că slujește împreună cu îngerii încă n-a înțeles un element fundamental al Liturghiei. Și asta ar trebui să ne înfricoșeze. Pentru că, de multe ori, suntem nepu­tin­cioși și nu ne ridicăm la înălțimea acestui act, nu conștientizăm că slujim cu îngerii. Această colitur­ghisire are loc, atenție, dincolo de păcatele preotului. Că poate ne gândim: ce îndrăzneală e asta, să spui că un om stă cu îngerii în slujire? Da, stă, prin harul pri­mit de la Dumnezeu la hirotonie.
Cântăm la Sfânta Liturghie: "Sfinte Dumnezeule, Sfin­te tare, Sfinte fără de moarte!", care e tot o cân­tare angelică. Apoi este viziunea vechi-testamentară, unde îngerii cântă: "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta", pe care o cântăm și noi, în a doua parte a Sfintei Litur­ghii. Îngerii cântă, iar noi, oamenii, ne alăturăm lor. Iar de acest fapt trebuie să fim conștienți. După cântarea acestui imn, preotul se roa­gă: "Cu aceste fericite Pu­teri, și noi, Iubi­torule de oameni, Stăpâne, strigăm și grăim: Sfânt ești și Preasfânt...". Pu­terile invocate în prima parte a rugăciunii sunt cele îngerești, desi­gur. Este vorba de o nouă dimen­siu­ne coliturghisitoare a oamenilor cu îngerii. Este cea mai frumoasă prăz­nuire din lume, dacă putem spune așa, această întâlnire a noastră cu îngerii în Liturghie.

"Marele dar al Crăciunului: omenia"

- De ce, dintre toate sărbătorile creș­tine, Nașterea Domnului reu­șește cel mai mult să ne îmblân­zească, să ne facă mai buni, mai afectuoși, mai generoși?

- De Crăciun, Dumnezeu se arată ca un copil. De fapt, așa cum este El mereu în raport cu noi: nobil, smerit, curat, frumos, și cu toate bunele însușiri pe care le desco­pe­rim la prunci, în jurul nostru. Și, în această perioadă, parcă toți devenim într-un anume fel copii. E o atmo­sferă a Crăciunului, la care cred că și îngerii contribuie. Căci ei vestesc și cântă veșnic Nașterea Domnului, iar bucuria și prezența lor nu se poate să nu ne atingă. La marile sărbători, mai ales de Crăciun, de Paști și de Rusalii, se întâmplă ceva în întregul univers. O lumină mare pare a ne cuprinde pe toți. Oamenii devin mai buni și vor să se bucure împreună cu alții, chiar dacă nu suntem toți în Biserică și nu înțelegem lu­crurile la fel. Există o ener­gie mare și frumoasă, care ne aduce împre­ună, ne face să ne îndreptăm spre aproa­pele nostru, spre cei pe care îi iubim, spre cei aflați în nevoie, ne deschide sufletul și ne stârnește milostivirea. Sfântul Efrem Sirul, în minunatele Imne la Nașterea Domnului, spunea: "În această zi, în care Domnul a toate a venit la robii săi, să se plece și stă­pânii în iubire spre robii lor. În această zi, în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase și bo­gatul pe cel sărac să ia parte la masa lui. În această zi ni s-a ară­tat un dar pe care nu l-am cerut, să dăm așadar milos­tenie celor ce ne-o cer cu glas mare". Sfân­tul acesta din Siria antică ne îndeamnă la omenie. Omul este bun în esența lui, este frumos, poartă în el o lumină și tre­buie să rămână în această libertate a Luminii. Acesta este mesajul Crăciunului, de fapt: Dumnezeu se face om pentru noi și ne ia în brațele sale, pentru a ne reîn­văța să fim oameni, a ne reînvăța omenia! Ceea ce îl înnobilează pe om este omenia. Cum spune și prover­bul româ­nesc: "A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare". Deci, iată unul din marile daruri de Cră­ciun: omenia!


Carte de vizită
Părintele Daniel Benga (n. 1972, Recea, Brașov) este profesor universitar la Facultatea de Teologie bu­cu­reșteană, doctor în Istorie Bisericească al Facultății de Teologie din București și al Universității "Friedrich Alexander" din Erlangen-Nürnberg (Germania) și preot paroh al bisericii Sfântul Ștefan - "Cuibul cu Barză" din Capitală.