Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Vintilă Horia, "Memoriile unui fost Să­ge­tător", ediție îngrijită de Cristian Bădiliță și Silvia Colfescu, prefață de Cristian Bădiliță, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31).

Despre valorosul scriitor român din exil Vintilă Horia (1915-1992) se vorbește mult mai puțin decât despre Cioran și Mircea Eliade, cu care în tinerețe, a îm­părtășit aceleași simpatii politice extremiste, ma­ni­festate în publicistica din anii '30. Este nedrept, fi­ind­că întreaga lui operă literară - romane, nuvele, ese­uri, studii, poeme scrise în spaniolă, franceză și ita­liană, apreciate de critica internațională - e complet de­tașată de pulsiunile tulburi din prima tinerețe. Dar fiind­că a fost toată viața anticomunist și s-a mani­festat în lumea li­beră ca atare, regimul de la București s-a folosit de toa­te mijloacele pentru a-l compromite în ochii Oc­ci­dentului. I-au confecționat un trecut de le­gionar, de fas­cist, deși nu fusese înregimentat în nici o mișcare sau partid și detesta violența. În 1960, când romanul lui, "Dum­ne­zeu s-a năs­cut în exil", apărut la Ed. Fayard, a obținut Premiul Goncourt, Secu­ri­ta­tea, prin mediile comuniste franceze, i-a înscenat o virulentă cam­panie de dis­creditare, care l-a de­terminat să re­nunțe la premiu, dar a și sporit enorm interesul pentru carte și autor, în multe țări. Inutil să mai spun că, până în 1990, opera lui a fost interzisă în România. Deși după aceea cărțile i-au fost în mare parte traduse, nu avem, din câte știu, nici până azi o serie de autor, așa cum ar merita (și de care s-ar putea ocupa Ileana și Mihai Cantuniari, tradu­că­tori și cunoscători avizați ai operei lui). Cele mai com­plete, fiabile și obiective informații despre Vintilă Ho­ria le puteți găsi în excepționala lucrare a lui Florin Ma­nolescu, "Enciclopedia exilu­lui literar românesc", ed. a II-a, publicată în 2010 la Ed. Compania (când a murit pre­­ma­tur zilele trecute, mult re­gre­tatul nostru profesor, isto­ric și critic literar, el însuși un pro­za­tor talentat, lucra la o a treia edi­ție, adăugită).
Volumul inedit de memo­ria­listică al lui Vintilă Horia pe ca­re vi-l recomand azi a fost scris în românește, cu in­ter­mi­tențe, în ultimii săi ani și e pa­sionant din multe motive: ca mărturie su­biectivă des­pre atmosfera, viața politică și culturală din perioada in­ter­belică românească, ca odisee a pere­gri­nărilor ne­voite prin Europa și America de Sud, un­de a cunoscut și a legat prietenii cu intelectuali remar­ca­bili, unii ce­le­bri - scriitori, plasticieni, muzicieni, fi­losofi, ci­ne­aști, oameni de știință, teologi. Dar, "Me­moriile unui fost Săgetător" urmărește dincolo de fapte și deve­ni­rea spirituală a unui cărturar ce fuge de înregimentări, ce se vrea și reușește să fie un om liber în opțiuni și cre­dințe. Mi se pare o frumoasă coinci­den­ță (Vintilă Horia are propria teorie despre coin­ci­den­țele neîn­tâm­plă­toare) că manuscrisul acestor me­mo­rii a fost des­co­perit de fiica lui și publicat chiar în preajma cen­te­narului. Este modul cel mai bun de a-l rea­duce pe exilat acasă, în atenția compatrioților săi. Chiar dacă nu-i putem împărtăși convingerile anti­de­mo­cratice, păstrate până la sfârșit (Cristian Bădiliță îl de­finește în prefață ca "anarhist creștin de dreapta"), chiar dacă e de mirare că, dinspre sfârșitul secolului XX privind, credinciosul în Dumnezeu poate fi indig­nat și cutre­mu­rat de sfârșitul barbar al lui Mussolini dar nu po­menește o vorbă de genocidul nazist, Vintilă Ho­ria ne face martori ai desprinderii sale timpurii de na­țional-socialismul german și de legionarism, față de care devine critic din 1938. Splendide pagini de lite­ratură îi prilejuiesc locurile copilăriei - satul Aldești de lân­gă Roman și casa familiei din Bălțați, lângă Râm­­nicu Sărat, dar și alte mirifice peisaje și vetre de cul­­tură pe unde l-a purtat o existență zbuciumată. De ma­re inte­res sunt și personalitățile evocate, de la Ni­chifor Crai­nic, Ion Pillat, Dinu Adameșteanu și Lucian Blaga, în­tre mulți alții, la Giovanni Papini, Julien Green, Ernst Jünger, Massimo Bontempelli ș.a. Sfâr­și­tul sur­venit în aprilie 1992 i-a întrerupt povestirea în ju­rul anului 1957. Dar cum memoriile consem­nează și impresii și gânduri din anii când au fost scrise - 1985, 1986 și 1991 -, putem înțelege că Vin­tilă Horia, dezamăgit de "declinul Occi­den­tului", era pesimist în privința secolului XXI.